Mamele si mamele

Eu nu prea ies in parc cu cineva. In afara de Del si Buli care sunt normale, de Dana si ai ei, sor'mea si Gia. Atat. De imprietenit cu mamici straine, jamais. Azi am primit o lectie asa ca "la revedere", s-au lins cu totul pe bot toate maiculitele de cartier. Nu vom mai merge in parcurile de la bloc ever!

Am coborat cu princess proaspat intepata in vena. Da, i-am facut analize copilului, frumos, cu bani, la Regina Maria. A plans cu lacrimi de crocodil, apoi i-a trecut, am vindacat-o cu prima ei gura de Joe - napolitana cu ciocolata + niste crema din noile croissante double de la 7 days (ca nu aveam altceva la indemana si ii scadea popilului glicemia:))

Si cum isi punea Katiush nisip in cap cu o lopatica ciordita de la o bruneta, apar in parc o mamicuta cu 2 copii frumosi, un el mai alb asa si o ea super draguta. Aia mica, 2 ani. El, mai mare. 3..cred. Si alb.

Kate e alba de cand s-a nascut, ii ziceam papusa de porcelain. Eu de cand ma stiu is rumena ca lamaia, noroc cu L'oreal care au facut niste pudre magice de bronzeaza fumeile..ca altfel..o lesinata si eu. Mamicutza vede plasturele de pe vena si zice:

- e bolnava, nu?

- cine??

- asta mica

- ah, nu-i. I-am facut analize, ca e cam albicoasa..

- ah..nu e grav. poate are talasemie. si al meu are. si el e alb.

Si incepe si imi zice ce si cum, cum de la ma'sa (adica eu! rumena ca lamaia) sau de la ta'su (alt brunet focos, pardon, era flocos, pf..), si imi zice..si imi zice..Nu cu rautate, dar asa..ca sa stiu.

Regula de aur pentru toti oamenii de pe planeta: MAMELE NU VOR SA AUDA NIMIC DE RAU. NICIODATA. Nu vor sa vada stiri cu porno cu copchii, nu vor sa vada filme triste, nu vor sa auda nimic, dar nimic de rau care implica copilul lor sau al oricui de pe planeta. Mamele astea care nasc natural sau prin cezariana, care alapteaza sau fierb biberoane, mamele astea (care sunt MAME) sunt mai sensibile. Cel putin in primii doi ani ai copilului, cat stau cu el acasa - sau de fapt pana devine oarecum OM..Mamele sunt si asa stresate dupa nastere, fix o alta muiere care povesteste ceva le trebuie. Nu mai zic cat le trebuie o soacra sau o mama/prietena din alta generatie care sa le faca observatie despre cum isi cresc plodul..

Am ajuns acasa, da-i cu goagal, citeste, beleste ochii, descopera similitudini, etc, etc. Kate doarme. E bronzata si are prima ei buba de om serios in genunchi. E alba de la cot in sus, unde nu a ajuns soarele. In rest..e neagra. Tiganca, fix ca ma'sa!!

Habar nu am daca eu sau ta'su am avut talasemie sau avem. Cica daca avem amandoi e belita, nu trebuia sa facem copil. Ei, sa mori tu!! Cam tarziu..Cica poti sa descoperi f tarziu ca ai..In 5 zile vin rezultatele, poate ca alte mame s-ar cam caca pe ele de frica si ar mai merge si la alte teste, ar mai chinui putin copilul, dar eu nu mai vreau sa chinui pe nimeni. Vreau sa merg eu km cu copilul meu, sa ii povestesc tot ce vad, sa o bronzez TOATA in orele alea cu soare safe, unsa ca o tartina cu ulei de masline si apoi cu protectii protectoare. Asa, sa nu mai fie alba, na! Si o sa ii mai dau si niste multivitamine daca o sa fie cazul. O sa mergem si la homeopat, ca asa e in trend. O sa o si intarc, ca cica poate eu ii dau ceva rau cu laptele meu Elevitat (caci eu inca iau vitamine, ca sa nu cad pe strada de pe oasele-mi fragile).

Si daca o avea vreuna din noi talasemie sau cine stie ce alte boale, apoi..asta-i viata. Ce sa fac? Bucurosi le-om duce toate. Ce stiu clar este ca eu nu vreau cu alte mame. Nu vreau sa ma imprietenesc, nu vreau sa ne dam sfaturi, nu vreau sa ma intrebe nimic, poa' sa rada de pantalonii mei cu turul lasat si de "baietelul" meu cu cercei, mi se rupe coana (mama ce era sa o scriu pe aia cu prostii..) mi se rupe. Mamele astea sunt o specie bizara. Mai ales mamele cu oja suspecta si unghii f mari la picioare..Mi-am dat eu seama..Nu mai mergem unde e lume, o sa ne plimbam noi doua pe strazi noi.

In alta ordine de idei, pot sa scriu candva ce trebuie facut cand mergi in vizita la copil sau cand e ziua cuiva sau cand mai sunt niste situatii in care oamenii nu stiu ce sa faca? Sau e rusine sa zic eu ce trebuie facut? Ca mi-am dat eu seama ca oamenii nu stiu..La street delivery am tras un biletel. Zicea ca aia care au mereu dreptate sunt singuri, era ceva de dragoste. Eu am mereu dreptate si nu sunt singura (mereu) si sunt destul de loveble si lovely..Mi-e somn. Vreau sa aud numai de bine si sa ma bucur. Si rad zi de zi. Multumesc lui. Lui Calin, desigur. (nu, nu ala de la Racla...)

Bucuresti la pas, prin soare

Am avut o zi de turista. Am inceput prin a pleca din strada Sf. Elefterie, fara chef de mers pe jos, impingand la copilul din carutul din dotare. Numai gandul de a cobori la metrou ma ingrozea, 16 trepte inmultite cu 2 sau 3, apoi oasele mele fragile, cele 10 kg ale lui K plus rucsacul din spinare, plus 30 de grade, plus romanul mitocan care, nu doar ca nu ma ajuta, dar ma impinge, caci nu are loc de mine..deci NU. Asa ca, simtindu-ma ca la 20 de ani, proaspat fericita dupa vazutul ochilor dragi (albastri si caprui), am pornit.

Din sf. Elefterie am luat-o spre Piata Victor Babes (habar nu aveam ca asa se numeste locul ala - aka Piata Operei), apoi pe Splaiul Independentei.

