Libertatea din mine

sunt o mama rea. una care tipa la copil, care are nevraligii intercostale de nervi, care impinge carutul cu viteza ..doar, doar o sa taca copilul. Copilul care este cel mai bun copil din lume. Copilul care ma lasa sa pictez pereti toata ziua. Copilul care danseaza cu mine toata ziua. Copilul care ma ia in brate si ma iubeste intr-un fel pe care nimeni nu il poate intelege, decat daca are un copil cu care imparte o viata.

sunt o mama buna. una care invata zi de zi sa fie si mai buna. Una care renunta cu drag la orice, scuzandu-se cu ajutorul copilului. Una care face o drama din plecatul din club, dar care pleca cu viteza, de dor, de dorul de a ajunge acasa, in pat. In pat langa omul mic si cald.

sunt o mama singura in cel mai bun sens al cuvantului. Suntem singure amandoua si toate trei, caci si mama mea e singura cu noi de cand tata a plecat la bunica si ridica locuri magice ca sa nu mai fim printese fara de castel. Sunt asa de singura incat ma distreza cum de pot sa fac totul excelent, fara sa ma deranjeze si prostia altuia. Ma minunez numai de a mea. I've trashed the bedroom. Am vopsit usa. A iesit bine. Apoi am stricat-o cu niste stickere din Maria-Mirabela. Am pictat niste flori uriase si hidoase pe perete. Le-am urat imediat ce le-am terminat, caci erau mari si .. aveau ceva legatura cu niste frustrari ale mele. Apoi am pictat o lalea. Regalitatea din mine nu se dezice, desi sunt o biata paizanca olteanca si nu prea..Apoi am pictat interiorul usii. Asta a iesit cel mai bine. Si apoi o pisica pe acel perete din spatele usii. Si niste fluturi ce s-au scurt insangerati. Am acoperit florile frustrarii cu un catalog benetton, minunat realizat, colorat, cu copii frumosi si ..colorati si ei. Peretele cu lalea l-am transformat in ocean si doresc sa impletesc navoade in care sa ascund minuni si scoici..Ca ea sa stie ca noi suntem amandoua o apa. Si un pamant. Si o lume. Nu fac nimic pentru ea, ea este o scuza. Fac totul pentru mine, de frica sa nu ma pierd. Si da, admit ca am fost pierduta si m-am lasat asa. Singura si pierduta si atat de fericita in nefericirea mea si atat de noi doua in singuratatea mea.

M-am regasit in ziua in care am pictat oceanul. Pictat e foarte mult spus. In realitatea am sacrificat o jumatate de tub de acril albastru, un trafalet ieftin si o protectie de saltea pe care am stopit-o. Am rulat trafaletul si m-am tot gandit cine sunt eu. Am avut o zi intreaga eu cu mine, fara internet, fara tv. Eu cu mine si radioul. A fost ca in vremurile bune, doar ca atunci eram eu cu mine si radioul in masina. Vremurile gandurilor pareau apuse, dar nu's. Gandul este. Copilul mi-a lasat vreme sa ma gandesc, din cand in cand venea, desculta. Asa se razvrateste ea. Arunca sosetele. Si plange. Plange dupa putina atentie. Probabil ca majoritatea copiilor, cei care duc vieti banal de normale, se bucura de atentie la dublu. Cand mama nu mai poate, apare in peisaj tata. Dragostea cred ca este la fel, cel putin asa o percepe copilul. Nu stiu..eu asa am simtit, ca mama si tata ma iubeau la fel. Kate nu are parte nici macar de toata atentia mea, pentru ca eu ma caut. Eu pictez oceane si ascult Guerilla si ea nu poate dansa pe muzica aia, dar iubeste albastrul. Si ma iubeste pe mine, pentru ca o las sa isi bage mainile in vopsea si sa..picteze. Oceanul este al nostru. O zi pe saptamana suntem libere. Eu mai mult decat ea. Depindem una de alta, dar ea, in generozitatea ei, ma lasa sa fiu libera pana termin de gandit o dunga pe un zid. Ma asteapta sa am senzatia ca am gasit ce caut, desi eu nu stiu ce cautam..Ma scoate din minti cu strigatele ei de dor, si desi o aud, sunt prea ocupata sa amestec albastrul cu alb si sa imi imaginez corali si pesti colorati. Ei nu ii pasa despre oceanul meu, ea vrea doar sa o iau in brate si sa ma stranga cu mainile ei mici. Nu ma pupa, nu face niciun gest de tandrete in plus, doar se lipeste de mine. Si eu stiu ca libertatea este in mine, ca nu voi mai putea sa fiu de fapt libera niciodata, ca asa cum m'au incorsetat penibil, atatea si atatea iubiri, nu voi mai fi. Caci acum este o altfel de iubire. Una responsabila. Una cu frici. Una care de fapt ma elibereaza de multe penibile incorsetari. Nu am timp si nervi decat pentru ea si oceanul si peretii mei. Si muzica mea. Si filmele pe care Momo si Andra mi le dau, simtind ca atat a mai ramas din ceea ce credeam ca era libertatea mea.

Asa ca va spun.Cine are copil, il merita. Copilul iti schimba viata. Copilul te schimba pe tine. Daca nu esti pregatit, nu te arunca precum bourul, cu capul inainte, caci nimic, dar nimic!! nu va mai fi la fel:) Am vazut un filmulet la cineva. Multi oameni erau intrebati care este cel mai mare regret al lor. Si oftau..Si era o intrebare grea. Dar eu stiu raspunsul pentru mine. Eu am un singur mare regret. Regret ca nu stiu sa ii dau lui Kate tot ce in mod normal ar trebui sa primeasca de la mama si tata, la un loc. Regret ca TOTUL meu nu va fi niciodata destul pentru ea. In rest stiu cu siguranta ca vom avea o viata minunata. O viata cu pereti pictati si cu poze lipite. O viata cu fete frumoase care ma trimit cu sufletul la libertatea mea. O viata cu prieteni buni care stiu ca un singur mail imi face ziua PERFECTA. O viata in care barbatii par (cel putin in ultima vreme) un rau necesar..si atat.

Si da, te iubesc dragule iubit de toti. Sa nu imi comentezi, ca sa nu stie nimeni ca pe tine te iubesc :)) Nu iti mai pun etichete, ca sa nu te mai streseze mailurile unor dame nefu^%$%#$%$%, pf! pardon!!