Scoala dupa 40

Am citit acum cateva zile (doar ca nu mai stiu unde) ca pana in 40 de ani m-am antrenat, ca sa pot sa merg pe calea corecta, cea care poate imi era harazita. La 40 huzuream (well, nu chiar), asa ca 42 a decis soarta.
La scoala m-am inscris in ultima zi, la exament am ajung dupa ce am inceput "prima zi de scoala" a lui K. Examenul a fost unul oral, in fata celor trei profesori, eu, nevorbita, ei..rabdatori. Nu stiu daca ceea ce aveam eu erau emotii sau pur si simplu logoreea nu imi dadea pace, cert e ca am vorbit..Apoi am plecat acasa, si a inceput panica. Oare cum o sa fie inapoi la scoala? Oare toti colegii vor fi la fel de draguti ca cei doi pe care i-am cunoscut pe palier, inainte de examen? Apoi am ras si mi-am dat seama ca sunt prea batrana ca sa am aceste griji, ca anii in care eram "dintoasa" sunt de multa vreme dusi, ca nu voi mai suferi din cauza unor rautati, pentru ca, ce sa vezi..le-am cam trait pe toate:)))
E de ras, dar si de plans. In liceu am fost fericita, foarte fericita. As putea sa scriu volume despre 5T si Gurita si Mirela mea draga, si experientele noastre de copile bune..Inca am toate biletelele..Inca mi-e dor de mine in liceu, inca ma uit la poze si ma bucur de noi, fetele minunate care am fost..
Scoala cand esti mare vine la pachet cu responsabiliatea. Am chiulit o data, voit. Am lipsit o saptamana pentru ca nu mi-am dat seama ca vacanta picilor mei nu inseamna ca TOATA lumea e in vacanta. Si am mai lipsit cand am fost bolnava, adica..de ziua mea:)) In rest, ma duc la scoala ca nebuna, cu asteptari imense, cu emotie in stomac, ma infranez sa nu vb peste altii (nu imi iese mereu..), incerc sa ma tin cat pot de tare in frau, dar realitatea este ca aceasta noua exeperienta ma face foarte fericita. La inceput mi-a fost greu sa citesc textele, avem la fiecare curs lecturi obligatorii si cel putin un text optional. Le citeam cu mintea framantata de multe alte lucruri, fara sa inteleg de fapt "ce a vrut sa spuna poetul". Ce e drept, nici nu va asteptati la niste "poeti" usor de inteles, au contraire, ce dezbateri, ce contraziceri, ce de pareri despre teorii ale unora si altora. Eu, venita dintr-o lume cu numere si negocieri, cu evaluari "de dat la gioale" si fake cat cuprinde, am picat in capcana cercetarilor despre..om. Well, omul ca omul, dar cercetatorul de om este o specie aparte. Am crezut mereu ca EU am citit mult. Foarte mult. Azi simt ca am citit putin. Si prost. Si rapid. Si fara suflet. Ca de fapt in ultimii 15 ani, nu am citit. Nu asa cum citeam candva. Reintoarcerea la litere e ca o reintoarcere la mine. Reading is cool. Si as fi vrut sa nu fi pierdut 15 ani cu necititul cu suflet. Nu au fost dusi pe copca, am invatat multe in acesti 15 ani, dar simt ca am si pierdut destul..
Realitatea este ca m-am simtit proasta. Ceea ce nu mi s-a mai intamplat demult, dar poate ca ma invarteam unde nu trebuie. Ma bucur ca m-am simt proasta, caci poate asa imi mai dispare din elanul de a fi eu aia care le stie pe toate si le-a trait pe toate..Desi e greu, e greu sa nu gasesc similitudini in absolut tot ce citesc sau aud intr-o discutie. Cred ca omul este cel mai minunat lucru dintre toate lucrurile pe care eu le iubesc. Si desi omul nu este un lucru, o sa aleg o vreme sa fie lucrul meu. Scriu despre ce fac oamenii cam de cand am invatat sa scriu. Asa ca..acum sper sa invat sa scriu corect, si mai sper ca scrisul meu despre om va ajuta sau macar va bucura pe cineva. Asa cum ma bucura pe mine tot ceea ce citesc, de cateva saptamani si mai bine, incoa'

Ma duc la scoala. Ma intorc pe blog. Am un curs care mi-a sadit ceva in suflet, apropos de social media..E de rau, dar e de bine. Habar nu am daca mai citeste cineva acest blog, dar pana la urma, cand m-am apucat de el, nu era pentru altii, era pentru mine. Asa ca bine m-am regasit!

si fix ca pe vremuri, programul  se incheie cu o ilustratie muzicala:
https://www.youtube.com/watch?v=NrgcRvBJYBE

Inversunare

Nu mai stiu. Am uitat cum e sa nu iti placa nimic, sa nu iti convina nimic, sa judeci tot. In afara de vesnica mea nemultumire cu situatia "legala" a lui K, eu nu am griji. Nici timp de pareri, nici sa ma oftice tot..Nu am timp si nu am nervi sa mai las nimic sa ma enerveze. Asa ca daca vaz, ma speriu. Ma speriu de inversunare si primul gand este sa rad, dar as rade ca proasta si probabil as deveni tinta, o tinta buna. V-am mai spus ca nu mai stiu sa ma port cu oamenii, asa este, habar nu am. Am inca tendinta sa spun direct ce imi trece prin minte, incerc sa raman eu, apoi ma tem si ma gandesc ca oamenii pun etichete vazand chestii la mine pe care eu nu le vad. Dar (din punctul meu de vedere cel putin) pe mine nu ma definesc anumite lucruri care au legatura cu mine. Au legatura cu mine..tangential:)) Eu stiu cam cum sunt. Si sa fiu sincera sunt satula sa nu mai fiu eu, asa ca..asta sunt. Din ce stiu eu sunt relativ bine. Sunt calma. Sunt colerica. Sunt nostalgica si cred in chestii care poate aduc zambetul pe buzele unora - da, eu cred nene in iubire si fericire si siropel! Sunt si rea. Nu am incredere in oameni. Nu mai am incredere decat in foarte putini oameni. Pana si prietenii au cam disparut si ..asta e. Mi-e bine asa. A ramas cine trebuia. Mi-am luat si eu tepele mele. Dar nu am niciun nerv ramas..nu am nicio problema. Ma uit in urma si uneori mai rad. Sau cand dau nas in nas cu cineva care mi-a tras-o de imi curgea borsul, rad in continuare. Pai ce sa fac? Ok, am inteles, e plin de oameni de nimic, dar eu nu am nicio treaba cu ei. De aia nu inteleg oamenii suparati pe alti oameni, pe unii cu care NU au treaba..Nu inteleg si ma sperie neintelesul acesta, caci poate ar trebui sa inteleg. Am avut o noapte crunta. Si o zi partial praf, caci am baut o bere si m-am imbatat critza. Deh..cand bei dupa 1 an jumate, la soare, asa patesti. Dar a meritat. Beata fiind mi-am dat seama ca dorm asa cum mi-am asternut. Singura. Si nu e rau mereu. Cand e rau, mi-e dor si atat, dar..imi trece. Nu sunt suparata pe nimeni, nu imi pasa de nimeni, nu imi face nimeni program. Sunt libera sa aleg eu. Si cand sa aleg, jap peste fatza doua palme. Nu auzi ca nu exista iubire! Sau fericire!Vise de noapte taica!

Eu inghit si tac si ma gandesc ca o sa refulez aci, unde cineva daca zice ca NU exista, dau delete imediat! Pana la urma aici, la mine in ograda exista ce vreau eu. Si iubire si alint. Si oameni buni si frumosi. Care stiu chestii si le impart. Care aud muzica asa cum o aud eu. Care vad filme si le spun si altora. Exista. Exista si iubire si fericire si tot ce spun eu. Eu stiu. Ca doar eu visez cum sunt lucrurile de fapt. Si da, atata inversunare am si eu. Exista!

Anonimului pisi mic

Mai m-am gandit. Asa zisele mele tristesti sunt dupa cum urmeaza:

- am iubit o casa si nu omul care traia in ea
- am fugit de acasa, crezand ca altundeva imi va fi mai bine, ca voi avea locul meu, coltul meu, ceva al meu. Nu a fost asa:) Tot ce era al meu a fost intotdeuna de fapt ACASA. Ale mele sunt de fapt niste lucruri. O masina, un laptop, un aparat foto, multe haine, neste mobila, cateva ustensile de bucatarie. Materiale. Nimic ce nu poate sa fie inlocuit. In fapt nu ma am decat pe mine si pe fica mea. Eu ne am pe noi. Pe noi ne au ai mei si cativa prieteni dragi, foarte apropiati.
- am visat iubiri asa cum credeam eu ca inseamna iubire. De fapt nimic nu era iubire, caci iubirea nu-i cand iubesti numai tu si dai numai tu. Sper inca la aflarea iubirii cele care presupune doi si implica minim 3, unde 3 este Kate si al doilea este un barbat matur si bine-crescut. Preferam oltean, intre noi fie vorba. Nu de alta, dar asa as putea sa fiu si eu insami lesne EU.. Desigur horele pe care le-am incinge ar antrena un intreg neam Racesc la joaca..
- am scris si m-am plans si mi-am plans de mila 9 luni crezand ca love can move the mountains. Cacat si pardon de expresie. Muntii s-au format si au erodat de mii de ani incoa', dar nu tiu minte sa il fi mutat vreo dragoste pe vreunul:(
- m-am ferit sa scriu despre tradarea pe care am patit-o pentru ca mi-a fost mila de amarata aia mica implicata, si nu, nu e vorba de fica-mea ci de cealalta femeie, victima colaterala. Cacat si pardon de expresie din nou. Nimanui nu i-a fost mila de mine, nimeni nu si-a pus problema ca am nascut mai devreme pentru ca abia aflasem ca ceea ce am banuit luni de zile era real si da, parul din patul "nostru" era al copilei care imi zicea in gluma "mami" pentru ca o oblojisem la o betie cand adormiseram amandoua..
- sunt plina de spume nu de ura, caci am incetat sa urasc cand mi-a fost inima inundata de iubirea pentru Kate, dar..anonimul pisi mic are dreptate..si la fel si Lu-Lu-Lula..
Cat timp voi nega o realitate si noi voi fi defulat, copilului meu i se va fi transmis starea mea de rau si deci va suferi nevinovata..din cauza mea.