Am taiat parcul Izvor pana spre Natiunile Unite si am ajuns la Institutul National de Statistica. In tot acest timp copilul K a adormit si am folosit asta ca scuza de plimbare. Buna scuza si miros frumos de tei in aer..Pe strada Apolodor am scapat de cladirile albe si urate si am dat de cladiri negre si urate. Si vechi..Apoi am traversat Bulevardul Unirii, am vazut Monastirea Antim, si am luat la pasi marunti strada Justitiei..Unde, la numarul 55 se gaseste o casa parasite, o casa frumoasa, ascunsa de un zid de iedera atarnand(a) din copaci batrani. In curte niste gunoaie, plina de tigani zona. Si de cacat:( Adica as putea sa scriu rahat, dar nu era..era fix c*&at de om, roman sau tigan, nu conteaza. Plin in multe locuri..adica pe strazile cele vazute azi:( Banuiesc ca si in alte urbe se mai caca oamenii pe strada, dar ca la noi nu cred..Strada Justitiei este lunga, lunga..Si undeva, spre capatul ei, poti sa alegi in ce parte vrei sa o iei. Bine, poti sa faci asta pe orice strada, dar e mai interesant sa descoperi locuri noi. Asa ca o iei pe strazi pe care nu le ai vazut niciodata..

Cumva, de pe strada cea lunga a Justitiei, mi s-a facut sete spre Regina Maria, am iesit la linia de tramvai, am cumparat cirese si apa si am urcat spre Rondul lui Cosbuc. Am ratat la mustata doua strazi pe care le stiam si am intrat pe Constantin Bosianu, ca era cu interzis pentru masini deci ok pentru mine si carutul rosh. Din Bosianu, doua case mai sus am cotit pe Str. Slobozia, apoi mi-am gasit locul devenit cel mai drag din oras.

Strada Lamaitei. Vreau sa stau intr-o casa aflata intre Strada Lamaitei si Alea Suter:) Intr-o casa inalta, care nu e din Bucuresti, o casa cu balcon de la care vezi copacii din parc. M-am zgait la fiecare casa in parte, am mers incet si am urmarit norii. Apoi am luat-o pe aleea vecina, sa vad si cealalta parte. In capatul stradutei, Hotelul Carol Parc si o casa in lucru.

Dupa ce zile intregi am urat barbatul roman cel mitocan si *&&^^%%$#$%%^& lui si neamului lui (caci NIMENI nu m-a ajutat sa car carutul pe scari niciodata - desi is destul de decoltata - des! ) - ce crezi? La casa in lucru erau niste domni care faceau ceva cu beton si fier..si unul dintre ei s-a oferit sa ma ajute sa cobor multe trepte cu tot cu baby K si greul rucsac. Cred ca am succes la barbatii care au treaba cu beton si fiare (mwahaha), caci omul m-a dus fix pana in strada, si mi-a spus povesti pe trepte si am decis ca as putea sa fiu foarte fericita daca m-as caza eu un weekend la hotelul asta de vis, asa, un weekend de amor zic..

Asaaaa..coborai pe Xenofon, urcai pe Ctin Istrati, traversai pe Cutitul de Argint si intrai in Parcul Carol pe la Arenele Romane. In parc..superb.

In parc oamenii plecau de la munca, erau treziti de la sase, si erau bucurosi, asa ca le-am facut o poza.

Copilul deja se trezise, asa ca am eliberat-o din chingi si am facut cativa pasi impreuna, pe la umbra. Am gasit chiar si niste ciuperci. Halucinogene:))

Imi pare rau ca nu am intrat sa vad Biserica Cutitul de Argint:( dar eram zob si am zis ca reviu. Si o sa.

Am mers toata strada, apoi am traversat Serban Voda si am intrat in parcul Tineretului. Mers usurel prin spatele cimitirului Belu pana in Oraselul cel murdarel al copilului, apoi cu nasul in vant pe langa McDo. Si fix cand sa o iau pe Oltenitei, sa dau piept cu praful si claxoanele, am intors cariciorul si jang, pe o straduta. Strada Secerisului, paralela cu Graului si cu Obolului - desi obolul e un banut, eu eram precisa ca e si un animal din "vantul prin salcii" si ma bucuram ca se afla langa strada graului si a secerisului, caco obolul imi parea o rozatoare simpatica si grasuna:)) omisesem un S din nume, atat..

Si din Secerisului dadui in Martisor si vazui ciresii si casa lui Arghezi (inchisa, caci as fi vizitat putinel pomii ceia cu elefanti in ei..) apoi un greu urcus pe Calea Vacaresti, putin de mall si mancare vietnameza - muream de foame mon cher!..Si dupa toate cele acasa..Acasa, cu durere de calcaie si sete de coca-cola si cu fericire.

Am intrebat asa: om frumos, ai gasit fericirea? Si omul frumos mi-a spus ca sunt nebuna, ca fericirea e langa mine si eu il cred, dar eu intrebam daca mai e de cautat si alta fericire in afara de asta. Si am vorbit si am gandit si ce am vorbit si stiu ca omul frumos are uneori dreptate, dar eu cred ca exista mai multe feluri de fericiri si mai cred ca exista si suflete pereche..Caci oamenii sunt sfere rupte in doua..

Am fost turist. Nu am avut nevoie decat de bani de apa. Copilul a fost exemplar. La fel si pantofii mei. Pot sa vad lumea cu Kate si o pereche de papuci buni. Si niste apa. Si niste mancare sa am putere. Mai am nevoie de un loc sa ne spalam si apoi o perna sa ne hodinim. Dar important este ca PUTEM sa vedem lumea:) A fost bine.

Ani de liceu

Multumita site-ului de socilizare feisbuc, am reusit (dupa ani in care am tot cautat pe net nume) sa incropit un fel de adunare cu absolventii clasei de filologie din liceu. Ne-am adunat ieri pentru a doua oara, o mica, mica parte din fete - 4 sunt in afara tarii si de restul nu am dat, baietii erau 4-5 si numai de 1-2 stim detalii, asa ca noi, femeile, am ramas la putere.

