Daca eu as fi iubita mea..

si m-ar intreba oamenii "cum e ma fata asta?" si eu, cel care as iubi-o, as iubi-o cu adevarat, le-as zice asa...

Fata asta e nebuna, dar are o nebunie frumoasa.

Fata asta are poze in rame colorate pe pereti, poze in care pastreza oameni pe care ii iubeste. Fata asta cumpara culori si pensule si picteaza rame desi..habar nu are sa picteze. Fata asta are o colectie de ursi de plus, o colectie de cd-uri cu tot felul de muzici, e fascinata de carti vechi si de povesti noi. Fata asta are jucarii mici si bebelusi de jucarie. Fata asta e indragostita de albastru. Fata asta s-ar uita la filme zile intregi. Sau ar dansa zile intregi. Sau s-ar tine in brate si s-ar pupa zile intregi.
Fata asta e posesiva si iubeste ciudat de tot, aproape ca sperie oamenii si o parte fug destul de repede din viata ei pentru ca le este frica. Si au si de ce, caci fata asta e nebuna. Dar are o nebunie frumoasa.
Fata asta nu stie sa cante, dar canta. Fata asta nu stie sa deseneze, dar deseneaza. Fata asta nu stie sa brodeze, dar coase..Fata asta poate nu stie sa iubeasca, dar asta nu a impiedicat-o sa viseze colorat si frumos, noapte dupa noapte. Si sa iubeasca. Pe oricine a parut dornic sa fie iubit de cineva. Fata asta rade si are multe feluri diferite de ras - unele extrem de enervante! Altele..de soricel, dragute..
Fata asta are multe "gasti", una mai diferita de alta. In toate este extrem de fericita si pare ca apartine tuturor dintre ele..
Fata asta cunoaste o multime de oameni si totusi habar nu are cum sa isi foloseasca conexiunile..sau nu vrea?!
Fata asta este rautacioasa cand cineva o provoaca. Ameninta, se inroseste la fatza, spune o multime de mascari..apoi se calmeaza si se comporta ca si cum nu s-a intamplat nimic ingrozitor..De obicei incheie o cearta cu "te pup" sau ceva siropos..
Fata asta e speriata de oamenii rai si de obicei ataca de teama sa nu fie ea atacata..

In cazul in care se intreaba cineva ce imi doresc eu:

vreau asa multe multe papusele. teoretic as putea sa merg in toate SH-urile din cartier si as gasi neste jucarii, dar..nu pot merge foarte mult pe jos, hello kitty e ceva nou si deci nu o gasesc la SH, nu stiu daca in SH se gasesc si jucarii (in Bucuresti nu stiu..). Mi-as dori sa stiu sa le fac eu pe jucariile alaturate:( si sa cumpar numai ..ochii:))



dar nu stiu sa crosetez..decat lantisor din ala..

am primit andrele dar nu stiu ce sa fac cu ele..

nu am decat ata rosie, alba si bleu..

si in timp ce scriu asta am asa un deja-vu de moare lumea..caci nu mai stiu ce urmeaza, dar era ceva ok:) Mama ce imi place de veveritza asta gri su turbata!!
deci..vreau:) cine stie de unde, sa zice!

Seara de Valentine

De cateva minute bune rad uitandu-ma la sinteza zilei. Badea citeste "mici declaratii de dragoste" de pe un site special facut pentru Valentine si iubirea proslavita. Cum arata o declaratie de dragoste pe bune, intreaba razand Bendeac, Misu cel care pana acum s-a inecat de ras vazand filmulete de pe youtube cu nunti la care lesina oameni pe capete.
Eu nu am simtit treaba asta cu Valentine de cativa ani, adica..ma gandesc bine si cred ca am avut asa cateva Valentine's day..la un moment dat - probabil imediat ce aparuse moda la noi cu inimioare si siropeli.
Cred ca oamenii care au acasa pe cineva drag au Valentine in fiecare zi..Sper! In rest mi se pare doar o alta zi. Frumoasa ca toate de pana acum. Azi a fost si soare. Azi e ziua Alexandrei de la Constanta, la a carei zi de nastere am mers acum asa de multi ani..cu Diesel, Vio, Cri si Antonio Soare..Hm..pare o alta viata. Petrecerea era in portul Tomis, pe un vapor, ningea..erau lebede in port. Vaporul era langa On plonge, imi aduc aminte vag petrecerea..stiu ca Alex avea o rochie lunga, neagra. Si un palton albastru..Alte Valentine nu imi aduc aminte..Probabil ca am primit si cadouri caci vad cutii pe care scrie CK pline cu bijuterii si chestii dintr-o alta viata..Doar ca am uitat..am uitat tot si nu imi dau seama daca e de la gravidie sau pur si simplu mi s-au sters chestii..
Am vazut acum o luna un film frumos, I hate Valentine's day , o comedioara draguta, asa..cu iubire si baiatul ala pe care il iubea Carrie in Sex and the City, Aidan...si cu o fata care nu mi se pare draguta dar in filmul asta mi-a placut..
Nu mai sunt romantica:( Pentru ca nu ies din casa. Pentru ca nu am cui sa fiu romantica iar mie imi sunt prea romantica incat imi pare ciudat..Nu mai sunt siropel pentru ca nu mai stiu daca e corect sa fiu siropel. Nu stiu daca o sa mai pot sa fiu romantica si siropel vreodata, cred ca o sa imi ramana frica asta de barbatul roman, un exemplar rar..deosebit.