Fac curatenie si revin pe blog cu vorbe frumoase si poze cu ce mai gatim, ce mai zambim, ce mai "folosim", cu cine ne mai pupam si cu cine mai vrem sa ne pupam. Intre timp, as aprecia sincer daca anonimi ar da un mess in care sa zica: io sunt, JaJa! Nu te panica! Nu sunt una din alea cu care se culca ala, care te citeste ca sa sufere putin, cu parere de rau ca ti-a tras-o cand erai gravida si proasta in cap, plangand dupa neica nimeni.

PS - am vrut sa scriu mai multe, dar sa mor daca imi vine sa ma plang de ceva. Sigur e ceva de refulat, dar nu imi pasa decat de ceea ce o sa vina, nimic din ce a fost nu e important..Iar ce vine, e minunat de-a dreptul si nu, nu implica pe NIMENI din cei implicati in CE A FOST.
Did I make my point or what?

Thinking...

Plimbarea de astazi cu Kate m-a facut sa ma gandesc la multe. Desigur ma plimb exclusiv cu fica mea pentru ca nu am nervi sa fac o caravana de caricioare, cum tot vad in Berceni city, nu am vazut nicio mamica de care sa imi placa si de fapt..ma tem teribil de subiectele de discutie pe care le-ar putea aborda mamicile pe care le vad:(
Asa ca mergem noi doua, ore intregi. Kate stie sa deosebeasca deja un cires de un visin, umbra de nuc de cea de castan, stie ca mami iubeste Twister, inghetata de 2 lei (maxim 2 pe zi mancam..), pufuletii Gusto (sper sa nu ma fac cat malul) si sa vorbeasca. Mami iubeste sa vorbeasca, desi mai nou o face in gand sau singura..
Erau 6 sau 7. O singura fetita, slabanoaga, saten deschis parul, imbracata in roz, tunsa cu breton, plina de vanatai pe picioare. Andreea. Curajoasa ce nu am pomenit. Apoi mi-am dat seama ca era EU acum 20 de ani inapoi..Tipau si sareau in gradina, luasera se pare la rand gradinile si faceau expeditii cu scopul clar de a descoperi ceva. Chiar daca ceva-ul ala erau niste mere crude, o mana de corcoduse, 3 cirese in varf, cu greu obtinute saaaaauuuuuuuuuuuuu calarirea unui scuter parcat sub geam de Mircea si Catos:))
Picii astia mi-au adus aminte de mine cand eram mica, de toate prostiile pe care le faceam. Apoi mi-a fost frica. Andreea bagase mana sub bloc, printre crapaturi si incerca sa scoata de acolo niste pui imaginari de pisica (zic imaginari pentru ca eu ma plimb pe aici zilnic si nu am vazut labuta de motanel..dar cine stie..).
Mi-am dat seama ca eu AZI nu as mai baga mana sub bloc. Eu AZI nu m-as urca pe gard sa ajung la ciresele din varf. Mi-ar fi frica. Sa nu ma muste ceva de sub bloc, sa nu cad de pe gard, sa nu tipe un vecin la mine..mi-ar fi frica de orice. Ma gandeam ca trec anii si ne cacam pe noi de frica, dupa ce am avut o copilarie in care frica nu exista, nu imi era frica de absolut nimic, nimic..Am parcurs tot Berceniul pe sub pamant, prin niste tevi uriase, smolacite, in bezna..A fost vara noastra cea mai tare, cred. Faceam expeditii care durau ore intregi, ore de mers prin bezna intr-o retea de tevi in care ne miscam cu mersul piticului, nu ne-a fost niciodata frica. Daca ajungeam intr-un loc care se infunda, ne intorceam inapoi pana gaseam lumina, ajungeam peste strada sau in spatele blocului, pe vale..Vai de capul nostru de dementi. Si tot urmarindu-i pe pici si depanand amintiri cu mine insami mi-am dat seama ca de fapt frica mea nu e pentru mine, ci pentru Kate..Daca nu voi stii niciodata ca baga mana sub bloc? Sau ce o sa fac stiind ca o sa faca tot ce am facut eu?! Ca nu va fi de fapt niciodata in siguranta si eu, eu nu voi stii niciodata exact ce face si nu o sa o pot proteja..sau invata ce e bine. Doar eu stiam ca nu e voie sa plecam de nebuni pe sub pamant, ca nu e voie sa facem expeditii pe toate blocurile din cartier si mai ales!! ca nu e voie sa dam cu pietre pe masinile din parcare, sau sa ne blocam in lift ca sa vedem care e distanta cea mai mica prin care putem sa evadam din cabina de lift..la limita sigurantei desigur..Teama mea este ca asa cum ai mei nu au stiut nimic, nici eu nu voi stii..Pe vremea mea era safe. Cred..Constientizez ca tuturor mamelor le este frica si vor sa isi apere puiul, dar eu as vrea cumva sa fie libera Kate, asa cum am fost eu. Sa aiba o copilarie asa de fericita si plina de aventuri cum am avut eu. Sa se bucure de fiecare rama scoasa din pamant cu un bat, sa simta iarba intre degetele alea mici, dimineata la bunica..Sa faca macar jumatate din prostiile pe care le-am facut eu dar sa vina mereu acasa sanatoasa, fara nicio mana rupta, ochi scos..cum am venit si eu. Poate sa vina cu tricoul rupt de la "frunza", cu o mica-mica luxatie la picior de la "gardiana 10", cu fusta plina de smoala dintr-o expeditie secreta..
Si as mai vrea ceva de fapt..sa aflu toate aventurile imediat dupa ce au avut loc, nu cu 20 de ani intarziere, asa cum au aflat ai mei:)) Poate pot sa particip si eu, nu de alta..Ar fi super fun daca copilul meu ar avea macar idee ce inseamna "Racheta alba, pamant intre stele, copilarie..visand"..asa am putea sa ne cocotam in nuci si sa cantam impreuna..

Nu am de ce sa vreau sa imi fac noi prietene care imping un carucior. Nu avem ce sa discutam. Nu stiu ce culoare au ochii fica-mi, nu stiu exact ce greutate are, sau cati cm. Mananca acelasi lucru de cand s-a nascut, face ce fac bebelusii..Ce as putea sa vorbesc cu alte mamici straine? Eu le iubesc pe prietenele mele si pe mamele mele si imi este suficient. In plus..a inflorit teiul. Am ce sa ii spun lui Kate. Am mancat capsuni. Laptele ei va avea gust bunitz, bunitz!

Nani bun

1 an, un cerc inchis

Hapciu, hapciu se aude din micul landou. Bebelusul ma priveste cu ochii mici si gri-albastru. Are manutele impreunate ca un mic rus care se va pune pe dansat. Katiusha mea mica, acum casca, grozav se deschide o gura mica-mica si devine mareeeeeee.
Acum fix un an ma cuplam cu ta'su la o petrecere. Celebrez ziua asta cu fie'mea, o pupacesc si ea incearca sa ma manance, probabil ca par mai buna decat mainile ei mici care deja au fost rontaite. Celebrez ziua asta pentru a multumita acelei petreceri am langa mine minunea asta de copil. Este de fapt cam singurul motiv de sarbatoare. Urmeaza saptamana mare in care vreau sa fiu buna si anul asta vreau sa ma bucur de primul Paste al lui Kate, calma, impacata cu mine insami.
Anul trecut eram la Balcic de Paste, ma minunam de copacii infloriti de pe malul marii in care oamenii atarnasera martisoare si credeam ca sunt indragostita. Eram indragostita de ideea de a iubi pe cineva, la fel cum am fost mereu..Pana la K nu stiu daca am iubit pe cineva cu adevarat, insa mi-au placut fluturii in roi, in burtica..acum sunt implinita. Ieri un gugustiuc a venit de 2 ori pe pervazul meu. Este unul dintre cei doi gugustiuci cu care ne trezim de luni de zile. Ciorile le-au mancat al doilea rand de oua deja. Si totusi ei revin la geamul nostru si ne privesc cu ochii mici si negrii. Merita sa ma bucur de fiecare secunda traita alaturi de K, eu scriu cu o mana si ea imi scartaie in brate, a mancat si e adormita iubita mea..
Gata, doarme. Pana la 8 o sa pot sa mananc si o sa ma bucur de ea razand in somn, nu reusesc sa am parte de hodina pentru ca bebelusul asta e full time job si cand ea doarme eu incerc sa ma ocup cumva de camera si de mine. Acum o sa calc o multime de haine mici si colorate.
Ziceam ca am inchis cercul, da..Am stiut de cand la prima ecografie mi se daduse termen limita de "livrare" a lui bebe 27 martie.

