Grey's anatomy si noi

Cu serialul asta am inceput sa fiu gravida si tot cu el am nascut. De doua zile vad sezonul 7. Vad si cuget. In primele luni de sarcina plangeam pana mi se umfla fatza. Plangeam pentru ca nu intelegeam cum e posibil ca tocmai EU dintre toate "ramasele" sa fiu aia care nu se marita imediat:)) Ce patetica jale..Lunile treceau, episoadele curgeau. Lacrimile au curs pana in luna a noua si ele. Nu neaparat in paralel cu brain cancer=ul lui Izzie cea care parea nebuna. Si eu paream nebuna de legat..Am auzit asta 9 luni. Am fost mai putin nebuna cand s-a aflat ca vom avea o fetita. Si am mai fost ok cand, dupa ecografii, dormeam la el acasa. In rest? O nebuna de legata, numai buna de dus la ospiciu.

A trecut un an. Mie nu mi-a trecut nicio zi fara sa fiu fericita alaturi de copilul meu. Chiar si in zilele in care urla din rarunchi, eu eram fericita, caci urla A MEA. Acum incepe sa mearga, vorbeste cat e ziua de lunga, ma mangaie, ma cauta prin pat noaptea si se lipeste de mine, imi zice mama si stie ce inseamna. Am exact copilul pe care il merit. Am lasat insa ceva neterminat si asta e singurul meu mare regret. Asa ca imi promit ca pana pe 7 martie, ma urnesc si fac ceea ce trebuie. Asta inseamna ca am cateva zile in care voi alerga pentru copilul meu si pentru linistea mea. Caci desi nu sunt suparata, ma macina ganduri despre viitor si as vrea sa nu imi mai alimentez crizele de bila si episoadele de bolit cu ganduri negre.

Acum cateva minute Kate s-a intins pe burta si de nervi a dat cu capul de podea. Cu tot cu dintii ranjiti. Rezultatul? Lacrimi si o buza sparta. Acum rade si a uitat tot. Ii tot spun sa nu planga, pup eu si trece. Eu o pup si ea ma musca.

Nu mi-a fost rau niciodata in cele 9 luni de gravidie, nu am zacut decat in ultimele luni, cand..nu aveam de ales. Dar de durut, nu m-a durut nimic.

De cand am botezat copilul mi-e rau mereu. Si stiu ca tot raul asta vine din ganduri, am lasat niste chestii ne puse la punct si platesc pentru prostia de a crede ca timpul le rezolva pe toate. Timpul nu rezolva decat dureri. Pe care..le uiti. Iar eu, eu nu vreau sa uit, eu vreau sa ajut timpul sa rezolve probleme care sa nu mai apuce sa devina dureri. Pentru ca durerile mele ar afecta-o pe Kate.. Apropos..daca mor cumva inainte de a ajunge foarte batrana, slaba si bronzata de la traiul cu desfrau, sper ca clar pentru toata lumea ca al meu copil va fi crescut de mama si tata sau de sora mea. Ca sa fie scris negru pe alb, zic.

Raul meu nu e aducator de moarte, si asta sper ca e clar:)) Mi-e rau de neroada, las nervii sa ma macine in loc sa tai de la radacina raul. In loc sa ma mobilizez, stau. De 1 an de zile stau. Nu stiu ce astept, caci nimic nu are cum sa vie..Langa mine sta cel mai bun lucru care putea sa mi se intample..eu stiu ca ceea ce urmeaza este minunat, astept minunile, le descopar zi dupa zi. Si totusi, faptul ca am lasat ceva neterminat ma distruge psihic si da, poate sa para o nebunie, dar asta ma imbolnaveste. Nervul si sictirul, scarba ..E tarziu sa plec acum de acasa, desi ..as putea sa dau o fuga sa rezolv macar niste lucruri simple..Dar si maine e o zi. Sper ca maine e ziua in care ma ocup si incep sa termin.

Pana una alta, sezonul 7, episodul 3.

Uitarea

Am uitat. Am inceput sa uit treptat. Mor ganduri in minte. Mor amintirile. Uit putin cate putin. In adolescenta imi doream o amnezie, sa uit tot ce mi-a facut el. Si anii treceau si EL era altcineva si amnezia nu mai venea. Acum nu mai vreau sa uit si uit. Inainte de nastere eram neglijenta si nu imi pasa ce uitam; am fost avertizata ca dupa nastere o sa se agraveze treaba. Nu am crezut. De fapt uit. Nu uit chestii importante, vitale. Uit nume de oameni. Numele unor filme care mi-au placut. Uit carti pe care le-am citit. Uit oameni pe care i-am cunoscut. Poate ca as putea sa cred ca uit tot ce nu imi mai foloseste. Ar fi frumos sa uit asa, nu?

In timp ce scriu ea imi pune mainile pe tastatura si apasa, ma atinge pe fatza cu baloane pe care le face din saliva ei. Mam mam. Atinge ecranul si zice ceva cu tz, rade si vrea sa o bag in seama. Uitarea este o boala oribila. Acum stiu de ce mi-e cel mai frica pe lumea asta. De uitare. Mi-e groaza ca voi uita tot ce a fost frumos pana acum, in acesti 33 de ani..Tot ce a fost important e scris, frumos sau urat, e scris si..ramane. Dar nu vreau sa ajung sa scriu tot ca nu cumva sa uit..as vrea sa imi aduc aminte si nume si piese si filme si carti, asa cum imi aduceam aminte mai demult.

Recunosc ca parca as vrea sa uit tot ce s-a petrecut anul trecut pe vremea asta, nu pot si de asta nu merg mai departe, dar as vrea. As uita lunile anavladice, as uita tot ce am deja scris intru pastrare. As uita doar ce mi-ar conveni, asa ar fi frumos. Si m-as bucura sa pot sa imi aduc aminte niste ani in care eram foarte fericita. Nu am uitat absolut tot, dar ce imi amintesc, este intr-o ceatza deasa..

