Poveste cu La multi ani

Ramasesem datoare cu o poveste, povestea sarbatoririi primului an din viata lui Ou, devenita baby K apoi Kate si Katerina-Katerinka. Ziua lui Kate a durat cam 2 saptamani, a inceput frumos, inainte de ziua ei. Prima petrecere a fost acasa, alaturi de prietenii mei fara copil inca (ha!!), gasca mea draga, de care mi-e dor, dor, dor. Am gatit pentru ei cu drag si mi-a fost asa de dor de noi incat odata ce ne-am strans, recunosc ca eu am reusit sa ignor copilul si m-am rasfatat bucurandu-ma de noi toti impreuna, shame on me! Asa de distrusa eram ca nu am facut poze, dar atat de dor imi fusese de toti, incat nu a mai contat ce n-am facut, ci a contat ca eram impreuna. Copilul a fost cuminte, fiind acasa la ea, niciun stres major nu s-a "intamplat". Fetitzele mele frumoase au primit cadouri, amantrei, adica Kate, Gia si desigur si eu!! Caci fetele mele s-au gandit corect, dupa ce naste, gravida cea super alintata este definitiv uitata de lume si toata atentia tuturor se duce catre minunata progenitura. Desi..si ea, biata muma ar mai avea nevoie de niste atentie, masline:)) Fetele mele stiu. Si nu doar de asta le iubesc. Le iubesc pentru ca exista. Si desi eu le numesc fetele mele, ei sunt fetele si baietii mei frumosi, cei mai frumosi de pe planeta, s-a decis.

Asta a fost sambata. Am dormit cu pantalonii rosii cei noi, asa cum am invatat de la cei mai buni! Cand ai ceva nou si deosebit, trebuie sa dormi cu acel lucru, mai ales daca sunt..pantofi noi!!!

Duminca ne-am trezit si am plecat cu greu de acasa catre tatal lui K. Cu copil trezit din somn si ciufut, pe o vreme care parea ca se va strica. Din motive lesne de inteles copilul a plans pe toata durata vizitei, desi casa era plina de jucarii cu care si eu m-as fi jucat..Si exact cand credeam ca se calmase micul omulet simpatic, a avut loc un accident. Micul om a pus mana pe masa cu nume din carti si si-a tras una in gura. Fix in dinti. Urlete si circul de rigoare. Totul in contratimp, caci pe noi ne mai astepta inca o petrecere..Repede tort, repede scuze, pupat copil, multumit pentru intalnire si cadouri, sarit in taxi si ajuns cu tot cu zapada dupa noi la petrecerea oficiala. Aceea cu familia de familisti, cu copiii si parintii lor - gasca mea draga de Thassos. Copilul meu este un noroc, caci ma aduce alaturi de cei mai dragi oameni. Pana la ea, ne vedem la zilele celorlalti copii, insa acum..acum avem si noi, adica EU, copilul de sarbatorit, si mama ce frumos e sa fie si copilul tau sarbatorit!! Adica..e o senzatie pe care nu o stiam! Eu am fost mereu foarte fericita cand mergeam la petrecerile fetitelor mele devenite domnisoare, acum insa a fost altceva. Kate a adormit in caruciorul ei rosu si nou primit de la fete, noi am mancat si am petrecut si la tort s-a trezit si Zuzex, care saracutza nu prea intelegea ce si cum, dar i-a placut. Si mie mi-a placut si mai tare. Decat ca..in afara de poza facuta de Onuca, nu avem poze:( Poate pentru ca la toate aniversarile EU faceam pozele:)) Ce sa va spun? Ca am mancat cel mai bun tort? Ca toata lumea mea draga era acolo? Ca doar Gia lipsea, caci nu ne-am gandit cum sa facem sa fie si ea? A fost o petrecere foarte frumoasa si apoi am plecat acasa.

Si s-a facut luni si era ziua lui Kate. Am petrecut acasa, cu nasii lui Gia care ne-au adoptat si pe noi, cu Lys si Euu si ai mei toti. Am montat cu ta'su o super masina pe care Kate o sa o conduca..la anul, caci ii e mare, am mancat chinez si tort si am baut sampanie si am ras si am povestit pana cand m-am prins ca e noapte si Kate nu stie inca sa adorma fara mine.

Si au trecut zilele si a venit nasha din calatorie si intr-o zi ne-am adunat sa o sarbatorim pe mica princessa si sa ii rupem turta. Petrecerea a fost de vis, pentru ca in sfarsit de data asta Kate s-a prins ca despre ea este vorba. In fapt nashi-sa nu mi-ar fi dat voie in veci sa fiu vre'o secunda EU in centrul atentiei:))

Copilul minunat a ales de pe o tava exact ce stiam ca o sa aleaga, caci doar eu le pusesem acolo. Stiloul chinezesc, mostenire de la bunicul lui ta'su (cred ca eu si omul acela ne-am fi inteles foarte bine), o carticica de povesti cu Ianos Nazdravanul si lingurita de argint (tot mostenire de la bunicii lui ta'su). Deh. Intelectuala si coconitza, ce ma mira:)) A plans la tort la La multi ani, la fel ca si la celelalte petreceri, e speriata de vocile oamenilor, mi-e clar. Dar i-a placut martizpanul si mai ales lumanarea..

Copilul meu care roade cartile de hartie a implinit un an. Cel mai frumos prin an din viata noastra s-a scurs si l-am sarbatorit, petrecand spre al doilea cel mai frumos an din viata noastra. Si uite asa continuam pana la 100 de ani ai mei, am zis, am zis!

