sâmbătă, 19 decembrie 2009

Getting bigger and bigger..

Am 74 de kg. Pe care le-am simtit cand am incercat sa imbrac blugii meu largi si frumosi pe care ii puteam da jos candva fara macar a ma atinge de fermoar sau nasturel. Am 74 de kg pe care le port cu mandrie desi ma umfla rasul cand incerc sa vad parti ale corpului si nu reusesc. Mananc mult, e o foame pe care nu am mai avut-o niciodata..o foame continua. Asa trebuie sa fie? Adica imi place sa mananc, dar imi este foame, foame..Indiferent cat mananc..Azi am inceput cu fidea cu lapte, apoi am facut o salata cu cartofi, masline, trei feluri de peste si ceapa rosie multa si buna, apoi am mancat supa cu galuste facute de mama din pesmet in loc de gris pentru ca nu a vazut ca a luat alta punga, oricum, super pufoase si bune!! si am mai mancat si ciorbica de fasole..apoi am incheiat cu un platouas cu slana sanatoasa, branza buna si ceapa rosie. Si doi crenvustei lesinati langa..si 3 felii de paine. Si niciun fruct azi:( Si am uitat ceva foarte important. Peste toate am mai mancat o gramda de crema de zahar ars, super buna. Copilul meu pare ca e intr-o continua testare de gusturi, care mai de care mai gresit combinate, si eu, ca o mama buna ce ma aflu, ii dau tot ce i se nazare. Urmeaza o noapte in care o sa visez iar chilohanuri interminabile, ciozvarte aruncate pe mese, platouri cu struguri, branze de care nu m-am atins de sase luni, la care baloshesc de cate ori ajung in supermarket.
De ce nu scrie nimeni in cartile de gravide chestiile astea?!De ce nu stiam din vreme ca o sa imi fie asa de foame mereu? Ma duc sa imi curat doi morcovi, unul pentru acum si unul de rezerva. Kate e topita dupa morcovi, cred ca ii e o frica de ochelarei, hihihi.

In rest suntem bine, foarte "cuminte". Nu iesim prea mult din casa pentru ca gerul ne sperie si oricum ne miscam destul de incet si fara masina:( Ne e dor de umblat si spart bani pe tot felul de chestii inutile, dar nu avem cum sa plecam singure..E minunat sub paturica! Iarna pare foarte draguta vazute din spatele geamului. In rest nu imi place deloc frigul si abia astept sa fie martie si sa vina beba.

vineri, 18 decembrie 2009

Zapada!!!