Imi zicea unul razand in barba ca o sa il caut intr-o zi, dupa ce in prealiabil o sa imi curg mucii de plans pe volanul masinii. Ma indoiesc. Nu as mai cauta barbatul roman niciodata. As vrea sa nu generalizez si sa cred din tot sufletul ca mai SE exista barbat roman decent (sau sa zic si femeie romanca decenta?!) ..Vai ce prostii scriu..timp in care rad ascultand ineptiile astora la antena3. Gata. La naiba cu Valentine's day.

Daca exista ceva, orice legat de Valentine..asta este:

Love actually

A fost odata ca niciodata..A fost odata o fetita rasfatata care avea un mic teatru de papusi. In spatele unul scaun vechi al carui spatar fusese scos, Milena construise scena si spatele scenei, pusese cortina groasa de plus grena, batuse stinghii si le vopsise frumos, construise decoruri pe care le misca doar tragand de mici sforicele. Totul era proaspat si Milena visa fericita la primul spectacol. Ii lipsea insa cel mai important lucru. Papusa. Cauta in cufere vechi din pod. Acolo erau intr-adevar o multime de papusi, insa toate erau prafuite, cu hainele ponosite, erau si cateva papusi de portelan cu mintile sparte..
Cu siguranta Milena cauta o papusa speciala, asa ca intr-o zi decisa sa o faca ea, cu manutele ei. Cauta materialele potrivite si apoi se puse pe cusut si asamblat, camera ei era plina de ate si bucati de lemn. Nu, nu vroia un Pinocchio, ci o papusa speciala. O papusa care sa gandeasca, sa vorbeasca, sa se miste, dar nu singura! Ajutata de ea. Citise undeva ca daca sufli multa iubire si magie peste ea, papusa care deja are viata, va avea si sentimente, asa ca Milena puse toata dragostea ei in faurirea acestei papusi. Si papusa incepu sa prinda forme, pe zi ce trecea devenea mai frumoasa si se apropia de perfectiune - in viziunea Milenei. Nu era o papusa oarecare, era un baietel inalt, putin nesigur pe miscarile lui. Malena ii facuse mainile si picioarele cam subtirele dar stia ca atata timp cat ea manuia bine marioneta, baietelul se va misca frumos si spectacolul va fi un succes. Cusu Milena zile si nopti la marioneta, il purta cu ea peste tot, era secretul ei bine ascuns de toti. Intr-o zi baietelul ceru ceva. Un nume. Milena rase si gasi interesanta indrazneala lui, dar ii dadu un nume, fara sa il intrebe daca ii place sau nu. Si numele lui fu Sostos. The right one. Papusa se aseza in coltul ei si gandi in liniste ganduri secrete. Milena se gandi ca doar o papusa nu este destul pentru un spectacol de succes. Lipsea publicul, la ce bun sa ai un mini teatru si un personaj perfect daca nu va fi nimeni care sa aplaude? Asa ca uita o vreme de Sostos si se concentra pentru gasirea celui mai bun public posibil. Personaje ale povestii ei, toate. Alese pe spranceana sau ..create de ea insasi. Pentru ca Sostos se plicitisea in ungherul lui, Milena se gandi sa ii dea o sansa papusii pe care o iubea asa de tare, doar era al ei, creatia ei.
Incepu sa ii arate lumea, sa ii povesteasca despre lucruri care o fascinau, il duse in calatorii magice, impartii cu el iubirile ei de fetitza. Sostos parea fericit. Avantajul Milenei era ca avand o marioneta, era destul sa ii schimbe expresia fetei din trist in fericit. Erau si zile in care Milena era trista sau vroia sa se certe, asa ca ii indoia sprancenele lui Sostos si crea niste dispute care speriau biata papusa, Milena insa nu pastra niciodata supararea si dupa fiecare "cearta fictiva" lua papusa in brate si o iubea, ii aseza manutele in jurul gatului ei si isi cerea scuze. Papusa parea muta, insa o parte din magia si iubirea pe care Milena le revarsase asupra ei (a papusii baietel) prinsesera radacini si Sostos, desi nu iubea inca, gandea. Avea o minte a lui. O minte care uneori urzea planuri de evadare din mrejele Milenei cea sucita, cand vesela cand trista.
Milena nu baga de seama schimbarile lui Sostos, nu avu vreme sa sesizeze ca papusa ei putea sa isi schimbe locul pe scena, ca atunci cand era nu era in camera papusa punea in scene monologuri interminabile, in fata unui public invizibil care il ovationa si il aplauda. Sostos auzea bis dupa bis, iesea la rampa si facea plecaciuni de multumire spectatorilor invizibili..