Hai sa va spun cum vad eu fetele dupa niste ani (numa' 16). Noi suntem la fel. Fizic cel putin, anii nu par ca se vad. Asa am simtit si la prima intalnire, la fel si ieri. Noi, tot noi. Ah, cu alte freze si alte haine. Mai..moderne, daca luam in calcul ca anii '90 erau destul de suspecti dpdv fashion. Inca tiu minte la perfectie "streasina" care ne marea nasul (mare oricum) si ne lungea fetele. Despre chica cocalara, ce sa mai zic?! Desigur, erau si parti minunate. Cum ar fi geaca de colegiu, blugii cu franjuri, basmaua bunicii cusuta in josul blugilor, la cusatura..helanca zisa si maleta neagra. Si mai erau Depeche Mode (vinovati de tot) si forever rock'n'roll cu Krypton si Iris, caci rock-ul rula si va rula forever:)

Daca nu ar fi existat fotografii document, noi am fi strigat sus si tare ca suntem INCA niste copilite. Dar pozele vorbesc. Si astazi suntem niste "doamne" care au sau nu copil, dar par MATURE..PAR, am zis. Noi la 18 ani era niste copilite. Cu iubitii nostri copii, cu moacele asa de frumoase, de copil..Noi nu aveam cine stie ce sexualitate la 18 ani, cred ca din cauza ca nu ne puneam problema sa fim feminine. Nu tin minte sa fii avut in clasa fete care se imbracau in fusta, sau isi puneau pantofi cu toc. La noi feminitatea se citea pe..unghii:)) Parul sculat in cap, unghiile rosii sau negre (dupa preferinte muzicale), blugi, tricouri, tenisi. Geaca de colegiu daca aveai noroc de parinti cu bani, geaca de motor daca erai foarte tare la invatatura, geaca de blugi toata lumea. Si geaca de piele Mirela (si o purtam toate:)).

Fetele mele din liceu s-au transformat frumos. Toate. Si sunt femei puternice, la fel cum mi se pareau si in liceu, doar ca atunci le gaseam fete puternice, nu femei. Si nu mame, gagicile cuiva, fetele lui mama. Erau doar FETE. O mare prostie se petrecea in anii aia..CLasa noastra a fost impartita inca din primul an de liceu in doua grupe de "optionale" - Teorie literara si lingvistica vs. Stenodactilografie. Absolut niciuna nu ne-a folosit vreodata..Clasa rupta in doua a ramas rupta pana la banchet. Caci acolo ne-am dat seama cat timp pierduseram. Se spunea ca tocilarele s-au dus la teorie literara si alea care vroiau sa se fofileze au ales steno. Nimic mai fals, la teorie erau niste gagici foarte misto, pe care abia prin a 12-a le-am descoperit. Inainte de bac, cumva. Diriga noastra a fost una extrem de severa. Desi orele de dirigentie erau fun - aveam tot felul de teme de discutie si, recunosc, nu cred ca a fost macar o ora in care sa nu am ceva de spus (vai, ce surpriza), dar atat..in afara de ora de dirigentie, eram niste traumatizati..Niste copii speriati. Niste fete speriate de bombe care beau Florentino si Garonne pe campul din spatele liceului, care fumau in wc, care fugeau de la scoala la film. Era rebeliunea suprema. Si unele aveau gagici. Puahahah! Profa de steno era prietena noastra. Era sora mai mare, mama care dojenea, prietena care stia secrete. La orele ei invatam limbajul semnelor si secretele fetelor. Povestile profei au fost mai importante decat multe ore de dirigentie (la care se presupunea ca dezvoltam niste calitati de buni elevi, or something). Apoi era profa de mate. Pe care cred ca o iubeam de fapt toti. Balbeck era un om foarte misto:) Blonda, tunsa scurt, mereu cu capul in nori, o banui si acum ca era o rebela in spatele ecuatiilor de pe tabla. Nirvana, asa stiga dupa noi, noi care intram in clasa carand un nor de tutuiun dupa noi. Proful de biologie era un minunat. Beiciu sau Belciu? Cu parul negru, vopsit, cu impecabile costume. Printr-a 10 sau a 11-a am furat catalogul si ne-am motivat absentele, ne-am pus note. Eram nebune de legat. Desigur am fost prinse si o parte dintre noi pedepsite teribil. Exmatriculate cateva zile si!!! afisate numele lor la panoul de la intrarea in scoala. Asta da rusine!! Niste golance care au indraznit sa se foloseasca de bunatatea profului..Eu recunosc, am scapat la mustata. Imi pusesem un 9 la ..biologie:)) Adica fix la materia la care oricum aveam note mari, mai ales daca aduceam un peste pentru acvariu:))

Apoi era profa de franceza. Imi placea franceza pentru ca stateam in banca langa Gurita. In plus erau niste banci in care imi puteam baga ambele picioare, hahahha. La franceza se strangeau mereu bani, pentru dictionare. An de an. Nu am folosit niciodata dictionarele. Mergeam la olimpiada la franceza, citeam romane pentru pici in franceza. Am avut chiar si o mascota la ora de franceza! Le petit lapin, un iepure de jucarie. Nu ne-a folosit la nimic. Paradoxal, in afara de limba franceza (uitata intre timp intr-un cotlon din minte - dar!! revigorata de fiecare data cand vad filme fara subtitrare) - de la orele de curs tin minte tot povestile profei. Madame Liliana este vinovata de expresia "ne-ati regalat" :)) Whateva'..Liceul a fost fun abia dupa 10 ani de la terminare. Nu am avut mare stres la bac..Nu cred ca mi-a fost mai frica decat imi era la olimpiade. Sau la orele de Economie. Caci nu stiu cine a facut Economie in liceul ala fara sa aiba o drama..Eu nu am avut drame, ci 9. Nota 9. Plus Olimpiada. La o profa care nu dadea decat nota 4..Ma placea pe mine, mi-a dat grau de Sfantul Andrei, am pus la incoltit si de aici a inceput nebunia. Pentru ca oricum de invatat invatam toti, dar ea avea o problema cu notele. Nu nimerea decat 4. Dna. Scurtu avea si o poveste, sper ca fetele o mai tin minte (eu o tin, e clar). Se spunea asa: profa a fost balerina, apoi sotul ei a inselat-o cu o eleva, ea a avut un soc si a inceput sa se umfle si apoi a ajuns asa, super mica si indesata, foarte grasa si batrana si desigur rea. Si desigur ura elevii. Mai ales fetele! Nota 4 toate! Si baietii? Si ei 4, si gata!