God must have been a fuckin' genius

Pe 27 martie 2009 lasam o betie sa imi schimbe planurile. Renuntam la insula mea, la vara mea in Grecia, la visul meu de a sta trei luni pe insula. Castigam un an in care viata mea s-a schimbat cu totul - un an in care am gresit foarte mult, un an in care am suferit cumplit si inca incerc sa ma vindec...
Am avut Grecia vara trecuta deja insarcinata si fara sa am habar..Si ce crezi? La orizont e inca o vara, si apoi inca una..zeci de veri si insula mea la o aruncatura de bat. Si mai aproape decat imi puteam imagina este cea mai mare iubire a mea, la mai putin de jumatate de metru imi rade in somn cel mai bun lucru care mi se putea intampla. A mea, numai a mea, Katerina cea frumoasa. In cercul suntem noi doua, ea in centru si eu adunand manunchi razele. Deocamdata nu e loc pentru nimeni, abia am inchis cercul:)

Mergem mai departe. A inceput un an nou astazi, la multi ani Kate a mea! Tot ce a fost rau a fost sters.

Sotul meu, familia mea

(Ma supar pe oameni. De obicei nu aleg pe cine, ci mi se pune pe tava omul si imi da motivele si eu ma supar. Ani buni de zile am refuzat sa ma supar pe oameni de frica sa nu cumva sa moara si sa raman cu supararea, sau mai bine zis cu regretul ca nu am apucat sa ne impacam. Asta se datoreaza celor din jurul meu care ne-au parasit inainte de vreme..)


Sotul meu este un domn inalt si puternic. Nu este o frumusete rara, as putea spune insa ca semanam - deci e un simpatic!
Fumeaza, nu mult, dar fumeaza..Mi-ar placea sa renunte si probabil ca o sa faca asta la un moment dat..Este un barbat puternic si a reusit sa ma puna la punct, asta cred ca e si motivul pentru care el nu este un iubit oarecare, ci este sotul meu. Nu este nevoie sa am grija de el, nu trebuie sa fiu mamoasa cu el, pot sa vorbesc si sa ma pisicesc cat vreau pentru ca el nu ma cearta, ba chiar il amuza asta..Pot sa fiu eu. Fara sa ma tem ca ceva din ce spun eu va fi interpretat..Sotul meu este puternic si ma cara in carca, asa ca pe o maimuta. Eu o car pe K in carca mea si el ne cara pe amandoua..Este un om vesel si inteligent, rade mult (ca mine) si stie bancuri. Are fix moaca de tata, asa cum stiu eu ca trebuie sa fie un tata. Si da, ne mai si certam, dar rar. Caci de obicei ma cert eu si el rade cu K si ma maimutareste si eu rad inapoi si ..ne impacam. Sotul meu nu este gelos iar eu nu am avut vreme sa ma gandesc la gelozia mea pentru ca sotul meu are grija sa nu imi lipseasca nimic. Sotul meu ma tine de mana pe strada. Sotul meu conduce masina. Sotul meu imi suna prietenii si pun la cale partide de pescuit si gratare. Fetele mele imi iubesc sotul pentru ca e haios si le iubeste pe toate, chiar si cand fetele ma rapesc si plecam in club si vin acasa cherchelita..Sotul meu ii iubeste pe parintii mei pentru ca si eu ii iubesc pe ai lui. Sotul meu va veni intr-o zi cu o jucarie colorata in anume culori, stiu eu, mi-a povestit cineva foarte drag mie intr-o zi..
Sotul meu ma iubeste asa cum sunt si nu cred ca si-a pus vreodata problema sa schimbe ceva la mine..nici eu nu as schimba nimic la el..Sotul meu danseaza. Sotul meu danseaza cu mine si cu prietenele mele. Sotul meu intelege pasiunea mea ciudata pentru folclor si muzica balcanica si nu rade de micile mele piticisme. Pentru ca ma iubeste si crede ca tot ce e legat de mine e dragut..asa..pisicesc de dragut.
Sotul meu este familia mea cu bune si cu rele, asa cum sotul mamei mele, tatal meu, este alaturi de mama mea cea mai frumoasa familie:) Cu bune si cu rele.
Ah! Sotul meu este tatal lui Kate. Caci un tata nu trebuie sa fie biologic ca sa fie tata, ci trebuie sa fie om. Om bun. Un om atat de bun incat sa inteleaga ca iubirea nu este ceva rau de care trebuie sa fugi, ci este ceva asa de frumos..ce abia asteapta sa fie "imbratisat".

Sotul meu ma asteapta undeva. Eu nu il caut, vine el singur, intr-o zi. Are o jucarie in mana. Este pentru Kate a mea. Si are doua culori anume.

20 versus 30

Am tot stat si m-am gandit la treaba asta cu varsta. Am vorbit cu oameni, am vazut un film, am decis sa scriu. Ce s-a schimbat in 10 ani de fapt? Cine eram la 20 si mai ales..cine sunt la 30?!

Pai sa vedem. Pe la 20 de ani (zicem intre 20-25, sa fie asa ..un cincinal de viata de om) terminasem liceul si eram studenta la Filosofie-Jurnalistica. Prima mea facultate, asa de draga mie, pacat ca nu am terminat-o niciodata. Vorbim de 1997-2002 ca si ani de gratie. La 20 de ani fumam de rupeam, mergeam la petreceri unde beam pana varsam, eram cool conform vremurilor acelea. Eram prietena lui Cristi, fugeam de acasa la mare sau la munte si ai mei credeau ca sunt la un bairam peste strada. Aflam barfe despre alte iubiri de ale lui si plangeam ore intrgi in pumni, apoi ne vedeam, ne impacam si totul se stergea cu buretele. Erau anii in care aflam ca sunt vrajitoare si imi urmaream prietenii cu privirea indepartandu-se de mine..deh..
La facultate descopeream o lume noua, oameni noi. Asa l-am cunoscut pe Gabi Ispas, un om atat de drag mie - aveam o agenda rosie pe care o tot plimbam in timpul cursurilor si ne tot scriam chestii. Incercam sa descifram misterul feminim. Gabi imi povestea despre Dead Poet Society - citandu-l pe Whitman, film pe care eu inca nu il vazusem decat cu ochii minti. Beam bere ieftina in parcul Tineretului, la Barza Chioara si dezbateam problemele metafizicii..
Apoi a urmat un an de vazut filme la cinema Studio, de la 9 dimineata. Eram studenti saraci, cu foame in gat. Foame de film, petreceri, mare, munte. Job nu aveam. Nu mai stiu. Cred ca nu aveam. Am avut job dupa ce am renuntat la scoala, era prea scumpa..M-as mai intoarce la dramele din amor de la 20 de ani?! Duamne! Pai astea de la 30 is mult mai fun!
La 20 de ani iubeam oameni ca mine, toti eram animati de aceleasi teluri - sa ne distram, sa descoperim lumea, sa invatam..Nu stiu daca m-am maturizat intre timp. Conform lui Guritza, prietena mea draga din liceu, pare-se ca (blogul sta marturie!!) sunt la fel de romantica, neroada, sensibila, visatoare ..ca la 20 de ani. S-au schimbat insa prietenii, gastile. Am terminat alta facultate, am iubit alti oameni. Data fiind starea mea actuale, as putea crede ca mereu am ales gresit. Marturie stau aci hoarda de prieteni care inca ma intreba "neica, unde ii gasesti?!".
Eu cred ca am iubit frumos de fiecare data. Daca oamenii aia meritau sau nu, nu stiu. Inca suntem prieteni buni, ne vedem rar. Nu ma intreb niciodata "ce am vazut la asta" pentru ca stiu ca fiecare om pe care l-am iubit a fost cel mai bun din lume, cel mai frumos, cel mai, cel mai..
La 30 de ani pari matur, vezi lucrurile alfel. Majoritatea barbatilor fug de femeile "la 30 de ani", le este teama ca ceasul biologic ticaie si ca femeile astea fac amor numai ca sa ramaie gravide si sa tranteasca repede un plod. Din pacate statistic vorbind cam asa sta treaba:( Dar! Pana mea frate, la 20 de ani faci facultate si bei si faci desmatzuri, la 25 incerci sa ai o relatie si poate sa iti mearga ok, poate nu. Unele se marita de tinere si gata, cred ca au scapat de orice stresuri, au familii, copilasi, etc. Is in rand cu lumea. Altele vor sa fie independente, isi fac de cap pana la 30-35..au sau nu iubiti, vor sa nu copil..
Eu am vrut sa fiu toate la un loc. Am vrut si amor, si cariera, si copil si, si, si. De la 20 de ani tot vreau. Ma uit in urma si zambesc, mai si rad..Am trait frumos, am iubit frumos, am facut din TOT o drama si am tras dupa mine in drama pe toti din jur, ca sa fie serioasa treaba. Asa oi fi eu facuta. Anii au cernut prietenii si am ramas inconjurata de oamenii care trebuiau sa ramana, cine nu a avut loc aci, si-a vazut de drum. Si bine a facut, caci e greu sa ai o prietena sucita ca mine. Fetele mele stiu, is satule si el si sotii lor (care au), surorile lor, iubitii lor. Asta este. La pachet cu veselia mea, nebuniile mele, felul meu de a fi, vine si parte mai putin ok.
La 20 de ani se sfarsea lumea cand pierdeam o iubire. La 30 lumea mea a inceput cu o iubire si va continua cu alta mai frumoasa decat toate de pana acum..
Sa zicem ca o sa pot afirma curand ca am invatat ceva in peste 10 ani. Caut poze, musai sa punem poze de la 20 si poze de la 3o. Eu tot cred ca is NESCHIMBATA!! Mwahahahah!
Increzuta..

Hormoneii bata-i vina!

