Gazda pentru un concurs, cu mare drag

Ţara cu ochii de elefant

Fiecare dintre noi avem un vis, o dorinţă mică sau uneori mare. Ea se formează în copilărie, creşte în timp ce noi ne înălţăm, se zăvorăşte mai adânc în inimă atunci când iubim, se îmbracă în pereţi de oţel atunci când suferim şi rămâne ascunsă într-un sertăraş.  Unori rămânem cu visul neîmplinit şi în momente mai puţin fericite, noi, oameni în stare pură, punem capul pe pernă şi visăm la locul mult dorit. Unele dorinţe sunt simple şi uşor de atins. Altele, sunt utopii, plânse adesea cu suspin. Unii vor să se scufunde printre corali, alţii să vadă măcar o dată un ocean întins şi nesecat, sau doar pur şi simplu: să vadă.  Când vezi, auzi, mergi şi eşti sanătos, unele dorinţe par simple egoisme, faţă de cei ce nu pot avea nimic din ce noi, restul omenilor, le avem.  Nu pot să nu spun mulţumesc pentru ceea ce am, pentru acele dorinţe nesperate, pe care le-am deschis atunci când nu mă aşteptam. Acest lucru se numeşte simplu: şansă. Sunt mulţumit că am avut noroc să ajung acolo unde mi-am dorit. Să văd, să aud, să simt şi să găsesc cheiţa cu care să deschid, acea cutie mică  şi inchisă de pe vreme când mă uitam la teleenciclopedie română. Când glasul povestitoarei îmi aducea vise frumoase şi odihnitoare. Când priveam documentarele din Asia, mic şi ghemuit în pat.

Visul meu era să ajung acolo departe, în Asia. Să miros briza oceanului, să simt asprimea vântului din deşert şi să cunosc oameni şi culturi diferite.  Nu a fost uşor, dar dacă ar fi uşor, atunci cu toţii am ajunge.  Iubesc animalele şi îmi sunt dragi mai mult decât orice. Am călătorit cu cel mai bun prieten al meu, Ewald. El îmi tot povestea că e minunat şi că se duce cu familia în Thailanda, an de an, timp de 10 ani.  Într-o zi, mi-am luat concediu cu ţelul dea îmi planifica excursia. El ştia locurile, obiceiurile şi mai ales un ghid căruia îl mulţumesc pentru tot.  Era prima mea excursie atât de îndepărtată şi a meritat pe deplin. Vroiam să văd animalele, parcurile naturale, fauna şi cascadele. Dar cel mai mult, vroiam să văd acele făpturi mari, gingaşe şi pline de viaţă. Ei, elefanţii, sunt parte din popor, sunt iubiţi şi respectaţi.  Sunt mari, uneori bătrâni, dar cu toţii au ochii plini de viaţă.  Trăiesc liniştiţi şi protejaţi de stat şi de oameni.

Ne-am urcat în maşina ghidului şi am ajuns într-o zonă împădurită şi neatinsă de mâna oamenilor.  Am făcut de la Bangkok până la Kanchanaburi, cam două, trei ore. Din cele 76 de provincii ale Thailandei, Kanchanaburi e a treia ca întindere.  Are o suprafaţă de 19,480 km²  şi o găsim la 130 de kilometri faţă de Bangkok. Pierdut prin  păduri şi râuri, eu eram  mai aproape de nesperatul meu vis.  Am ajuns dimineaţa devreme, era pustiu, doar noi şi elefanţii. Din fericire eram singurii turişti.  Am cumpărat cu echivalentul unui euro o găleată plină cu banane. M-am aşezat pe balconaş şi un elefant pofticios a şi furat o banană.

Era mare şi cu ochii plini de dragoste. Ghidul ne-a explicat că sunt buni şi mâncăcioşi, iar atât timp cât vorbeşti cu ei, ei simt, şi chiar aşa e.

Era femelă şi o chema Mali. Cu frică m-am aşezat pe ea. Acolo nu ai cum să cazi, pentru că stă îngrijitorul elefanutului lângă tine şi îţi spune ce şi cum să faci.