Legendele din liceu erau foarte tari frate! Cand la ora de romana venea vre'o bunesa in vizita la proful nostru favorit (pe care l-am lasat ultimul, special) - incepea nebunia. Clar o fosta iubita, sigur, sigur o fosta eleva. Toata lumea stia tot. Oricum nu conta cine e musafira, noi primeam extemporal sau ceva de facut, ei stateau de vorba, toate urechile feminine din clasa erau ciulite..Era un spectacol. De asta l-as si vizita pe proful cel drag:)) Sa vedem daca noile eleve il iubesc asa cum il iubeam noi acum 16 ani:))

Proful asta era minunat. Not my kind of man now, but then..Well..Era inalt, blond si cu ochii albastru deschis. Era serios si mistocar in acelasi timp. Era sever si bland in acelasi timp. Ne era frica de el, admirandu-l. Fara sa faca nimic, reusea sa ne insufle dragostea de literatura, cel putin eu citeam tot ce prindeam, Gurita are dreptate, citeam si inainte de clasa a 9 a, dar eu tot cred ca multumita lui am citit mai BINE. Altfel. Cu alti ochi. Citeam si faceam niste fise de lectura. Citeam critica altora apoi comentam noi, cu mintea de copil. Am citit Marquez in liceu. Apoi reciteam in fiecare an. De fiecare data mi se parea alt roman, ma pierdeam in Macondo, printre Aurelieni..In afara de lecturi, mai era ceva cu proful asta..Ne era prieten. Fara sa faca nimic. Probabil ca murea de ras vazandu-ne ca niste verze la orele lui, fardate, cu streasina in frunte, cu unghiile rushite, rujate..nici nu vreau sa ma gandesc ce "dixtractie" era pentru el, barbat cu mintea la cap. Memorabila ramane povestea cu nota 2. Toata clasa. Fara clipit din gene ne-a ars. Am muncit apoi ca niste caini sa luam note bune intru a ne repara media..Ce vremuri..Azi cica nu mai sunt note, gasesc asta foarte trist..Un 2 te arunca in iad. Nu se compara cu nimic. Incepi sa aduni si aduni si cauti 8 si 9 si 10..nu corijenta e problema, ci o media decenta la sfarsit de trimestru, o medie care sa acopere 2-ul rusinos in fara parintilor. Ca doar nu eram nebune sa le spunem?! Nota 2 era frumos coafata intr-un rand de 6:)) As putea sa scriu zile intregi despre liceu, dar numai cine stie despre ce vorbesc ar intelege. Eu am fost foarte fericita in acei 4 ani. Nu ii compar cu facultatea, aia e alta poveste. Nu ii compar cu nimic. Cei 4 ani de liceu au fost cei mai frumosi. Adica..daca m-as intoarce in timp, acolo m-as duce. Mama ce as mai invata tot, tot! Hahhahaha!

Intr-o zi o sa imi amintesc mai multe. Mai scriu. Ma apuca din cand in cand dorul.

LES PETITS MOUCHOIRS sau despre amintiri care dor

Acum 5 ani Schultz pleca cu motorul spre casa lui de la tara, suparat, fara geaca, poate si putin baut.. Murea cateva momente mai tarziu, intr-un accident stupid. Mai devreme decat trebuia, inainte de a ne bucura de el, cu el. Am fost suparata pe el ani de zile..Pentru ca nu am inteles de ce a murit asa. Mi se parea ca si-a facut-o cu mana lui..Ieri Alina era la el si tot ieri, desi aveam filmul de cateva zile deja, am vazut Les petits mouchoirs. Pana la 2 azi noaptea m-am uitat la film, dupa ce am culcat copilul, am mancat ceva si m-am asezat sa vad un film pe care sa il si inteleg, sa ma si bucur de el, etc.
In primele 10 minute mi-au revenit in minte acele cateva luni cu Schultz - sunt cam 2-3 ani...

Noi acasa, el venind si aducandu-ne mancare chinezeasca sau shorma. Noi acasa, terorizati de pisicul Schitzii, el, Schultz, singurul pe care pisicul il adora (si singurul in a carui incaltaminte pisicul nu se pisha..)- bine..intre noi fie vorba si pisicul si Schultz erau nebuni cu mancarea de pisici! Schultz ne-a facut intr-o zi o super omleta cu mancare de pisici:))
Apoi noi acasa, el la mare. Faceam curatenie si se facuse 1 mai..Noi in Fiat in drum spre mare. El la mare. Eu treaza, ei beti toti. Si apoi franturi de noapte si Schultz intrebandu-ma daca imi curge uleiul. Ma chema Diana. Avea blugii murdari de sange, cazuse cu motorul in goana lui prin statiuni. Era nebun. Si atat de bun:) 1 mai la mare in anul ala a fost o nebunie despre care azi imi amintesc in ceatza, ca un film vazut de mult pe care inca il visezi..1 mai se amesteca cu o plimbare la Snagov, cu o petrecere la care el dormea si vorbea in somn, cu niste frame-uri in care Roza murea, dar inainte de asta noi ii trimiteam pepene galben la spital. Spitalul 9. Caci si Roza moare. Un film vazut demult, foarte trist..Paradoxal, o comedie neagra. Caci nu poate sa nu fie comedie venirea de la mare, cu mine treza la volan si 4 oameni morti de beti in masina. Cu mine plangand la telefon intr-o benzinarie, dupa ce ii PIERUDSEM pe 3 dintre betivi, undeva intr-un sat uitat de lume. Cu mine vorbind la telefon cu oameni pe care ulterior aveam sa ii cunosc:)) Si apoi noi doua acasa, obosite si distruse dupa km intregi. Desculte. Rupte de realitate. Betivii au venit 2 zile mai tarziu, nici acum nu am inteles ce s-a petrecut in satul ala cu ei. Comedie neagra poate pentru ca au murit niste oameni. Drama ingrozitoare, caci au murit pe bune si erau extrem de tineri..
Filmul asta m-a intors in timp, catre o viata pe care am uitat-o. La fel ca si in film, noi nu eram de fapt prieteni adevarati, ci doar ne stiam si ne petreceam vremea impreuna. Si ne iubeam, cel putin eu asa cred. Altfel nu pot sa explic intensitatea cu care a durut moartea lui..Les petits mouchoirs a venit la momentul potrivit. Ca un tribut adus prieteniei noastre. Caci acum stiu ca l-am iertat pe Schultz pentru ca a murit inainte de a isi indeplini visul de copil frumos..cu casa lui de la tara, cu dragostea lui mare pentru locul ala..Si imi aduc aminte si zambesc iar:)) Caci asa cum povesteau ei 2 peripetiile de la tara, rar am auzit. Intalniri cu politistul de sat, la crasma, Schultz care era un personaj de poveste, politistul care nu stia pe ce lume este..Amintirile se invalmasesc, dar zambesc si ma bucur ca am avut ocazia sa fiu sora acestui frumos nebun.

