sâmbătă, 11 octombrie 2008

Rataceasca

De ceva vreme nu mi-a mai zis asa cineva. Primele care au inventat numele asta au fost Margaretele sau Andi, cand eram la Alma. Rataceasca, cea care rataceshte prin lume in cautarea linistii.
Marcela lui Pilu imi cerea un nr de telefon al unui tip si imi zice "pot sa ii zic ca am nr de la tine?" . Da, zic eu. De la Mihaela. Si ea razand "ah, nu te stie de Rataceasca?" :))
Nici eu nu mai mai stiu de Ratacesca. Maya imi spune Rata, fetele mele imi spun Rata si inca putini. Nu mai ratacesc oare destul? Este vremea sa pornesc la drum oare?
Abia m-am hodinit si de luni incep o noua viata. Las in urma tot si vreau sa trantesc cu putere o usa care sa se mai deschida numai cand toate vor fi uitate si ingropate.
Nu mai am incredere in oameni. Am spus ca nu o sa urasc pe nimeni, ca nu o sa fiu suparata pe nimeni. De frica! Sa nu moara cumva si sa nu fi apucat sa ne impacam. Am zis apoi ca nu e o politica buna, o sa mi-o tot iau in bot. Asa este. As putea sa fiu asa o jigodie, asa cum am vazut in jur. Slava Domnului, am avut cei mai buni dascali in ale nesimtirii si mitocaniei. In lumea in care m-am invartit am vazut cum se fac mizerii la nivel mic, insa ce mizeri..Am vazut oameni care se folosesc de pozitia lor (umila de altfel - fiind simpli angajati ai unor angajatori care nu au habar ce e in ograda lor) pentru a avea beneficii personale. M-am amuzat cand unii taranoi nu au apreciat corect spagi primite din toata inima. Am vazut chestii pe care daca le-as pune pe hartie cartea lui Beigbeder ar parea o povestiora fictiva. Episodul bluza gri cu mov va intra in istorie:))

Nu simt ca apartin nicaieri.

Sunt aceiasi pasare intr-un ocean de pesti. Azi si maine. Luni voi avea un acvariu numai al meu. Si aripile mi se vor transforma in inotatoare, gura o sa mi se inchida si voi putea sa scot putine sunete, majoritatea greu de inteles de ceilalti din acvariu. O sa fiu o specie mica de delfin. Sfaturile cele mai haioase pe care le primesc ma indruma catre mutzie. Tine-ti gura! Delfinul mic de acvariu nu vorbeste. Eu am crezut ca daca doua pasari (cum eram eu si alti sburatori) vorbesc aceiasi limba, ce vorbesc va ramane in dialectul lor. Pasarile sunt niste tarfe nenorocite care mananca pesti! Mai ales acele pasari! Ce bine ca nu exista nicio pasare care sa manance micul delfin de acvariu! Atat de mult am iubit Pescarusul..Am zburat impreuna, cand eu eram o pasare intr-un ocean de pesti. Ne-am ridicat impreuna, am fortat limitele cerului. Sau eu, sau celalalt Pescarul am gresit cu ceva. El a vazut ca ma transform intr-un mic Delfin de acvariu si a inteles ca ii e imposibil sa ma manance. Pana mi-au cazut penele si mi-a crescut coada de peste, Pescarusul s-a schimbat. Zborul lui nu mai era catre inaltul cerului, urca dar facea asta numai pentru a cobori in picaj si a lovi in pestii din oceanul meu. Avantajul de a ma muta intr-un acvariu va fi ca acolo Pescarusii nu vin. Apa va fi de la robinet, imi vor lipsi algele si planctonul, imi vor lipsi alti Delfini. Dar ma voi ridica pe coada si voi sari cat pot din acvariu! Cand o sa fiu singura voi face tot ce face un Delfin de ocean.
Pe ei, pe Pescarusi ii voi mai vedea doar trecand prin dreptul geamului..Uneori ma gandesc..Pescarusii nu urasc pestii. Doar ii mananca. Nici eu nu urasc ce mananc.

Ratacesc printr-o lume in care totul este perfect cand eu sunt fericita. Totul este perfect cand eu am asteptari, cand pe ecranul telefonului vad date.
10 oct, Zurli 2 ani.
3 nov mama mea
14 nov Alecs
16 nov vine acasa fata noastra
5 dec My baby, Miba baby

Delfinul nu va avea spatiu de ratacit. Dar acvariul va fi plin cu peshtici simpatici care nu il vor chinui pe noul si neadaptatul peste miniatural.

2 comentarii:

  1. delfinul nu este un peste cum spui la sfarsit ci un mamifer!
    deci, no chance ca cineva inferior speciei lui sa-l chinuie,santajeze etc. oricat de neadaptat ar fii!
    frumoasa proza ta!eu ador delfinii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, lumea e perfecta cand sunt fericita. Sau cand simt ca urmeaza ceva...nu stiu...sunt intotdeauna cateva secunde de anticipare inainte sa urmeze ceva cu adevarat minunat...Si atunci cred ca e fericirea cea mai mare. Si eu incerc sa "fotografiez momentul". De ce oare incerc deja sa plasez fericirea in trecut, cand abia o traiesc?
    Asa ca sunt fericita cand cineva ma suna sa ma intrebe "de ce nu sunt pe net?!" sau cand gasesc ceva pentru mine pe un blog, chiar daca ziua mea a trecut si eu n-am fost :)
    Cu fiecare zi de luni incercam sa incepem ceva. Cred ca o sa fie bine.

    RăspundețiȘtergere