Tot aud ce mare curaj am avut sa pastrez acest copil. Nu e vorba de curaj, eu am stiut clar ce am vrut si desi am asteptat niste ani, eu cred ca am asteptat ACEST copil. Acum o sa astept o anume familie pentru mine si ea, nu ma voi grabi, caci o familie trebuie sa fie pentru o viata. Cum e si cu copilul de fapt, si ea e iubirea mea pe viata. Prima. Caci mai sunt niste iubiri de asteptat. Si cine stie sa astepte..uite cu ce minune se alege!

Noapte buna si La multi ani si voua si noua!

uite asa se lipeste ea de mama ei

momentul de cumpana, ce sa aleg mami, ce sa aleg nasho? (are ditamai cucuiul in frunte, isi trasese un scaun in cap cu 2 ceasuri mai devreme)

tort bun de la nasha

Asa arata zambetul meu zi de zi. De un an si ceva. Eu cred ca am ales EXCELENT. Si nu as schimba nimic..

ei bine mint. Ce as schimba e deja in lucru:)) Dar asta este o alta poveste si mai dureaza pana o sa va povestesc ce si cum.

....

A fost odata o fata. Singura la parinti, frumusica, destul de cuminte, inteligenta. A invatat bine toata copilaria - tatal ei era un domn extrem de sever.. apoi a mers la liceu si, sincera sa fiu, nu mai tin minte daca a fost si la facultate sau nu... Intr-o zi a cunoscut un baiat si, pentru ca din punct de vedere al parintilor tanarul corespundea, s-a casatorit cu el. Au facut 2 copii, si-au facut o casa. Apoi ea a devenit din ce in ce mai trista si el din ce in ce mai betiv. Copiii au crescut si au uitat-o intr-un colt din casa. El s-a uitat intr-un alt colt din casa, impiedicat intre sticle. Ea lucra intr-un mediu extrem de periculos, dar a reusit sa isi piarda slujba din cauza bolilor pe care, intre noi fie vorba, tot de acolo le adunase. Si au trecut anii si a imbatranit. Uitata in durerea bolilor ei, uitata intr-o camera. Stiti cat a imbatranit de fapt? Putin..putin de tot, insa parea batrana si aproape de moarte pentru ca de fapt nu o mai iubea nimeni. In casa lor 3 vieti imparteau 3 camere. Ea murea in ultima camera fara ca nimanui sa ii pese de fapt ca INCA nu murise. Povestea ei o sa fie scrisa intr-o zi pe larg, astazi nu va spun decat ca fata frumoasa si desteapta, fata care nu a vrut sa isi refaca viata, sa isi abandoneze sotul si copiii ca nu cumva lumea sa o judece, nu cumva sa sufere parintii ei sau sa o certe ca ii face de ras, nu cumva sa se auda la sat ca gradatul nu s-a dovedit a fi ceea ce parea..fata aia nu a mai vrut sa fie neiubita si uitata de toti, a plecat si ea.

Sunt convinsa ca nu a vrut sa plece.. mai avea multe de facut, in sensul in care mai avea ceva de trait si de iubit..dar a obosit si probabil ca a gandit ca e momentul sa isi lase copiii deja mari si la casele lor si pe domnul din sufragerie..i-a lasat sa isi vada de treaba lor pentru ca oricum ei o uitasera si in fapt nu vrusesera sa o iubeasca destul, incat sa o scoata din uitare si din camera aia ingrozitoare..

A zis tata ca uite, nici nu stii ce scurta e viata si cum mori asa..Nimic mai fals. Eu stiu in fiecare zi cat e de scurta viata si din cauza asta am viata pe care o am, fiecare zi traita cu bune si rele fara sa imi pese ce zice lumea din sat. E frumos sa ne iubim parintii, e extraodinar sa ne iubim plozii, dar e cum au scris niste scenaristi pentru un serial ..we live togheter, die alone. Asa ca azi am un gand care imi tine lacrimile in frau, fiind o zi in care trebuie sa fiu extrem de fericita si..nu pot..

Copiii sa creasca, sa ii iubim maxim, sa ii punem pe calea cea buna si apoi sa isi vada de vietile lor. Parintii sa ne iubeasca, sa ne ajute, sa ii respectam si sa ii iubim, dar si ei sa isi vada de vietile lor. Si noi, care suntem si parinti si copii, sa avem grija cea mai mare de sufletele noastre. Viata asta, dupa mintea mea desigur, este fix un mare avion in picaj. Nu ai vreme sa pui masca pe gura lui ma'ta sau a plodului, intai iti pui TIE masca, apoi nu ai decat sa salvezi pe cine e langa tine. Sunt foarte necajita pentru ca mama mea este cu un om mai singura de ieri..Mama mea a pierdut o fata a ei, una cu care a impartit anii de scoala, o fata care a fost prietena noastra si ruda noastra si..o sora pentru mama mea, asa cum sunt fetele mele pentru mine. Mama mea a pierdut pe cineva. Mie imi va lipsi telefonul si conversatia in care eu vorbeam minute in sir si ii spuneam ca totul o sa fie bine, ca trebuie sa aiba grija de ea, sa fie mai puternica, toate trec, totul o sa fie bine. Dar tot mie imi va fi si mai clar ca NIMIC pe lumea asta nu merita chinul de a nu te lasa iubit de cine te iubeste. NIMIC nu trebuie sa fie mai important decat pacea ta interioara, nicio relatie nu are de ce sa te tina legat intr-o drama, de frica lumei sau din cauza altor frici..Nu avem 10 vieti ca sa dam cate una pentru plod sau muma sau tata. Avem una in care nici macar nu trebuie sa ii impacam pe toti ci MUSAI sa ne impacam pe noi insine..Ca muma si tata au si ei viata lor si pruncu' creste si ajunge muma sau tata..