Anul trecut pe vremea asta aflam ca nu sunt o nebuna si o psihopata care terorizeaza o alta femeie. Mi-e sila. Inca. Nu cred ca o sa scap de senzatia asta de voma multa vreme. Toata lumea ma imbarbateaza, dar eu stiu. Am o sila scarboasa, daca poci sa zic asa. Cu care incerc sa invat sa vietzui..Rar imi merge..Tot ce aud ma face sa rad. Cum adica o sa uit? O sa creasca fata si eu o sa gasesc pe Fat Frumos si el o sa ne iubeasca si o sa vad eu cum o sa uit tot si vai ce frumos o sa fie. Riliiiiiiii??? Cred ca e nevoie de o armata de Feti Frumosi ca sa uit.. Am avut nevoie de o nastere ca sa uit detalii lipsite de importanta, cred ca numai cand o sa mor o sa uit ce mizerii am trait anul trecut. Si da, merg mai departe si caut o cale sa dau la schimb detaliile lipsite de importanta pe care le-as mai putea uita. Le schimb si cer sa uit mizeriile. Tot uitare este, nu? Undeva in cap is niste fire cu mufa, trebuie doar sa nimeresc gaura. Stiu natangi care au nimerit gauri, ma surprind si acum, daca natangii au putut, poate pot si eu. Doar is gaurile mele..

As dori sa imi aduc aminte intr-o secunda. Ce? ... Totul:))

Cei (1)7 ani de acasa

Intre fetite si baietei este clar o diferenta, am constatat asta pe la cam 5 ani, cand, la gradinita, un coleg si-a dat jos ismenutzele si ne-a aratat o putza. Mica, ce-i drept, destul de chircita, dar totusi..o putza.

Diferenta anatomica e importanta, dar nu mai importanta decat alte diferente. Cum ar fi ca ei aveau mereu parul scurt, noi, fetitele, doar cand aveam paduchi. Ei nu se imbracau niciodata in fusta (desi purtau strampi!!), noi ne imbracam deseori in pantaloni. Ei erau mereu juliti si murdari, noi doar..uf..aici e mai greu. Refrazam si zic asa: fetitele erau mereu curate, cu parul prins, hainute calcate, eu si baieteii nu! Eu eram si julita si murdarica si in pantaloni. Exista si exceptii!

La gradinita suntem egali. Toti invatam sa mancam frumos, sa ne pastram unghiile curate, etc. Acasa invatam sa spalam farfuria dupa masa (cand suntem destul de mari incat sa ajungem la vasele murdare), apoi invatam sa ne facem baie (la inceput asistati, apoi uitati in cada pana nu si mureaza degetele), invatam sa ne spalam sosetele, chilotii. Fetele cresc si continua sa invete. Si continua asa pana devin bunici. Tot invata si perfectioneaza tehnici de facut si pastrat curatenia, atat in casa cat si pe corp, corpul propriu, apoi corpul sotului, copiilor..

Ei bine, cu barbatii se petrece ceva. Cel putin cu o buna parte, sau de fapt cu o rea parte! Unii nu invata niciodata sa isi intretina corpul. Cand sunt mici, baieteii au parte de acelasi tratament ca si fatucele. Sunt si ei spalati pe fatza, dinti, li se spala hainele, chilotii, sosetele. Ajung pe la 13-14 ani, devin barbatei. Sau ajung la 17-18 ani si devin..barbati. Intre timp uita. Uita sa schimbe tricoul cu care au dormit si merg cu el la scoala/joaca/serviciu. Pot purta o pereche de sosete chiar si o saptamana, daca au pantofi necontaminati! Camasa, daca e de culoare inchisa, merge pana straluce gulerul! Blugii, la fel. Este o constatare rautacioasa a mea, mama de fetita, caci eu cred ca vinovate de starea viitorilor barbatei, este mamicutza. Iote ce de diminutive!!

Unii baietei nu dau importanta acestor detalii "igienico-sanitare", pur si simplu nu le pasa. Nu le pasa de parul de la subtiori, de ceara care se scurge din ureche pe gat, de unghiile lungi de la maini, de parca toti ar canta la chitari, de alt par despre care nu vom discuta acum, nu le pasa daca le put picioarele, daca sosetele sunt putrezite si din ele rasar cartofii, nu le pasa daca poarta un tricou zile intregi la care adaugam nopti intregi, nu le pasa daca dorm in blugii cu care a doua zi ies pe strada, nu le pasa daca au haine rupte pe ei. Unii put, altii paradoxal NU!! Nu se misca, nu transpira, nu se spala, si nu put!

Exista baieti "norocosi", care fix cand se dezlipesc de fusta mamei, se pitesc intre faldurile fustei iubitei, sau iubitelor, dupa caz.. Iubitele calca, spala, gatesc, devin "mamicutze" si deci il pastreaza pe baietel puturos, fix cum l-a crescut mamicutza.

Am vazut tot felul de baietei pana acum. Am vazut si murdarei si curatei, aia murdarei ii fac gay pe aia curatei. Doar pentru ca aia curatei isi spala hainele, se spala pe ei insisi, ba chiar se dau cu crema, sau se epileaza, isi fac manichiura! Despre pedichiura as putea sa scriu randuri intregi!! Unghiile de la picioare is carte de vizita a masculului, dupa marimea lor poti sa iti dai seama cat de des merge la femei, de exemplu (si nu, nu e de la mine, ci am auzit faza asta:)))

Am cunoscut baieti care pentru ca fumau foarte mult, locuiau in case afumate, cu prosoape afumate care miroseau a caine ud. Si baieti care, dupa 12 ore de munca, miroseau a bebelush si a proaspat..a curat.

Desi suntem educati aproape la fel, undeva ni se rupe filmul si o luam pe campii. Din fericire nu cunosc fete neingrijite despre care sa scriu, dar probabil ca exista femei care ajung in stadiul in care li se rupe si nu se mai ingrijesc. Nu le mai pasa. Nu se mai epileaza, nu se mai spala pe cap, nu isi mai fac unghiile. Nu mai vor sa cucereasca deci isi bat joc de ele. Daca asa fac femeile, oare barbatii murdarei sunt murdarei din acelasi motiv? Pentru ca nu vor sa cucereasca?! Sau oricum le pica muieri la picioare ca mustele?

