"Plecase deja de ceva vreme. La inceput nu i-am simtit lipsa, am iesit cu fetele, ajunsesem sa pot sa beau pana la o sticla de vodca pe seara, apoi ajungeam acasa, faceam dus, dormeam cateva ceasuri si plecam la munca unde ma drogam cu efortul care imi anchiloza simturile. Am continuat asa saptamani bune, apoi au venit pe nesimtite sarbatorile..Si in noaptea de 5 decembrie nu am iesit si nu am baut. Dimineata m-am trezit singura in casa, cizmele mele erau pe hol, frumos aranjate..goale toate. Nikolaus nu venise anul asta. Eram singura intr-un oras din Germania, departe de ai mei, departe de sotul meu, fara macar o bomboana in cizme. Si am plans. Am plans si mi-a parut tau pentru tot..apoi a sunat telefonul si era el, singur ca si mine, trist ca nu venise Nikolaus nici la el. Am facut impreuna Craciunul si Anul Nou..si au trecut anii si nu am mai plans niciodata de Nikolaus pentru ca suntem impreuna si nimic nu va mai schimba asta" - (povestea iubirii lui Angi de Mos Nicolae)
De ani de zile imi aranjez cizmele (multele perechi!!) pe hol. Noaptea ne trezeam pe rand si puneam dulciuri si portocale in incaltari, imparteam pe rand, sa ajunga la toti, desi stiam ca mami si tati ne dau tot noua tot. Anul asta vom avea o pereche de cizme mici si roz, de blanita in plus. In minus eu voi avea o pereche de ghete, dar nu-i bai. Noaptea asta mergem sa il sarbatorim pe unul dintre cei mai iubiti dintre pamaneteni..Vin acasa si sper sa nu dau nas in nas cu Mos Nicolae care are desigur o joarda pentru mine, caci nu am fost cuminte..si multe dulciuri pentru Kate, care e cea mai cuminte..
Azi a plecat Robert, omul meu care ma certa asa de cu drag si care se juca cu parul meu si o alinta pe Kate la film cand eu o luam razna dupa 3 ore de stat pe scaun..Acum 2 zile a nascut Oana, un pui de Simionov, micul print Matei Mihail.
Alte vesti nu mai avem. Pregatim ciubotele. Kate nu are inca cizme.
sâmbătă, 5 decembrie 2009
vineri, 4 decembrie 2009
Alexandru Vlahuta catre fica sa Margareta
“Sa traiesti Mimilica draga, si sa fii buna, – sa fii buna pentru ca sa poti fi fericita. Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca cei rai nu pot fi iubiti, si-al doilea…al doilea…de! norocul si celelalte “pere malaiete”, care se aseamana cu el, vin de-afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire in tine rasare si-n tine-nfloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru ea. Si pregatirea asta este opera de fiecare clipa,- cand pierzi rabdarea, imprastii tot ce-ai insirat si iar trebuie s-o iei de la inceput. Si de aceea vezi asa de putini oameni fericiti… Atati cati merita.
A, daca nu ne-am iubi pe noi asa fara de masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati, ori asupra unei fapte urate; daca, in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepartinire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaie in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea este un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora.
Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane doar sa stii ce vrei. Si vad c-ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat!
Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi: “Uitati-va la mine” ! Dar mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta: Sa nu faci nici o fapta a carei amintire te-ar putea face sa rosesti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata.
Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 de ani ai s-o intelegi mai bine. Sa de-a Dumnezeu s-o citesti si atunci cu sufletul senin de azi.
Te imbratiseaza cu drag, Al. Vlahuta
Cand ai implinit saptesprezece ani.”
A, daca nu ne-am iubi pe noi asa fara de masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati, ori asupra unei fapte urate; daca, in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepartinire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaie in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea este un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora.
Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane doar sa stii ce vrei. Si vad c-ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat!
Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi: “Uitati-va la mine” ! Dar mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta: Sa nu faci nici o fapta a carei amintire te-ar putea face sa rosesti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata.
Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 de ani ai s-o intelegi mai bine. Sa de-a Dumnezeu s-o citesti si atunci cu sufletul senin de azi.
Te imbratiseaza cu drag, Al. Vlahuta
Cand ai implinit saptesprezece ani.”
joi, 3 decembrie 2009
Despre instinctul de autoconservare
Am citit ca "instinctul de autoconservare are ca scop nu neaparat conservarea ta fizica ci mai mult, are ca scop conservarea GENELOR tale.... Femeile, instinctiv, sunt foarte meticuloase cand vine vorba de alegerea unui tata pentru copiii lor. Ele cauta un barbat cu gene cat mai bune astfel incat copilul sa dobandeasca aceste gene si sa asigure supravietuirea speciei."
Am ratat niste lectii in viata asta. Nu sunt capabila sa gandesc rational cand este vorba de grija fatza de mine, ma aprind ca o flacara si ma sting la fel de repede, fara a fi apucat sa ard astfel incat odata arzand, sa topesc toate trairile.