Azi dimineata la 8 a intrat tata in camera strigand foarte fericit: Azi nu te duci la munca! E un super viscol, niciun caine nu merita sa dai afara!
De la mine de la geam se vedea intradevar urgia de pe pamanturi si totusi un vecin isi plimba goldenul care topaia printre nameti..Pe la 10 au inceput mailurile si mi-am pus deci super-bocancii de electrician american, protectiile de la Puma, geaca, polarel, hanorac de la tatal lui K..si am zis: Hai frate! O sa ma puie pe mine in cur un viscol?!
Si nu m-a pus. Am mers cam 35 de minute pana la metrou, incetuc, incetuc, bucurandu-ma de zapada care imi trosnea sub talpi. Nimic mai frumos decat sa ai 4-5 ani si sa iesi afara pe asa o vreme. Am vazut piticei fericiti care sareau in zapada, cu nasul si obrajii rosii..Doar ca eu si K obosim repede si nu putem sa sarim, sa ne dam cu sania sau patinele..Nu putem sa facem nimic decat sa ne bucuram. Asa mi-as fi bagat fatza in zapada si mi-as fi tras o frecare ca sa ma umflu de ras..Decat ca nu pot, pentru ca aerul ala rece ma face sa tusesc..Am ajuns la birou coborand si urcand zeci de trepte la metrou, eu, broasca umflata. Nici nu imi mai e jena ca ajung asa de tarziu pentru ca oricum imi fac treaba de pe telefon si daca nu ar fi colegii mei asa de dragi, nu as mai calca la birou:( Fac de acasa 80% din treaba, restul de 20 is hartoage care in mod normal nici nu intra in atributiile mele, but whatever...ce bine ca vine Craciunul si o sa miroasa casa mea a mar si scortisoara si o sa bem vin fiert (putin!!) si o sa mancam numai minuni!
Am 70 de kg. Adica am luat peste 10 kg in sase luni, mwaahahahahha, nu am avut niciodata mai mult de 64 de kg, si 64 aveam dupa 14 zile de Grecia cu orgii culinare si alcool zilnic ingurgitat in companie de oameni minunati!
Kate a fost cuminte dupa 1 noaptea, pana la 1 a tinut sa isi auda tatal la telefon si mi-a tras niste super dansuri cu manutze si picioare. Cum atipeam cum ma lovea si pe mine ma umfla rasul si ma trezeam si o intrebam "ce mai e iubita mea?". Pana a sunat Le Roi Lion..
Zilele trec si imi dau seama ca habar nu am cine am fost in lunile de relatie cu omul asta pe care il iubesc inca (si inca ma intreb de ce?!:)). Habar nu am cine am fost eu, darminte cine este el?! O nebunie care a inceput gresit, eu aruncandu-ma cu capul in fatza, el dorindu-si fiare albastre care sa ii sporeasca adrenalina din sange..Puah! Copilarii. Trist este ca nu pare ca ne-am maturizat odata cu aparitia lui Kate si cresterea ei. Hopa! Uite, inca un piciorel dat de pitica. Sunt convinsa ca il iubeste pe tanarul domn pentru ca de cate ori sta cu capul pe burtica se foieste, cand ma aude vorbind cu el e mult mai vioaie, cand pune mana o apuca bazdacii. Mare scofala, nu e destul sa il iubim numai noi, am zis, am zis. Azi noapte il ascultam aberand vesnicele teorii si apoi ma auzeam pe mine emitand teorii cretine care nu au nicio legatura cu mine, cea de zi cu zi, aia super fun care face pe toata lumea sa rada, care canta si danseaza..Cine naibii devenim cand iubim pe cine nu trebuie?! Si mai ales, cum am ajuns sa scriu iar despre barbatul asta cand ma apucasem asa de bine sa ma bucur de zapada de afara?! Asa i-as da un bulgare in fatza, sa ii cada ochelarii de la puterea cu care il pocneste mingea de foc inghetata. Poate in urma impactului s-ar mai trezi la viata si ar intelege lucruri de oameni mari, hihihihi!
O sa am un copil cu un ochelarica..Da, are ochelari.
Si cu o culoare asa de frumoasa a ochilor incat aproape ca merita sa il fi suportat atata vreme pentru ca baby K sa aiba aceiasi "ochi" cu el..Si parul lui, culoarea mea, buzele lui Gia, genele mele, mainile mele cu degete lungi, picioarele mele dar lungi ca ale lui, fundul meu, abdomenului lui de fost inotator slab acum pentru ca ii e lene sa se hraneasca, nasul lui Gia, urechile mele sau ale lui, timiditatea lui cand trebuie si tupeul meu tot timpul, pasiunea mea pentru film si carti si iubirea bunica-si pentru muzica, sa fie vesela ca tatal meu si iubitoare ca mama mea..mai vreau sa fie fascinata de ceasuri ca ta'su si indragostita de apa ca ma'sa..
Si cel mai mult vreau sa vina pe lume sanatoasa si sa creasca mare ca sa putem sa plecam in lume si sa descoperim totul impreuna. Si tati daca vrea sa vina cu noi..sa isi plateasca. Lumea e mare si costa, insa priceless este ce vom descoperi impreuna:)
Azi Kate va descoperi emotia maica'si care se va freca pe fatza cu zapada. Cand plecam de la birou.

joi, 17 decembrie 2009

Happy, happy, joy, joy


A fost odata, ca nicodata un parsh roz care locuia intr-o cutie. Era un parsh timid, cu ochii clari, de cer..Insa avea o problema:( Era ingrozit de Craciun si sarbatorile de iarna. Cum se apropia Craciunul, incepea nebunia. Toata veselia de pe strazi, obrajii rosii ai piticeilor, bradutii plini de lumina, totul, totul il ingrozea! Si cel mai ciudat i se parea nebunia cu acele aratari facute de oameni pe langa casutele lor: niste bulgari uriasi asezati unul peste altul, carbuni in loc de nasturi, o oala rosie in cap si o matura drept mana! Nimic mai hidos!
Bietul parsh roz ..totul era asa de trist pentru ca nimeni nu se gandise la ceva atat de simplu pentru el..o parsha vesela cu gene lungi..

A fost odata ca niciodata Bubu. Bubu este o masina cantacioasa, cat e ziua de lunga alearga printre nori cantand si razand.

(asta e cutia mea favorita)
A fost odata ca niciodata...