Milena croia un public real. Papusi asezate pe randuri, papusile mai scunde si facute din resturi de materiale au fost asezate in fatza, ca sa vada mai bine spectacolul. Cele instarite, care aveau si binocluri speciale, au fost croite sa stea la balcon sau inspre spatele salii. Mai era un mic amanunt la care Malena, ocupata cu personajele, nu se gandise. Monologul lui Sostos. Nu scrisese nimic pentru el..Biata Malena nici nu se gandise ca in vremea in care ea organiza un spectacol grandios, Sostos pusese la cale o evadare, isi jucase deja rolurile vietii in micul ei teatru si ..cel mai grav..o ura. O ura pentru nepasarea ei, pentru grija ei fatza de detalii. Cui ii pasa de personajele de pe randul 2 sau 3?! Cui ii pasa daca cei care stau la balcon au vizibilitate buna?! Sostos isi dadu seama ca o sa fie greu sa scape de Milena, asa ca incerca sa vorbeasca cu ea. Ii sugera sa il lase sa o ajute la alegerea oaspetilor pentru premiera. Milena rase si gandi: tu, papusa draga, pe cine mi-ai recomanda sa aduc? Si Sostos, la inceput timid, indrazni sa ii sugereze trei personaje. Poate 7. La croirea carora sa ajute si el. Milena rase, ii scoase firele si bucatile de lemn si il ruga sa o ajute. Sostos incepu sa ii povesteasca despre cele 7 personaje, cum sunt fiecare in parte, Milena decupa materiale si cosea la papusi, Sostos povestea si povestea. Insa in timp ce croia, Milena nu vazu cum papusa ei iubita, prima ei papusa adevarata, care vorbea si gandea dar nu iubea, sterpelea materiale pe care le indesa in podeaua teatrului de papusi. Apoi fura si ata si chiar un AC, inalt cand o papusica mica, din aia ponosita..In noptile in care Milena alerga in vise albastre, Sostos croia papusi cu buricul gol imbracate in paiete, papusi verzi, ecologice, cu par din iarba de mare, papusi blonde cu parul lung si lins. Un arsenal de papusi secrete despre care Milena habar nu avea.
Cand totul parea aproape gata pentru marea premiera, Milena descoperi ca cele mai frumoase bucati de material ramasesera nefolosite intr-o cutie. Le pusese acolo chiar ea, cu luni de zile in urma. Fericita tare, fetita dori sa il roage pe secretosul Sostos sa o ajute sa faureasca cea mai frumoasa dintre papusile facute vreodata. Insa el era absent, nu o auzi. Ii impinse materialele sub nas si incepura sa coase amandoi, sa lipeasca, sa adauge fiecare ce credea ca e mai bun, fara sa stie ce faceau acolo. Caci aceasta papusa nu era una din public. Nu era o papusa care sta la balcon, nu era o papusa mica si ponosita din randul 1, nu era doar o papusa. Milena pusese tot sufletul ei in mica faptura. Sostos urzea in continuare planuri de evadare, avea cele 7 papusi gata; i le aratase Milenei care insa fusese prea ocupata sa isi puna problema ca nu EA facuse acele papusi, ca nu le cunostea, ca ea NU STIA cum sa le miste sprancenele si forma guritei ca ele sa fie fericite..
Le-a acceptat fara sa se gandeasca exact ce este cu ele, pe ce rand vor sta..Ei, o sa puna Sostos niste scaune in primele randuri, papusile lui vor avea chiar si ochelari de soare ca sa se deosebeasca de restul spectatorilor.
In tot acest timp al gandurilor primei papusii faurite vreodata de Milena, fetita noastra se simti dintr-o data pierduta. Singura. Se uita inspre teatrul de papusi si vazu intr-un colt un picior atarnand, pitit dupa cortina. Un picior atasat unui corp firav, era o papusa cu un cap mare si greu, plin de par ondulat. Milena lua papusica si o aseza in primul rand, alaturi de restul papusilor paietate ale lui Sostos, ba chiar ii prinse parul sa nu o incomodeze. O mangaie usor si ii spunse: o sa iti placa la spectacol. Nu stiu cine esti, dar cred ca esti o papusa de treaba. Papusa creatza clipi des si nu zise nimic. Sigur nu era una dintre papusile Milenei, papusile ei vorbeau toate si paradoxal, cea mai mare parte dintre ele aveau sentimente, urau si iubeau!
La fel devenise si Sostos al ei. Papusa ei vrajita gandea, ura si iubea. O ura pe ea, pe Milena cea ocupata cu publicul, pe Milena cea care nu intelegea ca el inca nu are monologul scris, pe Milena cea care cosea cu ardoare o papusa mica-mica, cea mai frumoasa papusa cusuta vreodata de cineva. O ura pe Milena care uitase de el intr-un colt ocupata fiind cu genele lungi ale papusii neterminate inca. Plictisit de amanarea spectacolului, Sostos de retrase alaturi de papusile lui secrete si urzii planuri de evadare. Povesti acestora cum Milena coase zi si noapte la o papusa care va schimba statutul tuturor in niste "simple papusi", povesti cum el a ajutat-o sa se apuce de acesta micuta papusica si acum Milena nu mai are nimic in minte si in suflet decat aceasta noua faptura, povesti cu el a fost manipulat si folosit de ea, de la inceputurile teatrului de papusi! Cum el, vedeta absoluta nu avea INCA nici macar un singur monolog scris, nu facuse nici macar o singura repetitie pentru marea premiera la care erau absolut toti invitati! Papusile cretze si blonde si cu iarba de mare in par si cercei in buric il inconjurara cu dragoste si compasiune. Lasa, nu suferi frumosule Sostos, tu esti the right one, Milena este doar o papusareasca care nu se opreste din cusut..