Nu reusesc sa inteleg unde sunt cei (1)7 ani de acasa, cand vine vorba despre barbati..Slava Domnului ca in ultima vreme am vazut barbati cu camasile calcate, parfumati si proaspat barbieriti! Sa fie din cauza ca ma vad cu ei la petreceri?! Hihihi!

Jos palaria sotiilor care isi educa frumos barbatii fara sa le fie mamicutze. Stiu niste barbati care chiar in treiningul de la Decathlon sunt tot niste domni! Si mai stiu si alti domni care sunt poate pe jumatate "domni" dar sunt de departe cei mai aranjati barbati asa ca jumatatile de masura nu conteaza.. Si mai stiu un domn care si-a propus sa fie exact domnul care a devenit. Deci se poate.

Si imi doresc sa nu mai stiu niciodata murdarei. Caci murdarel este oribil, mai ales cand ai peste cei 17 ani de acasa, de la mamicutza-ta.

10 si te iubesc

Kate are 10 luni. Nu am avut laptop deci nu am mai avut cum sa scriu nimic. Azi am dat o scurta raita cu taxiul. Imi dau seama ca habar nu am cum arata orasul. Nu stiu magazine, nu mai stiu cladirile, nu am mai mers de la Unirii la Romana pe jos de mai bine de un an. Sunt rupta de lume si realitatea mea se imparte intre casa si mall. Ala de aproape de casa. Vad cam aceiasi oameni de multe luni de zile, nu stiu ce se poarta, nu stiu ce muzica e intr-un club, nu stiu ce beau oamenii intr-un bar. In fapt nu stiu nimic altceva decat eu si Kate. Cred ca ultima iesire in oras a avut loc cand eram prin luna a 7 a si a fost la o ecografie..ultima:)) Caci apoi m-am grabit, s-a facut martie si am nascut. Merg in aceleasi magazine mereu. Stiu toti bodyguarzii, cred ca daca as da nas in nas cu grasutul de la C&A pe strada, l-as saluta apoi ore in sir as incerca sa imi aduc aminte de unde ne stim. Ah..am mai iesit, la Afi, inainte de Craciun. Mi-a placut. Parca eram in Franta, doar ca oamenii vorbeau in limba romana. Nu stiu daca imi lipseste iesitul in lume, caci nu as prea avea ce povesti. Insa stiu ce imi lipseste. Vara. Vara imi lipseste teribil! Pentru ca vara vine la pachet cu caldura si cu oameni parca mai frumosi. Imi mai lipseste ceva. Sa dau sms cuiva si sa ii spun " te iubesc" fara ca acel om sa fie prietena mea avida de iubire (stie ea care). Am avut revelatia in taxi. Nu iubesc pe nimeni in afara de Kate si nu am mai spus te iubesc de multe luni de zile. Nu pentru ca nu iubesc ci pentru ca te iubesc a devenit brusc ceva responsabil si nu mai poate sa fie aruncat asa, orisicui venit in viata mea din senin. Poate ca iubirea pentru Kate m-a maturizat putinel. Sau macar a dat alte valente "te iubesc-ului". Exista cel putin 3 barbati carora le-as putea spune din toata inima "te iubesc" si nu as minti pe niciunul..insa ei stiu deja si parca sa le spun doar asa ca sa spun cuiva, nu imi vine..Asa ca am inceput. Am inceput sa caut oameni care sa merite sa auza. Nu doar unul, am iubit destul doar cate un om, nu au meritat. Trebuie sa iubim mai multi oameni in acelasi timp. Este foarte comod! Iubesti un tantalau, cel mai des pe ala care nu te merita, plangi in pumni si curgi muci pe volan (am citat, stiu ca nu pot sa curg muci:))), te chinui si in final nu realizezi nimic. Cine nu te iubeste, nu te iubeste indiferent cat de mult il iubesti tu. Am constatat ca tutitzele care rad tot timpul si in ochii altor femei par prostute, is de fapt niste femei foarte destepte care au la picioare baieti buni! Eroii lor. Asta e secretul. Razi ca proasta, daca se poate da cu genele peste cap, povesteste ceva absolut stupid si gata! succes garantat!

Sunt rautacioasa, stiu, dar stiu cel putin 5 femei foarte misto, destepte, care citesc si vad filme si se imbraca bine si sunt de luat acasa (eu le-as lua daca as fi mascul si as da cu ele de pereti) si toate 5 is singure. De luni de zile. Asa ca in afara de iubirea fantastica pe care o traiesc cu micutza, invat sa rad ca proasta si sa imi dau ochii peste cap la orice ineptie pe care o aud de la masculi. Sper sa descopar si masculii (dupa ce invat sa rad). Nu de alta, dar parca nu as rade ca o proasta singura..si sa rad cu cele 5 muieri misto, e prea mult:)) Am totusi un copil de crescut, nu m-as vedea cu 5 fumei singure ca sa radem in asteptarea masculilor:))

Intre timp viata este minunata si merge inainte. Am gatit iar chinezesc si m-am vazut de la inceputul anului cu aproape toti ai mei prieteni dragi. Anul nou a venit cu certitudinea ca anul asta va fi cel putin la fel de bun ca cel care a trecut. Mie mi-a adus-o pe Kate. Anul asta o sa am rabdare. Sper. Si nervi de otel, caci probabil sigur o sa ma supere diversi..Nu vreau sa muncesc. Adica zilnic.

In fine, da-o in colo de munca. Am uitat sa spun ceva:) Primele minute din an le-am impartit cu el, al meu. Daca as fi vrut sa imi scrie cineva, el este acela. Asa ca..un an mai bun ca asta musai trebuie ca urmeaza..la anul:)

Omul meu de 10. Si ..te iubesc.

Craciun de poveste

my love

eu, o matza care zgarie teribil

puiul meu cel mare si iubit, copilul de lapte

si desigur, din nou, Kate.

