Curatenie si poze vechi

am gasit un cd vechi. cu un zambet de care imi este dor..

cu noi in facultate, in drum spre Orsova

cu o Marie mica-mica si atat de frumoasa, incat iti venea sa o mananci..

cu seara de Craciun, primul meu Craciun dupa Franta, palinca si raspunsul la "de ce ma iubesti?"

cu aceiasi Marie a mea iubita, cu rasul ei de soarece:))

cu almetii si petrecerea mea de plecare la Paris, vizionanad nunta lui I&I

cu o alta Marie, mai mica decat Maria soricel

cu fetele mele frumoase la Mamaia, fuarteeee inchipuite..

cu baiatul meu care se plimba in Mamaia cu niste fantome..

cu fetele mele legitimate..

cu cel mai frumos zambet de pe planeta

cu Bachus si G cand erau mici..

si mica si "treaza" si eu (unde o fi bluza asta cu Carlsberg si mai ales a cui era?!)

cu o dimineata la sase in Vama Veche si pahare pline de cognac, dupa o noapte de condus..

cu mine rosie si ei beti..

cu momentele kinky-cioase din autorcar...

o masa in Orsova (cred..)

o betie crunta in mijlocul drumului..

trei frati patati razanzi

si noi doi, acasa, la un Craciun, demult..tare demult..undeva dupa venirea mea acasa.

Cand mi-e dor, mi-e dor de noi:) Partea fun este ca foarte putine din mocutele de mai sus s-au schimbat in sase ani de zile..poate un rid colo, mai multi dinti la Mariile mele..In rest, nimic.
Ei rahat! Auzi, cica niste kilograme in plus:)) Pai astea vin la pachet cu copiii pe care unele i-au nascut si altele ii vor naste! La masculi e o problema cu kg in plus:)))

Demult, tare demult..

Cand am vazut prima oara Finding Nemo eram langa Paris, in Maison Alfort. Locuiam cu un soricel, in casa rosie..La sfarsitul filmului, soricelul meu a plans si m-a intrebat "pe mine de ce nu ma cauta tatal meu?"..

Au trecut anii si am facut promisiuni dupa promisiuni catre mine insami. Mi-am promis ca nu voi face nimic din ceea ce am vazut la altii - lucruri care fac oameni nefericiti si ii tin legati de alti oameni. Am zis mereu ca iubirea trebuie sa invinga orice obstacol. Pentru ca eu eram iubita si iubeam si nu intelegeam cat de greu poate sa fie sa iubesti pe cineva care nu te vrea, sa ai un copil cu cineva care nu te iubeste, sa te casatoresti cu cineva din obligatie, etc, etc. Eu?! Niciodata!
Eu trebuia sa ma casatoresc cu un barbat pe care il adoram si care ma iubea teribil. Aveam o nunta simpla, pe plaja, sau intr-o poienitza. Eram imbracata cu o rochie alba lunga, de panza, simpla, simpla. Desculta si cu o pereche de Converse albi care ma asteptau cand pe inserat se racea vremea. Nunta mea era vara, era o nunta fara dar, o nunta la care ma faceam muci si dansam pe mese. Sotul meu? La fel ca mine, un nebun plin de viata, imbracat intr-o camasa alba de panza si cu pantaloni de in, descult. Cu o familie normala, simpla, ca a mea. Fara basinele si fitze din pricina lipsei fetelor de masa de la nunta..Sotul meu ar fi baut cu mine si cu prietenele mele care intr-un moment de luciditate l-ar fi tras deoparte si i-ar fi spus mai in gluma, mai in serios sa aiba grija de mine ca sunt o sensibila in spatele puterii si gurii mele uriase. El ar fi impartit un rand de tequila cu fetele, le-ar fi pupat pe rand si ele ar fi stiut ca totul o sa fie bine..
Culmea este ca omul asta exista in teorie, dar ne-am ratat reciproc acum cativa ani, asa..la mustatza..Deh! Soarta..
Apoi - copiii mei. Minim doi. Primul venea la scurta vreme dupa nunta de pe plaja. Si desigur era o fetitza. Apoi urma un baietel, la cam 2 ani distanta. Vacantele mele ar fi fost la mare, noi doi si copiii + armata de fete dragi care i-ar fi alintat..Fata mea mi-ar fi impletit flori in par, pe plaja din Vama Veche cea a anului 2000..2000 si ceva..Fiul meu ar fi pescuit cu tata si mi-ar fi cules melci. Ta'su ar fi carat beri la cort, ars de soare. Am fi inotat goi in mare, in larg, noaptea, ametiti de alcool..Si da, ne-am fi iubit. Asa cum am iubit pana acum fiecare om de langa mine. Desigur mi-a fost frica sa admit ani de zile ca am vise la fel ca toate fetele, ca sunt un siropel de fata, ca visez rochia alba (de panza, simpla) si nunta si familie.
Aceastea nu corespundeau prea tare cu mine cea independenta, cea care nu mai vrea relatie..ci vroia sa aiba o aventura..acolo..de trecut la caiet.