Dar intr-o zi Milena se opri. Avea in fatza cea mai frumoasa papusa din lume. O papusa mica si atat de frumoasa incat Milenei ii dadura lacrimile. O papusa cu ochii mari si albastrii, cu genele lungi cusute cu atata migala de mainile mici ale Milenei. Era o papusa faurita exact cat sa arate impecabil pe scena micului teatru de papusi. Sostos si papusile lui zaceau ascunsi intr-o cutie mare de carton, sediul secret al urzelii impotriva Milenei. Spectatorii erau intinsi in toata camera fetitei, se imprietenisera intre ei si din cand in cand se intrebau cand va avea loc marea premiera.
Milena nu isi putea lua ochii de la papusica cea noua. Intr-o dimineata cobori din pat si uitandu-se la scena micului teatru isi dadu seama ca nimic din ce era acolo nu fusese facut pentru Sostos. El avea nevoie de o scena mult mai mare, de alte decoruri. Totul era facut pentru mica printesa, papusa fara nume, papusa cu ochii de cer. Decorurile pareau prafuite, asa ca Milena scoase cortina grea grena, si puse una noua de catifea verde, scoase sforicelele si decorurile, curata micutza podea si o repicta in verde crud. In tot acest timp Sostos isi taiase cu ajutorul papusilor LUI sforicelele, aruncase in foc lemnele care alta data il plimbasera in lume si ii ghidasera primii pasi. Facusera niste petreceri monstruoase in cutia mare de carton, sarbatorind eliberarea din ghearele crudei Milena, acest monstru al cusaturilor!