Mos Craciun a fost generos anul asta, mai ales cu cei dragi mie:)) Am impodobit bradut frumos, am facut chiar si glume cu machiaj si chinuit copil si seara s-a terminat cu rasete in hohote.
Apoi, imediat dupa ce a trecut sania prin dreptul geamului si a aruncat din sac neste chestii, m-am trezit pe o margine de pat, cu spatele stramb, intre 2 randuri de sforaituri. Patul nostru mare fusese cotropit de 2 gagalice cu picioare grase si scutece pishecioase! Am facut slalom intre Gia si Kate pana la 5'46 dimineata, cand a mea s-a sesizat ca la mine in brate doarme ..alt copil:))
A inceput sa o impinga pe Gia, a scos tot felul de sunete, menite sa o trezeasca pe musafira nepoftita, nimic! Gia dormea lipita de sursa de hrana si rasfat, sub privirile suspecte ale lui K. Am parasit patul si camera mea calda si, cu KAterinka in brate am venit spre sufragerie, unde se odihnea facatoare de cozonaci si indurerata de cap, ma'sa lui Gia. Soru'mea.
La 6 am reusit sa o culc pe cantareata. Pana nu s-a convins Kate ca is doar a ei si numai a ei, nu a vrut neam sa adoarma. La 9 jumatate ne-am trezit. Sloi. Dar numai noi doua in pat, asa ca micutza a castigat. Gia a uitat ce noapte de vis am avut, facand ture de pat intre cele 2 popile:))
A meritat. Nimic nu se compara cu vederea celor doua pice in pat, dormind cracite:) Asa Craciun de vis sa tot am:)

Merry Xmas si toate cele mai bune va dorim! La multi ani!

De ce oare? De ce oare?

Sa va spun o poveste. Era ziua mea. Era ziua mea, asa..de cam 2 ori pe an. O data vara si a doua oara toamna. Sa zicem ca ziua din vara trecea neobservata, pana la Facebook - aceasta minune care mi-a readus zambetul pe buze de ziua mia! Dar ziua de Sfant, pana mea..Toata lumea stie cum ma cheama, nu?! Desi porecla Rataceasca, ma precede..si mai induce oamenii in oroare, unii crezand ca nu exista Sfanta Rata..Exista. Am declarat-o eu insami.
Si cum era ziua mea, cum ma apuca amocul si stresul. Ani de zile am gatit si m-am spetit si am pus masa si am asteptat. Si am asteptat. Si dupa ce am tot asteptat, m-am asezat la masa cu ai mei, desumflata toata. Si am mancat tort si am suferit in mine, si am suferit si mai rau auzindu-i oftand si am mancat cu nervi si nu a mai fost nicio sarbatoare. Caci, ce credeti?! La ziua mea nu venea nimeni. Dupa ani de zile in care eu sunam sa zis "La multi ani!" si eram pe loc invitata si faceam slalom intre 2 aniversari (am multe gasti si toti is nascuti frate in aceleasi zile). Cumparam cadouri frumoase, faceam funde sau nu, cert este ca intram in casele oamenilor plina de bucurie si radeam ore intregi, visand ca intr-o zi, de ziua mea, o sa fie si la mine in casa la fel. P*la. Scuze, dar asta e cuvantul cel mai potrivit, ma jur!
Cam asa a fost intre 20 si 30 de ani. Aproape devenise o suferinta sa fie ziua mea de nastere sau de nume. M-au salvat locuri de munca minunate, petreceri cu colegii deveniti familie, iesiri la terasa cu fetele mele iubite. Printre cele mai dragi amintiri de la ziua mea, ramane o petrecere surpriza facuta in Que pasa, acum multi ani, de Margaretele mele iubite. O petrecere cu tort! Cu scos afara din bar si plimbat pe strazi si apoi multe confeti si bautura si cadouri minunate si oameni care iubesc frumos si curat. Apoi..m-am facut mare si a inceput sa nu mai imi pese ca e ziua mea. Si am inceput si sa uit cand is zilele altora. Fara sa vreau. Uneori imi pare rau ca nu mai tin minte si ma simt prost, dar am uitat, caci is batrana si eu.
Casa mea nu mai este asa de plina de cand avem copii mici, dar a ramas plina de oamenii care au devenit familie in ultimii ani, nasici si mosici si familia care m-a adoptat si thassieni mei dragi. Este destul. Pana si zilele de nastere si de nume au inceput sa fie mai putin importante. Acum e mai importanta ziua copilului, motiv de mare petrecere si tort, luna dupa luna. In fapt am inteles ca nu am nevoie de o zi sau doua pe an, ca sa fiu fericita. Cadouri imi cumpar singura si ma bucur de ele mai bine, caci eu stiu sigur ce sa imi iau. Curand nici nu o sa mai gatesc de zilele mele, caci slava DOmnului, gatesc 300 de zile pe an ca popa. Si uite asa, usurel, o sa ajung de ziua mea sa imi fac cadou o plecare, eu cu Kate si un domn sau eu cu Kate si neamul mieu. Mesele de acasa, pline de bucate si goale de oameni, vor deveni mese cu fete de masa desenate cu contur bleu. Si sosuri de castravete si iaurt si branze in folie, la cuptor si ardei copti plini cu branza imi vor face zilele si mai frumoase si mai indestulate, si nici nu vreau sa imi mai zica nimeni La multi ani si apoi sa nu vina sa ma vada.
Acum ca mi-a trecut framantarea, ma intreb cum o sa plec pe frigul asta dupa cadouri de Craciun?!
Azi nu este ziua mea. Dar masa mea e plina si astept la tuica fiarta niste oameni dragi. O sa imi cand in gand La multi ani si o sa ma bucur cu ocazia asta.
La multi ani si voua!