Eu sunt convinsa ca daca fata asta ar fi fost iubita si fericita, totul ar fi fost altfel..Asa cum sunt convinsa ca unii oameni merita sa fie fericiti si iubiti pentru a trece peste toate..Si mai sunt si oameni care nu merita sa fie iubiti si iertati..Dar si pe aia sa ii iubeasca cineva, mama lor..ca ea e vinovata de rele facute..

Bucuriile marunte iti pot schimba viata. Eu prefer si bucuriile uriase pe langa cele marunte. Si cand nu exista cineva delegat special sa imi aduca bucurii marunte sau uriase..poi mi le aduc singura, caci cineva trebuie sa aiba grija de mine. Eu.

In alta ordine de idei, astazi trebui sa va scriu o poveste minunata despre cum viata mea a devenit deosebita in acest prim an. Trebuia sa va scriu despre cum venirea lui Kate pe lume a facut totul sa fie minunat. Dar asta stiti daca aveti si voi acasa o Kate sau macar..un Petrica Almodovar cu coada de matza..Nu pot sa va scriu nimic despre acest prim an al lui Kate pentru ca cine a trebuit sa ma vada, stie ce simt si ..m-a deja vazut. Katerina danseaza in fatza mea pe o melodie olteneasca. Este o hora de mana. Matusi'sa ii striga dedicatia: pentru Katerina de la ma'sa. Desigur rad de mine desi imi vad moaca lunga.

La multi ani iubirea lui mama. Tot ce am promis ca fac pana implineste Kate un an, am facut. Sunt impacata cu mine insami si promit ca voi avea grija sa imi pun prima masca in avionul vietii. Viata o fi ca un fir de par din fund, scurta si plina de rahat, dar!!! viata mea este minunata si am de gand sa o pastrez asa pentru mine. Daca eu sunt fericita, Kate o sa fie si mai fericita. Si mama mea. Si tatal meu. Si sora mea..si gastile mele..Eu stiu ca sunt centrul unui univers:) Al meu.

La multi ani Kate, mami continua petrecerile de ziua ta asa cum poate.. mai avem azi una si inca una cand vine nasa si rupem turtitza si tu alegi chestii de pe o tava. Copilul Kate ma aduce aproape de toti oamenii pe care ii iubesc. Ii multumesc pentru asta Celui de Sus, caci..s-a super ocupat.

Gata

M-am dat cu metroul, am vazut cea mai frumoasa fata, am baut o cafea, am povestit o viata intr-un ceas, am stat un alt ceas la o coada, am facut planuri cu mama, am aflat o veste neplacuta, am platit niste taxe si sunt pe cale sa imi pun liniste in cap. Totul intr-o zi, prima zi cea mai lunga fara Kate. Cum a fost? Pai..ciudat. Caci dupa ce am rezolvat hartii, am facut cumparaturi pentru prima ei petrecere de zi de nastere din lungul sir de petreceri care incep ..maine si se termina peste o saptamana, cand ii taiem FIX UN FIR DE PAR din cap si ii rupem o turta frumos impletita si mancam ..chinez (mwahaha!) am ajuns acasa unde copilul cu ochii mici mi-a aruncat o privire cu repros si a refuzat sa ma ajute la revenirea anumitor parti ale corpului mei la o stare ...mai putin dureroasa as zice..Si nu doar ca nu a vrut sa ma ajute, dar s-a super razbunat si a mancat un castron plin de iaurt cu biscuiti ..Apoi ne-am pupat si ne-am iubit si in sfarsit a adormit. Nu am avut asa o zi plina de mult de tot. Cam 8 ore fara ea, ciudat, ciudat rau de tot. Dar a meritat! Pentru ca acum stiu EXACT locul din care ii voi cumpara cele mai frumoase chestii din lume, la preturi ok! Asa ca daca aveti de gand sa dati bani pentru voi sau pruncii de acasa (sau din gasca), pe Magheru exista ZUZA, un loc in care eu m-am simtit fericita si am uitat de tot si de toate, si m-am bucurat de haine frumoase, de jucarii deosebite, de caciuli colorate, caluti care zboara in miros de levantica, soricei cu picioare lungi de panza, mobila de lemn colorat pictata, o vaca cu 4 roti, spatar, loc de pun un copil, loc de impins de catre alt copil..s-a inteles ceva?!

Aici e site:

http://www.zuzahandmade.ro/. Acolo e povestea. Sambata vin personaje si joaca scenete pentru copiii urbei, indiferent de varsta. Nu stiu daca dau si prajituri..Sunt niste fete extrem de dragute acolo, acum citesc pe site ca se organizeaza si niste workshopuri interesante:)

Mi-as placea sa ma duc acolo si eu cu zuza mia. Papusile lor sunt hand made si unicat unele dintre dansele, preturi pe masura..dar vai..ce papusi frumoase..Genul ala de papusa pe care nu o uiti niciodata!