Gravidia vine la pachet cu o multime de chestii extraordinar de frumoase dar si cu niste probleme cum nici nu mintea nu gandesti! Desigur aceste "probleme" nu sunt amintite in cartile de specialitate. Medicul iti spune ca o iei usor pe campii, ca devii neatenta, dar iti da si vestea cea mai naspa: dupa ce nasti e si mai rau!
Adica?! Mai rau de atat?
Ei bine da. Dar exista si un remediu. L-am dezbatut indelung astazi cu Ruxa-Puxa, un pic mai gravidutza decat mine.
Remediul este Magneziu forte. Impart cu toate crizatele din lume acest secret pentru ca un drog asa de bun nu am intalnit de multa vreme..Si iata, e verificat cu Rux! As mai face niste teste pe altii..Sa vedem cum li se schimba viata. Costa cam 200 de mii lei vechi, o cutie plina! Eu iau unul pe zi. Zilele rele is cele fara magneziu, m-am uitat peste umar si asa mi se pare ca vad.
In decursul acestei minunate experiente insarcinate am avut parte de doua episoade oribile. Ambele fara sa fiu pe magneziu. Pentru ambele am fost vinovata. Am uitat ca in mine creste o minune, am uitat ca asemenea povesti is fun la 20 de ani cand esti proasta si crezi ca viata ta se termina la prima iubire. Am uitat ca bataliile nu se duc pe campuri pline de mortii altora..
Am repetat idiotic (exista cuvantul asta?!) greseala de a ma pune intr-o situatie care mi-a facut rau. Mai putin mie, mai mult copilului. Magneziu, bata-l vina! Cum sa uiti sa iei 3 pastile zi de zi?! Nu e ca si cum muncesc sau fac ceva sa am mintea ocupata..is odihnita si eu si mintea (rau suna minte odihnita..)

Judecand la rece (si aflandu-ma ZEN pe drogul binecuvantat) imi dau seama ca am gresit lasand tristeturile si siropelile penibile sa ma strice, sa ma faca sa imi doresc sa fug de toti, sa nu mai scriu pe blog, sa nu mai fiu on line. La naiba, asa ma apuca la o vreme. Inca imi ard talpile de la ultima fuga pe care o pusesem la cale dar m-am impiedicat anul trecut in martie..si am ramas impiedicata..pfai! Viata se joaca cu noi si unora le place joaca, pana si mie imi place, dar nu cand e un pret pentru aceasta joaca.
Am fost acuzata cu dragoste ca habar nu am sa tiu la mine, ca imi lipseste instinctul de auto-conservare, ca habar nu am sa ma feresc de lucrurile care imi fac rau. Comparatia cea mai morbida pe care am auzit-o a sunat asa:
- mergi (eu mi-am imaginat ca merg pe o plaja), undeva in drumul tau e un mort (om mort pe o plaja, nimic mai dureros pentru mine ..). In loc sa ocolesti mortul, caci stii ca te va bantui imaginea lui o gramada de vreme, tu te indrepti fix catre el si apoi suferi ca un caine..
More or less asa a sunat povestea celor facute de mine..Caut mortul si vreau sa ii vad fatza ca apoi sa stiu de ce sufar..
Right. Mortul meu este un adevar de care nu aveam nevoie. Nu pot suporta adevarurile care au iz de hoit. Imi doresc sa nu fiu mintita, dar hoitul imi repugna. Acum i-am vazut chipul, degeaba imi doresc sa il fi ocolit, sa fi fost departe de plaja aia..Am facut-o, trag. Dau cu parfum in nari ca sa dispara duhoarea si scarba, nimic!
Apoi vine ideea mareata. Magneziu. Ce bun, ce bun. Hormoneii is calmi acum, ii si vad aliniati, cu ochii stransi, tragand pe nari cu nesat praful alb. Nu vreau sa inchid blogul. Nu vreau sa nu pot sa imi pun link la mess. Nu vreau sa nu fiu pe feisbuc, vreau sa citesc si sa rad cu oamenii aia. Ce atata drama, nu auzi ca e de la hormoni?!
In plus am un copil minunat in burtica, ea ma face mai fericita decat orice prostie facuta cu sau fara voia mea..ma face mai fericita decat drogul cel bun, zisul Magneziu..
Iar barbatii?! Barbatii IE porci si MINTE. Stiu asta de cand eram mica si totusi nu am incetat niciodata sa iubesc barbatii si sa vad ce specimene minunate sunt..

Si mai stiu ca eu nu as fi EU daca tata nu ar fi fost barbat, ca minunea mea nu ar creste acum in mine daca Vic nu ar fi fost barbatul pe care l-am iubit tot EU.
Asa ca daca e de facut o pauza, aia e o pauza de oameni care ne fac rau. Orice sex ar avea ei. Aparuti in viata noastra ca un mort pe o plaja.

Suntem trei oameni care contam, familie sau nu. Intr-un mare chin am scris ca suntem trei desi o parte din mine imi spune ca doar DOI conteaza, eu si fata mea (halal instinct de conservare, nu?!)
In fapt conteaza doar ea. Eu si el trebuie sa ne dam la o parte gandurile si issue-urile, poate avem de ingropat mortii de pe plaja, nu stiu..fiecare din noi trebuie sa faca ceva. Hormoneii mei drogati nu vor rezista foarte mult, asta e rau cu drogurile, le trece efectul relativ repede:(

Oricum, multumesc tuturor pentru viata mea palpitanta! Asa de trist ar fi fost sa nu fiu inconjurata de femei de nimic sau oameni rai! Despre barbatii de nimic nici nu vreau sa amintesc. Multumita lor se nasc copii superbi, nu-i asa? Si da, generalizez. Nu am un barbat de nimic in vizor. Magneziu ruleaza, Magneziu e bun. O sa imi fac un tatuaj cu Mg frumos de tot..
Viata este atat de frumoasa si eu am fost mereu un om asa de fericit si o draguta, nu stiu unde gasesc insa oameni care ma strica si raman asa..stricata..pf!

Pace

De cand o stiu pe bunica mea, in toate rugaciunile ei catre Cel de Sus, aparea rugaciunea "Sa fie pace". Bunica nu e chiar asa de batrana, e nascuta in 1939, a prins oarece razboi, insa cred ca ea se refera la o PACE generala, nu neaparat la lipsa razboaielor.

Am cautat multa vreme pacea asta. De cate ori cred ca o gasesc si ma entuziasmez, un conflict minor distruge tot si ma trezesc din nou intr-o neagra dezamagire. Pacea nu tine de un singur om. Indiferent cata intelepciune cultiv si indiferent cat de bine imi gestionez sentimentele, invariabil reusesc sa explodez la cea mai mica "atingere". Sunt un camp de mine anti-personnel pe care sunt plantate mii de maci rosii, sa nu se vada sangele tasnind. Din mine.
Nu poate exista pace intre doi oameni care nu se mai iubesc, asa cum nu o sa mai existe pace intre evrei si amaratii din Gaza..Copilul meu e ca si livada de lamai a unei vaduve palestiniene, vecina cu ministrul Israelian al apararii..ca in Lemon Tree..
Am obosit sa tot cred ca intr-o zi o sa fie bine. Cineva imi spunea sa fiu fericita ca "evreul" imi iubeste copilul, ca e destul, nu o sa imi pese de fapt daca ma iubeste pe mine, pentru ca eu nu voi avea nevoie de asta. Nimic mai fals. Copilul meu creste in mine, chiar si cand se va naste va fi tot o parte din mine, asa cum eu sunt mama si mama e in mine..
Pacea trebuie sa fie mai mult decat o serie de vorbe si conventii care nu sunt de fapt reale. O invitatie la "civilizatie", vizite pe nepusa masa, conversatii cu entitatea acvatica pe care o adoram amandoi - asta nu e pacea. Asta este un lung tratat de neagresiune, inutil. Agresiunea nu trebuie sa fie fizica pentru a face rau cuiva. Este destul sa arunci niste vorbe in vant. Urmele unui atac cu bombe se vad dupa ani de zile, urmele unor cuvinte nu se vad, dar unele nu trec niciodata. Si da, sunt rani care nu se vor vindeca, rani adanci..Copilul nedorit.
Minunea de a iubi ceva despre care nu stii decat ca este o celula care pulseaza versus ura si egoismul cuiva care iti cere sa renunti la vrerea ta ca dovada a unei iubiri bolnave, pe moarte.
Pacea nu trebuie sa fie un compromis. Prefer un razboi cu victime colaterale. O pace pe hartie este nula, cat timp in spatele ei zace o ura de neinteles, o ura care nu va disparea. A cui este vina in razboiul asta? A mea pentru ca EU am ales. A mea pentru ca alegerea mea ar putea schimba cateva vieti. O schimbare care teoretic vine la pachet cu minuni si multa bucurie. From my point of view. De dupa coline, din cealalta partea a conflictului se vede altfel. Ca in orice conflict, eu consider ca dreptatea este de partea mea, caci eu am ales copilul. Nu am nevoie de o pace care sa dureze cateva zile, cateva luni, cativa ani. Prefer sa imi schimb statutul in tara neutra, nu vreau sa fiu implicata in niciun fel de conflict. Nu mai vreau o livada de lamai in vecinatatea lui, vreau sa imi iau fructul si sa ma asez linistita undeva departe. Metaforic vorbind am ales bine Elvetia, acolo isi tin o multime de evrei banii, nu? Pacat ca din povestea mea cu lamai nu se va intelege nimic, daca nu ati vazut filmul si nu stiti povestea.
Oricum toata lumea isi doreste sa fie pace de fapt. Din pacate unii nu inteleg ca pacea nu este un compromis..Eu nu mai fac compromisuri. Eu am pierdut demult ceva-ul care ar fi putut sa fie cheia unui compromis, acum mi-a ramas doar castigul. Si cei care au de castigat nu au de ce sa faca vreodata compromisuri, nu-a asa?!