Asta era demult, tare demult. Pe vremea cand eram asa de nemultumita desi ma iubea cineva. Acum sunt doar noi doua. Eu si Kate. Eu o iubesc pe ea si ea ma iubeste pe mine, cunoscandu-ma cel mai bine din lume..Poate e singura de fapt care ma stie cu adevarat pentru ca inca impartim un corp, o minte, un suflet:)
Am realizat aseara ca poate cel mai important motiv al singuratatii mele nu este lipsa cuiva care sa ma iubeasca ci frica mea, lipsa de neincredere..Nu mai am curaj sa fac nimic nebunesc, sa ma trezesc la 7 si sa sun la usa cuiva, doar ca sa mai fur o ora de somn cu el..Nu mai am putere sa scriu un mail, un mesaj, sa dau un telefon in care sa spun ce simt. Pentru ca intotdeauna exista frica. Frica sa nu fie cearsaful ciufulit de alta, sub mine. Frica sa nu sune din nou telefonul. Frica sa nu intorc capul si sa zaresc un nume pe desktop, un apel pe telefon..o frica nejustificata, ireala..
Nu cred in exclusivitate pe categoria de iubire:))
Dar cred ca eu si Kate avem o exclusivitate pe iubit si nu ne permitem sa cerem nimanui prelungirea dreptului de suferinta.
Demult, tare demult am stiut ca cea mai fericita parte a vietii mele este legata de mine si copiii mei. Si pana acum nu am avut fericire mai mare decat atunci cand am simtind-o pe fie'mea cum ma impinge cu talpitele ei mici in burtica. Se intinde, sa intoarce cu fundul la lume, isi ascunde zambetul..si nu, nu impartim asta cu cineva anume. Pentru ca am ridicat prea mult stafeta candva si am semanat frica. Mie imi e frica, lui ii e frica. Oamenilor mari nu le este frica.. Oamenii mari stiu exact ce au de facut. Eu raman cu frica si cu Kate. Intr-o zi o sa dispara si frica..

