Saru'mana insemna pe vremea mea respect. Ziceam saru'mana tuturor, de la mama, tata, bunici, vecini, pana la o colega de'a maica'mi cu care ne vedem la vre'un spectacol..sau o batranica, un bunicut..La scoala ziceam mereu "Buna ziua", deh..acolo treaba era oficiala asa. Saru'mana era ceva destul de domestic. Am zis saru'mana multi ani, pana prin liceu cred. Cand tata a devenit Paolo, apoi Astrologul, Nasote, tata Paiu, Padre..si acum Tataie:)) Dupa liceu a venit la noi in vizita o gagica, avea si ea cam 20 de ani - Nicoleta. Deja eu cu ai mei eram la faza de "prietenie", nu mai ziceam saru'mana, eram MARE. Nico venea la noi in casa pentru prima oara, a intrat si a zis saru'mana. Frumos a fost ca si tata i-a zis ei la fel, pentru ca era o domnisorica:)
Scriu despre saru'mana pentru ca desi aproape ma simt deoseama cu maica-mea (unde ea are 33 nu eu 50 si ceva..), uneori simt nevoia sa fiu mica si sa ii spun saru'mana, nu asa cum ar suna asta din gura unui tinerel, ci "saru'mana mami"..Modernizarea asta post-revolutionara a devenit usor nesimtire sau lipsa de respect. Acum ceva vreme am fost salutata de o hoarda de fetite care aveau cam 12-13 ani cu "saru'mana"..paradoxal nu m-am simtit batrana ci mi-a venit sa rad pentru ca desi impingeam la carucior, eram imbracata la fel ca ele, cu vesinicii mei tenisi, cu blugii mei de om, cu un tricou .. Defecta eu, nu? Pe una dintre fetite o stiu de cand s-a nascut caci i-am dat cu multa dragoste genele mele lungi - Nana Naria lui Lys.
Apoi e Cosmin. Care are 14 ani si pe care il stiu de cand era o boaba de om..care zice si el saru'mana! Mie..care is amica cu ma'sa:)) Mi s-a spus saru'mana de cand aveam 20 de ani. Ala a fost socul meu. Acum ma amuz. Veneam de la facultate si o fetita din bloc m-a salutat..Draguta de ea. Imi aduc aminte perfect drama copilariei noastre de a saluta pe toataaaa lumea..La bunica era cel mai grav. De la vale la deal, pe o distanta de cam un km - cat aveam de parcurs intre casele celor 2 bunici, aveam de salutat fiecare om care ne iesea in cale, fiecare baba asezata la poarta la o barfa, fiecare femeie care se ridica pe gard sa vada "bucurestencele". O grozavie ni se parea..ajunsesem sa deschidem gura si sa scapam un "sar'na" lung si lesinat. Apoi urma intrebarea care ne scotea din minti. An dupa an. Parca era un complot al muierilor din sat. Desi stiau foarte bine cine suntem, in fiecare vacanta ne intrebau fix acelasi lucru: ale cui sunteti voi ma? sau..mai grav...cum te cheama?
Eram la fel ca in fiecare an ale lui Paul:) Si la fel ca in fiecare an, ne chema Sabina si CUMVA. CUMVA eram eu, caci sora'mea a copilarit la bunica si o stiau toate muierile. Dar pe CUMVA nu o prea stiau..in plus eram destul de capra si cred ca ma intrebau special, ca sa ma enerveze..
Vreau ca mica Kate sa spuna saru'mana. Vrea sa stie ce respectul se invata, nu vreau sa le spuna pe nume bunicilor ei, prietenilor maica'mi. Asta e un drept pe care il castigi cu varsta. Nu vrea sa le spuna asa fetelor mele, prietenilor mei, mie. Eu is muma'sa, mie sa imi zica MAMA si e destul. Dar vreau ca pe bunici sa ii respecte si sa ii pretuiasca asa cum eu ii respect si ii iubesc pe ai mei. Si da, la mine in neam se spune "mata" de la matale. Si "saru'mana muica". Si nimic nu suna mai frumos decat "sa traiesti Mikitza" sau "sa traiesti muma"..
Mi se pare un schimb bun, eu sa pup o mana dar sa primesc multi ani. Multi si frumosi. Pe care sa ii traiesc frumos.
As vrea sa fiu un om mai bun. Si stiu ca pot si vreau, dar cumva toata bunatatea mea se revarsa asupra lui Kate si atat... Imi urasc telefonul. Nu mai iubesc netul. Nici feisbucul. Blogul e asa..locul meu. Fiecare zi in aer liber ma face sa imi doresc sa plec departe, undeva unde nu suna telefonul si nu am mailuri necitite..