Întâi ne-am plimbat prin pădure. Elefanţii sunt iubiţi, bine îngrijiţi şi mănâncă toată ziua: primesc porţia de la îngrijitori, dar şi de la turişti. Nu refuză niciodată o  banană delicioasă. Mi-a fost frică la început, dar am început să vorbesc cu elefantul.  Pare ciudat, dar sunt extrem de inteligenţi şi simt când îi iubeşti.

Am mers cam 20 de minute prin pădure. Ne-a lăsat să ne dăm jos şi să ating un pui de elefant.

În timp ce puiul mânca liniştit şi sfios, ghidul îmi explica cum fac tot posibilul ca animalele să se simtă în siguranţă şi cum încearcă să îi protejeze ca  să facă cât mai mulţi pui. Nu ştiu cum e în alte zone, dar aici chiar cred că au grijă de animale ca şi cum ele fac parte din familie.

Am continuat drumul şi am ajuns la râu.

M-au întrebat dacă ştiu să înot şi am spus că da. Apele râului sunt tulburi, adânci şi nu te lasă să te duci mai în larg. La marginea râului apa e mică şi calmă.  Tot timpul stă îngrijitorul lângă tine şi iţi explică ce să faci. Mi-au dat o perie şi a început joaca. 

Mali de abia aştepta momentul. Nu mi-au spus cum fac elefanţii în apă de bucurie si nici nu pot descrie cât de fericiţi erau.

Ei aruncă cu apă şi pur şi simplu se joacă cu tine. Îngrijitorii au stat mult cu noi,  iar elefanţii ar mai fi stat şi mai mult. Am ieşit, dar Mali a refuzat şi a rămas în râu.

După o zi întreagă cu elefanţii  am obosit, dar era o oboseală placută. Am înnoptat într-o căsuţă plutitoare pe apa râului, in regiunea Sai Yok.  Seara a plouat, iar eu am ieşit şi m-am uitat la stele.  Eram înconjurat de pădure şi respiram un aer nou şi curat. Acolo stelele se văd mult mai clar faţă de un oraş poluat. Era o zonă liniştită cu oameni primitori, cum rar întâlneşti. Am mâncat peşte la micul dejun şi am băut o cafea făcută la ibric.  Am vrut să plătim, dar micul dejun era din partea casei. Cu un zâmbet, gazda mi-a facut ziua fericită.

 

Am avut parte şi de vecini prietenoşi şi am plecat de acolo încărcat cu energie bună.

 

Am mers cu maşina prin zona Kanchanaburi până am ajuns la Floating Market.

E o zonă în care te plimbi cu barca pe apă şi poţi cumpăra îmbrăcăminte, încălţăminte, pălării, suveniruri, fructe sau mâncare tradiţională. E o piaţă tradiţională şi specific thailandeză.

Am cumpărat o sticluţă cu miere şi am vrut să-i las vânzătoarei mai mulţi bani. Avea peste 80 de ani şi avea câţiva stupi de albine. Se ocupa cu stupăritul de ani de zile şi cu banii strânşi  îşi ajuta familia. S-a uitat la mine nedumerită şi mi-a spus că am greşit, că mierea nu costă atât de mult. I-am spus că restul banilor sunt cadou,  pentru că e drăguţă şi că nu e uşor să faci miere.

Nu a vrut să accepte şi mi-a dat banii înapoi. Aveam ochii în lacrimi, pentru că niciodată nu mai întâlnisem un om atât de corect. Acesta era doar începutul şi doamna nu era singura cu sufletul onest.  Pentru că preţurile sunt mult mai mici faţă de Europa, noi vroiam să lasăm mai mulţi bani, dar toţi vânzători refuzau. Nu ne venea să credem. Eram întâmpinaţi mereu cu câte un zâmbet cald şi mai ales sincer. Îmi explicau cum fac suvenirurile şi chiar dacă nu erau bogaţi, aveam sentimentul că erau fericiţi. Acolo eu am cunoscut cu adevărat valorile adânci ale fiinţei umane şi am înţeles pe deplin termenul de corectidudine.

Nimeni nu a încercat să mă păcălească, să umfle preţul şi să mă facă să plătesc mai mult decât face.  Ne-am plimbat cu barca şi am cumpărat un castron mic de lemn cu doi elefanţi sculptaţi pe margini.  Vânzătoarea le sculpta după o tradiţie păstrată în familie. Era veselă şi pusă pe glume.