Milena nu stia nimic. Scrisese un mic si gresit monolog pe care i-l daduse lui Sostos sa il repete..acesta nu se plansese, biata fetitza credea ca totul se deruleaza normal. Cu pasi repezi Milena incepu sa pregateasca premiera. Insa nu era o premiera pentru Sostos, ci pentru noua ei papusica, minunea care vorbea si respira si iubea si imbratisa..intre timp o buna parte dintre spectatorii cusuti pentru premiera lui Sostos se ponosisera si iesisera din povestea noastra. Randurile 2 si 3 fusesera puse deoparte pana la o data pe care nu o cunoastem. In primul rand mai erau cateva papusi speciale, doar ale Malenei. Papusi rare, una si una. Sostos si ai lui ocupasera jumatatea stanga a salii, venisera cu scaunele lor de acasa, crezand ca vor asista la marea performanta a frumoasei si primei papusi, cel ales, cel corect, Sostos.

Insa Milena nu vorbea cu nimeni. Era fascinata de micuta ei creatie si se retrasese intr-un colt al mintii unde nu erau decat ele doua. Doua fetitze. Singure. Sostos isi facu primul si singurul spectacol. Rupse monologul sec scris de Milena, vorbi liber in fata publicului aplaudac si anunta victoria sa asupra papusaresei haine, cea care croieste papusi apoi uita de el, orbita de stralucirea unor materiale noi si pure cu care poate sa mai coasa inca o papusica si inca una!
Sala fusese in extaz ascultandu-l pe cel care se eliberase, il purtara pe brate. O parte dintre papusile lui se gandira cu mila la biata Milena si noua ei papusica, una cu care probabil nu va putea face spectacole cu sala plina..
Milena tacea si se minuna cum a evoluat prima ei mare iubire. Cum o papusa care abia putea fi miscata cu 4 sforicele si doua stinghii a devenit o papusa puternica, cu opini, cu un public care il adora. Era mandra de Sostos. Si il iubea in continuare, caci doar fusese prima ei papusa. El insa se transformase. Era puternic, insa nu era inca un baietel adevarat. Si nici toata iubirea si magia insuflata de Milena nu il puteau inca face asta..

Insa mai era cineva in poveste care putea sa schimbe totul. O papusica mica, cu gene lungi si dese, cusute cu migala, cu ochii mari de cer. O papusica imbracata intr-o rochie alba cu flori verzi mari..Numele ei era Kate.

My love, my weekend, my girl

De cate ori sunt suparata si primesc sfaturi imi dau seama ca stiu deja tot, ca oricum unele chestii le voi pune in aplicatie, unele nu, etc..
Fericirea nu sta in cel de langa tine. Fericirea sta in tine. In mine sta la propriu:)) Am nevoie de un film. Apoi de un dans, e drept mi-e destul de greu sa il "efectuez" ca pe vremuri. Oftez din varful patului si zambesc, zambesc din tot sufletul. Fericirea sta in mine. Ascult Otis Redding si imi dau seama ca pana acum viata mea a fost minunata, ca am trait maxim totul si ca de fapt nu am niciun regret..culmea..Nici macar unul mic nu pot sa imi permit sa am pentru ca am fost atat de norocoasa sa am parte de absolut orice fel de experienta - mai e loc!! mai vrem!!
Am vazut mari si imi doresc sa vad oceane. Am urcat munti si inca am asa de multe culmi neurcate. Am dat si voi ma da cata iubire pot. Nu doar cui merita, e o absurditate sa afirm ca stiu cine merita..Habar nu am. O sa iubesc randomizat, daca nu pica in plasa, poate in fuga lui se mai impiedica vre'un speriat de iubire. Sau vre'o speriata?!