Foamea

Dupa vizita la doctor si apoi la eco (in urma careia s-a decis arestul la domiciliu in vederea aducerii pe lume a unei fetite sanatoase si frumoase) au mai aparut si alte "schimbari". Am renuntat la caratul cartilor grele din geanta :( Jurnalul unei fete greu de multumit a fost inlocuit cu Foamea lui Hamsun, in franceza, sa vedem daca mai conteaza anii aia de scoala sau s-au dus pe apa sambetei.. Minunea a durat o zi, caci o data cu statul acasa, a disparut si cetitul in metrou. Acasa nu am timp sa citesc pentru ca nu sunt acasa decat fizic, mintea mea inca e la birou, in vederea realizarii unei statui in Dorobanti, langa cafenele pentru devotamentul meu platit in arginti grei..
Cartea asta m-a marcat si imi doresc sincer sa o recitesc...poate si pentru ca in mine zace o foame despre care am mai scris..o foame de oameni, o foame de iubire, o foame de implinire. Stiu, toate vor veni curand si ma vor inunda, uneori ma uit la Gia si ma sperie gandul unei iubiri atat de speciale..
In casa suntem 4 generatii de femei. Desi la noi in neam barbatul a condus mereu ostitlitatile, femeile toate sunt de fapt puterea din spatele celor cu "big balls". A venit bunica. Mama mamei mele:) Ma uitam la ea, apoi la mama, la mine si la sora-mea si apoi la Gia si la burtica in care danseaza Kate. Si incercam sa ma prind (recunosc, cu o curiozitate de copil plin de rautati) pe cine iubeste mama mea mai mult, pe noi fetele ei cele doua sau pe mama ei?
Desi mama mea este o minunata, inclin sa cred ca cel mai mult din lume o iubeste pe mama ei. Ceea ce imi intareste convingerea ca aducerea pe lume a acestui copil a fost cea mai buna (si egoista) alegere pe care puteam sa o fac. Foamea mea de iubire se va domoli poate odata cu venirea lui K..sau poate va spori si nu voi inceta sa imi doresc sa daruiesc iubire (da, din aceea care sufoca...pf! )..Nu stiu. Nici nu conteaza. Conteaza linistea mea. Cartile mele, lumea mea cu bune si rele. Intru din nou in faza in care nu vreau sa ma vad cu nimeni:) poate ca e urat, insa nu imi doresc sa socializez, sa ies, sa ..nimic..
Oare e din cauza ca ma umplu de pete? Langa mine Gia vorbeste intr-o limba din care nu inteleg nimic, insa probabil am stiut-o candva. Si rade, rade si isi indeasa in gura aia mica 4 degete mici-mici..Hihihihi. Ii este FOAME..

Beautiful Alex and his world

"Acest pui de om lupta cu incapatanare pentru viata lui, isi doreste enorm sa poata vorbi, sa poata umbla, sa poata tine o jucarie in manute...el nu poate sta nici in fundulet, Alex sufera tare inca de la nastere...s-a nascut prematur in data de 10.07.2007 in urma sfaturilor date de medici care acum nu au responsabilitatea macar sa isi recunoasca vina.
Alex s-a “pricopsit” cu tetrapareza spastica din cauza neoxigenarii creierului la nastere, cu toate acestea medicii nu-si recunosc vina...iar o familie care se presupunea a fi fericita duce o viata dezastruoasa. In loc sa umple casa de tipete de zambete de ras de copil Alex sta linistit fara sa poata face mare lucru...oare ce e in inima mamei sale cand vede copii de varsta lui Alex bolborosind pe limba lor...numai ea stie cate nopti innecate in plans a trait, cate clipe amare a dus privindu-l pe Alex neputincios intins pe patut.
Alex urmeaza tratamente pentru a deveni un copil aproape normal, dar are nevoie de mai multe sedinte, minim 8, la o clinica specializata de recuperare din Ucraina unde a avutaplicate procedurile: kinetoterapie, luminoterapie, vibromasaj, reflexoterapie, masaj, corectia coloanei vertebrale. O veste buna: se vad rezultate. Mici, e adevarat, dar ele exista!
Pentru noi a fi sanatos e ceva firesc insa abia cand nu ai sanatate incepi sa pretuiesti aceasta avere. Alex este bolnav si ar da orice sa se faca bine. Impreuna putem ajuta acest copilas greu incercat, putem da speranta unor parinti iubitori, putem transforma o viata. Aplecati-va si voi sufletul asupra lui Alex, intelegeti ce inseamna sa fi bolnavior si incercati sa faceti ceva pentru el.

Conturile bancare deschise la Banca BCR Oltenitei, pe numele Tutunaru George Alin, pentru ca Alex sa poata fi ajutat:
RON: RO45 RNCB 0667 0255 4918 0001
EUR: RO18 RNCB 0667 0255 4918 0002

29.10.2009: Alex Tutunaru a inceput terapia cu Oxigen Hiperbar in Constanta. Pe 15 noiembrie 2009 ar fi avut o noua sedinta, dar nu au ajuns...nu au ajuns nici in 2 decembrie la programarea din Ucraina. Cauza: lipsa banilor necesari!
Toate aceste tratamente reprezinta PASI MARUNTI SPRE VINDECARE!
Cu totii il putem ajuta…si putinul tau poate conta! AJUTA-L!
Parintii: TUTUNARU ROXANA – 0744.498.881 sau 0730.498.881/ roxy.tutunaru@yahoo.com
TUTUNARU GEORGE - 0745.369.699 / georgealin11@yahoo.com

http://alextutunaru.wordpress.com/"