Am coborât de pe barcă şi am intrat într-un magazin de suveniruri. Vânzătoarea avea cam 50 de ani, grăsuţă şi bună, ea mi-a prezentat magazinul. Vorbea engleză ca şi majoritatea thailandezilor. Glumea pe seama suvenirurilor şi chiar dacă am cumpărat doar o scrumieră din lemn sculptat, ea a fost fericită şi mi-a urat drum bun şi mi-a spus că mă mai aşteaptă. Zona nu era neapărat pentru turişti, aici am întâlnit o mulţime de localnici  care îşi făceau cumpărăturile.

Am plecat şi am ajuns la vestitul pod de pe râul Kwai.

Podul a fost construit de armata japoneză în timpul celui de-al Doilea Război Modial şi făcea parte dintr-un mare proiect cunoscut ca: “calea ferată Birmania-Thailanda”. Localnicii îi spun simplu “ marele tributar” - cel ce leagă calea ferată a morţii.

Este un simbol adânc păstrat în sufletul thailandezilor, pentru cei 180.000 de muncitori asiatici şi 60.000 de prizonieri aliaţi, care au muncit în condiţii inumane.  Construcţia a început în luna octombrie a anului 1942 şi a fost terminată într-un an.

În tot acest timp, peste 120.000 de mucitori asiatici şi prizonieri de război au murit.  Acum podul a rămas un simbol important au Thailandei şi un punct turistic.  Lângă malul râului este un cimitir ce aminteşte de necruţătorul război. Acum se organizează un festival în fiecare an, cu artificii, muzică şi lumini. Festivalul reaminteşte de bombardarea podului de către forţele aliate. În 28 noiembrie 1944, podul a fost bombardat şi trei secţiuni au fost distruse. A fost reconstruit şi mediatizat în cărţi şi în magnificul film regizat de David Lean: “The Bridge on the River Kwai (1957)” . Încă se mai păstrează părţi originale, părţi pe care le găsim în muzeul războiului.

După ce am mâncat, am plecat în călătoria  spre vestitul templu al tigrilor, un loc la care nici nu aş fi indrăznit să visez.

 

Am auzit multe poveşti legate de acest loc, dar sincer nu am crezut niciuna. Tigrii sunt bine
hrăniţi, e plin de voluntari din toate colţurile lumii şi călugării sunt ospitalieri. Acolo e una din cele mai vechi şcoli de budism din lume. 

Din păcate am ajuns prea târziu şi nu am apucat să hrănesc pui de tigru.

Templul e înconjurat de un parc în care animalele se plimbă libere. M-am simţit mai în siguranţă la elefanţi, iar spre amuzamentul voluntarilor, mie îmi era frică.

Sunt multe lucruri de văzut, de simţit şi mai ales de ascultat. Îmi este dor de oamenii de acolo, de mâncarea extraordinară şi de “Buda”. 

Fiecare thailandez are în faţa casei o statuie reprezentativă a lui Buda. Lângă statuie au flori, beţigaşe parfumate şi un bol plin cu apă. Au grijă mereu ca florile să fie proaspete şi bolul plin cu apă.  Cel mai mult îmi e dor de bunătatea oamenilor, acea bunătate pe care nu am mai întâlnit-o în nici un colţ de lume. Sunt simpli, te ajută când ai nevoie, sunt oneşti, harnici şi mereu cu zâmbetul pe buze. Mai ales că am avut noroc de un  un ghid minunat.

  

Ghidul nostru  a făcut ca această vacanţă să fie deosebită. Un om vesel, pasionat de munca lui.

Era mândru de copiii lui, pe care i-a crescut cu simţul onestităţii şi era foarte mandru că au învăţat. Făcea meseria asta de peste 20 de ani cu acelaşi drag ca la început.

                Îmi mai aduc aminte cu placere de o femeie care vindea alune prăjite pe plajă. Eram trei oameni şi fiecare dintre noi a cumpărat o pungă cu alune. Unul a lăsat restul femeii care vindea. Simplă şi onestă, ea a spus că a greşit şi că e imposibil de păstrat banii aşa simplu. 