Asculta mai multe audio Muzica

Ma simt asa de rock and roll dupa ce am vazut The Boat That Rocked. Azi am vazut New York I love you si deci am ascultat The Budos Band ca sa ma satur de fericire..Am mai vazut Los Abrazos rotos si am avut un weekend estupendo. Monograma pe care o cos pe damascul fica-mi e aproape gata, nu sunt 100% multumita de broderia mea manuala si stangace, dar copilul o sa fie foarte fericit, mai ales ca o sa stie ca ma'sa a cusut saptamani integi la o bucatica de damasc, de la ta'su btw..pastrata cu sfintenie 30 de ani..
Ma gandesc ca se va bucura asa cum m-am bucurat eu dormind ani de zile pe un pui de perna pe care mami meu cususe un M frumos cu rosu si verde. La fel is si culorile pentru K. Urmeaza G pentru Gia.
Cam asa a fost cel mai frumos weekend din ultima vreme. Impacat cu mine insami. Mi-am cumparat jurubite colorate, ma mananca sa imi fac un gherghef mic cum aveam la gradi, dar nu prea mai tin minte cum se bat cuitzele alea..
Ne canta Dusty Springfield - You don't have to say you love me. Excelenta piesa!Mi-am facut manichiura, rosh, rosh. Vreau o masina sa ma duca inapoi in timp macar cateva zile. Vreau cateva rochii cum purta mama mea, desi urasc plasticul ala..Dar ale mele ar fi din bumbac..Vreau pantofi rosii si da, ma duc sa ma dau cu rujul ala rosu cu care m-am dat de maxim 3 ori pana acum..caci e vampic asa..
Daca nu ar trebui sa stau in pijamale (locuiesc in pat rememeber), mi-as cauta (si nu m-ar incapea..) niste haine potrivite pentru David Bowie si Let's dance..

Incheiem cu piesa serii:


Wouldn't it be nice if we could wake up
In the morning when the day is new
And after having spent the day together
Hold each other close the whole night through

The happy times together we've been spending
I wish that every kiss was never ending
Oh Wouldn't it be nice

Maybe if we think and wish and hope and pray it might come true (run, run, run)
Baby then there wouldn't be a single thing we couldn't do
We could be married (we could be married)
And then we'd be happy (then we'd be happy)

Cum terminam ceva care nu se mai termina niciodata

Asculta mai multe audio Muzica

De 8 luni tot sper ca se va schimba ceva si ca o sa fiu linistita. De 8 luni fac eforturi supra-omenesti si inghit mizerii care in loc sa se termine, se amplifica. De 8 luni ma lupt cu mine si un suvoi de sentimente contradictorii. A mai ramas o luna pana vine Kate si desi m-am rupt de lucrurile care imi faceau rau, cumva se pare ca sunt urmarita si orice as face, nu pot sa pastrez o distanta "civilizata". Mai nou primesc lectii de feisbuc si mi se spune sa stau cumintica in banca mea, sa fiu atenta ce scriu si unde, sa fiu atenta ce trimit si cui. Am 33 de ani, cred ca am depasit orice varsta de primit lectii, mai ales de la persoane care de fapt nu trebuie sa mai EXISTE in viata mea. Orice legatura cu omul asta ma termina si imi face rau atat mie cat si copilului meu. Un rau de care indiferent cat fug, revine si de fiecare data da cu mine de pamant asa de tare incat ma ridic si nu apuc nici macar sa imi oblojesc coatele sangerande, caci el deja a lovit inca o data. Cum stergi pe cineva din viata ta, ca sa te protejezi de rau?
Vreau o luna in care sa ma bucur de minunatia asta care ma face sa fiu cel mai fericit om de pe planeta. Am visat ca impingea si i se vedea conturul unui cot, mic, mic si eu radeam si o intrebam cum de s-a gandit sa iasa prin burtica?!

Visele mele din ultima vreme sunt suspecte. Am visat o casa uriasa, 60 de camere. Un domeniu cu iarba verde si leagane. In camere stateau diversti chiriasi, pe o parte dintre ei ii stiam, artisti sau visatori. Nu am gasit camera mea desi primeam invitatie sa imi aleg orice loc si sa raman acolo, in casa cu tavanul inalt, in casa plina de mobila vechi, carti iubite, portelan si candelabre..O casa exact cum imi doream sa visez. Azi noapte am visat un oras parasit, vechi, pe malul marii, nu, nu era Panagia. Era un oras din sudul Frantei, acum 150 de ani. Sau de unde? Habar nu am. Am fugit pe strazi cautand doua plicuri de ceai pt ca J era bolnav..Am mancat si scuipat pe jos creveti intr-un magazin vietnamez apoi am fost urmarita de proprietar pentru ca furasem cele doua ceaiuri..Dupa fiecare cearta visez urat si ma trezesc speriata, cu K frematand in burtica si incercand sa ma faca sa inteleg ca doar noi doua suntem importante.