Asta e povestea lui Alex. Acum va spun eu cum l-am cunoscut. Cred ca prima oara l-am cunoscut cand era in burtica. Acum peste doi ani..
Acum Alex este inalt, e un pachet de muschi, are picioarele puternice ca ale lui Nureyev, rade din toata inima, incearca sa vorbeasca cu cei din jur dar nu poate..Nu poate sa stea in fundulet, nu poate sa faca ce fac baieteii in varsta de doi ani. Insa Alex face alte lucruri. Alex e o bucurie desi viata lui pare un chin..Alex rade si iubeste cum nu am prea mai vazut piticei..Am zeci de prieteni in lumea asta, sper ca din vorba in vorba sa il ajutam pe Alex sa mearga in Ucraina la terapie, acolo unde doctorii il lauda cat e de OK, cat e de puternic, cat e de harnic si de plin de vointa. fiecare vizita costa 3.000 de euro. Pana acum Alex a mers de 5 ori. Roxi nu mai munceste, munca ei este de doi ani de zile Alex. Desi poate este cea mai grea meserie din lume, jobul lui Rox cred ca este cel mai frumos din lume. Insa nu e platit decat in zambete si multa iubire. Nici zambetele, nici iubirea nu il duc pe Alex in Ucraina. Inca sunt oameni care doneaza in cont si care o suna pe Roxi si vorbesc despre Alex. In Romania sunt o multime de copii care au tetrapareza spastica..Alex este doar unul dintre ei, insa el este special pentru ca EU il stiu, pentru ca o stiu pe Roxi de ani de zile, pentru ca Alex a fost la noi si eu l-am simtit atat de bine, de normal, de fericit, de copil bun..Este Rac, la fel ca mine, cred ca de asta este si mai special, caci Racushorii sunt asa o zodie speciala, de ciudatei si artisti, hihihi:)

Sper sa il revedem curand pe micul balerin si sper ca macar o parte dintre cei care citesc blogul asta vor dona pentru noul drum al lui Alex in Ucraina:)

In pat

Azi a fost prima zi de stat in pat. Stat in pat cu 4 mese in loc de 6 pe zi. Am fost suparata, nu am mancat fructe caci nu am avut, am uitat sa imi iau vitaminele dar am baut multa multa apa..macar atat..
Am fost la doctor vineri si tot vineri a fost cam ultima zi de munca. Kate s-a asezat confortabil destul de aproape de iesirea catre lumea cea mare iar eu, iresponsabila ma'sa in loc sa o ajut sa mai stea on OU, o tot imping de ceva vreme facand efort, mergand la birou si enervandu-ma..De cam doua saptamani nu o mai pot ridica pe Gia care mai nou are 5 kg si ceva. Maine face 2 luni si o crestinam pe micuta, eu voi sta cuminte intr-o strana pe scaun si voi face poze. O sa merg la botez si nu voi putea dansa pe mese, nu voi putea topai si nu voi putea manca dulce. Ah..statul in pat urmatoarele 2 luni vine la pachet cu 2 nospa pe zi si nimic dulce. Am mai servit azi neste pishcotele..dar nu e voie. Deloc. Apa e voie. 3 litri. Sunt suparata pe mine..Sunt suparata pentru atat de multe lucruri incat mi-a pierit zambetul de tot. Singura care ma face sa rad e mica mea sirena care ma pocneste apoi ma mangaie si cand imi e cel mai greu, mai deschid un filmulet cu ea si o vad cu manutele langa fatza aia mica si frumoasa..si rad.
Sunt suparata caci las sa ma macine cateva anexe ramase pe birou nesemnate, niste bugete netrimise..my documents nesalvat cu toate pozele mele. Si nu inteleg de ce las sa ma macine asta si ma supar si mai rau caci stiu ca nu mi s-a ridicat niciodata o statuie in toti anii astia in care am fost un angajat dedicat..platit pentru niste prestari servicii si atat..
Poate ca stand in pat si citind si vazand filme (cu picioarele in sus) o sa o calmez si pe Katerina cea micuta si o sa ne fie mai bine doua luni de acum incolo..
Kate e Katrina sau Katerina. Sau un uragan sau o bucata din Grecia agapi mou..draguta mea mica are niste bluzite de panzica pe care sunt cusute niste flori mici, mici:) Una dintre bluzite are un V albastru cusut acum multi ani..V de la Victorius Dadster:))hihihihi, ce ciudat, ce bizar si ce coincidenta:)
Stau in pat. Ma culc acum..cateva minute pe o parte, apoi ma intorc si odata cu mine si mica sirena..ore intregi de rasucire pana la ziua..