Ne plimbam ore intregi, ii spun tot ce imi trece prin minte, ii dau sa puna mana pe frunze, ii descriu tot ce vad caci ea e o pice ascunsa in carucior..Toate ceasurile petrecute pe strazi sunt ale noastre. Atat. De cate ori ajung acasa ma dor oasele foarte rau, nu pot sa stau in picioare, nu pot sa merg..Imi amortesc pe rand ambele picioare, apoi ma mobilizez, pun copilul in carucior si ne intoarcem pe strdutele noastre inmiresmate. Saru'mana Doamne pentru minunile pe care i le povestesc lui Kate zi de zi. Saru'mana Gusto pentru pufuletii care ma fac sa ma simt copil..
(fara nicio legatura..azi Kate a atras 3 cuconese de la Rebu care maturau stada. La fel ca si mama ei, Kate iubeste oamenii, mai ales pe cei de rand. Fetele au vorbit cu ea, au laudat-o si ea, ea le-a ras cu chicoteli..asa ca o printesa mica si bine educata..o printesa desculta care dadea din picioruse..si care facea 3 femei straine foarte fericite intr-o pauza de matura)
serus le ziceam alor mei. si asta ma facea sa ma simt bine si egala lor.Alti copii le spuneau parintilir: sar'mana si daca n-o faceau...era bai mare. eu le ziceam sar'mana vecinilor. groaznic. nu simteam nevoia sa sarut nicio mana chiar daca era la figurat. consideram ca respectul trebuie sa fie reciproc:))) pe la 10 ani am hotarat ca e cazul sa spun: buna ziua. am socat toata strada.:))) ai mei si-au dat seama cum functionez si mi-au dat voie sa-i tutuiesc pe toti din jurul meu. mi-au spus sa vorbsc cu "dumnevoastra" doar atunci cand respect pe cineva cu adevarat. de ex. gruia a ramas "domnul profesor" si acum. si mami ta e "dumneavostra".:)paul e ...paul:)))
RăspundețiȘtergeresa creasca pitica si o sa zica ea cum simte. asta cu sar'mana nu e o placere ptr toti. mie imi vine sa scuip orice are treaba cu sarutatul de mana :)))
P.S. e bine de stiut cu telefoanle:) suna tu cand ai chef de vorba.
abia astept sa te mariti si sa alegi nasii:))) carora tre sa le pupi mana:))) hahahahha! te sun ca ies afara acum cu zgatia si voi sa te auz si sa radem:)))
RăspundețiȘtergere:)))))))))))))))))) eu si b n-am pupat mana mitropolitului de Iasi si ne-a primit omu' in casa si la masa lui:)))))))cum sa pup mana muritorilor de rand?:)))))))))prefer sa raman nemaritata. sarutatul de mana- la propiu si figurat- e o constrangere a societatii. ca si sutienul:))) eu raman pe margine.
RăspundețiȘtergereeu cred ca suprema proba de iubire pentru un copil este sprijinul neconditionat pentru ce vrea el. daca vrea sa zica sarumana, pentru asta, daca vrea sa zica "ce faci, miki?" pentru asta. just my two cents.
RăspundețiȘtergere@ girls - am primit o lectie, dau cu copy paste "“Nu ii spune niciodata copilului tau ce ar trebui sa faca. Ce sa raspunda. Cum sa salute. Cu ce ar trebui sa se imbrace. Ce si cum si cat sa manance. Ce ar trebui sa gandeasca, ce sa simta si la ce sa priveasca. Lasa-l sa descopere singur, sa aleaga, sa invete facand si uitandu-se la ce e in jur. Nu face TU lucrurile pentru el. Nu iti transforma copilul in inca o oaie din multime. Depinde de parinti sa ajute copilul sa scoata din el adevaratul lui potential – pur si simplu respectandu-I alegerile, gandurile, sentimentele, corpul, miscarile, ritmul si timpul lui de evolutie, de invatare, de deschidere catre lume si catre el insusi… Ai increderein copil. Ofera-i iubire neconditionata. Iar iubirea neconditionata inseamna RESPECT.”
RăspundețiȘtergerede la laura, de aici: http://viataprinbalonulroz.blogspot.com/2010/05/inca-niste-ganduri-despre-copii.html
gand la gand, ca intre mamici:))