9 luni

au trecut ca vantul si ca gandul. Kate vorbeste ca oamenii mari in somn. Zice "a, da" si "da-mi". Si rade. Este cel mai bun lucru care mi se putea intampla.
Insa de fiecare data cand plange ma umplu de nervi si imi aduc aminte de tot ce mi-a intunecat frumoasa viata. Oare sunt absurda cand ma enervez ca de ziua ei tac'su nu o suna sa ii zica La multi ani?! Eu cred ca nu sunt. Mai cred ca sunt o proasta de 9 luni de zile, la care mai adugam cele 9 din burtica. Sunt nervoasa pentru ca sunt bolnava deja de multe zile. Azi ma duc la spital si sper sa ma lumineze domnul acela inalt si frumos si sa ma fac bine ca sa redevin buna si vesela. Ca frumoasa, sunt! Asa lesinata si cu parul lipit de cap. Sunt nervoasa pentur ca inca mai am niste mila si nu fac ce trebuia sa fac de 9 luni incoa'. O proasta. Dar gata. E si maine o zi. Sa ma fac eu bine. Atat conteaza. Ce ma voi dixtra si eu..

Ziua ei este in fiecare zi. Are tort in mai multe zile decat cele 9 ale nasterii ei, cele oficiale de sarbatoare. A avut tort si luna asta. Si cadouri. Are cadouri de fiecare data cand iesim afara. Nu a fost zi fara jucarie, pantalonei, dres, orice cat de mic. Cadourile mele pentru ea. Am, nu am bani, pentru ea mereu se gaseste o cutie magica in care sunt niste sutici. Numai bune sa mai cumparam ceva care sa o bucure. Nici macar nu o alint, nu stie ce inseamna. Ea se bucura de etichetele lucrurilor. Si de cantecele din casa si te imbratisari si de noi, familia ei. Eu, mama si tata. Noi care stim ca La multi ani se spune la prima ora. Noi care stim ca un cadou adus cuiva se da cand ajungi acasa la om, nu la plecare.
Strainii habar nu au. Oameni singuri. Tristi. Pacat de ei. Sau nu. Nu e pacat. Fiecare are fix ce merita. Eu am tot:))
Cine nu ma crede, iote dovada, cu tot cu poveste.

Duminica, conform calculelor mele stelare, diferite desigur de cele pamantene, Kate a implinit 9 luni. Doar e nascuta intr-o duminica, la orele 5.05 dimineata!

I-am facut un tort mare si pufos de ciocolata, pe care l-am botezat Nasturel, caci ea este Nasturica, micul rozator de casa.

Asa arata Kate dupa ce a visat ca s-a infruptat cu tortul
si asa arata dupa ce s-a trezit din vis si a inteles ca NU poate sa pape ciocolata de oameni mari.


La multi ani iubirea lui mama! La multi ani de la ora 12 de azi noapte si pana la 12 la noapte cand vom adormi razand amandoua! I think this is the LIFE!!!