"Si acum du-te acasa si scrie pe blog!"

zise el, asa ca eu, ca o viitoare mama (femeie serioasa) ma asezai si incepui sa scriu povestea noastra.

Intr-un cufar de metal stau ascunse de 30 de ani intr-o cutie, multe, multe lucruri mici ale unui baietel frumos, timid, cu ochii albastrii. Il si vad razand, alergand prin casa in spilhozenii albastrii de bumbac, sau cu strampii de prosopel alb si un tricou chinezesc plin de mici desene. Il vad apoi intr-o salopeta de blugi, apoi cu parul ud, intr-un halat de baie..
Pe fotoliul din sufragerie sta o rochie de bumbac, cusuta de mana. A fost cumparata pentru o fetitza care s-a nascut un baietel frumos, timid, cu ochii albastrii..

Este a lui Kate. A primit-o de la strabunica ei. La fel si toate hainele lui Vic de cand era un pui de om si el - sunt ale lui Kate. Am spalat doua masini de haine mici, le-am intins frumos de tot si dintr-o data camera lui V s-a inmiresmat si nu a mai parut intinata de dramele noastre si rautatile care ne macina de luni de zile.
Poate sa tot acorzi unor oameni sanse este inutil cat timp oamenii nu au nevoie de tine. Deci nu au nevoie de sanse..au nevoie de o falsa libertate, au nevoie sa nu fie controlati, sa nu fie intrebati nimic, au nevoie sa simta mereu ca detin controlul. Eu stiu pentru ca asa sunt si eu..sau eram?!

Azi am fost la doctor si Kate nici nu a clipit, cred ca i-a fost frica de domnul acela care a incercat sa comunice cu ea apasand pe burtica. Pana acum Kate a fost alintata, pupata, salutata, mangaiata..nimeni nu a apasat-o..asa ca a tacut malc, ca si cum nici nu locuieste acolo. La doctor ne-am miscat repede, ni s-a explicat foarte clar ca pentru a nu ii face rau lui Kate trebuie sa stam in pat si sa nu facem nimic. Exact ce facem de 7 luni, nu-i asa:)) Fara nervi, fara contractii!!

Apoi a venit tati si ne-a luat si am mers acasa, am ascultat minute intregi povesti despre mine cea care imi imaginez ca sunt racita (duh!!!), apoi am cumparat bunatati sa facem salata..pe care am facut-o..am mancat, am spalat, tati si-a pupat fata si ...eu am stat desigur exact cum mi-a cerut domnul doctor: intinsa, citind carti si vazand filme:))
Un domn dragut cu un taxi m-a facut sa rad pana acasa si Sarga mea draga mi-a explicat a mia oara cum e cu lupta pentru ceea ce iti doresti, DACA iti doresti ceva cu adevarat. Ceea ce (concluzie oribil exprimata) mi-am dat seama dupa un dush, NU-MI DORESC. Nu imi mai doresc..

Ma uit la Gia care doarme langa mine si ma rog la Cel de Sus sa imi dea o fetita atat de frumoasa si cuminte ca ea..Vreau doua luni de pace in care sa imi astept copilul linistita, apoi vreau doua luni in care sa ne imprietenim (eu si Kate), apoi vreau o viata lunga si armonioasa in care tati sa o iubeasca pe K si sa nu ma mai protejeze de false pericole care reusesc doar sa ma enerveze pret de cateva minute. Vreau o viata in care sa nu imi pierd entuziasmul de acum..dar sa si evoluez cu ai mei dragi..cu sau fara tatal lui K, desi imi e si el un drag..