Nu stiu sa am grija de mine. Nu sunt in stare sa protejez copilul asta si ne fac rau pentru ca am cu ce. Mi se etaleaza in fatza armele necesare unui chin demn de epopeile antice. Inima pompeaza litrii de sange pe secunda, mi se contracta muschii si ma umplu de pete. Minute irosite, viata irosita..
A mea, a copilului. Urmeaza minute intregi de liniste intr-un zgomot infernal, tipete care se ineaca in lacrimi, pareri de rau inutile, faptul e consumat. Apoi vine noaptea si cineva sterge tot cu un burete care nu lasa decat dare de sange in urma-i. Si uitarea cea care ne pacaleste ca maine o sa fie mai bine, ca o sa fie bine candva din nou.
Dar nu o sa fie. Noi nu stim sa fugim de ceea ce ne face rau, ne avantam in durere crezand ca ceea ce nu ne omoara ne face mai puternice. Nu stiu daca suntem mai puternice sau de fapt iubirea moare putin cate putin zi de zi..Lucrurile pe care le iubim cel mai mult sunt cel mai usor de pierdut.
Aceasta este povestea in care un baiat intalneste o fata, dar nu este o poveste de iubire. Ma uit la un film. Asa a inceput. Baiatul a crescut convins ca nu va fi niciodata fericit, pana a intalnit-o pe ea. Ea iubea doar 2 lucruri, primul era parul ei lung, al doilea - cat de usor putea sa taie parul si sa nu simta nimic.
This is not a love story. O sa scriu intr-o zi povestea noastra asa cum a fost ea de la inceput si pana s-a nascut Kate. Daca am putut sa scriu un roman despre iubirea mea cu EL, o sa pot sa scriu o nuvela lunguta despre tatal copilului meu si despre cum iubirea mea pentru el a reusit sa darame tot ceea ce credeam ca sunt, ca pot, ca simt..
Am ratat niste lectii in viata asta. Nu sunt capabila sa gandesc rational cand este vorba de grija fatza de mine, ma aprind ca o flacara si ma sting la fel de repede, fara a fi apucat sa ard astfel incat odata arzand, sa topesc toate trairile.
Nu stiu sa am grija de mine. Nu sunt in stare sa protejez copilul asta si ne fac rau pentru ca am cu ce. Mi se etaleaza in fatza armele necesare unui chin demn de epopeile antice. Inima pompeaza litrii de sange pe secunda, mi se contracta muschii si ma umplu de pete. Minute irosite, viata irosita..
A mea, a copilului. Urmeaza minute intregi de liniste intr-un zgomot infernal, tipete care se ineaca in lacrimi, pareri de rau inutile, faptul e consumat. Apoi vine noaptea si cineva sterge tot cu un burete care nu lasa decat dare de sange in urma-i. Si uitarea cea care ne pacaleste ca maine o sa fie mai bine, ca o sa fie bine candva din nou.
Dar nu o sa fie. Noi nu stim sa fugim de ceea ce ne face rau, ne avantam in durere crezand ca ceea ce nu ne omoara ne face mai puternice. Nu stiu daca suntem mai puternice sau de fapt iubirea moare putin cate putin zi de zi..Lucrurile pe care le iubim cel mai mult sunt cel mai usor de pierdut.
Aceasta este povestea in care un baiat intalneste o fata, dar nu este o poveste de iubire. Ma uit la un film. Asa a inceput. Baiatul a crescut convins ca nu va fi niciodata fericit, pana a intalnit-o pe ea. Ea iubea doar 2 lucruri, primul era parul ei lung, al doilea - cat de usor putea sa taie parul si sa nu simta nimic.
This is not a love story. O sa scriu intr-o zi povestea noastra asa cum a fost ea de la inceput si pana s-a nascut Kate. Daca am putut sa scriu un roman despre iubirea mea cu EL, o sa pot sa scriu o nuvela lunguta despre tatal copilului meu si despre cum iubirea mea pentru el a reusit sa darame tot ceea ce credeam ca sunt, ca pot, ca simt..
"Come back or I shall die"
My beloved,
- Helene
Do not be afraid. Do not speak. Stay as you are. I'm here at your side. Do you feel me? When i touch you the first time, you will feel the warmth, but you will not know where, perhaps it will be on your eyes. Who could ever erase this moment? There is no end to it. Don't you see? What we were meant to do, we have done. Believe me, my love. We have done it forever, and if it serves your happiness, do not hesitate for a moment to forget this woman who now says, without a trace of regret, farewell...
- Helene
luni, 30 noiembrie 2009
Alte stiri...