נעשה

Beautiful Alex and his world

"Acest pui de om lupta cu incapatanare pentru viata lui, isi doreste enorm sa poata vorbi, sa poata umbla, sa poata tine o jucarie in manute...el nu poate sta nici in fundulet, Alex sufera tare inca de la nastere...s-a nascut prematur in data de 10.07.2007 in urma sfaturilor date de medici care acum nu au responsabilitatea macar sa isi recunoasca vina.
Alex s-a “pricopsit” cu tetrapareza spastica din cauza neoxigenarii creierului la nastere, cu toate acestea medicii nu-si recunosc vina...iar o familie care se presupunea a fi fericita duce o viata dezastruoasa. In loc sa umple casa de tipete de zambete de ras de copil Alex sta linistit fara sa poata face mare lucru...oare ce e in inima mamei sale cand vede copii de varsta lui Alex bolborosind pe limba lor...numai ea stie cate nopti innecate in plans a trait, cate clipe amare a dus privindu-l pe Alex neputincios intins pe patut.
Alex urmeaza tratamente pentru a deveni un copil aproape normal, dar are nevoie de mai multe sedinte, minim 8, la o clinica specializata de recuperare din Ucraina unde a avutaplicate procedurile: kinetoterapie, luminoterapie, vibromasaj, reflexoterapie, masaj, corectia coloanei vertebrale. O veste buna: se vad rezultate. Mici, e adevarat, dar ele exista!
Pentru noi a fi sanatos e ceva firesc insa abia cand nu ai sanatate incepi sa pretuiesti aceasta avere. Alex este bolnav si ar da orice sa se faca bine. Impreuna putem ajuta acest copilas greu incercat, putem da speranta unor parinti iubitori, putem transforma o viata. Aplecati-va si voi sufletul asupra lui Alex, intelegeti ce inseamna sa fi bolnavior si incercati sa faceti ceva pentru el.

Conturile bancare deschise la Banca BCR Oltenitei, pe numele Tutunaru George Alin, pentru ca Alex sa poata fi ajutat:
RON: RO45 RNCB 0667 0255 4918 0001
EUR: RO18 RNCB 0667 0255 4918 0002

29.10.2009: Alex Tutunaru a inceput terapia cu Oxigen Hiperbar in Constanta. Pe 15 noiembrie 2009 ar fi avut o noua sedinta, dar nu au ajuns...nu au ajuns nici in 2 decembrie la programarea din Ucraina. Cauza: lipsa banilor necesari!
Toate aceste tratamente reprezinta PASI MARUNTI SPRE VINDECARE!
Cu totii il putem ajuta…si putinul tau poate conta! AJUTA-L!
Parintii: TUTUNARU ROXANA – 0744.498.881 sau 0730.498.881/ roxy.tutunaru@yahoo.com
TUTUNARU GEORGE - 0745.369.699 / georgealin11@yahoo.com

http://alextutunaru.wordpress.com/"


Asta e povestea lui Alex. Acum va spun eu cum l-am cunoscut. Cred ca prima oara l-am cunoscut cand era in burtica. Acum peste doi ani..
Acum Alex este inalt, e un pachet de muschi, are picioarele puternice ca ale lui Nureyev, rade din toata inima, incearca sa vorbeasca cu cei din jur dar nu poate..Nu poate sa stea in fundulet, nu poate sa faca ce fac baieteii in varsta de doi ani. Insa Alex face alte lucruri. Alex e o bucurie desi viata lui pare un chin..Alex rade si iubeste cum nu am prea mai vazut piticei..Am zeci de prieteni in lumea asta, sper ca din vorba in vorba sa il ajutam pe Alex sa mearga in Ucraina la terapie, acolo unde doctorii il lauda cat e de OK, cat e de puternic, cat e de harnic si de plin de vointa. fiecare vizita costa 3.000 de euro. Pana acum Alex a mers de 5 ori. Roxi nu mai munceste, munca ei este de doi ani de zile Alex. Desi poate este cea mai grea meserie din lume, jobul lui Rox cred ca este cel mai frumos din lume. Insa nu e platit decat in zambete si multa iubire. Nici zambetele, nici iubirea nu il duc pe Alex in Ucraina. Inca sunt oameni care doneaza in cont si care o suna pe Roxi si vorbesc despre Alex. In Romania sunt o multime de copii care au tetrapareza spastica..Alex este doar unul dintre ei, insa el este special pentru ca EU il stiu, pentru ca o stiu pe Roxi de ani de zile, pentru ca Alex a fost la noi si eu l-am simtit atat de bine, de normal, de fericit, de copil bun..Este Rac, la fel ca mine, cred ca de asta este si mai special, caci Racushorii sunt asa o zodie speciala, de ciudatei si artisti, hihihi:)

Sper sa il revedem curand pe micul balerin si sper ca macar o parte dintre cei care citesc blogul asta vor dona pentru noul drum al lui Alex in Ucraina:)

Insemnari din trecut

Daca privesc in urma si incerc sa fiu oarescum obiectiva, adolescenta mea nu pare a fi fost mai putin tumultoasa decat perioada din ultimii 5 ani..Intr-o camara exista o cutie mare de la niste frumoase cisme. In cutie sunt 4 ani din viata mea, zeci de scrisorele si biletele din cei patru ani de liceu..sunt cam toate povestile noastre, dramele unor tinere eleve la filologie-istorie. Indragostite de profesorul de romana, partial speriate de o diriginta severa care in fapt era o femeie minunata si ar fi dorit foarte mult sa ne ridicam la nivelul asteptarilor ei, fascinate de iubiri marunte care veneau si plecau.. Patru ani in bucati de hartie asteapta sa fie pusi cap la cap. Sunt cateva povesti frumoase acolo, acum daca recitesc probabil ca mi se par toate niste prostioare, insa in vremurile acelea totul avea alta valenta. Si noi, desi parem neschimbate dupa atatia ani, noi am ramas cumva fetele de la 12 C..am vorbit dupa ani de zile cu Gurita, apoi putin cu Mada pe mess. Acum putina vreme mi-am auzit la telefon colega de banca si cea mai draga surpriza a fost sa dau de Corina pe facebook *sa traiasca, iasca, iasca..
Nu stiu de ce tine liceul numai 4 ani. Cred ca aveam nevoie de mai multa vreme. Mai multa vreme sa citim mai mult, mai multa vreme sa ne cunoastem mai bine, mai multa vreme sa invatam mai multe impreuna. Cred ca de fapt in liceu ne formam, numai ca problema este ca la 18 ani nu esti inca matur, nu asa de matur incat sa stii sa iti alegi viitorul. Sau poate nu eram noi pe vremea aia. Visam cai verzi pe pereti. O parte dintre noi alegeau facultatea de urmat pe baza recomandarilor venite de la parinti sau profesori. Nimeni nu stie de fapt ce isi doreste dupa ce da bacalaureatul. In fapt ne dorim o prima vacanta la mare, liberi! Liberi de parinti! O vacanta in care sa bei pana cazi sub masa, sa te pupi cu cine vrei. O libertate pe care crezi ca ai obtinut-o doar pentru ca ai 18 ani si ai luat Bac-ul. Apoi revii acasa si inveti pentru facultate..
Dupa patru ani de liceu in care eu zic ca m-am descurcat destul de bine pentru ce zuza eram, fatuca trecuta prin olimpiade si care terminase liceul cu 9.10 a picat la Litere. Intre bac si admitere am fost la mare:) Facultatea pe care o alesesem (oare de ce aia..) era de Comunicare si Relatii publice. Desigur, comunicam excelent. Am ratat franceza, desi slava domnului excelasem in liceu si dna Apostoiu ma placea maxim..dadusem bac la franceza..Am picat cu o masea umflata, tin minte ziua aia perfect. Imbracata cu un pulover alb lalau, sa nu se vaza nicio urma de feminitate, tunsa frantuzeste si desigur vopsita negru. Nebunia mea cu admiterea a durat 30 de minute, caci franceza era proba eliminatorie. Daca maine as putea sa aleg ce facultate ar trebui sa urmez, as alege tot Geografia:) Si as invata mai mult decat n-am invatat in cei 5 ani. Probabil ca materia mea favorita ar ramane Oceanografia, l-as iubi pe proful meu de Soluri la fel cum l-am iubit in anii in care am facut Geologie..Pentru ca am iubit mereu tot ce a fost legat de apa si pamant..Nu am jurnal din anii de facultate, ce ciudat. Cred ca din cauza ca munceam si mergeam la scoala in weekend. Nu am invatat cat as fi putut de mult. Inca imi suna in urechi vocea tatalui mei, convins ani de zile ca am "furat" notele. Am avut norocul sa fiu placuta de profesori, cred ca vedeau ceva "inteligent" in moaca mea. Sincera sa fiu am jucat teatru ani de zile, fiind o eleva model primele 5 intalniri. E importanta prima impresie. In rest invatam numai ce imi placea, eram relativ atenta la ore si cam atat..
Cred ca venirea lui K o sa imi aduca inapoi toata dragostea ratacita de a invata ceva..Ocazie cu care probabil ca imi voi aminti ani in care ne omoram cu turcii, conjugarea unor verbe, ce e o metafora si ce e ala un epitet:) Ciudat cum invatam ani din viata si o parte din invataturi nu ne folosesc la absolut nimic..
Acum ne retragem. Urmeaza doua zile in care jurnalul lui Jeni ne va astepta cuminte, lui ii este rezervat metroul bucurestean. Maine mergem la pranz la pestic cu mamaliga si usturoa. Oameni dragi vor pupa burtica si noi o vom ajuta pe bb sa intelega ca nu tot ce inveti la scoala te face de fapt mai inteligent:)