Ah! Poate cea mai frumoasa surpriza din seara asta a fost regasirea cuiva pe feisbuc, Duamne ce inventie!!

Toate se aseaza Slava Domnului! Nu trebuie decat sa razi, sa astepti si sa te rogi sa iti vie mintea la cap! Si ce crezi? Iti vine!!

Lui Kate ..de la mami

O sa pictam cerul cu stele si Ina si mami or sa ne invete sa facem jucarii colorate, impletind povesti.

Pentru ca Maya ti-a adus prima papusha, fara sa stie ca eu o iubeam in secret pe Hello Kitty, o sa invet sa iti fac o multime de Hello Kitty:)

pe care sa le punem in camera de piticica si pe sa poti sa le musti si sa le molfai pentru ca dupa aia mai face mami altele:))

si o sa avem si o multime de iepuri si soricei!

Ursii abia astepta sa fie scosi din cutiile mari in care dorm de luni de zile,

si de fapt ..cam toata lumea astepta sa vine Kate pe lume ca sa ma calmez si eu putin si sa ma "maturizez" .


In timpul in care eu caut jucarii "facubile"pentru copil pe net, cel mai iubit regret al meu imi face inca o data mintea praf si eu inca o data pun punct si o iau de la capat. Mai avem 2 luni draguta mea, doua luni pana cand va incepe o viata noua pentru amandoua si nimic rau nu o sa ne mai poata atinge:) Pentru ca pana acum am tot dat sanse unor oameni care nu merita de fapt nimic..Si care pareau ca se bucura de minunea care creste in mine..insa gata. Peste doua luni doar tu vei avea parte de toate sansele din lume. Deci hello kitty, here we come!

Barbatii

Eu iubesc barbatii. Desi ma descurc relativ ok si fara unul zilnic langa mine, in ziua in care masina mea nu a mai vrut sa porneasca, am urat tot, tot. Nu caut un barbat mecanic auto, tata de exemplu habar nu are ce avea masina mea raposata, dar asa mi-as dori un barbat langa mine care sa stie mai bine decat mine cum se schimba o priza, care sa stie sa bata cuie, sa desfaca borcane lipite de vreme, care sa omoare un gandac si eu sa joc teatru ca si cum ma tem de mica gaza..Un barbat putin mai barbat decat mine care as fi in stare sa desfac motorul masinii bucata cu bucata numai sa o fac sa mearga!
Pana acum am facut totul singura si mi-a placut sa am independenta si sa le stiu eu pe toate, insa la capitolul Bubu, am clacat. Daca pot sa lipesc cu fludor chestii, sa montez mobilier, sa dau cu lavabila..credeam ca pot sa fac si minunea de a imi duce masina la revizie, de a stii ce ulei sa ii cumpar, de a stii de ce cacat mi se arde mereu un bec, cum se schimba becul ala..si tot asa..
Ani de zile de masina mea se ocupa cineva de la birou, de la pus benzina pana la spalat si dus la revizie. Insa de cand mi s-a pus pata si am renuntat la un job care nu ma mai facea fericita am pierdut si pachetul de beneficii pe care nu il luasem in calcul. De 2 ani nimeni nu se ocupa de Bubu:( Si totusi biata mea masina m-a purtat pana pe insula an dupa an, fara sa ceara nimic in schimb, ba chiar a pastrat nisip de Thassos in ea niste luni de zile. Asa cum acum pastreaza in portbagaj ochelarii de snorkeling si labele mele (cu care am dat la zapada acum ceva luni de zile), sacul de dormit si cortul..an dupa an, Bubu al meu spera la o vacanta..

Deci dorinta de azi: vreau si eu un barbat dragut care sa imi iubeasca masina si sa se ocupe de ea..nu e nevoie sa ne iubeasca pe mine si pe fica-mea, de asta se ocupa un alt barbat, cel putin copilul e asigurat:) iar eu nu am vreme de nimic..Anyone?

Frica de intuneric

Cand eram mici ne ascundeam sub patura si lasam afara jumatate de fatza, ochii sa urmarim umbrele de pe pereti si nasul ca o bariera intre grozavia din exterior si caldura si pacea de sub plapumioara. Putinele masini care circulau in zona blocului meu prelungeau cladiri si copaci pe perete iar eu si sora mea avea un singur fix si o mare groaza: umbra sicriului lui Dimitrie Cantemir!

