Ganduri

A doua sedinta la psiholog. Nu mai rad. Azi nu sunt bine. Sa zicem ca azi domnul profesor o sa vada a doua mea fatza, fatuca depresivam macina de ganduri, nemultumita de tot ce e in jur. Primele cateva minute am refulat. Apoi am discutat. Calm, fara sa incep sa ma manifest, fara sa acaparez discutia, fara sa incerc sa pun monopol.
Constientizarea problemelor mele pare sa il bucure pe domnul profesor. Desi in conversatie par matura si cerebrala, pe viu sunt doar inca o toanta care nu aplica nimic din ce sustine.
Sunt intruziva, intru in viata celor din jur fara sa ma gandesc daca omul ala e pregatit de asa ceva. vorbesc mult ca sa maschez o timiditate, am reusit sa nu ma mai inrosesc, dupa ani de zile in care nu puteam sa fac nimic pentru ca mi se citea totul pe chip..
Rautatea de care sunt acuzata a crescut din cauza unor factori externi, sa zicem ca sunt produsul tuturor mizeriilor prin care am trecut.
Insa..de fapt nu am trecut prin nimic. Am lasat in urma treburile neterminate si mi-am vazut de drum cu gandul ca se va rezolva totul de la sine. Unde nu s-a rezolvat, nu s-a rezolvat..
Nu stiu cate sechele am de fapt .. Stiu ca mi-a fost bine singura desi am suferit ca un caine. Mi-e bine in doi dar nu e ca in cartile si filmele pe care le citesc decat rar.
Real shit is different. Nu am reusit sa vorbesc despre prietenele mele. Inca. Am vorbit despre mine. Eu cea care azi rad si maine plang, culmea, la fel ca orice om. Nu sunt pregatita de nimic, nu pot sa imi asum responsabiliti, nu am crescut destul incat sa stau pe picioarele mele..Si peste toate: habar nu am ca o relatie inseamna compromis. O relatie inseamna sa dai fara sa astepti nimic. O relatie inseamna sa accepti si bune si rele de la cel de langa tine. O relatie intre doi oameni incepe si continua fara a cara in ea "moartele iubiri" din viata trecuta. (Din pacate eu nu mi-am ucis iubirile niciodata. Oamenii aia exista, au fost o parte din viata mea, o parte din mine. Sunt acolo chiar daca eu nu mai iubesc la fel ca in vremea indragostelii. Pe cine am iubit eu, ramane un prieten drag - cu tot cu familia lui, catel, purcel.)

Felul in care ma leg de lucruri insa e o problema. Ajung sa iubesc fiecare lucru pe care il ating. Stiu ca sunt doar obiecte, stiu ca o sa ma "plac" si alte obiecte..Ma pot debarasa de obiecte, insa teama mea este ca o sa pot sa ma debarasez curand si de oamenii care ajung sa para obiecte..

Laur mi-a spus atat: iubire = incredere = respect.
Eu nu stim nimic din cele trei la adresa persoanei mele azi. Nici ieri nu cred ca am simtit mai mult de 10 minute. In restul timpului incerc sa ascult un psiholog care imi spune ca cel mai important om sunt eu, ca trebuie sa invat sa fac ce imi face mie placere, nu ce i-ar face placere celui de langa mine. Cica daca eu o sa fac ce mi-ar placea mie, cel de langa mine va fi fericit..si cica si eu..
Incerc de azi. Sa nu mai vorbesc urat, sa nu ma mai enervez, sa nu mai ..sa nu mai..