In dimineata aceea Loola se trezise cu o stare ciudata. Mai erau asa de putine zile pana la Craciun si totusi Corul Palarierilor nu facuse inca nicio repetitie!
In camera toata lumea dormea, fiecare Palarier in patutul lui, miroasea a mar si scortisoara si din cand in cand se auzea un sforait subtire, asa ca un suierat. Loolaa cobori usor din pat si trase peste ismenutele roz o rochie lunga albastra, pana in pamant. Manecile rochiei atarnau lenes dupa Palarier, poalele il incomodau la mers..se strecura pana la patul lui Leelaa si il impunse usor cu degetul in obraz. Trezeste-te, vine Craciunul! Nu am pregatit nimic! Leelaa clipi des si apoi cu o voce subtirica raspunse - mai e vreme. Lasa-ne sa visam! Dar Loolaa nu ceda si se urca cu greu in patuc, langa Leelaa, o impinse spre perete si apoi se lipi cu genele de obrazul ei, gadilandu-l cu clipiri repezi.
Din patul de deasupra se auzi un oftat lung si o intindere de oase apoi un fes lung se itzi si de sub fes niste plete mov cursera. Buna dimineata zise Loomaa, vesela ca de obicei. Cantam astazi?
Dintr-o data atmosfera se anima si din patucuri incepura sa coboare palarieri piticei. Care isi indrepta spatucul, care casca cu o gura uriasa, unii se inghesuiau la chiuveta si isi udau fetzele, altii trageau de hainele colorate nestiind in ce sa se imbrace..
Loola lua un betigas cu care incepu sa bata frenetic intr-o farfurie de tabla: Liniste, calm! Liniste va rog.
Palarierii piticei se linistira, trasera pe ei hainutele colorate, apoi Loola ii aseza frumos la locurile lor. Isi aseza bucuruza palatie pe crestest si apoi ridica betigasul si in camera se auzi dintr-o data:


NAT KING COLE - SANTA CLAUS
Asculta mai multe audio Muzica

si odata cu Nat King Cole, incepura si piticeii sa cante si sa se veseleasca!

Vine Craciunul si eu si baby Kate suntem foarte fericite si am pictat cutii pentru oameni draguti care nici macar nu ne cunosc, am primit ceaiuri bune de tot si am dat si fetelor dragi care au poftit:)
Sper sa pastram aceasta fericire multa vreme de acum incolo! Acum mergem spre casa caci azi baby Gia implineste 1 luna deci vom bea sampanie si vom manca tort si vom vedea ce cadouri frumoase a primit buburuza cea mai frumoasa si cuminte dintre femeile din casa:)

miercuri, 16 decembrie 2009

All about me not Steve..

Azi am vorbit cu fratele Boji care a vazut niste filme bune in ultima vreme, unul dintre ele cu una nebuna asa ca mine. Si s-a gandit el ca mi-ar prinde bine de tot sa vaz neste comedii, daca tot sunt racita si stau in pat cu puiul meu cel mic si dansator.
Am inceput cu All about Steve, o comedioara cu o Sandra Bullock blonda, slabanoaga si vorbareata. Asa de vorbareata incat ma si gandeam, ce l-o fi facut pe fratele Boji sa creada ca am eu ceva in comun cu filmul asta?! Si dusa asa cu pluta, se indragosteste de un bunes cu care aproape si-o pune in masina, inainte de a iesi la restaurant, apoi il cauta prin toata America, intelegand gresit ceva ce el a spus..asa cum spun baietii.
Am ras tot filmul si l-a sfarsit am respirat usurata. Caci baiatul ala frumos pe care il placea ea fara macar sa il cunoasca ii spune privind-o cu drag : sa nu te schimbi niciodata..
Apoi filmul se termina cu ea care da o lectie tuturor zapacitelor de pe planeta care nu vor sa se maturizeze:
"Dacã iubesti pe cineva, elibereazã-l. Dacã trebuie sã-l urmãresti, atunci
probabil nu a fost al tãu de la bun început"

Acum ma uit la Rebound. Ea e o bunesa de MILF cu doi plozi super simpatici si cred ca tocmai ce o sa il execute pe "dadaca" ei care e un bunes de 24 de ani. Mwahahahaha!
Ma..fratele Boji trebuie ca stie cine sunt fara sa imi citeasca ani de zile blogul, fara sa ma judece pentru ce scriu - in functie de ce spume am... fara sa faca nimic..doar sa ma iubeasca si sa imi stie familia si prietenii..Hai sa vedem ce facem madame Catherina Zeta Jones cu baiatul asta tinerel cu ochii albastri. Nu-i foarte rau sa stai acasa bolnavior cand e mama langa tine si iti face bunatati si iti da pastile si te iubeste toata lumea!!!