Nu stiu nici azi de unde pana unde aparea Dimitrie Cantemir in cosmarul nostru atat de lucid, pana una alta, in afara de Cuza, el era cel mai frumusel personagiu al copilariei, mai ales ca ne delectam cu el dintr-o carte grea si copertata de Istorie, o carte cu ilustratii lucioase, de calitate..
Apoi au trecut anii si imi am vazut un film cu o patinatoare care avea un accident ingrozitor si orbea. Mi-am pus un fular la ochi si am mers zile intregi in bezna prin casa, stiam unde este fiecare obiect, ma descurcam excelent. Apoi erau celebrele pene de curent cand era o binecuvantare sa stii cum e cu orbii caci trebuia sa ajungi la chibrit si lumanare fara sa spargi nimic si fara sa iti rupi gatul prin casa, lovindu-te de jucarii sau cine stie ce alte lucruri care nu stateau niciodata la locul lor.
Acum sunt mare. Ultima spaima de intuneric am trait-o asta vara, cand Berceniul a stat ore bune in bezna. La inceput nu am vrut sa urc acasa, asa ca am tot vorbit la telefon si am facut ture de bloc, pana cand o vecina mi-a dat o super lanterna cu care am urcat usurel 5 etaje. Si da, eram deja gravida in perioada penei, deci ma temeam ca o sa cad lata pe scari. Am umplut casa cu lumabari parfumate, am gatit, m-am jucat cu mainile facand umbre pe pereti..Apoi a venit noaptea si odata cu ea si curentul electric. Insa cea mai frumoasa pana a fost acum cateva zile. A inceput cu o cina gatita repede, pe principiul daca tot am venit hai sa facem ceva de mancare, lumanari in sfesnice de cristal or something..apoi bezna. Dar una romantica! La lumanare. Si bezna s-a lungit minute bune, timp in care sa fiu sincera nu stiu ce am facut, dar stiu ca vroiam sa plec, sa ma duc acasa, acolo unde era lumina. Minutele s-au facut ore, apoi odata cu bezna la lumina lumanarilor a venit la pachet linistea. Nu imi mai era frica. Nu imi mai era frica de intuneric pentru ca nu imi mai era frica sa raman acolo. Poate colocatarul meu avea dreptate si era un semn sa se ia curentul atatea ceasuri si sa raman acolo, prizoniera unei case in care un vraf de carti vechi ma asteptau sa le rasfoiesc, o agenda plina cu poezii ma astepta sa o verific intru "lipire" si "re-legare"..in plus mai erau niste chestii de facut dar le-am amanat din lipsa de electricitate..Care intre noi fie vorba a venit la un moment dat, dar daca tot jucam un joc si el s-a facut ca ploua si ca e ingrozitor ca nu mai vine curentul..m-am facut si eu ca ploua, necrezand ca pana se va prelungi pana in noapte!
Pana la urma se pare ca intunericul nu scoate ce e rau in oameni si nici spiritele rele, au contraire..intunericul face oamenii sa taca si sa atipeasca si sa fie buni. Nici umbre pepereti nu mai apar. Doar din cufere vechi ies la iveala minuni de hainutze care abia astepta sa fie pregatite pentru o fetitza mica si cuminte:)

