Despre cum vin pe lume minunile

De mii de ani nasc femei, insa eu, eu am nascut acum o saptamana pentru prima data in viata. Daca ma intorc in timp, imi aduc vag aminte durerile..Insa nu stiu daca exista vreo senzatie mai frumoasa decat aceea pe care am trait-o vazand cum din mine iese o vietate mica, murdarica, scancind. K a avut niste probleme la nastere pentru ca mami nu a stiut sa impinga si nu a mai avut putere sa lupte..desi mami parea cea mai puternica din lume..
Saptamana trecuta m-a apucat curatenia, venea nasha la noi la cafea si am zis ca merge un aspirat mic. Si o cafea..Si o barfa. Iubita mea era cuminte. Dupa ce a plecat Mi, am vazut serialul meu iubit si am mai palavragit pe net..
Apa lui K s-a rupt la 11 jumate, la 12 eram deja la spital cu mosicii Mircea si Catos si cu biata mea mama..Eu ca eu, ca stiam ca nasc, dar nu pot sa nu imi imaginez prin ce a trecut mama mea asteptand 5 ceasuri pe holurile maternitatii.
Travaliul in sine nu a fost mare inginerie, cam 4 ceasuri de au, fuck, telefoane, dureri despre care nu stiam nimic. Caci faza aia cu "te doare ca la ciclu, dar mai rau" nu e valabila. Te doare ca la dupa ce ai facut baie intr-o mare de gheata. Te doare fiecare celula si stii ca trebuie sa doara dar ai plati orice pentur un joint..Eu una asta am propus celor 2 asistente care s-au hahait intens. De la 4 a inceput circul. Eram 2 gravide care aveau acelasi medic, asa ca bietul de el a alergat intre noi. Eu am fost initial prima. Poate ca asta a fost ghinionul meu..Desi avea super ok dilatatia, am tot retinut impingerile pentru ca bebe nu putea sa iasa fara medicul meu asezat strategic la gaura de iesire. Si am retinut, si am impins si apoi iar ..si am chinuit-o pe minunea mea un ceas. Un ceas in care mi-au iesit din cap ochii ca la melc, mi-au pocnit vasele de sange pe toata fatza si pe gat. Si am impins din gat, ca tuta, exact cum stiam ca nu am voie.. Am impins si am racnit decent caci mi-am dat seama ca eu nu stiu sa urlu desi am ditamai gura si la o cearta cu cineva pot sa ridic tonul destul de mult. Ei bine, nu am putut nici macar circ sa fac. As fi coborat de pe masa aia si as si plecat acasa cu bebe intre picioare..Iubita mea draguta a iesit la 5 si 5 din mine. Si atunci, atunci a disparut tot. Si durerea si supararea, tot. Si ea a scos asa un sunet, mi-au aratat-o 2 secunde si au disparut.
Duminica a fost ziua Z, am fost fericita, mergeam incetuc dar nu mai conta nimic..Bebe era la terapie, nu mi-au zis nimic, am crezut ca asa e ok, sa o tina acolo putin. Am nimerit in salon cu o dementa complet care mi-a facut muci primele doua zile, apoi am avut ocazia in sfarsit sa imi vad copilul. K avea niste probleme, nu mai pot sa scriu despre ele pentru ca au trecut si nu vreau sa mai stiu nimic. Ne-am placut din prima, am furat-o la mine in salon si am dormit cu ea pe mine, asa ca si cum as fi avut un pui mic de maimuta si eu eram mama maimuta. Nu stiu daca am fost mai fericita si mai speriata vreodata in viata mea. Caci acum stiu prin ce a trecut mama mea 33 de ani.
Apoi K s-a icterizat si a facut sedinte de fototerapie..si eu am plans pentru ca ea plangea si fiind asa de mica nu existau niste amarati de ochelarei care sa ii protejeze ochisorii de lampa aia care ii vindeca orangeala. Asa ca mami a facut ceea ce a invatat pe platourile de filmare. I-a facut ochelarei lui K, apoi a trecut peste asistente si peste o doctorita ochelarista si si-a luat din nou copilul in salon. Iubita mea mica era prajita toata..A dormit mami cu ea si asa s-a mai decalat statul in spital cu inca niste vreme. Norocul meu a fost moasa'sa Dana care m-a calmat si mi-a spus sa las copilul la raze. Asistentele bine spaguite ii lipisera lui bebe pe fatza leucoplast..si pe corp, pentur senzori. De cate ori se misca si se dezlipea ala, il scoteau si puneau altul. Avea bb numai rani pe fatza ei mica. Habar nu au ce e aia un props adevarat oamenii!
O sa inventez niste ochelarei pentru bebelusii care fac icter..O masca mica de Zorro mic, ceva care sa ii apere de raze si ceva care sa nu ii sperie..
Am plecat acasa dupa 6 zile. Prima mea sedere in spital a fost si cea mai lunga ever, sper sa nu ajung sa mai stau vreodata! Acum suntem bine. Am avut si depresia post-partum si tot ce scrie la carte. cred. Nu mai conteaza nimic. Sunt plansa de emotie indiferent ce fac, este destul sa ma uit la ea si sa imi dea lacrimile caci nu credeam ca poti sa iubesti pe cienva asa de mult. Cineva care este atat de mic, incat nu poate sa iti faca rau..Cineva care doar zambind poate sa iti schimbe ziua.
Mai vreau cel putin inca un prunc. Peste 2 ani, sa fie K mare. O sa fie un baietel. Carol. Undeva in lume exista probabil cineva care este tatal lui Carol. O sa ne iubeasca si pe mine si pe K. Pana o botezam mami o alinta Azaleea:)) Gia era Orhideea. Eu si sora'mea nu prea mai suntem florile lui mami, mi se pare asa de frumos ca e bunica, acum imi dau seama cat de mult ne adora de fapt bunica, caci o vad pe mama cum este langa Gia si Kia. Iete! ce tare! Si asa eram acuzata ca is taganca, cum ar fi sa alint copila Kia, nume de masina! Surora lui Subaru:))

Suntem bine. Toate relele au trecut. Nu mai lasam loc sa vina altele. Casa nu este deschisa inca. Am nevoie de macar o saptamana cu copilul meu, vreau sa stau eu cu ea si cu mami, vreau sa las sa imi treaca frica, sa mut mobila, sa pun patucul, sa fac lucrurile sa fie ok. Apoi deschidem usile si introducem in societate puiul meu mic. Asteptam sa faca un pic de falcute, sa nu zica toata lumea : mama ce mica e! Este ca un copil din pozele lui Anne Geddes:)))
Iubita mea..Toata viata am asteptat pe cineva caruia sa ii spun iubita mea..