Nesomn

Nu pot sa adorm. Azi am scos hainele din dulap, e un prim pas în începutul mutării mele din casa asta, care mi-a fost acasă 11 ani dar și colivie, închisoare, loc de ras, loc de plâns.. am prea multe haine, prea multe perechi pe pantaloni negri, de mers la birou, pentru un birou pe care nu l-am mai avut din 2019 și nici nu cred ca îl voi mai putea avea vreodata. Pentru ca oricum, sunt prea multi pantaloni negri, oricâte birouri aș găsi. Am scos hainele din dulap și aș fi vrut sa le pot spune în timp ce le așezăm în plase urate și cutii din pânză, ca știu unde le va fi locul, ca un dulap le va primi, ca vor fi așezate frumos, pe culori..mai Putin pantalonii negri care trebuie sa plece către alți craci care duc la vreun birou, vreo alta fata..ei, pantalonii, nu vor mai fi asezati, ci vor pleca. Am pus haine în cutii și plase și saci, apoi am făcut dus și am ieșit goală în casa, uitând ca am obturat intrarea în dulapurile mele acum goale, cu cutiile pline de hainele frustrări ale căsniciei mele ratate. Am mutat cutiile ca sa îmi iau chiloți, căci, la chiloți nu am ajuns, ei încă nu au fost mutați intr-o cutie, care nu avea avea o casa, în care sa fie un dulap cu un sertar dedicat lor. Așa cum au avut aici. Nu am mutat nici tricourile, pentru ca mi-a părut rău sa le mut după ce abia le aranjasem atât de frumos și decisesem ca alea lesinatele, izinitele, vor ajunge tricouri de somn. Au sfârșit intru sac fără ținta, căci nu e clar ce se va întâmplă cu acel sac.. Am pus hainele în cutii și nu am plâns, pentru ca în timp ce le impachetam, eram puternice, pentru ca vorbeam la telefon, iar acolo înca mai am putere. Când sunt singura, nu mai am. Nici putere, nici ce sa fac cu hainele și cutiile. Nu am vrut sa mă mărit niciodată, nu am vrut sa îmi decidă altcineva soarta..dar am făcut-o , nici acum nu stiu exact de ce. Am făcut-o, ca sa nu am doi copii cu doi bărbați și toți trei, noi, sa avem nume diferite. Ce sa vezi? Surpriz! Ave-vom. Am jurat cândva, demult, ca nimeni nu mă va mai da vreodată afara din casa, ca nu îmi mai face nimeni bagajele. Azi mi le fac singura, plec pentru ca nu am niciun drept sa fiu aici, nu sunt data afara, dar nici nu am ce caută, căci .. nu mai e nimic aici. Nu pot sa dorm. Nu mă lasă fricile sa dorm. Aș pleca pe străzi, îmbrăcată în bărbat, ca sa nu mă atace nimeni.M-as rade în cap ca sa scap de parul asta lung și roșu, care nu e al meu și nu îmi e mie par, ci lor..celor care cred ca femeia trebuie sa aibă parul lung, ca altfel e urâtă. Și dacă eram mai frumoasa, era mai bine? Dacă eram la slaba, eram mai bine? Dacă eram muta, eram mai bine..Grasa și cu parul lung și tare în gura, da, asta nu e Sfârâiala. Nu pot sa dorm pentru ca mă mănâncă noaptea gândurile de vie. Azi noaptea am lovit un Bebeluș cu capul de o cada de fonta, în încercarea mea stângace de a îl spală, cu mine în cada, lansa el. Tata era lansa cada și nu înțelegeau ce fac. Bebelușul mi-a alunecat și a dat cu capul de cada și apoi a vomat lapte branzit și avea buzele mov, și un vas de sânge mov evidențiat..și mă gândeam ca l-am omorât, dar îl iubeam și a fost bine, era mic și mov..dar viu..și eu l-am iubit așa. Cu o noapte în urma l-am visat pe fostul meu prieten, care urmata sau a devenit tata, un vor la fel de greu de dus, aș fi vrut sa pot sa îl sun , sa îl întreb dacă s-a născut noul lui copil, dar nu mai am cum, sunt blocată de soție..sunt un pericol pentru actualele foștilor..Și pentru viitoarele..chiar și pentru mine sunt un pericol, pentru ca mie îmi face asta mintea mea.. Nu pot sa dorm pentru ca mintea mea se joaca cu mine. Pentru ca mă duce și mă întoarce cum vrea ea. Nu pot sa dorm pentru ca mi e frica sa dorm singura și mi-e frig și mi e imposibil sa accept ca în casa asta în care minim 2 oameni ar putea sa mă iubească, eu dorm singura. Și nu dorm. Am picioarele înghețate și pijama scurta, pentru ca mi am strâns din dulap hainele și oricum pijamale..nu aveam. Dar aveam zeci de perechi de pantaloni negri. Atâtea haine pe care nu am unde sa le pun, nu am unde sa le tin, nu vreau sa le dau pe toate, nu vreau sa nu dau nimic. O viață de om în plase, la care mă uit, care mă îngrozesc, pentru ca sunt ale mele dar nu sunt EU. Sunt strânse ca sa arate ceva, ca sa ocupe, ca sa umple goluri apărute în ani de zile. Și golul nu e plin cu pantalonii negrii, pentru ca negru pe gol..pare negru.. Nu pot sa dorm pentru ca plâng după ceva ce nu am mai vrut. Am urlat la casa asta de atâtea ori, am urlat neputința de a o păstra curata și în siguranță. Am urlat și am zis ca i-aș da foc, sa scap de ea, pentru ca eram sătulă de munca aia care nu se vede și nu e apreciata nicoodata. Și o sa plec și o sa o las cu pereții goi și murdari ca sa vadă ca așa merita, pentru ca nu am meritat eu sa ii dau lumina ei..Oricâte perdele am schimbat, oricâte covoare de lână am pus ca sa o încălzesc, casa asta nu a avut un Dumnezeu care sa ne protejeze de rele..Care sa ne tina uniți și puternici. Casa asta nu a avut noroc. Am ales-o pentru cum intra lumina pe geam. Am ales-o în iunie 2014. M-am mutat ..când m-am mutat? Câte zile am apucat sa stau aici înainte sa nasc? O saptamana de cuib, o saptamana de spalat haine mici, primite cadou, spalat si intins pe uscatoare, intr-o sufragerie goala. Haine primite cadou. Toata lumea a fost mereu generoasa cu mine..am primit haine de cand ma stiu, le am primit cu iubire si purtat la fel. Haine cu energia copiilor care le-au oferit mai departe prietenilor lor mai mici.. haine colorate, asa cum e copilaria. nimic negru..ca pantalonii mei care suspina dupa loc si craci..