marți, 15 decembrie 2009

Circle of life

In jurul meu se nasc prunci frumosi, vad viata cum creste sub ochii mei in fiecare zi de cand a venit Gia, in mine creste o minune de fetitza cu care vorbesc si rad de sase luni incoace..si oameni pleaca dintre noi..
Duminica, undeva in Moldova, pe un drum poleit, o masina s-a rascit in drum si s-a izbit de un copac. La volan era Geo, prietenulul alor mei, un barbat tanar si frumos si bun, care iubea familia noastra ca si cum am fi fost frati..
Un stelist mustacios, vesel mereu, nu tin minte sa il fi vazut vreodata pe Geo nervos. Cu familia lui ai mei sunt prieteni de cand ma stiu eu. Mama a lucrat cu Nesi iar tati si Geo erau amandoi in cadrul armatei. Nu cred ca a fost zi de nastere a alor mei la care sa nu ii am pe toti la masa, sa nu le fac poze ciocnind pahare si razand din tot sufletul.
Pe rand alor mei le pleaca prietenii. Li se nasc in jur prunci de care se bucura, dar sunt aproape sigura ca ar vrea sa aiba cu cine sa imparta aceasta bucurie, cu cine sa ciocneasca pahare cu vin si sa asculte muzica de petrecere..Mama ramane cu toate prietenele ei, tata a pierdut pe rand baietii si desi noi nastem fetite, el ramane intr-o masa de muieri dragute pe care trebuie sa le alinte, sa le ajute, sa fie pentru ele frate si prieten bun..
Seman asa de mult cu familia mea, ei au multi prieteni, eu la fel..Oameni cu care crestem impreuna, cu care radem si plangem..Dar asa as vrea ca tata sa nu planga niciodata, pentru ca el e puternic si trebuie sa se ocupe de tot..
Urmeaza Craciun si An Nou si masa o sa fie parca din ce in ce mai goala, uneori ma gandesc ca e mai bine sa stam cu parintii pana la batranete, ca sa nu fie niciodata singuri..caci uite..lor li se duc prietenii si noi ne ducem la casele noastre si ei raman singuri. Si e foarte trist. Dar e foarte vesel cand te gandesti la toti anii aia minunati in care fetele lor erau tinere si frumoase si eram la mare si radeam si ei erau tineri si frumosi..Geo si tati cu burtile alea de tatici, nevestele lor rotunjoare alintandu-se cu Nesi (diminutiv de la Nasoala - spus cu atata drag incat suna a ceva bine de tot:))), noi, trei pice slabanoage cu slipi din aia de plastic..
Era Eforie Sud, undeva in 1980 si ceva, cred ca 1986. Si tati si Geo evadau la bere..Noi eram cu mami si Nesi..si eram mici, mici..
Apoi sunt toate martie si noiembrie de ani de zile in care Nesi si Geo sunt la noi la masa, ei si ai mei neschimbati, noi trecand de la a le zice "saru-mana" ca piticii, la a ni se spune "saru-mana" ca la doamne..Si totul se spulbera intr-o clipa, fara sa apuci sa te prinzi ce s-a intamplat. De ce masina nu are air bag deschis, de ce pe partea lui Geo este intacta si pe partea ei zdrobita de copac, de ce el nu mai este cand masina e intacta??

Mergem mai departe cu frica de fiecare data cand tata pleaca intr-o delegatia. Acum inteleg de ce nu dormeau ei noaptea cand eu plecam de nebuna..inteleg frica asta deja de ani de zile dar mereu am fugit de ea, de teama sa nu atrag raul:(
S-a terminat. Sper sa fie Nesi bine si in curand sa treaca toate, toate..Si sa fie bine si sa mergem mai departe si Rox sa ramana insarcinata si sa nasca un fecior frumos si bun ca bunicul Geo..Asa le ordoneaza Doamne-Doamne pe toate. Eu stiu.

Fetele lui tati la petrecere luiTomaBlueEyedBoyAndJoy


Mama lui Petra are in burtica pe cineva extrem de prietenos, inca nu stiu ce sex are copilul dar a placut-o pe Kate si placutul a fost reciproc, desigur:)

Aici stateam cu Ralu la taclale si ma bucuram ca fica-mea o sa aiba ochii albastri ca ea, hihihi!

Uite iar burticile dansatoare:)

Si iata-ne alaturi de familia Bucurie, Toma si mami Oana, Toma are 2 nai si multe cacouri si iubeste pe toata lumea:)