Vreau o luna de liniste. Fara el si nimic care sa ma lege de el, fara un mesaj, fara un telefon, fara un cuvant care sa imi aduca aminte ce a facut 8 luni de zile. Am obosit atat de rau incat sunt in stare sa ma urc intr-un taxi si sa ma duc acasa, sa sun la usa si cand deschide sa il pocnesc peste fatza pana vad sange siroind. Eu, pacifista lui peste prajit. Sange pe gresia pe care am frecat-o de zeci de ori.
Raul nu trebuie tratat cu bun, e o pierdere de timp. La anumit rau trebuie sa raspunzi cu si mai rau. Si da, exista oameni pentru care bataia e rupta din rai. Omul asta merita batut. Nu vreau nicio parere a nimanui aici. Nu vreau sa ma compatimeasca nimeni, probabil ca am facut candva ceva sa merit o asa mizerie, oi plati si pentru asta. Dar trebuie sa se termine si trebuie sa se termine de tot pentru ca altfel o sa devin fiara aia pe care o urasc si pe care am ingropat-o candva demult, undeva..
Ce faci cand te iununda ura desi tu pluteai intr-o iubire mai presus de orice alte sentimente?! Te ascunzi si rumegi ura sau tasnesti din marea ta de iubire si uiti tot? Am tot incercat sa tasnesc, dar marea mea de iubire pare o miere groasa, vascoasa, de pin. O miere neagra care nu ma lasa sa tasnesc..

I'm a bomb creator
I'm fighting and I don't know why
I live
Always will survive

Copilul inotacios

In fiecare seara are loc un recital al micii sirene. Inainte de culcare, pe K o apuca un dans si o rasucire incat ma trezesc cu laptopul in brate si picioarele incrucisate, sa nu cumva sa evadeze copilul..Acum niste ore Zenat ma intreba cum de reusesc sa ma enervez asa de rau si mai ales cum de nu se autoexpulzeaza Kate cand eu is nervozata:) Dragutza mea inotatoare stie de luni de zile ca la mami furtunile ce par in scris tsunami is de fapt mici valuri facute cu o linguritza intr-un pahar cu apa minerala. Hait! Iar a facut treaba aia care se resimte suspect de tare spre "iesire". Ma..eu nu inteleg ceva! O dau cu creme scumpe, ii povestesc cate in luna si in stele, o mangai, o alint, ii dau sa manance numai minunatii si in ce cantitati doreste si ea totusi ma sperie o data la cateva zile cu aceste impunsaturi ciudate! Oare e un fel de cioc-cioc al ei? Mai avem de stat o luna si 10 zile. Azi am implinit fix 8 luni de la ziua in care K a aparut in OU (sau din OU:))). O luna si 10 zile nu e mult, cam cat de tare trebuie sa strang picioarele ca sa priceapa bb ca ma speriu la fiecare miscare joasa a ei?!
Imi plac sfaturile medicilor - stai in pat cu picioarele in sus, stai pe partea stanga si pune o perna intre picioare. Nimic nu mi se pare sfat bun, as ruga un domn dragut sa-mi lege picioarele cu funda rosie si sa ma rasuceasca-perpeleasca el toata noaptea..Nu mai am somn:(
Am pus pe perete hartia cu numerele de telefon magice in caz de aparitie a popilului mai devreme..Termenul ei oficial este 25-27 martie, dar eu stiu ca ea vine dupa 13 martie..cand vrea ea. O asteapta o armata de oameni frumosi..si eu, cel mai tare..S-a calmat. Si e deja maine. Nani bun.

Donei si fetelor de peste ocean

pentru ca ele mi au venit in minte dupa ce am citit textul:) Ele si povestile lor despre politetea exagerata din occident..enjoy:)

Sentimentul romanesc al isteriei
text de Mircea Cartarescu

Daca traiesti numai in Romania , e posibil sa nu-ti dai seama ca e
ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o
data cu el.Esti una cu toti ceilalti.
Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa
nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici
De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta.
Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele
mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva.
In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult.
Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la
caricatura.
Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa
elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te
contrazice, ii zambesti si spui: “We agree to disagree” (“am cazut de
acord ca nu suntem de acord”). Cand cineva te calca pe picior, te
grabesti sa-ti ceri tu scuze.
O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un
balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile.
Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru
fluidizarea substantei sociale.
Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca
la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara
care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat
mai draguta si mai serviabila cu clientii.
Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge
insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o
badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de
lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara
complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si
scarbita, care te repede de nu te vezi.
Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere.
Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de
cand se stiu.. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca
nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au
rezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social,
calcand peste cei blanzi.
In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti “in perioada” de
sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii
recruti si mai abitir.
Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii
isi sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profound
alienata psihic, o societate isterica.
Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala:
tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de
explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul
generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca
suntem fundamental rai.
Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont,
carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si
aduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective.
Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social.
Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa
sa fim rai.
Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate.
Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai
moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale
publicului.
Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge
binele de rau ca tarfele si noii imbogatiti.
Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele
premiu castigat cu pretul mitocaniei noastre.
Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat
printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga,
scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite
deocamdata.