Eroina interbelica

In orele de asteptare intru recoltarea sangelui meu gluconizat, m-am imprietenit si mai bine cu Jeni Acterian, cea de 17 ani. Am implinit 18 cu ea, caci ceasurile s-au tot derulat. La un moment dar am crezut ca o sa lesin pe scaunul ala cu tomul in brate, pierduta in gradina de vara a lui Jeni, sub caisii pe care doar pomenindu-i imi facea sa ploua in gura.
Spre seara m-am intors catre inceputul de secol si m-am bucurat primindu-mi cadoul - cateva fotografii din revista Luceafarul, de la 1905. O sa povestesc si despre asta, acum am fost doar atatata strasnic de un domn care stie cat de mari sunt lucrurile mici pentru mine.
Dar sa revin la Jeni. Fata asta tanjea dupa o iubire, atat. Citea extrem de mult si variat, o parte dintre lecturile ei nu imi suna nicicum, sunt desiguri si scriitori celebrii enumerati, nu pot sa spun cum mi s-a luminat fatza cand Jeni a primit carte de la Eliade, cu dedicatiune scrisa de mana lui M. Si in timp ce ea povestea, mi-am dat seama ca o parte dintre aceste carti, nume insirate cu explicatii in josul paginii (apropos, ce bizar, explicatiile sunt in franceza, parca cineva a dat asa copy-paste) imi sunt familiare. Eugen Lovinescu "Mite" de exemplu..o carte mica, copertile roshii. Si mi-am cautat in minte si acum ma ridic si ma uit pentru ca altfel nu voi dormi toata noaptea!
Iata-o. Eugen Lovinescu "Mite", editura Adevarul, editia II. 10.000 lei vechi, una dintre multele mele achizitii de la anticariatul dela metroul Universitate. Si langa ea, dragele mele carti vechi, o parte necitite inca, cumparate dintr-un salar de mizerie, alese dupa miros si rasfoite pret de cateva minute. Cred ca m-am folosit mereu de carti pentru a ma intoarce in timp.

Francois Coppee cu o "Poveste trista" din colectia Biblioteca pentru toti, anul 1930. Si la finalul cartii o pagina de "advertising" - "Volumasul, care desi dublu se vinde numai cu 8 lei si se gaseste la toate librariile, vine ca un omagiu acestei glorii a literaturii franceze si se cade sa nu lipseasca din manele nimanui" - reclama pentru "Moartea inamorata"a lui Theophile Gautier.

A. Vlahuta cu "Iubire" - volumul de poezii scrise intre 1888-1895, tot Biblioteca pentru toti.

Prima lectie

Taci ca doarme papusa!
MIMI
(si nota mea - Mimi e Margareta, fica-sa)

În colţişorul ei, stăpână
Pe-un vraf de jucării stricate,
Din cărţi de joc, din hârtioare
Ea-şi face parcuri şi palate;

Vorbeşte, râde cu păpuşa...
Ce fericite-s amândouă
Că s-a putut, din vechi nimicuri,
Zidi o-mpărăţie nouă!

Păpuşa n-are nas, e cheală,
Ş-un braţ din umăr îi lipseşte,
Dar Mimi-o vede tot frumoasă:
Căci ea e mamă, ş-o iubeşte.

Stau şi mă uit, cu câtă grijă
A rezemat-o de-o cutie,
Şi-i duce bunătăţi la gură
Cu linguriţa, ş-o îmbie:

Aşa, papă frumos, fii gigea,
Papă cu mama, să creşti mare...
Apoi o şterge, o sărută
Şi-i pregăteşte de culcare:

Într-un pantof i-aşterne cârpe,
Îi face loc ş-o cuibăreşte:
Închide ochii şi fă nani.
Păpuşii nu-i e somn... scânceşte...

E răsfăţată, vrea să-i cânte,
Şi basme de-ale ei să-i spună...
O, e un chin pân s-o adoarmă.
Noroc că-i Mimi mamă bună!

Să nu te-ncerci s-o iai în braţe,
Ori s-o săruţi, că nu se lasă;
Ce-i ea, copil? Nu-şi vede capul
De supărări, de griji, de casă...

Mă umflă râsul... ce drăguţă-i
În demnitatea ei de mamă!
Şi cuget la o viclenie:
Te fac eu să mă bagi în samă!...

Pe-ascuns, din buzunarul hainei
Mă fac că scot o păsărică,
Şi-ncep să-nşir ce pene are,
Cât de frumoasă e şi mică...

Ce bine-mi pare că nu-i nime
Să vadă ce am eu aici!...
Dar cine-o fi? Aud prin casă
Un tropot de picioare mici.

Mă-ntorc. Cu ochii mari şi limpezi
Mă farmecă, linguşitoarea!
Ce cauţi, mamă de păpuşă,
Fudula mea de-adineoarea?

Se uită după păsărică,
Şi i se pare c-o şi vede;
Degeaba-i spun c-am amăgit-o,
C-am vrut să râd de ea... nu crede.

Cerşind, mânuţele-şi întinde
Şi de genunchii mei s-agaţă...
De-ai şti tu păsărica asta
Ce adevăruri te învaţă!

Nu aveam cum sa nu impart asta cu voi:)) Urmeaza o carte de capatai "Ce trebuie sa stim despre bolile molipsitoare" care desigur concureaza cu o carte celebra pe care inca nu am pus mana, dar despre existenta careia am aflat si am incercat si o timida documentare internauta..celebra carte a doctorului Ygrec:)) sursa..tot Sibiu daca nu ma insel, incerc sa ma prind de unde am cartea..
Urmeaza Chateaubriand. Opere. Fara an.
Din 1925 - HP Bengescu cu "Romanta provinciala". Apoi 1935 - Le Rire, essai sur la signification du comique par Henri Bergson. De la 1897 Studii critice a lui Dobrogeanu-Gherea, volumul III.
"Plecat fara adresa" a lui Cezar Petrescu, scris la 1930 - am citit jumatatea apoi probabil ca am renuntat la mersul cu metroul si am uitat de bietul roman..Cred ca asta se petrecea prin anul 2002?!
Am mai gasit un Vasile Pop, o culegere de nuvele "Mai tare ca iubirea" de pe la 1930, cetita de C.C Tulescu la 16.V.1933 si de S. Lenuta la 3.XII.1931. De mine inca nu din pacate..

Cele doua comori ale mele sunt insa o carte in doua variante. Knut Hamsun. Foamea in limba romana si varianta in limba franceza, ambele cu prefata de Octave Mirabeau. Cea in limba franceza e din 1926. Superba carte..Si Jeni citise un Hamsun dar nu stiu ce..Am nevoie de o casa cu gradina si banca, sa stea copila intr-o copaie si sa doarma la umbra si eu sa citesc. Si sa fie 1930.

O fata greu de multumit scria..

"Iata ce inseamna sa ai de-a face cu prostii: trebuie sa le suporti, mai mult, sa le inghiti prostiile."

"De ce oi fi venit aici? Ma-ntreb. Eram singura, linistita. Puteam sa fac tot ce-mi trecea prin cap, si totusi am venit aici. Nu e stupid?"

"Am ajuns. Aici e oribil. Pur si simplu oribil. Poate pentru ca ma asteptam la altceva...M-a apucat un plictis incomensurabil."

"E o schimbare. Catva timp am incetat de a ma plicitsi. Sunt atat de lucida ca ma-nspaimant. Mi se pare cu claritate (acum, cel putin) ca viata mea va fi o lunga, lunga plictiseala, intrerupta doar din timp in timp de cate un moment, scurt moment de bucurie sau huzur. Adevarul gol-golut, tristul adevar. E bizar ca tocmai in acest moment si cand am ajuns la aceasta deprimanta concluzie izbucnesc in ras. Rad de una singura. Ca o nebuna. E ceva in neregula aici. Redevin serioasa si conchid sententios-filozofic: rasul meu n-a fost decat un moment neinsemnat in care am uitat de plictiseala"

si scriitura meu favorita de pana acum:

"Sunt nervoasa si par rea. In fond sunt foarte buna. Daca nu eram atat de buna n-as suferi pentru atatea lucruri care nu ma privesc in niciun fel. "Buna" nu e cuvantul propriu. Eu nu sunt buna, sunt sensibila. Sensibila si fina: ar trebui un cuvant nou care sa le includa pe amandoua. Scene ca aceasta la care a trebuit sa asist ma fac sa sufar, imi sfasie inima. Si totusi am suras, facand pe indiferenta. Dar cat efort ca sa-mi retin lacrimile! Acum pot sa plang in voie. Lacrimi ca acestea sunt adevarata suferinta."

Intr-o cutie din debara sunt asezate jurnalele adolescentei mele. Ani de ganduri si drame tineresti, perioade influentate de scriitorii cu care ma hraneam in anii aceia. Am jurnal din clasa a 8 a cred. Pastrez scrisori si amintiri ale unor oameni al caror chip nici nu mi-l mai aduc aminte..insa fiecare om din trecutul meu are un corespondent intr-o vedeta, paradoxal..
Uite, de exemplu Luci de la 12 F - un tip pe care il placeam in clasa a noua de liceu, imi parea ca semana izbitor cu Roch Voisine, un cantaret frantuz din anii '90 - un bunes pe vremea aia.


Gandurile de mai sus, desi ar putea sa fie ale mele foarte bine, apartin unei tinere care avea 17 ani in 1933. Nici nu stiu daca sa plang sau sa rad. Am fost ani de zile convinsa ca m-am nascut intr-o epoca gresita, dar mereu m-am alinat cu gandul ca nu sunt singura care nu isi gaseste calea:)
Apoi am descoperit fascinatia pentru dantela si portelanuri, argintarie, dichis. Poate in fapt am fost slujnica la un conac si de asta gasesc atingerea unor obiecte familiare, mai stii ce chivutza am trait in alta viata?! Totusi sper ca daca am fost chivutza intr-o existenta, intr-o alta am fost doamna casei si curatam argintaria doar de drag, nu ca o indatorire saptamanala/zilnica.