Insemnari din trecut

Daca privesc in urma si incerc sa fiu oarescum obiectiva, adolescenta mea nu pare a fi fost mai putin tumultoasa decat perioada din ultimii 5 ani..Intr-o camara exista o cutie mare de la niste frumoase cisme. In cutie sunt 4 ani din viata mea, zeci de scrisorele si biletele din cei patru ani de liceu..sunt cam toate povestile noastre, dramele unor tinere eleve la filologie-istorie. Indragostite de profesorul de romana, partial speriate de o diriginta severa care in fapt era o femeie minunata si ar fi dorit foarte mult sa ne ridicam la nivelul asteptarilor ei, fascinate de iubiri marunte care veneau si plecau.. Patru ani in bucati de hartie asteapta sa fie pusi cap la cap. Sunt cateva povesti frumoase acolo, acum daca recitesc probabil ca mi se par toate niste prostioare, insa in vremurile acelea totul avea alta valenta. Si noi, desi parem neschimbate dupa atatia ani, noi am ramas cumva fetele de la 12 C..am vorbit dupa ani de zile cu Gurita, apoi putin cu Mada pe mess. Acum putina vreme mi-am auzit la telefon colega de banca si cea mai draga surpriza a fost sa dau de Corina pe facebook *sa traiasca, iasca, iasca..
Nu stiu de ce tine liceul numai 4 ani. Cred ca aveam nevoie de mai multa vreme. Mai multa vreme sa citim mai mult, mai multa vreme sa ne cunoastem mai bine, mai multa vreme sa invatam mai multe impreuna. Cred ca de fapt in liceu ne formam, numai ca problema este ca la 18 ani nu esti inca matur, nu asa de matur incat sa stii sa iti alegi viitorul. Sau poate nu eram noi pe vremea aia. Visam cai verzi pe pereti. O parte dintre noi alegeau facultatea de urmat pe baza recomandarilor venite de la parinti sau profesori. Nimeni nu stie de fapt ce isi doreste dupa ce da bacalaureatul. In fapt ne dorim o prima vacanta la mare, liberi! Liberi de parinti! O vacanta in care sa bei pana cazi sub masa, sa te pupi cu cine vrei. O libertate pe care crezi ca ai obtinut-o doar pentru ca ai 18 ani si ai luat Bac-ul. Apoi revii acasa si inveti pentru facultate..
Dupa patru ani de liceu in care eu zic ca m-am descurcat destul de bine pentru ce zuza eram, fatuca trecuta prin olimpiade si care terminase liceul cu 9.10 a picat la Litere. Intre bac si admitere am fost la mare:) Facultatea pe care o alesesem (oare de ce aia..) era de Comunicare si Relatii publice. Desigur, comunicam excelent. Am ratat franceza, desi slava domnului excelasem in liceu si dna Apostoiu ma placea maxim..dadusem bac la franceza..Am picat cu o masea umflata, tin minte ziua aia perfect. Imbracata cu un pulover alb lalau, sa nu se vaza nicio urma de feminitate, tunsa frantuzeste si desigur vopsita negru. Nebunia mea cu admiterea a durat 30 de minute, caci franceza era proba eliminatorie. Daca maine as putea sa aleg ce facultate ar trebui sa urmez, as alege tot Geografia:) Si as invata mai mult decat n-am invatat in cei 5 ani. Probabil ca materia mea favorita ar ramane Oceanografia, l-as iubi pe proful meu de Soluri la fel cum l-am iubit in anii in care am facut Geologie..Pentru ca am iubit mereu tot ce a fost legat de apa si pamant..Nu am jurnal din anii de facultate, ce ciudat. Cred ca din cauza ca munceam si mergeam la scoala in weekend. Nu am invatat cat as fi putut de mult. Inca imi suna in urechi vocea tatalui mei, convins ani de zile ca am "furat" notele. Am avut norocul sa fiu placuta de profesori, cred ca vedeau ceva "inteligent" in moaca mea. Sincera sa fiu am jucat teatru ani de zile, fiind o eleva model primele 5 intalniri. E importanta prima impresie. In rest invatam numai ce imi placea, eram relativ atenta la ore si cam atat..
Cred ca venirea lui K o sa imi aduca inapoi toata dragostea ratacita de a invata ceva..Ocazie cu care probabil ca imi voi aminti ani in care ne omoram cu turcii, conjugarea unor verbe, ce e o metafora si ce e ala un epitet:) Ciudat cum invatam ani din viata si o parte din invataturi nu ne folosesc la absolut nimic..
Acum ne retragem. Urmeaza doua zile in care jurnalul lui Jeni ne va astepta cuminte, lui ii este rezervat metroul bucurestean. Maine mergem la pranz la pestic cu mamaliga si usturoa. Oameni dragi vor pupa burtica si noi o vom ajuta pe bb sa intelega ca nu tot ce inveti la scoala te face de fapt mai inteligent:)