Cum ma, esti sora sa si maica-ta nu stie ca el are motor?!
Nu maaaa! Stie maica-sa, maica-mea NU! Mama mea nu e si mama lui, intelegi?
Nu ma, pai daca mama ta nu e mama lui si nici tatal tau nu e tatal lui????
Lasa, hai sa bem domnu' Max:)))

Terminus 2006

Libertatea din mine

sunt o mama rea. una care tipa la copil, care are nevraligii intercostale de nervi, care impinge carutul cu viteza ..doar, doar o sa taca copilul. Copilul care este cel mai bun copil din lume. Copilul care ma lasa sa pictez pereti toata ziua. Copilul care danseaza cu mine toata ziua. Copilul care ma ia in brate si ma iubeste intr-un fel pe care nimeni nu il poate intelege, decat daca are un copil cu care imparte o viata.

sunt o mama buna. una care invata zi de zi sa fie si mai buna. Una care renunta cu drag la orice, scuzandu-se cu ajutorul copilului. Una care face o drama din plecatul din club, dar care pleca cu viteza, de dor, de dorul de a ajunge acasa, in pat. In pat langa omul mic si cald.

sunt o mama singura in cel mai bun sens al cuvantului. Suntem singure amandoua si toate trei, caci si mama mea e singura cu noi de cand tata a plecat la bunica si ridica locuri magice ca sa nu mai fim printese fara de castel. Sunt asa de singura incat ma distreza cum de pot sa fac totul excelent, fara sa ma deranjeze si prostia altuia. Ma minunez numai de a mea. I've trashed the bedroom. Am vopsit usa. A iesit bine. Apoi am stricat-o cu niste stickere din Maria-Mirabela. Am pictat niste flori uriase si hidoase pe perete. Le-am urat imediat ce le-am terminat, caci erau mari si .. aveau ceva legatura cu niste frustrari ale mele. Apoi am pictat o lalea. Regalitatea din mine nu se dezice, desi sunt o biata paizanca olteanca si nu prea..Apoi am pictat interiorul usii. Asta a iesit cel mai bine. Si apoi o pisica pe acel perete din spatele usii. Si niste fluturi ce s-au scurt insangerati. Am acoperit florile frustrarii cu un catalog benetton, minunat realizat, colorat, cu copii frumosi si ..colorati si ei. Peretele cu lalea l-am transformat in ocean si doresc sa impletesc navoade in care sa ascund minuni si scoici..Ca ea sa stie ca noi suntem amandoua o apa. Si un pamant. Si o lume. Nu fac nimic pentru ea, ea este o scuza. Fac totul pentru mine, de frica sa nu ma pierd. Si da, admit ca am fost pierduta si m-am lasat asa. Singura si pierduta si atat de fericita in nefericirea mea si atat de noi doua in singuratatea mea.

M-am regasit in ziua in care am pictat oceanul. Pictat e foarte mult spus. In realitatea am sacrificat o jumatate de tub de acril albastru, un trafalet ieftin si o protectie de saltea pe care am stopit-o. Am rulat trafaletul si m-am tot gandit cine sunt eu. Am avut o zi intreaga eu cu mine, fara internet, fara tv. Eu cu mine si radioul. A fost ca in vremurile bune, doar ca atunci eram eu cu mine si radioul in masina. Vremurile gandurilor pareau apuse, dar nu's. Gandul este. Copilul mi-a lasat vreme sa ma gandesc, din cand in cand venea, desculta. Asa se razvrateste ea. Arunca sosetele. Si plange. Plange dupa putina atentie. Probabil ca majoritatea copiilor, cei care duc vieti banal de normale, se bucura de atentie la dublu. Cand mama nu mai poate, apare in peisaj tata. Dragostea cred ca este la fel, cel putin asa o percepe copilul. Nu stiu..eu asa am simtit, ca mama si tata ma iubeau la fel. Kate nu are parte nici macar de toata atentia mea, pentru ca eu ma caut. Eu pictez oceane si ascult Guerilla si ea nu poate dansa pe muzica aia, dar iubeste albastrul. Si ma iubeste pe mine, pentru ca o las sa isi bage mainile in vopsea si sa..picteze. Oceanul este al nostru. O zi pe saptamana suntem libere. Eu mai mult decat ea. Depindem una de alta, dar ea, in generozitatea ei, ma lasa sa fiu libera pana termin de gandit o dunga pe un zid. Ma asteapta sa am senzatia ca am gasit ce caut, desi eu nu stiu ce cautam..Ma scoate din minti cu strigatele ei de dor, si desi o aud, sunt prea ocupata sa amestec albastrul cu alb si sa imi imaginez corali si pesti colorati. Ei nu ii pasa despre oceanul meu, ea vrea doar sa o iau in brate si sa ma stranga cu mainile ei mici. Nu ma pupa, nu face niciun gest de tandrete in plus, doar se lipeste de mine. Si eu stiu ca libertatea este in mine, ca nu voi mai putea sa fiu de fapt libera niciodata, ca asa cum m'au incorsetat penibil, atatea si atatea iubiri, nu voi mai fi. Caci acum este o altfel de iubire. Una responsabila. Una cu frici. Una care de fapt ma elibereaza de multe penibile incorsetari. Nu am timp si nervi decat pentru ea si oceanul si peretii mei. Si muzica mea. Si filmele pe care Momo si Andra mi le dau, simtind ca atat a mai ramas din ceea ce credeam ca era libertatea mea.

Asa ca va spun.Cine are copil, il merita. Copilul iti schimba viata. Copilul te schimba pe tine. Daca nu esti pregatit, nu te arunca precum bourul, cu capul inainte, caci nimic, dar nimic!! nu va mai fi la fel:) Am vazut un filmulet la cineva. Multi oameni erau intrebati care este cel mai mare regret al lor. Si oftau..Si era o intrebare grea. Dar eu stiu raspunsul pentru mine. Eu am un singur mare regret. Regret ca nu stiu sa ii dau lui Kate tot ce in mod normal ar trebui sa primeasca de la mama si tata, la un loc. Regret ca TOTUL meu nu va fi niciodata destul pentru ea. In rest stiu cu siguranta ca vom avea o viata minunata. O viata cu pereti pictati si cu poze lipite. O viata cu fete frumoase care ma trimit cu sufletul la libertatea mea. O viata cu prieteni buni care stiu ca un singur mail imi face ziua PERFECTA. O viata in care barbatii par (cel putin in ultima vreme) un rau necesar..si atat.