Iar hainutele ..cam ce fac eu cu blugii mei, mie. Adica infrumusetare manuala. Zi minunata. Cu dor de popil..dar macar am vazut minuni din lemn. Pentru popil..

Grey's anatomy si noi

Cu serialul asta am inceput sa fiu gravida si tot cu el am nascut. De doua zile vad sezonul 7. Vad si cuget. In primele luni de sarcina plangeam pana mi se umfla fatza. Plangeam pentru ca nu intelegeam cum e posibil ca tocmai EU dintre toate "ramasele" sa fiu aia care nu se marita imediat:)) Ce patetica jale..Lunile treceau, episoadele curgeau. Lacrimile au curs pana in luna a noua si ele. Nu neaparat in paralel cu brain cancer=ul lui Izzie cea care parea nebuna. Si eu paream nebuna de legat..Am auzit asta 9 luni. Am fost mai putin nebuna cand s-a aflat ca vom avea o fetita. Si am mai fost ok cand, dupa ecografii, dormeam la el acasa. In rest? O nebuna de legata, numai buna de dus la ospiciu.

A trecut un an. Mie nu mi-a trecut nicio zi fara sa fiu fericita alaturi de copilul meu. Chiar si in zilele in care urla din rarunchi, eu eram fericita, caci urla A MEA. Acum incepe sa mearga, vorbeste cat e ziua de lunga, ma mangaie, ma cauta prin pat noaptea si se lipeste de mine, imi zice mama si stie ce inseamna. Am exact copilul pe care il merit. Am lasat insa ceva neterminat si asta e singurul meu mare regret. Asa ca imi promit ca pana pe 7 martie, ma urnesc si fac ceea ce trebuie. Asta inseamna ca am cateva zile in care voi alerga pentru copilul meu si pentru linistea mea. Caci desi nu sunt suparata, ma macina ganduri despre viitor si as vrea sa nu imi mai alimentez crizele de bila si episoadele de bolit cu ganduri negre.

Acum cateva minute Kate s-a intins pe burta si de nervi a dat cu capul de podea. Cu tot cu dintii ranjiti. Rezultatul? Lacrimi si o buza sparta. Acum rade si a uitat tot. Ii tot spun sa nu planga, pup eu si trece. Eu o pup si ea ma musca.

Nu mi-a fost rau niciodata in cele 9 luni de gravidie, nu am zacut decat in ultimele luni, cand..nu aveam de ales. Dar de durut, nu m-a durut nimic.

De cand am botezat copilul mi-e rau mereu. Si stiu ca tot raul asta vine din ganduri, am lasat niste chestii ne puse la punct si platesc pentru prostia de a crede ca timpul le rezolva pe toate. Timpul nu rezolva decat dureri. Pe care..le uiti. Iar eu, eu nu vreau sa uit, eu vreau sa ajut timpul sa rezolve probleme care sa nu mai apuce sa devina dureri. Pentru ca durerile mele ar afecta-o pe Kate.. Apropos..daca mor cumva inainte de a ajunge foarte batrana, slaba si bronzata de la traiul cu desfrau, sper ca clar pentru toata lumea ca al meu copil va fi crescut de mama si tata sau de sora mea. Ca sa fie scris negru pe alb, zic.

Raul meu nu e aducator de moarte, si asta sper ca e clar:)) Mi-e rau de neroada, las nervii sa ma macine in loc sa tai de la radacina raul. In loc sa ma mobilizez, stau. De 1 an de zile stau. Nu stiu ce astept, caci nimic nu are cum sa vie..Langa mine sta cel mai bun lucru care putea sa mi se intample..eu stiu ca ceea ce urmeaza este minunat, astept minunile, le descopar zi dupa zi. Si totusi, faptul ca am lasat ceva neterminat ma distruge psihic si da, poate sa para o nebunie, dar asta ma imbolnaveste. Nervul si sictirul, scarba ..E tarziu sa plec acum de acasa, desi ..as putea sa dau o fuga sa rezolv macar niste lucruri simple..Dar si maine e o zi. Sper ca maine e ziua in care ma ocup si incep sa termin.

Pana una alta, sezonul 7, episodul 3.

Uitarea

Am uitat. Am inceput sa uit treptat. Mor ganduri in minte. Mor amintirile. Uit putin cate putin. In adolescenta imi doream o amnezie, sa uit tot ce mi-a facut el. Si anii treceau si EL era altcineva si amnezia nu mai venea. Acum nu mai vreau sa uit si uit. Inainte de nastere eram neglijenta si nu imi pasa ce uitam; am fost avertizata ca dupa nastere o sa se agraveze treaba. Nu am crezut. De fapt uit. Nu uit chestii importante, vitale. Uit nume de oameni. Numele unor filme care mi-au placut. Uit carti pe care le-am citit. Uit oameni pe care i-am cunoscut. Poate ca as putea sa cred ca uit tot ce nu imi mai foloseste. Ar fi frumos sa uit asa, nu?

In timp ce scriu ea imi pune mainile pe tastatura si apasa, ma atinge pe fatza cu baloane pe care le face din saliva ei. Mam mam. Atinge ecranul si zice ceva cu tz, rade si vrea sa o bag in seama. Uitarea este o boala oribila. Acum stiu de ce mi-e cel mai frica pe lumea asta. De uitare. Mi-e groaza ca voi uita tot ce a fost frumos pana acum, in acesti 33 de ani..Tot ce a fost important e scris, frumos sau urat, e scris si..ramane. Dar nu vreau sa ajung sa scriu tot ca nu cumva sa uit..as vrea sa imi aduc aminte si nume si piese si filme si carti, asa cum imi aduceam aminte mai demult.

