Din 2016..sa ramana scris.

copile, daca eu as fi taica-tu...Eu te-aș trezi cu gâdilat în tălpi, te-aș pupa și alinta, ți-aș citi povești cu aventuri băiețești, te-aș învăța animalele scoțând sunete care te-ar face să leșini de râs. Aș dansa cu tine și ne-am uita la desene amândoi, ca băieții… Copile, dacă eu aș fi taică-tu, te-aș ajuta să înveți să te îmbraci singur, te-aș lăsa lângă mine la baie, la chiuvetă, și ne-am spăla în tandem pe dinți – tu și eu, eu și mini-me-ul meu. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, te-aș învăța să iubești natura și să prețuiești planeta asta minunată, care abia ne mai suportă. Te-aș lăsa să alergi desculț prin iarbă, să cauți râme în pământ, să construiești cazemate din zăpadă, să bați pădurile în lung și-n lat. Te-aș învăța cum arată fiecare frunză de copac, ți-aș arăta care fructe sunt otrăvitoare, cum să găsești murele perfecte, cum să te urci după cireșe în copaci. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, te-aș duce cu bicicleta la plimbare, așezat într-un scăunel din ăla special, și am avea amândoi căști de protecție la fel – eu cu Iron Man, tu cu Captain America. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, aș ști că nu plângi ca să-mi faci în ciudă, la fel cum aș ști că atunci când te doare, plânsul tău e altul. Aș ști că ai nevoie să te iau în brațe, pentru că acolo te simți în siguranță și asta-mi ceri cu ochii tăi umezi… Aș ști, copile, că nu devii bărbat dacă te umilesc sau dacă-ți dau palme peste față. Aș ști că un copil nu minte ca să obțină ceva, că un bebeluș nu te șantajează ca să fie iubit. Aș ști că un copil nu se pedepsește ca să învețe „să nu mai facă”. Aș ști că un copil nu se aruncă în pat ca să se calmeze din plâns. Aș ști că nu îi spui că e „prost” ca să-l stimulezi. Aș ști că nu-i dai exemplu alt copil „mai bun” doar ca să-l faci de rușine în public. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, aș da orice să dorm cu tine, ca să pot să te adulmec toată noaptea. Mi-aș băga nasul ăsta mare, de tată, în ceafa ta caldă și pufoasă și ți-aș pupa tălpile cu care vei bate lumea asta în lung și-n lat, căutând – și găsind – iubire. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, mi-aș pierde nopțile alintându-te, te-aș lega de mine și te-aș plimba până când s-ar domoli durerile tale de prunc nou-sosit într-o lume străină. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, m-aș ruga să crești încet-încet, ca să am vreme să mă bucur de tine, să te descopăr, să te cunosc, să-ți știu fiecare aluniță, fiecare șuviță rebelă, fiecare gând, fiecare frică. Aș merge cu tine la înot, la baschet, la dansuri, la olărit, la țesut covoare din lână sau la împletit coșuri de nuiele – dacă asta îți umple inima de bucurie. Te-aș urca pe schiuri sau pe placă, și pe bune că aș învăța să iubesc zăpada, chiar dacă nu-mi place acum, doar pentru că îți place ție. Te-aș duce la școală și aș merge la ședințele cu părinții, ca să știu cine ești tu, elevul. Te-aș lăsa să-ți alegi viitorul, pentru că te-aș cunoaște și aș ști ce te împlinește. Nu te-aș lovi pentru că nu vrei să-ți mănânci legumele, așa cum nu te-aș lovi pentru că ai spart ceva. Nu te-aș lovi nici când nu-ți faci temele, nici dacă te-aș surprinde fumând la colțul blocului. Aș prefera să nu te lovesc niciodată, orice ar fi, pentru că băieții loviți devin, prea des, bărbați care vor lovi la rândul lor alți oameni. Te-aș respecta și te-aș trata ca pe un OM. Ți-aș asculta nedumeririle, ți-aș explica tot ce știu, și unde n-aș ști, aș căuta să aflu pentru tine. Și dacă ai vrea să-ți dai cu creme și pomezi, să porți mărgele sau să faci orice lucru judecat ca „ne-băiețesc”, eu n-aș râde, copile, de tine. N-aș rosti cuvinte grele, chiar dacă m-ar durea sufletul. Iar sfaturile mele ar fi pentru binele tău, nu pentru gura lumii – căci gura lumii e slobodă, dar din lumea asta mare, numai TU contezi pentru mine. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, tu ai fi lumina ochilor mei, și aș prețui lumina asta în fiecare zi din viața mea, pentru că din ziua în care te-ai născut, am fost binecuvântat să fiu TATĂL tău. Căci tu, copile, ești celulă din celulele mele, și tot ce-i al tău, din mine vine. Și dacă tu ești „prost”, „nesimțit”, „tâmpit” sau „fătălău”, să știi, fiule, că asta înseamnă că fix așa sunt și eu. Și mi-e rușine de mine.