Si da, te iubesc dragule iubit de toti. Sa nu imi comentezi, ca sa nu stie nimeni ca pe tine te iubesc :)) Nu iti mai pun etichete, ca sa nu te mai streseze mailurile unor dame nefu^%$%#$%$%, pf! pardon!!

Vroom-vroom cu volan

Am facut-o si pe asta. Azi am facut primul meu drum lung cu masina+copil, doar noi doua, singurele. O parte din drum am cantat. Eu. Am incercat sa ma simt singura cat am putut de mult, dar ma tot striga cineva din spate. Apoi s-a facut jumatatea de drum si pe cand ne apropiam de prelungirea Ghencea am auzit un horcait suspect. Si m-am uitat spre dreapta drumului si nu, nu aveam unde sa opresc. Pe contrasens, loc ioc, gard, linie de tramvai. Si ea belise niste ochi de capra si tot scotea sunete si sunete alea erau ceva oribil. Pe care l-a varsat si s-a albit la fatza apoi a devenit roz si minunata..Si eu am trecut de semafor si am vorbit cu ea mereu si i-am spus ca o sa fie bine, ca a trecut. Si trecuse. Erau niste blestemati de muci. Pe care ii urasc maxim. Cu o groaza de nedescris..Urasc toti mucii din lume din asa de multe motive, incat as avea nevoie de timp sa scriu..

A fost bine primul drum, am avut noroc de oras liber, nu as merge cu ea drum lung si ea cu muci fiind. De fapt nu as merge cu ea singura in spate niciun drum decat daca e de maxima placere, cum a fost cel de azi. Pentru ca nu pot sa fiu asa de stresata..Si mi-e mila si de ea. La intoarcere a fost buna si cuminte. Si eu asa de obosita ca nici macar nu i-am mai cantat. Dar ne-au incantat Gasca Zurli si cd-ul cu Tiribam Tiribum. Ei cantau, Kate aplauda. Acum vorbeste cu tataie la telefon, ii spune cum a fost la mosie, ce minuni de catei a vazut, cum a dormit de bine, la racorica..

Nu am mai scris de multa vreme. Am stat 2 saptamani acasa, la bunica. A fost minunat. Am venit la Bucuresti, am fost racite 1 saptamana. Pediatra e plecata din tara si sa fiu sincera sunt satula de doctori care imi spun telefonic ce am de facut, de parca am un carnetel lipit pe cur in care scriu repede, repede tot ce dicteaza ei..Este prima raceala care ma sperie, dar nu e o drama, vor urma si pojarul si alte multe minuni, bucurosi le-om duce toate..Cat timp suntem fericite noi doua, toate trec. Si trec de 1 an si ceva, si se uita si parca vaz cum, maine-poimaine va anunt ca suntem la gradi, apoi pun poze din prima zi de scoala si tot asa..

Viata noastra este minunata. Si ne suntem sufieciente una celeilalte, asa ca mergem mai departe la fel de fericite ca si pana acum, fara sa ne facem program in fct de oricine de pe planeta aceasta. Este asa de bine..Mi-e foarte somn asa ca va pup si va arat chiar si o poza foarte draguta..asa, de noapte buna..

Ah! Am uitat. Kate merge de cateva zile. Singura, cracanata ca o ratza. Si vorbeste. Dar ce face cel mai bine este..DANSUL:)) o sa o filmez si va arat, ca sa nu aud vorbe prin sat ca sunt ca tiganul si imi laud puiul cel negrutz

Partea foarte buna vs. cealalta parte

O margareta are o emisiune care se numeste Partea Buna. Nu am reusit sa prind postul de radio si sa ascult pana acum, pentru ca ba doarme K, ba nu stiu cat e ceasul..

Dar astazi, soare fiind pe cer, am mers la plimbare si m-am tot gandit la partea buna. A cui? A vietii in general. In timp ce ma gandeam la partea buna m-a lovit un gand frumos..Am parte numai de parte buna de ceva vreme..Cautam o alta parte decat partea buna si pentru ca nu am gasit o parte rea, ce am gandit am denumit partea cealalta..

Am 33 de ani. Asta e partea buna. Cealalta parte este ca as fi vrut sa am 23 si sa am aceasta minte si acest copil si aceasta viata. De ce? Nu pentru mine. Ci pentru ea si ai mei. Ca ai mei sa apuce sa fie strabunici. Asa cum e bunica mea acum. Caci asa de fericita cum este bunica atunci cand rade, cu fetitele in brate - eu nu am mai pomenit..Nu am mai auzit pe nimeni atat de fericit..As vrea ca ai mei sa ajunga sa fie fericiti cum e bunica. Acesti 33 de ani au fost minunati. Imi mai doresc inca 66 la fel de frumosi. Da, vreau sa traiesc mult..Dar vreau sa traiesc mult alaturi de toti cei dragi.

Am un copil. Minunat. Asta e partea cea mai buna. Sunt o mama singura. Asta e cealalta parte. Dar e o parte despre care nu am nimic de spus pentru ca nu stiu nimic despre aceasta treaba. Nu ma simt singura deloc de 1 an si ceva. Nu mai sunt si nu voi mai fi singura niciodata. De asta nu stiu cum e cu cealalta parte a "mamei singure".

Mi s-au cernut prieteniile singure. De ani de zile lucrurile se aseaza pur si simplu. Eu fac sau nu ceva, oricum ce trebuie sa fie, este.