Pace

De cand o stiu pe bunica mea, in toate rugaciunile ei catre Cel de Sus, aparea rugaciunea "Sa fie pace". Bunica nu e chiar asa de batrana, e nascuta in 1939, a prins oarece razboi, insa cred ca ea se refera la o PACE generala, nu neaparat la lipsa razboaielor.

Am cautat multa vreme pacea asta. De cate ori cred ca o gasesc si ma entuziasmez, un conflict minor distruge tot si ma trezesc din nou intr-o neagra dezamagire. Pacea nu tine de un singur om. Indiferent cata intelepciune cultiv si indiferent cat de bine imi gestionez sentimentele, invariabil reusesc sa explodez la cea mai mica "atingere". Sunt un camp de mine anti-personnel pe care sunt plantate mii de maci rosii, sa nu se vada sangele tasnind. Din mine.
Nu poate exista pace intre doi oameni care nu se mai iubesc, asa cum nu o sa mai existe pace intre evrei si amaratii din Gaza..Copilul meu e ca si livada de lamai a unei vaduve palestiniene, vecina cu ministrul Israelian al apararii..ca in Lemon Tree..
Am obosit sa tot cred ca intr-o zi o sa fie bine. Cineva imi spunea sa fiu fericita ca "evreul" imi iubeste copilul, ca e destul, nu o sa imi pese de fapt daca ma iubeste pe mine, pentru ca eu nu voi avea nevoie de asta. Nimic mai fals. Copilul meu creste in mine, chiar si cand se va naste va fi tot o parte din mine, asa cum eu sunt mama si mama e in mine..
Pacea trebuie sa fie mai mult decat o serie de vorbe si conventii care nu sunt de fapt reale. O invitatie la "civilizatie", vizite pe nepusa masa, conversatii cu entitatea acvatica pe care o adoram amandoi - asta nu e pacea. Asta este un lung tratat de neagresiune, inutil. Agresiunea nu trebuie sa fie fizica pentru a face rau cuiva. Este destul sa arunci niste vorbe in vant. Urmele unui atac cu bombe se vad dupa ani de zile, urmele unor cuvinte nu se vad, dar unele nu trec niciodata. Si da, sunt rani care nu se vor vindeca, rani adanci..Copilul nedorit.
Minunea de a iubi ceva despre care nu stii decat ca este o celula care pulseaza versus ura si egoismul cuiva care iti cere sa renunti la vrerea ta ca dovada a unei iubiri bolnave, pe moarte.
Pacea nu trebuie sa fie un compromis. Prefer un razboi cu victime colaterale. O pace pe hartie este nula, cat timp in spatele ei zace o ura de neinteles, o ura care nu va disparea. A cui este vina in razboiul asta? A mea pentru ca EU am ales. A mea pentru ca alegerea mea ar putea schimba cateva vieti. O schimbare care teoretic vine la pachet cu minuni si multa bucurie. From my point of view. De dupa coline, din cealalta partea a conflictului se vede altfel. Ca in orice conflict, eu consider ca dreptatea este de partea mea, caci eu am ales copilul. Nu am nevoie de o pace care sa dureze cateva zile, cateva luni, cativa ani. Prefer sa imi schimb statutul in tara neutra, nu vreau sa fiu implicata in niciun fel de conflict. Nu mai vreau o livada de lamai in vecinatatea lui, vreau sa imi iau fructul si sa ma asez linistita undeva departe. Metaforic vorbind am ales bine Elvetia, acolo isi tin o multime de evrei banii, nu? Pacat ca din povestea mea cu lamai nu se va intelege nimic, daca nu ati vazut filmul si nu stiti povestea.
Oricum toata lumea isi doreste sa fie pace de fapt. Din pacate unii nu inteleg ca pacea nu este un compromis..Eu nu mai fac compromisuri. Eu am pierdut demult ceva-ul care ar fi putut sa fie cheia unui compromis, acum mi-a ramas doar castigul. Si cei care au de castigat nu au de ce sa faca vreodata compromisuri, nu-a asa?!

נעשה

Happiness

The first step toward happiness is always the hardest