Orice rezolutie as fi avut pentru 2010 sincera sa fiu nu imi doresc decat un copil sanatos si fericit, pace pe pamant si sa ma indragostesc..Poate copilul va schimba totul si niciodata fluturii din stomac nu vor mai avea aceiasi intensitate ca la ultimele iubiri, cine stie..Om vedea in ani de zile, analizand jurnalele virtuale care ma tin departe de caiete vechi, de la bunicul, cu pagini galbene dar goale..

Happy, happy, joy, joy

A fost odata, ca nicodata un parsh roz care locuia intr-o cutie. Era un parsh timid, cu ochii clari, de cer..Insa avea o problema:( Era ingrozit de Craciun si sarbatorile de iarna. Cum se apropia Craciunul, incepea nebunia. Toata veselia de pe strazi, obrajii rosii ai piticeilor, bradutii plini de lumina, totul, totul il ingrozea! Si cel mai ciudat i se parea nebunia cu acele aratari facute de oameni pe langa casutele lor: niste bulgari uriasi asezati unul peste altul, carbuni in loc de nasturi, o oala rosie in cap si o matura drept mana! Nimic mai hidos!
Bietul parsh roz ..totul era asa de trist pentru ca nimeni nu se gandise la ceva atat de simplu pentru el..o parsha vesela cu gene lungi..

A fost odata ca niciodata Bubu. Bubu este o masina cantacioasa, cat e ziua de lunga alearga printre nori cantand si razand.

(asta e cutia mea favorita)
A fost odata ca niciodata...

In dimineata aceea Loola se trezise cu o stare ciudata. Mai erau asa de putine zile pana la Craciun si totusi Corul Palarierilor nu facuse inca nicio repetitie!
In camera toata lumea dormea, fiecare Palarier in patutul lui, miroasea a mar si scortisoara si din cand in cand se auzea un sforait subtire, asa ca un suierat. Loolaa cobori usor din pat si trase peste ismenutele roz o rochie lunga albastra, pana in pamant. Manecile rochiei atarnau lenes dupa Palarier, poalele il incomodau la mers..se strecura pana la patul lui Leelaa si il impunse usor cu degetul in obraz. Trezeste-te, vine Craciunul! Nu am pregatit nimic! Leelaa clipi des si apoi cu o voce subtirica raspunse - mai e vreme. Lasa-ne sa visam! Dar Loolaa nu ceda si se urca cu greu in patuc, langa Leelaa, o impinse spre perete si apoi se lipi cu genele de obrazul ei, gadilandu-l cu clipiri repezi.
Din patul de deasupra se auzi un oftat lung si o intindere de oase apoi un fes lung se itzi si de sub fes niste plete mov cursera. Buna dimineata zise Loomaa, vesela ca de obicei. Cantam astazi?
Dintr-o data atmosfera se anima si din patucuri incepura sa coboare palarieri piticei. Care isi indrepta spatucul, care casca cu o gura uriasa, unii se inghesuiau la chiuveta si isi udau fetzele, altii trageau de hainele colorate nestiind in ce sa se imbrace..
Loola lua un betigas cu care incepu sa bata frenetic intr-o farfurie de tabla: Liniste, calm! Liniste va rog.
Palarierii piticei se linistira, trasera pe ei hainutele colorate, apoi Loola ii aseza frumos la locurile lor. Isi aseza bucuruza palatie pe crestest si apoi ridica betigasul si in camera se auzi dintr-o data:


NAT KING COLE - SANTA CLAUS
Asculta mai multe audio Muzica

si odata cu Nat King Cole, incepura si piticeii sa cante si sa se veseleasca!

Vine Craciunul si eu si baby Kate suntem foarte fericite si am pictat cutii pentru oameni draguti care nici macar nu ne cunosc, am primit ceaiuri bune de tot si am dat si fetelor dragi care au poftit:)
Sper sa pastram aceasta fericire multa vreme de acum incolo! Acum mergem spre casa caci azi baby Gia implineste 1 luna deci vom bea sampanie si vom manca tort si vom vedea ce cadouri frumoase a primit buburuza cea mai frumoasa si cuminte dintre femeile din casa:)

Schimbari

Urasc schimbarile. De orice fel. Urasc sa schimbe altcineva ceva in ceea ce mi se intampla. Apoi, cand urasc mai tare asta, imi dau seama ca eu ii fac unuia un copil. Schimbare mai mare decat asta nu stiu daca IASHTE..Pe de alta parte mie nu imi face nimeni un copil, deci mie nu imi schimba nimeni viata, deci ce imi pasa, cat timp EU imi schimb mie ceva? E foarte urat si rau..

Caci eu urasc schimbarile altora, nu cele pe care eu le pun la cale..Stiu, sunt egoista si pricinoasa. De putine zile sunt asa, pana acum imi pasa mai mult de cel de langa mine decat de mine. Nu sper decat ca acele vremuri au apus si ca nu vor mai reveni niciodata. Imi pasa de mine si de copil si nu vreau sa mai schimb asta niciodata. Am iubit atat de mult oamenii si mi-am cerut iertare intr-o disperare de a fi om bun, am dat mailuri in care ma ploconeam la diverse, ca nu cumva sa ard in iaduri pentru ca am visat cum le calcam caputzurile in noroi cu cismele mele de piele negre inalte(?! eu, vreodata..). Apoi mi-am cerut iertare in dementa de la oameni pentru care cuvintele mele erau praf in vant..cica daca esti un om bun si iubesti, o sa primesti inzecit inapoi. Am primit si mai primesc inca. Inzecit! Numai peste bot, zi dupa zi.
Stiu ca toata iubirea si bunatatea aia vor veni odata cu Kate, dar am un singur regret..ca nu am fost in stare sa gestionez iubirea data inutil in stanga si in dreapta..Puteam sa iubesc oameni care meritau de fapt sa fie iubiti si alintati, nu orice strain pe care eu l-am simtit aproape si in care am avut incredere.
Mi-am gasit mereu scuze..si cu mine au fost altii buni si mi-au facut pofte si m-au alintat. Asa este. Am primit cadouri si iubire, am fost alintata, tinuta in brate..luni de zile. Habar nu am avut sa apreciez, recunosc. Pentru ca am crezut ca mi se cuvine..si nu stiu daca mi se cuvinea, si mai si eram o increzuta careia ii placea sa fie iubita de toata lumea..
Nu mai vreau schimbari. Vreau sa stau in casa mea, sa am camera mea, sa am jobul meu, prietenele mele. Nu vreau sa mai fac absolut nimic din obligatie sau gandindu-ma ca se supara X si Y..Pentru ca asta fac de ani de zile si nu e bine. Am uitat sa ma gandesc la ce imi face mie de fapt placere.. am fost mereu ocupata sa nu deranjez pe cineva, sa nu supar pe cineva..Azi am decis sa nu ma mai supar pe mine. Vreau sa stau cu mine si K si acasa la mine, cu familia mea si atat..o sa fie luni de zile in care K o sa fie singura mea ocupatie asa ca..astept lunile alea.
Si acum ma inchid usor in cochilie unde e cald si bine si nu ma derajeaza nimeni. Sunt si eu o broasca testoasa mica si capoasa..

Robert la ceas de seara

mi-a readus aminte de bucuria de a fi femeie..Are niste saptamani de training in Dubai, inconjurat fiind de branduri de lux asa ca s-a gandit sa imi faca seara frumoasa si m-a sunat cu tema de gandire. D'orsay shoes.
Niceeeeee! Stiam eu de ce merita iubit omul asta, asa din tot sufletul. Asa ca doamnelor, enjoy!




Sper ca vara viitoare sa ne putem reveni la marimi ca e pacat de cutiile alea de pantofi care ascund minuni atat de rar purtate..
si pentru ca mi-e dor de ele..uite-le si pe Anabellele mele:))

Despre instinctul de autoconservare

Am citit ca "instinctul de autoconservare are ca scop nu neaparat conservarea ta fizica ci mai mult, are ca scop conservarea GENELOR tale.... Femeile, instinctiv, sunt foarte meticuloase cand vine vorba de alegerea unui tata pentru copiii lor. Ele cauta un barbat cu gene cat mai bune astfel incat copilul sa dobandeasca aceste gene si sa asigure supravietuirea speciei."

Am ratat niste lectii in viata asta. Nu sunt capabila sa gandesc rational cand este vorba de grija fatza de mine, ma aprind ca o flacara si ma sting la fel de repede, fara a fi apucat sa ard astfel incat odata arzand, sa topesc toate trairile.
Nu stiu sa am grija de mine. Nu sunt in stare sa protejez copilul asta si ne fac rau pentru ca am cu ce. Mi se etaleaza in fatza armele necesare unui chin demn de epopeile antice. Inima pompeaza litrii de sange pe secunda, mi se contracta muschii si ma umplu de pete. Minute irosite, viata irosita..
A mea, a copilului. Urmeaza minute intregi de liniste intr-un zgomot infernal, tipete care se ineaca in lacrimi, pareri de rau inutile, faptul e consumat. Apoi vine noaptea si cineva sterge tot cu un burete care nu lasa decat dare de sange in urma-i. Si uitarea cea care ne pacaleste ca maine o sa fie mai bine, ca o sa fie bine candva din nou.

Dar nu o sa fie. Noi nu stim sa fugim de ceea ce ne face rau, ne avantam in durere crezand ca ceea ce nu ne omoara ne face mai puternice. Nu stiu daca suntem mai puternice sau de fapt iubirea moare putin cate putin zi de zi..Lucrurile pe care le iubim cel mai mult sunt cel mai usor de pierdut.