Mamelor din lumea intreaga

Tocmai ce am vazut-o la Tv in direct pe Roberta Anastase care zambind si cu parul valvoa spunea intr-o limba romana destul de impleticita cum mamele din Romania VOR sa revina la munca, inainte de a implini 2 ani copilul. Si in afara de nervii teribili ce mi i-a provocat aceasta dobitoaca, ma simtesc nevoita sa scriu niste adevaruri.
Exista mame si mame. Mame care imediat dupa nastere au parte de niste mitocani de soti care le fac viata un iad si isi pierd laptele. Sau mame care pur si simplu nu pot alpta. Sunt unele care nu vor, este alegerea lor. Sunt unele care stand acasa cu copilul pierd din punct de vedere financiar si avand rate la banci, lasa copilul cu bunicii sau cu bona si se intorc la salarii de sute de euro, bani cu care platesc si bancile, tin si casa, platesc si bona. Este fix treaba lor. Insa..mare majoritate a celor care se numesc MAME, vor sa stea acasa si sa isi vada pruncul crescand pana la macar 2 ani. Sunt primii si cei mai importanti ani din viata unui copil, este momentul in care galusca descopera o lume noua si invata cam cele mai importante lectii de supravietuire - sa manance, sa mearga, sa apuce lucrui, sa vorbeasca. Presupun ca madam Anastase nu a alaptat niciodata un copil, caci altfel ar fi stiut ce inseamna sa iti lasi pruncul acasa ca sa nu iti pierzi locul de munca. Credeti ca vreunei mame care si-a dorit un copil cu adevarat ii pasa de locul de munca la care se intoarce dupa 2 ani de concediu de ingrijire a copilului?!Cui?? Femeii de cariera?! Femeia de cariera isi va gasi o slujba bine platita si dupa 2 ani de maternitate, indiferent de piata in care a lucrat, daca este buna, va gasi o slujba. Cunosc mame care au renuntat la copil si isi fac procese de constiinta, desi pruncul a crescut frumos si este sanatos. Toate se intreba daca nu cumva era mai bine sa fi stat acasa cu el in acesti 2 ani de inceput. Si toate sufera dupa copilul lor, ingrijit de bunica. Eu nu zic ca acei copii sunt diferiti emotional, pentru ca nu stiu, dar asta vom descoperi peste ani. Mamele care vor sa revina la slujba vor fi stimulate cu 5 milionele. Fantastic!!!
La ce categorie sociala s-or fi gandit mai marii tarishoarei cand au gandit aceasta suma?! La mamele care lucreaza intr-o fabricutza? Pentru care 5 milioane reprezinta aproape un salariu?! Cu ce m-ar bucura pe mine 5 milioane pe luna daca asta e pretul pentru copilul meu?! Mamele care doresc sa stea cu pruncii acasa ar trebui sa propuna acestui mizerabil guvern un targ. Eu personal renunt la 5 milioane din indemnizatia mea de mamica, ii dau guvernului ca sa stau acasa cu fie'mea pana face 2 ani. Lunar! Stimulez guvernul cu 5 milioane!! Pfai!! Stai asa!! Acest guvern mizerabil mi-a luat deja 5 milioane din indemnizatie!!! Cand a modificat-o de la 85% la 70% sau 75% caci NIMENI NU STIE CAT TREBUIA SA IA!!
Deci daca deja v-am dat 5 milioane, eu zic ca mai pot sa va dau inca 3. 3 milioane pe luna pana face copilul meu 2 ani. Negociem sanatatea si dezvoltarea mentala si emotionala a fetei mele. In bani. Ca doar asa se face astazi. Eu nu am fost o femeie de cariera dar nu am nici cea mai mica grija vis-a-vis de revenirea mea in campul muncii. Am o incredere oarba ca voi castiga destui bani incat sa imi permit inca vacante peste hotare cu copilul meu. Insa..din ce in ce mai des imi incolteste in minte ideea de a pleca intr-o vacanta definitiva. Sa scap de tarisoara asta condusa de oameni slab pregatiti, de oameni rau intentionati, de niste ne-educati si corupti si daca mi-as da drumul la taste as putea sa scriu niste cuvinte care mi-ar faca si tastatura sa roseasca.
Asta e tara in care vreau sa imi cresc copilul?! Din pacate nu. Din pacate spun pentru ca totusi in tara asta imi sunt toti cei dragi, insa as pleca cu ei cu toti si nu m-as uita inapoi. Sa nu aud aia cu "fie painea cat de rea" ca ma apuca toti nervii. Paine e buna cand ti-o coci singura, indiferent in ce tara ai cuptorul.
Nu inteleg cum de nimeni, nimeni nu zice absolut nimic la tv despre deciziile acestor cretini vis a vis de mame si de banii pe care ii primim. Brusc nimeni nu stie cat costa de fapt un copil. Va fac eu o lista.
Un copil care are 9 luni costa lunar aproape 10 milioane. Daca nu ar exista familie si prieteni, atat de costa un copil care trebuie sa manance 5 mese pe zi, un copil pe care nu il alaptezi, un copil care are nevoie de fructe, legume, carne sanatoasa nu bombardata cu hormoni de crestere, un copil caruia trebuie sa ii cumperi hainute, incaltari, pampers. Si nu am scris 10 milioane gandindu-ma doar la produse bio si eco ci la produse cumparate din piatza, de la tarani. Ce propune guvernul? 5? adica jumatate. Si copilul sta acasa, cu cheia de gat, nu? Asa..de pe la 3 luni poate sa isi poarte de grija. Sau de la 7 luni! Ca doar niste minti luminate au spus ca e musai sa alaptezi pana la 6.
Acesta este viitorul. Pruncii vor creste cu bone batraioare, cu femei care nu prea stiu sa vorbeasca bine limba romana, cu femei educate sau nu, unele care "stiu ele cum se creste un copil". Sau cu guvernante scolite. Care de la 7 luni vor educa micul prunc si il vor invata limbi straine si desigur operare pe computer. Mama. Care mama? A!! Tipa aia? Hm..da, ce draguta e. Imi aduc aminte de ea. Vine seara si ma ia in brate si ma pupa si uneori mai plange. Si imi cumpara cadouri. Asa trebuie sa fie, ca asa am vazut in filme. Vedem asta de ani de zile. Femeia nu a vrut la oala, a vrut pantalonei si a vrut drepturi si sa voteze. Ia, votati, votati. Cu pantalonii pe voi. Eu nu. Nu mai vreau decat oale si prunci. De aceea ma revolt. Daca vroiam pantaloni si drepturi ramaneam cu minunatele testicule pe care le-am avut o vreme, nu-i asa?! Am vrut copil, voi sa mi-l cresc. Nu stiu ce vor face alte mame dar eu nu ma intorc la nicio munca. Pana nu face copilul 2 ani si poate sa mearga si sa comunice cu alti oameni, nu. Pana nu poate sa spuna ca ii e foame, ca face caca, ca ii e somn, nu am ce cauta la munca si nici nu vreau sa stea nimeni cu copilul meu. Caci de aia am copil! De aia sunt MAMA. Asta nu e o slujba cu jumatate de norma, asta este o slujba 24 de ore. Una pe care nu o poate face ...o bunica! Am vazut copii crescuti de bunici, toti, dar absolut toti sunt mai ciudati. Sora mea a crescut la bunica, toata copilaria a fost o timida, o introvertita. Stiu si altii, unii mai ciudati!! Copilul trebuie sa stea cu mama lui, bunicii sunt cel mai minunat lucru de pe lume, DUPA MAMA. Bunicii sunt pentru vacante de vis, bunicii sunt pentru alint si povesti si povete. Atat. Bona?! Stiu atatea poveste cu bone, incat mi-e groaza sa le amintesc. Bona este un strain in casa ta. Un strain care vine langa copilul tau cu o alta viata, alti microbi, alt miros. Bona nu este un angajat, caci copilul tau nu este un animal de casa. Sunt familii care adopta bonele, le transforma intr-o noua bunica. Eu am fost baby-sitter in anii facultatii si stiu exact despre ce vorbesc daca vorbim de o bona tanara. Un copil nu e o joaca, un copil este o responsabilitate uriasa. Pe care daca nu reusesti sa o amesteci cu multa iubire, nu ai nicio sansa sa faci ceva bun pentru acel mic om. Cresa?! Unde, in Romania?! In Berceni city? Care cresa? Aia de unde vine copilul mereu bolnav? Aia de stat? Sau aia privata care costa inca 10 milioane pe luna?!
Revin. Dau 5 milioane din indeminzatia mea guvernului. II stimulez sa isi vada de treaba si sa ma lase sa stau acasa cu copilul meu. Nu 3, sunt foarte darnica, dau 5! 5 milioane si sa ma lase in pace, caci mai vreau inca un copil peste 2 ani. 5 milioane cu care sper sa faca ceva, orice. Ce as face eu cu aia 5 pe care mi-i dau ei in plus la salariu:))))

Avem o tara minunata, stiu. Ce cautam in ea, nu stiu..

daca am scris cu mai multe greshale decat de obicei, scuze, dar am un copil care a inceput sa mearga si deci scriu intre drumurile ei.