Recunosc ca parca as vrea sa uit tot ce s-a petrecut anul trecut pe vremea asta, nu pot si de asta nu merg mai departe, dar as vrea. As uita lunile anavladice, as uita tot ce am deja scris intru pastrare. As uita doar ce mi-ar conveni, asa ar fi frumos. Si m-as bucura sa pot sa imi aduc aminte niste ani in care eram foarte fericita. Nu am uitat absolut tot, dar ce imi amintesc, este intr-o ceatza deasa..

Anul trecut pe vremea asta aflam ca nu sunt o nebuna si o psihopata care terorizeaza o alta femeie. Mi-e sila. Inca. Nu cred ca o sa scap de senzatia asta de voma multa vreme. Toata lumea ma imbarbateaza, dar eu stiu. Am o sila scarboasa, daca poci sa zic asa. Cu care incerc sa invat sa vietzui..Rar imi merge..Tot ce aud ma face sa rad. Cum adica o sa uit? O sa creasca fata si eu o sa gasesc pe Fat Frumos si el o sa ne iubeasca si o sa vad eu cum o sa uit tot si vai ce frumos o sa fie. Riliiiiiiii??? Cred ca e nevoie de o armata de Feti Frumosi ca sa uit.. Am avut nevoie de o nastere ca sa uit detalii lipsite de importanta, cred ca numai cand o sa mor o sa uit ce mizerii am trait anul trecut. Si da, merg mai departe si caut o cale sa dau la schimb detaliile lipsite de importanta pe care le-as mai putea uita. Le schimb si cer sa uit mizeriile. Tot uitare este, nu? Undeva in cap is niste fire cu mufa, trebuie doar sa nimeresc gaura. Stiu natangi care au nimerit gauri, ma surprind si acum, daca natangii au putut, poate pot si eu. Doar is gaurile mele..

As dori sa imi aduc aminte intr-o secunda. Ce? ... Totul:))

Cei (1)7 ani de acasa

Intre fetite si baietei este clar o diferenta, am constatat asta pe la cam 5 ani, cand, la gradinita, un coleg si-a dat jos ismenutzele si ne-a aratat o putza. Mica, ce-i drept, destul de chircita, dar totusi..o putza.

Diferenta anatomica e importanta, dar nu mai importanta decat alte diferente. Cum ar fi ca ei aveau mereu parul scurt, noi, fetitele, doar cand aveam paduchi. Ei nu se imbracau niciodata in fusta (desi purtau strampi!!), noi ne imbracam deseori in pantaloni. Ei erau mereu juliti si murdari, noi doar..uf..aici e mai greu. Refrazam si zic asa: fetitele erau mereu curate, cu parul prins, hainute calcate, eu si baieteii nu! Eu eram si julita si murdarica si in pantaloni. Exista si exceptii!

La gradinita suntem egali. Toti invatam sa mancam frumos, sa ne pastram unghiile curate, etc. Acasa invatam sa spalam farfuria dupa masa (cand suntem destul de mari incat sa ajungem la vasele murdare), apoi invatam sa ne facem baie (la inceput asistati, apoi uitati in cada pana nu si mureaza degetele), invatam sa ne spalam sosetele, chilotii. Fetele cresc si continua sa invete. Si continua asa pana devin bunici. Tot invata si perfectioneaza tehnici de facut si pastrat curatenia, atat in casa cat si pe corp, corpul propriu, apoi corpul sotului, copiilor..

Ei bine, cu barbatii se petrece ceva. Cel putin cu o buna parte, sau de fapt cu o rea parte! Unii nu invata niciodata sa isi intretina corpul. Cand sunt mici, baieteii au parte de acelasi tratament ca si fatucele. Sunt si ei spalati pe fatza, dinti, li se spala hainele, chilotii, sosetele. Ajung pe la 13-14 ani, devin barbatei. Sau ajung la 17-18 ani si devin..barbati. Intre timp uita. Uita sa schimbe tricoul cu care au dormit si merg cu el la scoala/joaca/serviciu. Pot purta o pereche de sosete chiar si o saptamana, daca au pantofi necontaminati! Camasa, daca e de culoare inchisa, merge pana straluce gulerul! Blugii, la fel. Este o constatare rautacioasa a mea, mama de fetita, caci eu cred ca vinovate de starea viitorilor barbatei, este mamicutza. Iote ce de diminutive!!

Unii baietei nu dau importanta acestor detalii "igienico-sanitare", pur si simplu nu le pasa. Nu le pasa de parul de la subtiori, de ceara care se scurge din ureche pe gat, de unghiile lungi de la maini, de parca toti ar canta la chitari, de alt par despre care nu vom discuta acum, nu le pasa daca le put picioarele, daca sosetele sunt putrezite si din ele rasar cartofii, nu le pasa daca poarta un tricou zile intregi la care adaugam nopti intregi, nu le pasa daca dorm in blugii cu care a doua zi ies pe strada, nu le pasa daca au haine rupte pe ei. Unii put, altii paradoxal NU!! Nu se misca, nu transpira, nu se spala, si nu put!