Statul acasa si realitatea cruda

Sunt comoda. Se stie. Am auzit si atatea critici la adresa mea, ani de zile..is satula. Comoda si satula. Comoda eram si inainte, comoda sunt si acum. Mi-e lene si bine. O lene activa ce-i drept..Niste tipe misto, mame, s-au intors rapid la munca, adica la cateva luni dupa nastere. Eu as sta acasa pana cand face copila 7 ani. Desigur as ramane mama singura pana s-ar duce ea la scoala, caci statul acasa = zero viata sociala. ZERO. Nu va mint. Zero nenica. Daca televiziunea nu ar fi de rahat si daca as avea casa mea, poate ca statul acasa nu m-ar tampi de tot..Insa deocamdata sunt comoda si la tv is numai mizerii, casa mea e casa noastra, sunt tampita, e clar. Sa va spun cum e acasa, caci atunci cand mergi la birou habar nu ai!! O sa va spun cum e acasa povestindu-va de fapt cum era viata cand mergeam la munca. Trezitul era si a ramas o corvoada. Nu mi-a placut niciodata sa am program, sa fiu obligata sa ajung la ora X la birou. Slava Domnului ca m-au iubit sefii si nu ma certau ca ajung dupa ora X..si cand nu m-au mai iubit eram gravida si nu se facea sa certi Oul Kinder, caci abia se rostogolea saracutul..Ma trezesc greu pentru ca visez frumos si as dormi cu visul meu cu tot. Acum ma trezesc cu visul devenit realitate. Visul ma impunge cu degetul in ochi si ma intreaba ceva intr-o limba pe care in visul vis o stiu, in realitate nu o pricep. Visul devenit realitate ma musca de fatza si ma trezesc. Ma trezesc alaturi de aceiasi 2 barbati (deveniti 4) - toti la antena 1. Cafeaua mea s-a transformat in duteiaoala si tigara in stailangaoalapanafacepipi. Aceiasi durata de timp, ochii mei lipiti de somn. Mai buna si mai sanatoasa transformarea, va asigur! Apoi eu nu ma mai imbrac. Cand mergeam la birou imi placea maxim sa ma imbrac. Imi placea sa fac dus, sa ma fardez, sa aleg haine. Acum fac un dus pe fuga, nu ma fardez aproape niciodata, nu aleg haine. Pentru mine nu aleg. Aleg insa haine si imbrac zi de zi un copil. De cam 2-3 ori pe zi. In functie de cata apa varsa pe ea, cata mancare..

In loc sa plec la birou, acum plecam in sufragerie. In loc sa ascult Guerilla la volan si sa ajung cantand la munca, acum ascult muzica doar pe computer si cel mai des muzica este exclusiv pentru a dixtra maxim copilele (execut impecabil dansuri orientale, ajutata de recuzita din dotare, cadou de la Eghipet, numai bun de legat in jurul shalelor). In loc sa mananc eu diverse la volan, in drum spre munca, acum mananca omuletii cei mici chestii bune la gust, de oameni mici. Apoi ne uitam la tv. Adica nu ne uitam, caci eu sunt deseori lipita de aceasta unealta a diavolului, computerul. Tv se uita la noi. Nu pot sa va spun ce este la tv in timpul zilei, caci e rusine, dar Doamne!! Trebuie sa va luati liber si sa vedeti!! Cand zice cineva Mare ti-e gradina Doamne, bine zice. Ma uit la Nora pentru mama si la Te vreau langa mine. Ca sa nu mai vad Tanar si nelinistit. De fapt aceste 2 emisiuni le AUD, caci de vazut, vad chestii pe net. Tot AUD si alte emisiuni. Incredibile. Senzationale. Nu glumesc, vorbesc foarte serios! In timpul in care noi munceam, la tv avea loc CEVA. Nu am stiut asta ani de zile..Nu am inteles ani de zile cine sunt oamenii care se duc in mall in timpul saptamanii, in mijlocul zilei. Nu am inteles cine sunt oamenii aia care stau acasa si se uita la tv. Acum stiu. Sunt somerii, pensionarii, chiulangii de la scoala, mamele si EU.. Ma uit si ma minunez. Cand vedeam glume la Mondenii facute despre emisiuni si seriale radeam ca proasta pentru ca erau misto poantele, habar nu aveam despre ce emisiune este vorba. Ei bine acum stiu! Si nu mai rad la poante, caci is serioase glumele si emisiunile sunt..slabe nene..

In timpul in care, pe vremea cand mergeam la birou, ieseam la masa cu colegii si povesteam si radeam - ca durata zic timp - acum gatim chestii in portii mici, foarte gustoase. Totul pentru pice. Apoi picele se culca. Si eu mananc. Si mai stau pe net. Si mai vorbesc la telefon. Si apoi se trezesc fetele si mergem la cumparaturi sau in parc. Si mai vad oameni. Majoritatea cu copil atasat.

Orele trec si in vremea in care m-as fi putut afla in trafic cu Guerilla in urechi, ma trezesc pe fotoliu, cu ochii in monitor si urechile in niste mizerii teribile. Caci dupa-amiaza este cea mai urata parte din zi. Dupa-amiaza auzi povestile cele mai stupide, indiferent pe ce canal ramane tv-ul, tot mizerii auzi. Apoi se face seara. Mai mananca ceva copilele, mai dorm, se trezesc, facem baie si se culca si .. asa a fost ziua. De fapt asa sunt zilele. Si cu toate astea nu m-as intoarce la munca. Pentru ca tv-ul poate fi oprit si eu pot sa vad filme pe computer. Pentru ca dupa toate zilele astea care seamana ca picaturile de apa, vin zile superbe in care mereu descopar cate ceva din lumea cea mare. Pentru ca dupa ce trec toate zilele cu emisiuni si peripetii ale unor stupizi, vin zile in care ma vad cu putinii oameni care au ramas importanti pe lume, in afara de ai mei si Kate. Oricum ar fi, acasa sau la birou, zilele trec.

O sa mai creasca copilul si o sa mai ies in lume si o sa mai vad oameni frumosi. Pana cand se va intampla asta, ma "vad" cu oamenii pe unde apuc, cel mai des in poze. Si apoi, mai e putin si vine vara, cu iesit la terasa, cu plimbari la soare..cu plecari de acasa. Realitatea cruda este ca statul acasa te tampeste, indiferent ce varsta ai:( Si desi am crosetat si cusut si pictat si gatit, m-am saturat de toate..asa cum si de job ma saturasem candva:))

E joi. la orele 21 vad la tvr 2 Arena Leilor. Pentru ca mi place. Pana la 9 le voi dansa fetitelor, intru ras si veselie.

Lui Gabi S, stie ea care, pentru ca nu mai are FB

uite fata ce minune. Si tu sa renunti la fb, sa te dezici de noi si de tehnologie!!