War! huh-yeah What is it good for? Absolutely nothing

eu sunt o pacifista. convinsa. scriu cu spume, scriu si scriu si scriu si apoi..sterg si ma umfla rasul. nimic nu ma poate face sa public tot ce scriu. pentru ca in timp ce scriu, la picioarele mele, leganata frentic desigur, doarme printesa Kate.
si tot ce am sters nu se compara cu nimic, pentru ca in spatele tuturor nervilor este de fapt o suma de bani care de fapt este o necesitate si atat.
am o teorie. ne ingrozim ca ne taie Boc banii de mame, pensiile, salariile, etc. Ca vom muri de foame. Teoria mea suna asa: de ce sa ne temem asa de tare de toate cand in fapt singura teama trebuie sa fie aceea de cutremur. Al mare, de o sa vie. Pai cutremurul rezolva tot. O parte o mierleste, clar. Blocurile vechi, vai de ei. O buna parte clar o mierleste. Restul raman, vai de ei, durere multa. Ajutoare cat cuprinde, stirile vor vuii, bietii romani cum au fost ravasiti de calamitate. Care Boc? Care bani?! Care criza?! Sa vezi solidaritate!
De aia eu zic ca micul meu razboi este o formalitate si deci voi face aceasta formalitate in asteptarea cutremurului. Care va veni si suma mea de bani va parea un cacat pe langa toata suferinte si ororile pe care le vom trai. Eu sper ca nu. Prefer muia lui Boc si toate taierile unui cutremur care ne-ar trezi la viata si ne-ar provoca sa vedem ce este cu adevarat important. Dar..Dumnezeu stie.

Copii, vreti sa va spun o poveste?

A fost odata. A fost odata ca niciodata un baiat. Sau o fata?! Hm. A fost odata ca niciodata un baiat care o freca pe net zi lumina. O freca de acasa, intre spalat pe dinti, cafea si pishic. O freca la stop in masina, in drum spre birou. O freca la birou de la 10 la 18, cu pauza de masa aferenta, pauza in care o mai freca putin. O freca in weekend din trezire in culcare, . O freca dupa cum ziceam zi lumina si noapte intuneric.
Orele se scurgeau cu repeziciune si cearcanele se adanceau. Aparura pe rand mirc, iahu, hotmeil, plaxo, xing, twiter, blogu', feisbucu', gitocul, netologu, lumeaimica si inca niste alte locuri magice despre care nu va voi povesti acum.
Mustea de femei. Inalte, slabe, grase, curve, sfiinte, frumoase, urate, nasoase, coshoase, sarace, bogate. Mint. Toate pe net sunt superbe! Toate sunt frumoase. Si o buna parte dintre ele is inteligente. Alea cu blog! Desigur, exista si exceptii, dar nu despre ele vom povesti astazi.
Si cum o freca feciorul nostru pe net, intr-o zi dadu peste o fatuca. Una care parea ok. O rasfoi la inceput sarind peste randuri, apoi sa rase la poze, apoi ii cazu sub gene un "cacat" si rase, apoi tot citind asa, isi dadu seama ca retraieste cumva un sentiment uitat! Ceva ce simtise in liceu, cand fusese nevoit sa il citeasca pe Cioran! La fel ca atunci, si acum se regasea in fiecare rand. Fata asta simtea FIX ca el. Fata asta STIA. Doamne! Daca ea este aleasa?! Si citi si se infrupta cu gandurile fetei. Traii cu ea saptamana dupa saptamana, cand fata se bucura, se bucura si el. Cand fata suferea, plangea si el. Frecatul pe net devenise o obligatie fatza de fata aceasta, avea blogul ei pe mobil bookmarkuit, click dupa click de 12 ori pe zi. Habar nu avea cine era fata. De fapt nu ii pasa, stia ca ea era a lui si cu asta basta. Apoi o gasi pe twiter ala cu pui galben. Si curand o descoperi peste tot pe net. Cauta si gasea, de fiecare data bucurandu-se. Asa ca intr-o zi, dupa luni de zile, se hotari sa ii scrie. Greu moment. Mainile ii transpirau pe tastatura, cum sa ii scrie si mai ales de ce?! Daca o sa creada ca este un psihopat cum vezi in filme? Dar nu, ea nu ar fi crezut asa ceva. Doar o cunostea!!

"Draga mea..
nu. Suna aiurea. Draga..
Buna seara. Asa. Politicos. Asa i-ar placea.
Numele meu este xxxx. Fir'ar sa fie. Zici ca scriu o scrisoare de intentie! Nu e bine. Nu. Trebuie sa scriu ce ar scrie ea! Da! Asa i-ar placea si nu s-ar speria si mi-ar raspunde.

Buna,

iti citesc blogul de foarte multa vreme si vroiam sa stii ca .. (ca te-as lua acasa, ca sunt un prost care pica in limba dupa una care scrie pe net, una care sigur e o grasa infecta cu plod acasa, sau o terminata sensibila care scrie pentru ca nu are viata sociala si prieteni. Mama, cat e de greu!!)

sa stii ca multumita tie diminetile mele sunt mult mai vesele, la cafea. Toate povestile tale ma duc cumva inapoi in timp (sa moara vivian!!!) nu pot sa scriu. Nu pot.
Deci trebuie sa fac altfel. Ii voi comenta zilnic. Asa poate o sa vrea sa stie cine sunt."

Si incepu sa comenteze. Si apoi isi facu un blog. Unul pe care scrise franturi de gand, puse poze, mai tranti o piesa, ceva acolo, sa mai treaca vremea.
Apoi intr-o zi ea ii comenta ceva. Si el comenta inapoi. Si apoi incepura sa isi scrie pe mess. La moda e feisbuc, ei bine, se adaugara acolo. El era mic si gras si ochelarist. NOT!!!
La fel si ea. Mica, grasa, plina de cosuri, ochelari fund de sampanie sau sifon. Rupti in cur amandoi. Dar ce indragostiti!!
Asa ca au decis (ea adica) si a ramas ca se vad la o cafea. Si-a calcat camasa. Si blugii. Apoi i-a calcat din nou cu batista uda, sa le scoata dunga. Ea si-a facut baie la par. Si-a pus bigudiuri. Apoi s-a spalat din nou si a plecat cu parul aproape ud si prins intr-o coada de cal. Sau ponei.
La Macdo era plin, weekend, soare, toata tinerimea la masa si cafele. A asteptat-o cu un ghiveci din ala impletit in care atipise un ghiocel. Ea a iesit de la metrou val vartej, si-a desfacut parul, s-a privit in geamul de la KFC si invingatoare a pornit care coltul cu flori din Romana.
Cu ochelarii aburiti a zarit o silueta. El era. S-a indreptat zambind catre el, i-a facut cu mana. El a ridicat o mana sa o salute. Moment in care o blonda flu-flu a impins-o si s-a aruncat in bratele lui. Nu era el. El era mai in spate. S-au vazut. Doi stersi superbi. Doi oameni normali. Simpli. La fel.
Puah! La fel my ass!!