Exista baieti "norocosi", care fix cand se dezlipesc de fusta mamei, se pitesc intre faldurile fustei iubitei, sau iubitelor, dupa caz.. Iubitele calca, spala, gatesc, devin "mamicutze" si deci il pastreaza pe baietel puturos, fix cum l-a crescut mamicutza.

Am vazut tot felul de baietei pana acum. Am vazut si murdarei si curatei, aia murdarei ii fac gay pe aia curatei. Doar pentru ca aia curatei isi spala hainele, se spala pe ei insisi, ba chiar se dau cu crema, sau se epileaza, isi fac manichiura! Despre pedichiura as putea sa scriu randuri intregi!! Unghiile de la picioare is carte de vizita a masculului, dupa marimea lor poti sa iti dai seama cat de des merge la femei, de exemplu (si nu, nu e de la mine, ci am auzit faza asta:)))

Am cunoscut baieti care pentru ca fumau foarte mult, locuiau in case afumate, cu prosoape afumate care miroseau a caine ud. Si baieti care, dupa 12 ore de munca, miroseau a bebelush si a proaspat..a curat.

Desi suntem educati aproape la fel, undeva ni se rupe filmul si o luam pe campii. Din fericire nu cunosc fete neingrijite despre care sa scriu, dar probabil ca exista femei care ajung in stadiul in care li se rupe si nu se mai ingrijesc. Nu le mai pasa. Nu se mai epileaza, nu se mai spala pe cap, nu isi mai fac unghiile. Nu mai vor sa cucereasca deci isi bat joc de ele. Daca asa fac femeile, oare barbatii murdarei sunt murdarei din acelasi motiv? Pentru ca nu vor sa cucereasca?! Sau oricum le pica muieri la picioare ca mustele?

Nu reusesc sa inteleg unde sunt cei (1)7 ani de acasa, cand vine vorba despre barbati..Slava Domnului ca in ultima vreme am vazut barbati cu camasile calcate, parfumati si proaspat barbieriti! Sa fie din cauza ca ma vad cu ei la petreceri?! Hihihi!

Jos palaria sotiilor care isi educa frumos barbatii fara sa le fie mamicutze. Stiu niste barbati care chiar in treiningul de la Decathlon sunt tot niste domni! Si mai stiu si alti domni care sunt poate pe jumatate "domni" dar sunt de departe cei mai aranjati barbati asa ca jumatatile de masura nu conteaza.. Si mai stiu un domn care si-a propus sa fie exact domnul care a devenit. Deci se poate.

Si imi doresc sa nu mai stiu niciodata murdarei. Caci murdarel este oribil, mai ales cand ai peste cei 17 ani de acasa, de la mamicutza-ta.

10 si te iubesc

Kate are 10 luni. Nu am avut laptop deci nu am mai avut cum sa scriu nimic. Azi am dat o scurta raita cu taxiul. Imi dau seama ca habar nu am cum arata orasul. Nu stiu magazine, nu mai stiu cladirile, nu am mai mers de la Unirii la Romana pe jos de mai bine de un an. Sunt rupta de lume si realitatea mea se imparte intre casa si mall. Ala de aproape de casa. Vad cam aceiasi oameni de multe luni de zile, nu stiu ce se poarta, nu stiu ce muzica e intr-un club, nu stiu ce beau oamenii intr-un bar. In fapt nu stiu nimic altceva decat eu si Kate. Cred ca ultima iesire in oras a avut loc cand eram prin luna a 7 a si a fost la o ecografie..ultima:)) Caci apoi m-am grabit, s-a facut martie si am nascut. Merg in aceleasi magazine mereu. Stiu toti bodyguarzii, cred ca daca as da nas in nas cu grasutul de la C&A pe strada, l-as saluta apoi ore in sir as incerca sa imi aduc aminte de unde ne stim. Ah..am mai iesit, la Afi, inainte de Craciun. Mi-a placut. Parca eram in Franta, doar ca oamenii vorbeau in limba romana. Nu stiu daca imi lipseste iesitul in lume, caci nu as prea avea ce povesti. Insa stiu ce imi lipseste. Vara. Vara imi lipseste teribil! Pentru ca vara vine la pachet cu caldura si cu oameni parca mai frumosi. Imi mai lipseste ceva. Sa dau sms cuiva si sa ii spun " te iubesc" fara ca acel om sa fie prietena mea avida de iubire (stie ea care). Am avut revelatia in taxi. Nu iubesc pe nimeni in afara de Kate si nu am mai spus te iubesc de multe luni de zile. Nu pentru ca nu iubesc ci pentru ca te iubesc a devenit brusc ceva responsabil si nu mai poate sa fie aruncat asa, orisicui venit in viata mea din senin. Poate ca iubirea pentru Kate m-a maturizat putinel. Sau macar a dat alte valente "te iubesc-ului". Exista cel putin 3 barbati carora le-as putea spune din toata inima "te iubesc" si nu as minti pe niciunul..insa ei stiu deja si parca sa le spun doar asa ca sa spun cuiva, nu imi vine..Asa ca am inceput. Am inceput sa caut oameni care sa merite sa auza. Nu doar unul, am iubit destul doar cate un om, nu au meritat. Trebuie sa iubim mai multi oameni in acelasi timp. Este foarte comod! Iubesti un tantalau, cel mai des pe ala care nu te merita, plangi in pumni si curgi muci pe volan (am citat, stiu ca nu pot sa curg muci:))), te chinui si in final nu realizezi nimic. Cine nu te iubeste, nu te iubeste indiferent cat de mult il iubesti tu. Am constatat ca tutitzele care rad tot timpul si in ochii altor femei par prostute, is de fapt niste femei foarte destepte care au la picioare baieti buni! Eroii lor. Asta e secretul. Razi ca proasta, daca se poate da cu genele peste cap, povesteste ceva absolut stupid si gata! succes garantat!

