Nici nu mai e nevoie sa scriu ceva despre nasterea mea, caci in 2006 cineva a deja scris fix cum as fi scris eu aceasta poveste:

In love with my daughter

Ada Demirgian

21.01.2006

Nu vorbeşte nimeni (sau cel puţin eu nu am întâlnit mărturii scrise) despre neplăcerile maternităţii. O fac acum, la un an după naşterea Irinei, pornind de la ideea că dacă le voi aşterne pe hârtie voi putea apoi să îmi iau gândul de la ele. Nu mă refer aici la sarcină şi la clasicele greţuri, vărsături, dureri de cap, dureri de oase, dureri de spate, durerile facerii. Pe astea le ştie toată lumea, umblă din gură în gură, din soacră în noră şi din mamă în fiică.
restul aici


Ce as mai completa este ca:
- daca nasti natural iti zici ca urmatoarea nastere sigur e cezariana!
- daca faci cezariana cu siguranta nu ai mai repeta aceasta operatie vreodata

Eu mi-am revenit relativ ok, insa abia merg si au trecut mai bine de doua saptamani de la nastere. Merg greu pentru ca ma dor oasele. Toate. Inclusiv degetele de la maini ma dor, ma dor oasele de la fundeni, oasele dintre picere. Ma doare cam tot in zona "aia". Si nu, nu pot sa stau in fund. Probabil ca cele sase saptamani de lehuzie is facute ca mamele sa fie cum zice mama mea, alintate. Tratate mai bine, protejate de rau. Sunt sase saptamani ale mamei cu puiul ei. Mama mea stie, de asta are grija de mine de cand am nascut de parca eu sunt bebelusul ei. Si sunt. O aud cum ii spune lui K sa nu ma chinuie ca eu sunt fata ei..
Nimic nu se compara cu ce ma face copilul sa simt. Azi i-am cumparat carucior. Nu eu, tata si mama. Nu e roz sau rosu, e albastru, asa cum a fost tot ce am iubit eu in copilarie:) Eu eram albastra si sora mea rosie.