El nu a placut-o. Deloc. Adica a placut-o primele 45 minute, ce-i drept. Pana s-a prins ca ea nu il place. Deloc.
Asa ca daca ea nu il placea, a inceput sa ii caute foarte repede defecte. O frustrata clar. Sigur vrea sa se marite! Si plozii! Minim 2! Uratica. Si scrie asa..ciudat. O inchipuita. Ia uite cum isi baga mana in par. Nu, clar nu e genul lui. O infumurata. Da. O proasta. Si o curva. Asa sunt toate! El stie, doar e patit. De aia inca sta cu mama lui in casa! E satul de interesatele astea care cauta barbatii cu banii! Din aia care le plimba cu masinile! Sau le duc in cluburi. In realitate aia sunt niste magari care le fac sa sufere, dar ele, proastele pamantului..habar nu au! Ele tot pe aia ii vor. Pe aia care le bat sau le inseala. Dar au masini. Si bani. Si sigur au penisul foarte mare.

Ea l-a placut. Era dragut asa, dar nu avea nicio treaba cu ce isi imagina ea ca sta in spatele tastaturii. Era mai copilaros decat barbatul care scria. Oricum, era dragut, dar nu vroia sa il ia acasa. Nu vroia sa il ia nici macar de mana. Parea un barbat inteligent asa ca se gandi ca nu strica sa stea la povesti, oricum cafeaua o platea..Si vorbira. Si il simti plin de el si desi initial il placuse, isi dadu seama ca e ceva ciudat. Ca omul asta nu are nicio legatura cu ea. Ca e un strain pe care credea ca il cunoaste. Credea ca vrea sa il cunoasca. Apoi ii citi dispretul in ochi. Si discutia o lua pe o panta ciudata. Incepuse sa rada de ea, sa ii dea lectii. Era un frustrat si un depresiv si un terminat! Un mincinos si un prefacut. Un fals sensibil, picioare scurte, ochi de caine! Un orgolios muist care ii spunea cum o sa fie viata ei, unul care o compatimea pentru deciziile pe care nici ea nu stia ca le va lua.

Se ridicara si isi luara la revedere. Fiecare isi plati cafeaua, apoi se indreptara spre RATB si respectiv Metrou. El plin de fitze si deplin scarbit, ea razand si nevenindu-i sa creada ca a trait asa ceva. El isi infipse o tigara in gura si plin de spume isi jura ca o sa o rezolve el pe pitzipoanca asta. Ea puse mana pe telefon, isi suna prietenele si rase tot cu spume.
Ce proasta! Ce prost! Doamne Dumnezeule!!

In fapt nimic din cele de mai sus nu s-a petrecut niciodata. Insa oamenii aia exista si mi-e mila sau sila de ei, inca nu stiu. Pe unii ii cunosc, despre altii am auzit. Despre toti pot sa spun la fel: in fapt nu sunt decat niste cacati pe ei de frica. Frica de tot. Frica de adevar, frica de a fi ei insisi, frica de cel din fatza ta. Frica de a arunca toate cartile pe masa, ca si cand nu ai avea nimic de pierdut.
Asa suntem noi.
Daca iubim, cel iubit este cel mai frumos, cel mai desptept, cel mai bun. Desi e un paros, plin de bube care mai si transpira uneori (ca e si el om..), sau e un jegarel pe care il spalam si il aranjam (pentru noi!!!). Cand nu mai iubim omul devine zero barat. E sashiu! Chior de-a dreptul. Hidos!
Daca nu ne iubeste (sau nu ne mai, sau nici nu ne-a dar noi nu stim) devine dusmanul numarul unu. Sa moara, sa dispara. Femeie, barbat, toti suntem la fel. Toti gandim la fel. O iubim e zeitza, o uram, e carpitza.

M-a dezamagit un om. M-am socat, m-am suparat, i-am dat o palma peste bot in scris. Si apoi mi-am adus aminte cati oameni m-au dezamagit si mi-am zis, ei, la naiba fata! Tu nu te superi pe nimeni, caci asa esti tu.
Apoi m-a sters de pe feisbuc. Atat! Maxim am zis! Sa moara Vivian! Orice pot sa iert, dar asa ceva nu. Nu mai am un prieten. Era unul scurt dar era bun. Vedea frumos. Nu o sa imi fie dor de el pentru ca nu il cunosc. O sa imi fie dor sa il fi cunoscut. Dar..m-a sters. Nu mai sunt suparata nici dezamagita. Pentru ca eu mai am ..462 de oameni dintre care mai mult de jumate nu m-ar sterge:)) Si din jumatatea aia, cel putin 100 sunt langa mine, 50 imi sunt frati, 25 familie. Si cel putin 10 ma iubesc mai mult decat am eu idee.

Povestea de mai sus este o pilda. Nimeni nu o sa ne pice in poala nici macar ca prieten. Nu exista prietenie la prima vedere. Nu exista principii pe care 2 oameni, 2 straini, sa le aiba - la fel. Nu gandim la fel, nu iubim la fel. Nu ne pasa la fel. Eu stiu niste oameni carora le pasa la fel cum imi pasa mie. Pilda este pentru ei. Sau pentru mine si pentru ea. Sfiintele sfiintelor!

Dream om my beautiful:) Barbatii nu fug de noi, noi fugim de ei. Si bine facem, caci daca nu am rupe-o la fuga, am sfarshi cu picioare scurte, ochi de caine!!

Te iubesc.

(nu mai pot de ras)