Sunt rautacioasa, stiu, dar stiu cel putin 5 femei foarte misto, destepte, care citesc si vad filme si se imbraca bine si sunt de luat acasa (eu le-as lua daca as fi mascul si as da cu ele de pereti) si toate 5 is singure. De luni de zile. Asa ca in afara de iubirea fantastica pe care o traiesc cu micutza, invat sa rad ca proasta si sa imi dau ochii peste cap la orice ineptie pe care o aud de la masculi. Sper sa descopar si masculii (dupa ce invat sa rad). Nu de alta, dar parca nu as rade ca o proasta singura..si sa rad cu cele 5 muieri misto, e prea mult:)) Am totusi un copil de crescut, nu m-as vedea cu 5 fumei singure ca sa radem in asteptarea masculilor:))

Intre timp viata este minunata si merge inainte. Am gatit iar chinezesc si m-am vazut de la inceputul anului cu aproape toti ai mei prieteni dragi. Anul nou a venit cu certitudinea ca anul asta va fi cel putin la fel de bun ca cel care a trecut. Mie mi-a adus-o pe Kate. Anul asta o sa am rabdare. Sper. Si nervi de otel, caci probabil sigur o sa ma supere diversi..Nu vreau sa muncesc. Adica zilnic.

In fine, da-o in colo de munca. Am uitat sa spun ceva:) Primele minute din an le-am impartit cu el, al meu. Daca as fi vrut sa imi scrie cineva, el este acela. Asa ca..un an mai bun ca asta musai trebuie ca urmeaza..la anul:)

Omul meu de 10. Si ..te iubesc.

Craciun de poveste

my love

eu, o matza care zgarie teribil

puiul meu cel mare si iubit, copilul de lapte

si desigur, din nou, Kate.

Mos Craciun a fost generos anul asta, mai ales cu cei dragi mie:)) Am impodobit bradut frumos, am facut chiar si glume cu machiaj si chinuit copil si seara s-a terminat cu rasete in hohote.
Apoi, imediat dupa ce a trecut sania prin dreptul geamului si a aruncat din sac neste chestii, m-am trezit pe o margine de pat, cu spatele stramb, intre 2 randuri de sforaituri. Patul nostru mare fusese cotropit de 2 gagalice cu picioare grase si scutece pishecioase! Am facut slalom intre Gia si Kate pana la 5'46 dimineata, cand a mea s-a sesizat ca la mine in brate doarme ..alt copil:))
A inceput sa o impinga pe Gia, a scos tot felul de sunete, menite sa o trezeasca pe musafira nepoftita, nimic! Gia dormea lipita de sursa de hrana si rasfat, sub privirile suspecte ale lui K. Am parasit patul si camera mea calda si, cu KAterinka in brate am venit spre sufragerie, unde se odihnea facatoare de cozonaci si indurerata de cap, ma'sa lui Gia. Soru'mea.
La 6 am reusit sa o culc pe cantareata. Pana nu s-a convins Kate ca is doar a ei si numai a ei, nu a vrut neam sa adoarma. La 9 jumatate ne-am trezit. Sloi. Dar numai noi doua in pat, asa ca micutza a castigat. Gia a uitat ce noapte de vis am avut, facand ture de pat intre cele 2 popile:))
A meritat. Nimic nu se compara cu vederea celor doua pice in pat, dormind cracite:) Asa Craciun de vis sa tot am:)

Merry Xmas si toate cele mai bune va dorim! La multi ani!

De ce oare? De ce oare?