Aceasta este povestea in care un baiat intalneste o fata, dar nu este o poveste de iubire. Ma uit la un film. Asa a inceput. Baiatul a crescut convins ca nu va fi niciodata fericit, pana a intalnit-o pe ea. Ea iubea doar 2 lucruri, primul era parul ei lung, al doilea - cat de usor putea sa taie parul si sa nu simta nimic.

This is not a love story. O sa scriu intr-o zi povestea noastra asa cum a fost ea de la inceput si pana s-a nascut Kate. Daca am putut sa scriu un roman despre iubirea mea cu EL, o sa pot sa scriu o nuvela lunguta despre tatal copilului meu si despre cum iubirea mea pentru el a reusit sa darame tot ceea ce credeam ca sunt, ca pot, ca simt..

Ziua a 7 a

Gia are 7 zile. A invatat cu greu sa se foloseasca de uriasul piept al maica-si, mananca mult si bine, doarme linistita si este o minunatie. Eu vorbesc cu ea non stop, ii cant, radem, dormim amandoua (ea la mine in brate, eu cazand lata in miez de noapte..)

Ce mi se pare fascinant este cum plang bebeii fara sa scoata o lacrima! Si cum in timp ce eu ii fac baie pe ea o apuca pipiul si alte treburi..sau cum rade in somn si isi misca ochii pe sub pleoape..Mi se pare cea mai frumoasa si smechera jucarie pe care am avut-o vreodata! Vie..Este ca si papusa mostenitorului Tutti din cei Trei Grasani - copila vie, nu papusa facuta de Doctorul Gaspar!

Sunt obosita. Nu m-am mai gandit la bebeul meu si nu am mai vorbit cu ea in ultima vreme pentru ca am fost acaparata de Gia, mama denaturata ce sunt..nu dorm destul si cred ca oboseala asta nu ne face bine, dar nici nu pot sa nu ma trezesc noaptea cand o aud pe matza cum plange cu lacrimi de crocodil..

Buna dimineata Kate,

mai avem foarte putin pana o sa mergem la doctor sa vedem ce se petrece in burtica cu dumneata:) Sper sa te bucuri si tu la fel ca mine de apropierea cu Gia Palaria - ea este chestia aceea calda pe care o simti mereu deasupera ta, sunt convinsa ca de fapt comunicati excelent si stii exact care e treaba cu pitica (altfel nu imi explic de ce esti asa de calma in ultima vreme..)
Am observat ca lipsa lui Vic vine la pachet cu lipsa contractiilor. Good. Din pacate vine la pachet si cu lipsa dansului de seara..intre 7 si 8 Kate imi dansa in burtica..Imi lipseste asta..Si mai ales imi lipseste cat radeam in masina amandoua. In rest suntem bine. Ne impacam cu situatia si mergem inainte. Am obosit sa luptam in zadar, asa ca luptam cu un scop nobil - sa creasca beba mare si sanatoasa si sa fim super fericite impreuna.

Alte vesti nu avem. Adica nu sunt importante. Nu asa de importate ca Gia Palaria si Kate..

Me, My daughter and I

Citeam demult povesti in care mame nebune incercau sa isi realizeze visele prin intermediul ficelor lor, fetele ajungeau sa faca doar ce vroiau parintii, nu aveau niciun pic de libertatea, nu aveau personalitatea conturata..
Pe noi mama ne-a lasat sa alegem. Am cerut sa facem diveste chestii, le-am facut. Desigur in limita posibilitatilor financiare..oricum nu am cerut niciodata mai mult decat si-ar fi putut permite ai mei:(

Mi-as dori ca fica-mea sa imi ceara sa faca balet si sa ajunga sa viseze macar ca poate dansa asa:



Mi-as dori sa iubeasca firul ierbii si sa vrea sa umble desculta fara sa aiba aere de copil de oras ca ii intra pietricele in talpa..Vreau sa imi ceara sa o duc la bunica si sa alerge prin padure asa cum am alergat eu..
Vreau sa iubeasca apa la fel ca mine si ca ta'su, sa inoate de mica si sa isi doreasca sa descopere minunile de pe fundul marii..
Vreau sa isi doreasca sa citeasca la fel ca mine, sa scrie frumos ca ta'su si ca mine, sa iubeasca imaginile si sa faca fotografie (ca tatal meu, ca mine si ca ta'su), vreau sa fie curajoasa si sa stie sa ceara ceva, cu mentiunea ca "a da e mai frumos decat a cere". Vreau sa stie ca lucrurile bune ajung la noi cand le meritam. Vreau sa iubeasca muzica si sa simta totul asa de frumos cum simt eu de 32 de ani incoace..sper sa ajung sa o invat tot ce am fost eu invatata ca e bun si frumos..
Uneori mi-e frica. Mi-e frica de lipsa mea de rabdare si de tact, mi-e frica de mine cea care, cand sunt nervoasa, reactionez gresit si ma port rau cu oameni pe care ii iubesc foarte mult. Ma gandesc ca poate intr-o zi o sa fiu nervoasa pentru ca nu sunt fericita (ca doar is om si o sa ma apuce si pe mine dambalaua) si o sa fiu rea in fatza copilului..dar apoi imi dau seama ca mama mea nu a fost rea cu noi niciodata, indiferent cat a suferit. Noi eram de fapt bucuria ei. Decat ca eu seman cu tata:))
Tocmai va saluta Kate. Nu sta asa cum am crezut eu, cu spatele la dvs, au contraire, este asezata cu fatza catre buricul meu deci va saluta cu ambele maini si din cand in cand mai suteaza cordonelul care ii aduce ce mananca muma'sa.

Vic si traumele lui de tata. Neh!!

Uneori ma mir cat de tampita sunt, cum permit eu oamenilor sa ma loveasca, chiar si cu niste cuvinte bine scrise, in momente cheie.
Astazi Victoriosul Tata mi-a scris o magarie apropos de urmatorul meu copil, cel care va avea bucuria sa fie fratele sau surioara lui OU. Caci da, copilul meu nu o sa fie singur pe lume, eu mai vreau sa am inca un copil cel putin.
Sper ca si Doamne-Doamne sa vrea:)
Nimic nu e mai trist ca un copil singur la parinti..am vazut asta si puiul meu nu va suferi SI din cauza asta..
Are nevoie si OU de un partener de joaca, de cineva care sa fie echipa lui cand eu nu o sa mai fiu..Asa ca peste 2-3 ani, Ou va avea parte de o minune.

Desigur nonsalanta cu care am povestit a "inervat" pe Victorius, care m-a intrebat daca am ales deja urmatoarea victima. Si m-a intrebat cum o sa il anunt ca are un plod, o sa il iau prin surprindere, nu? Sau..pot sa apelez la o banca. De samanta, desigur.
Pfai! Ceea ce mi-a dat o idee. Urmatorul meu copil trebuie sa aiba un tata bun ca al meu, cu o inima mare ca Tata Simeon, cu spiritul atat de frumos si vesnic tanar al lui Fulghetis, cu rasul si copilaria lui Mircios, cu nebunia dupa pescuit a lui Balint. Am enumerat cativa barbati cu calitati de OAMENI.
Calitati pe care nu le gasesti insirate la bancile de samanta pe foi de hartie. Cine va fi tatal lui Ou o sa fie si tatal fratelui lui Ou. Nu ma refer la tatal biologic al lui Ou, sa ne fie clar. La cate rautati am auzit (carora le-am raspuns inapoi ca atare), ma indoiesc ca acest baiat merita sa stie ceva despre noi. Asa ca iata inca o decizie. Delete. Cu block and ignore.
De sapatami intregi sufar ca un caine ca nu ne vrea unul. Ca nu suntem destul de buni sa ne iubeasca si pe noi cineva. Ei bine, sanatate. Cine nu ne iubeste, nu ne merita. Daca eu si Ou suntem sanatosi, bucurosi le-om duce toate.
Eu credeam ca in fiecare barbat doarme un tatic. Nu si in Victorious din pacate, in care doarme o drama care nu se mai termina niciodata.
Toate saptamanile astea am crezut ca o sa se termine chinul si ca o sa fie calm si bine si o sa imi treaca suferintele si mai ales dorul de el si de noi. Ce nu trece de la sine trebuie vindecat cu forta, inca nu stiu cum, dar trebuie sa existe o solutie..
Am obosit sa aud ca eu am ales. Am ales copilul nostru nu un copil strain. Aud ca trebuie sa imi asum. Cacat! Imi asum viata copilului nostru. Ce sa imi mai asum?! Ca am pierdut barbatul pe care il iubeam? Ca nu o sa ma mai vada lipind o scrisoare veche de fatza si inchizand ochii? Ca nu o sa ii mai gatesc bunatati? Ca nu o sa-mi mai sterpeleasca paharul cu lapte cand nu sunt atenta?
Ca nu o sa ma mai pupe si nu o sa se mai alinte cand vrea ceva?
Ei bine, OK. Am pierdut. L-am pierdut!
Dar..ce am castigat eu este incomparabil. Pentru ca si copilul meu va stii sa isi atinga de fatza o scrisoare veche, la fel ca mine. Copilul meu va putea sa imi bea paharul cu lapte si apoi sa rada cu gura pana la urechi si eu nu o sa ma supar pe el niciodata. Copilul meu o sa ma pup si o sa ma alinte mereu, o sa ma tina in brate cand dormim, o sa facem baie amandoi, o sa descoperim amandoi lumea. Si da, cu ajutorul Celui de Sus, copilul meu va avea ochii lui tata'su si parul lui cret si ma va privi cu toata dragostea dupa care am plans lunile astea..si daca va avea ochii mei, caci stiu ca genele mele is puternice si am vazut in neam cum sta treaba..ei bine, copilul meu ma va privi cu felul ala de dragoste care nu se compara cu nimic pe lume.
Am vazut asta la picii din jurul meu. Si stiu ce e aia MAMA caci si eu am mama mea..