Poveste cu La multi ani

Ramasesem datoare cu o poveste, povestea sarbatoririi primului an din viata lui Ou, devenita baby K apoi Kate si Katerina-Katerinka. Ziua lui Kate a durat cam 2 saptamani, a inceput frumos, inainte de ziua ei. Prima petrecere a fost acasa, alaturi de prietenii mei fara copil inca (ha!!), gasca mea draga, de care mi-e dor, dor, dor. Am gatit pentru ei cu drag si mi-a fost asa de dor de noi incat odata ce ne-am strans, recunosc ca eu am reusit sa ignor copilul si m-am rasfatat bucurandu-ma de noi toti impreuna, shame on me! Asa de distrusa eram ca nu am facut poze, dar atat de dor imi fusese de toti, incat nu a mai contat ce n-am facut, ci a contat ca eram impreuna. Copilul a fost cuminte, fiind acasa la ea, niciun stres major nu s-a "intamplat". Fetitzele mele frumoase au primit cadouri, amantrei, adica Kate, Gia si desigur si eu!! Caci fetele mele s-au gandit corect, dupa ce naste, gravida cea super alintata este definitiv uitata de lume si toata atentia tuturor se duce catre minunata progenitura. Desi..si ea, biata muma ar mai avea nevoie de niste atentie, masline:)) Fetele mele stiu. Si nu doar de asta le iubesc. Le iubesc pentru ca exista. Si desi eu le numesc fetele mele, ei sunt fetele si baietii mei frumosi, cei mai frumosi de pe planeta, s-a decis.

Asta a fost sambata. Am dormit cu pantalonii rosii cei noi, asa cum am invatat de la cei mai buni! Cand ai ceva nou si deosebit, trebuie sa dormi cu acel lucru, mai ales daca sunt..pantofi noi!!!

Duminca ne-am trezit si am plecat cu greu de acasa catre tatal lui K. Cu copil trezit din somn si ciufut, pe o vreme care parea ca se va strica. Din motive lesne de inteles copilul a plans pe toata durata vizitei, desi casa era plina de jucarii cu care si eu m-as fi jucat..Si exact cand credeam ca se calmase micul omulet simpatic, a avut loc un accident. Micul om a pus mana pe masa cu nume din carti si si-a tras una in gura. Fix in dinti. Urlete si circul de rigoare. Totul in contratimp, caci pe noi ne mai astepta inca o petrecere..Repede tort, repede scuze, pupat copil, multumit pentru intalnire si cadouri, sarit in taxi si ajuns cu tot cu zapada dupa noi la petrecerea oficiala. Aceea cu familia de familisti, cu copiii si parintii lor - gasca mea draga de Thassos. Copilul meu este un noroc, caci ma aduce alaturi de cei mai dragi oameni. Pana la ea, ne vedem la zilele celorlalti copii, insa acum..acum avem si noi, adica EU, copilul de sarbatorit, si mama ce frumos e sa fie si copilul tau sarbatorit!! Adica..e o senzatie pe care nu o stiam! Eu am fost mereu foarte fericita cand mergeam la petrecerile fetitelor mele devenite domnisoare, acum insa a fost altceva. Kate a adormit in caruciorul ei rosu si nou primit de la fete, noi am mancat si am petrecut si la tort s-a trezit si Zuzex, care saracutza nu prea intelegea ce si cum, dar i-a placut. Si mie mi-a placut si mai tare. Decat ca..in afara de poza facuta de Onuca, nu avem poze:( Poate pentru ca la toate aniversarile EU faceam pozele:)) Ce sa va spun? Ca am mancat cel mai bun tort? Ca toata lumea mea draga era acolo? Ca doar Gia lipsea, caci nu ne-am gandit cum sa facem sa fie si ea? A fost o petrecere foarte frumoasa si apoi am plecat acasa.

Si s-a facut luni si era ziua lui Kate. Am petrecut acasa, cu nasii lui Gia care ne-au adoptat si pe noi, cu Lys si Euu si ai mei toti. Am montat cu ta'su o super masina pe care Kate o sa o conduca..la anul, caci ii e mare, am mancat chinez si tort si am baut sampanie si am ras si am povestit pana cand m-am prins ca e noapte si Kate nu stie inca sa adorma fara mine.

Si au trecut zilele si a venit nasha din calatorie si intr-o zi ne-am adunat sa o sarbatorim pe mica princessa si sa ii rupem turta. Petrecerea a fost de vis, pentru ca in sfarsit de data asta Kate s-a prins ca despre ea este vorba. In fapt nashi-sa nu mi-ar fi dat voie in veci sa fiu vre'o secunda EU in centrul atentiei:))

Copilul minunat a ales de pe o tava exact ce stiam ca o sa aleaga, caci doar eu le pusesem acolo. Stiloul chinezesc, mostenire de la bunicul lui ta'su (cred ca eu si omul acela ne-am fi inteles foarte bine), o carticica de povesti cu Ianos Nazdravanul si lingurita de argint (tot mostenire de la bunicii lui ta'su). Deh. Intelectuala si coconitza, ce ma mira:)) A plans la tort la La multi ani, la fel ca si la celelalte petreceri, e speriata de vocile oamenilor, mi-e clar. Dar i-a placut martizpanul si mai ales lumanarea..

Copilul meu care roade cartile de hartie a implinit un an. Cel mai frumos prin an din viata noastra s-a scurs si l-am sarbatorit, petrecand spre al doilea cel mai frumos an din viata noastra. Si uite asa continuam pana la 100 de ani ai mei, am zis, am zis!

Tot aud ce mare curaj am avut sa pastrez acest copil. Nu e vorba de curaj, eu am stiut clar ce am vrut si desi am asteptat niste ani, eu cred ca am asteptat ACEST copil. Acum o sa astept o anume familie pentru mine si ea, nu ma voi grabi, caci o familie trebuie sa fie pentru o viata. Cum e si cu copilul de fapt, si ea e iubirea mea pe viata. Prima. Caci mai sunt niste iubiri de asteptat. Si cine stie sa astepte..uite cu ce minune se alege!

Noapte buna si La multi ani si voua si noua!

uite asa se lipeste ea de mama ei

momentul de cumpana, ce sa aleg mami, ce sa aleg nasho? (are ditamai cucuiul in frunte, isi trasese un scaun in cap cu 2 ceasuri mai devreme)

tort bun de la nasha

Asa arata zambetul meu zi de zi. De un an si ceva. Eu cred ca am ales EXCELENT. Si nu as schimba nimic..

ei bine mint. Ce as schimba e deja in lucru:)) Dar asta este o alta poveste si mai dureaza pana o sa va povestesc ce si cum.