Sa va spun o poveste. Era ziua mea. Era ziua mea, asa..de cam 2 ori pe an. O data vara si a doua oara toamna. Sa zicem ca ziua din vara trecea neobservata, pana la Facebook - aceasta minune care mi-a readus zambetul pe buze de ziua mia! Dar ziua de Sfant, pana mea..Toata lumea stie cum ma cheama, nu?! Desi porecla Rataceasca, ma precede..si mai induce oamenii in oroare, unii crezand ca nu exista Sfanta Rata..Exista. Am declarat-o eu insami.
Si cum era ziua mea, cum ma apuca amocul si stresul. Ani de zile am gatit si m-am spetit si am pus masa si am asteptat. Si am asteptat. Si dupa ce am tot asteptat, m-am asezat la masa cu ai mei, desumflata toata. Si am mancat tort si am suferit in mine, si am suferit si mai rau auzindu-i oftand si am mancat cu nervi si nu a mai fost nicio sarbatoare. Caci, ce credeti?! La ziua mea nu venea nimeni. Dupa ani de zile in care eu sunam sa zis "La multi ani!" si eram pe loc invitata si faceam slalom intre 2 aniversari (am multe gasti si toti is nascuti frate in aceleasi zile). Cumparam cadouri frumoase, faceam funde sau nu, cert este ca intram in casele oamenilor plina de bucurie si radeam ore intregi, visand ca intr-o zi, de ziua mea, o sa fie si la mine in casa la fel. P*la. Scuze, dar asta e cuvantul cel mai potrivit, ma jur!
Cam asa a fost intre 20 si 30 de ani. Aproape devenise o suferinta sa fie ziua mea de nastere sau de nume. M-au salvat locuri de munca minunate, petreceri cu colegii deveniti familie, iesiri la terasa cu fetele mele iubite. Printre cele mai dragi amintiri de la ziua mea, ramane o petrecere surpriza facuta in Que pasa, acum multi ani, de Margaretele mele iubite. O petrecere cu tort! Cu scos afara din bar si plimbat pe strazi si apoi multe confeti si bautura si cadouri minunate si oameni care iubesc frumos si curat. Apoi..m-am facut mare si a inceput sa nu mai imi pese ca e ziua mea. Si am inceput si sa uit cand is zilele altora. Fara sa vreau. Uneori imi pare rau ca nu mai tin minte si ma simt prost, dar am uitat, caci is batrana si eu.
Casa mea nu mai este asa de plina de cand avem copii mici, dar a ramas plina de oamenii care au devenit familie in ultimii ani, nasici si mosici si familia care m-a adoptat si thassieni mei dragi. Este destul. Pana si zilele de nastere si de nume au inceput sa fie mai putin importante. Acum e mai importanta ziua copilului, motiv de mare petrecere si tort, luna dupa luna. In fapt am inteles ca nu am nevoie de o zi sau doua pe an, ca sa fiu fericita. Cadouri imi cumpar singura si ma bucur de ele mai bine, caci eu stiu sigur ce sa imi iau. Curand nici nu o sa mai gatesc de zilele mele, caci slava DOmnului, gatesc 300 de zile pe an ca popa. Si uite asa, usurel, o sa ajung de ziua mea sa imi fac cadou o plecare, eu cu Kate si un domn sau eu cu Kate si neamul mieu. Mesele de acasa, pline de bucate si goale de oameni, vor deveni mese cu fete de masa desenate cu contur bleu. Si sosuri de castravete si iaurt si branze in folie, la cuptor si ardei copti plini cu branza imi vor face zilele si mai frumoase si mai indestulate, si nici nu vreau sa imi mai zica nimeni La multi ani si apoi sa nu vina sa ma vada.
Acum ca mi-a trecut framantarea, ma intreb cum o sa plec pe frigul asta dupa cadouri de Craciun?!
Azi nu este ziua mea. Dar masa mea e plina si astept la tuica fiarta niste oameni dragi. O sa imi cand in gand La multi ani si o sa ma bucur cu ocazia asta.
La multi ani si voua!

9 luni

au trecut ca vantul si ca gandul. Kate vorbeste ca oamenii mari in somn. Zice "a, da" si "da-mi". Si rade. Este cel mai bun lucru care mi se putea intampla.
Insa de fiecare data cand plange ma umplu de nervi si imi aduc aminte de tot ce mi-a intunecat frumoasa viata. Oare sunt absurda cand ma enervez ca de ziua ei tac'su nu o suna sa ii zica La multi ani?! Eu cred ca nu sunt. Mai cred ca sunt o proasta de 9 luni de zile, la care mai adugam cele 9 din burtica. Sunt nervoasa pentru ca sunt bolnava deja de multe zile. Azi ma duc la spital si sper sa ma lumineze domnul acela inalt si frumos si sa ma fac bine ca sa redevin buna si vesela. Ca frumoasa, sunt! Asa lesinata si cu parul lipit de cap. Sunt nervoasa pentur ca inca mai am niste mila si nu fac ce trebuia sa fac de 9 luni incoa'. O proasta. Dar gata. E si maine o zi. Sa ma fac eu bine. Atat conteaza. Ce ma voi dixtra si eu..

Ziua ei este in fiecare zi. Are tort in mai multe zile decat cele 9 ale nasterii ei, cele oficiale de sarbatoare. A avut tort si luna asta. Si cadouri. Are cadouri de fiecare data cand iesim afara. Nu a fost zi fara jucarie, pantalonei, dres, orice cat de mic. Cadourile mele pentru ea. Am, nu am bani, pentru ea mereu se gaseste o cutie magica in care sunt niste sutici. Numai bune sa mai cumparam ceva care sa o bucure. Nici macar nu o alint, nu stie ce inseamna. Ea se bucura de etichetele lucrurilor. Si de cantecele din casa si te imbratisari si de noi, familia ei. Eu, mama si tata. Noi care stim ca La multi ani se spune la prima ora. Noi care stim ca un cadou adus cuiva se da cand ajungi acasa la om, nu la plecare.
Strainii habar nu au. Oameni singuri. Tristi. Pacat de ei. Sau nu. Nu e pacat. Fiecare are fix ce merita. Eu am tot:))
Cine nu ma crede, iote dovada, cu tot cu poveste.

Duminica, conform calculelor mele stelare, diferite desigur de cele pamantene, Kate a implinit 9 luni. Doar e nascuta intr-o duminica, la orele 5.05 dimineata!

I-am facut un tort mare si pufos de ciocolata, pe care l-am botezat Nasturel, caci ea este Nasturica, micul rozator de casa.

Asa arata Kate dupa ce a visat ca s-a infruptat cu tortul
si asa arata dupa ce s-a trezit din vis si a inteles ca NU poate sa pape ciocolata de oameni mari.


La multi ani iubirea lui mama! La multi ani de la ora 12 de azi noapte si pana la 12 la noapte cand vom adormi razand amandoua! I think this is the LIFE!!!