Saptamana trecuta am facut o schimbare. Am invatat apoi sa apreciez lucrurile care conteaza cu adevarat pentru mine..si oamenii. Iata ca am ajuns la 32 de ani ca sa descopar ca acasa este iubirea nu in orice casa unde m-am simtit eu acasa pentru ca iubeam pe cineva..Iubirea nu era unde iubesc eu, ci unde ma iubeste pe mine cineva. Bietii de ei, nu au de ales de aia ma iubesc, ar zice gurile rele, dar eu stiu ca nu e chiar asa.
Acasa e bine. Conduc si cant in masina, parcurg drumul care inainte era de cam 50 de minute in numai 30, parca si distanta a intrat la apa de cand e Sabi la noi si a venit Gia pe lume. Oboseala acumulata am rezolvat-o azi dormind toata ziua cu copila. Mi-e bine. Apoi am plecat in oras si mi-am dat seama pe strazi ca sunt singura. Ca desi copilul meu e cu mine, eu sunt singura in mall, ma duc singura la film, imi iau singura de mancare. Asa ca m-a pocnit. Cred ca inchipuita mea drama a facut automatul care incasa banii de parcare sa nu ma taxeze..asa ca am plecat spre casa dezamagita din nou de cat de singura sunt de fapt. Nimic nou. Doar ca uitasem. Am sters totul repede din minte si am plecat acasa, acolo unde am mancat junk food la masa ca si cum ar fi gatit pentru noi o armata de maestrii bucatari.
Copila a stat cuminte cat timp noi am mancat apoi a tras somn de voie pana la 11 fara un pic. Gandurile negre dispar ca prin farmec, cred ca nimeni nu s-a gandit la terapia cu nou nascuti..asa cum exista aia cu delfini:)
Nu am nicio veste. Nu mai las sa mi se intample nimic pentru ca mi-e frica. Nu sunt nefericita, dar nici nu imi mai zburda fluturii in burtica. Acum imi zburda o fetita.
Ah! Am fost fericita ieri (cred) cand fica-mea l-a pocnit fix in ureche pe tatane'su, om bun care se asezase cu capul pe burtica in scop precis de a comunica diverse chestii cu entitatea plutitoare. Si cand colo, ce crezi? Jang, un piciorel! Am ras din tot sufletul. In ultima vreme nu a mai fost asa de activa si mi se pare foarte frumos ca in rarele momente in care ne vedem si comunicam civilizat copilul il recunoaste si il saluta. Azi a salutat-o si pe mica vara-sa Gia si culmea! si pe sora-mea. In rest nu doreste sa comunice cu nimeni. Pana acum foarte rar si-a facut simtita prezenta in public, o sfioasa ca ta'su..ce ma mira?
Acum ne e somnic. Maine e o zi pe care as vrea sa o simt altfel, poate scoatem afara fetele sa se bucure de soare..
Acasa e bine. Conduc si cant in masina, parcurg drumul care inainte era de cam 50 de minute in numai 30, parca si distanta a intrat la apa de cand e Sabi la noi si a venit Gia pe lume. Oboseala acumulata am rezolvat-o azi dormind toata ziua cu copila. Mi-e bine. Apoi am plecat in oras si mi-am dat seama pe strazi ca sunt singura. Ca desi copilul meu e cu mine, eu sunt singura in mall, ma duc singura la film, imi iau singura de mancare. Asa ca m-a pocnit. Cred ca inchipuita mea drama a facut automatul care incasa banii de parcare sa nu ma taxeze..asa ca am plecat spre casa dezamagita din nou de cat de singura sunt de fapt. Nimic nou. Doar ca uitasem. Am sters totul repede din minte si am plecat acasa, acolo unde am mancat junk food la masa ca si cum ar fi gatit pentru noi o armata de maestrii bucatari.
Copila a stat cuminte cat timp noi am mancat apoi a tras somn de voie pana la 11 fara un pic. Gandurile negre dispar ca prin farmec, cred ca nimeni nu s-a gandit la terapia cu nou nascuti..asa cum exista aia cu delfini:)
Nu am nicio veste. Nu mai las sa mi se intample nimic pentru ca mi-e frica. Nu sunt nefericita, dar nici nu imi mai zburda fluturii in burtica. Acum imi zburda o fetita.
Ah! Am fost fericita ieri (cred) cand fica-mea l-a pocnit fix in ureche pe tatane'su, om bun care se asezase cu capul pe burtica in scop precis de a comunica diverse chestii cu entitatea plutitoare. Si cand colo, ce crezi? Jang, un piciorel! Am ras din tot sufletul. In ultima vreme nu a mai fost asa de activa si mi se pare foarte frumos ca in rarele momente in care ne vedem si comunicam civilizat copilul il recunoaste si il saluta. Azi a salutat-o si pe mica vara-sa Gia si culmea! si pe sora-mea. In rest nu doreste sa comunice cu nimeni. Pana acum foarte rar si-a facut simtita prezenta in public, o sfioasa ca ta'su..ce ma mira?
Acum ne e somnic. Maine e o zi pe care as vrea sa o simt altfel, poate scoatem afara fetele sa se bucure de soare..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)