E o ţară cu locuri minunate şi de cele mai multe ori, necunoscute. Are insule şi ţărmuri cum nu am mai văzut. E păcat să nu o vizitezi măcar o dată şi să îţi aduci aminte ce înseamnă cu adevărat să fii om şi să preţuieşti valorile istorice şi ale sufletului. Când m-am întors în ţară, după câteva luni, mi-am dat seama că nu are rost să munceşti ceea ce nu îţi place. Aşa că m-am reorientat spre o muncă mai umană, o muncă în care poţi ajuta oamenii şi supravieţuirea eternă a spiritului şi a valorilor din jurul nostru. Eram şi înainte “om” dar acum văd umanitatea ca pe ceva firesc, iar a fi bun, înseamnă să preţuieşti mai mult indentitatea umană. 

Mai simplu: să-ţi pese de condiţia umană, de ceea ce au lăsat alţi oameni, de istorie, cultură,  civilizaţie, respect şi nu în ultimul rând, de natura şi animalele pe care uneori le ignoram prea cu nepăsare.

 “Articol înscris în concursul "Thailanda, te iubesc!", organizat de KLM România în colaborare cu  T.A.T. Balkans și Tedoo.ro”. 

Articol scris de Alexandru Vlad Hoisan

Ilustraţii de Alexandru Vlad Hoisan şi Ewald Rasch.

Gand de aprilie

Am scris si sters. Iar scris si sters. Sunt bine. Suntem sanatoase. Suntem fericite. Iubite frumos de oameni frumosi. Ea de ta'su si de o planeta, eu de cine merit (si nu si de o planeta!).
Sunt muta de cam 24 de ore si imi face bine mutenia asta. Cuget. Rumeg mizerii auzite si ma minunez despre nerozia mea. Apoi (dupa ce ma minunez bine) imi dau seama ca in viata totul se petrece pentru ca trebuie sa se petreaca. Oamenii se cern si uneori se cern in moduri ingrozitor de urate. Urat e un cuvant frumos. I know now.

Urat e cand ploua si ni se murdaresc pantalonii cu noroi. Uratul asta e frumos:) Noroiul nu are nicio vina. Noi am putea sa dansam si sa ne ferim de stropi. Uratul asta e frumos.

Urat e cand e frig. Uratul asta e frumos. Cand e frig putem sa ne imbracam bine, sa bem vin fiert cu prietenii, sa ne strangem tare in brate si sa cantam "La multi ani!" Uratul asta e frumos.

Urat e cand un om are un defect pe fatza si suntem mici si zicem "ce urat e!". Uratul asta e frumos. Am cunoscut oameni care aveau un suflet atat de frumos, incat nu am reusit niciodata sa vad mai departe de sufletul ala, un chip. Erau cei mai frumosi urati din lume. Uratul asta e frumos.

Urat este cand cineva spune o prostie. "Gatu' ma'tii!" de exemplu. Uratul asta e frumos. Pentru ca nimic nu a fost mai frumos decat sa ii explic Giei mele iubite ca de cate ori ea spune "Gatu' ma'tii" pe mine (muma'sa injuratei..) ma doare gatul. Gatul asta parfumat pe care ma pupa ea. Uratul asta e
 frumos.

Urate sunt multe pe lume, asa de multe. Ma antrenez de multa vreme sa nu mai vad urat si trist. Am reusit partial, mintindu-ma intens. Nu mi-au murit zeci de oameni dragi, ci au plecat, care cu un tren, care pe o insula, care mai lucra la o tejghea de lemn, care mai face paine in cuptor, intr-un vis. Nimeni nu moare, doar pleaca putin. M-am aparat de durere, mintind. Nu mai vad urat in jur pentru ca am grija deseori sa ma uit in sus, spre cer.
Merg pe strada zambind mereu, rad catre orice fiinta mai mica de 1.5 m, de plans..plang(eam)  cel mai des in masina, unde nu ma vede/aude nimeni. Imi mai scapa lacrimi cand vad ceva la tv sau cand ii povestesc mamei umilinte pe care le AUD.

Si am ajuns la concluzia acestui post. Draga planeta, imi doresc sa nu mai aud nimic de rau despre mine sau oamenii pe care i-am iubit, ii iubesc sau o sa ii iubesc eu. Deci DESPRE NIMENI. Nimic.
Nu vreau sa stiu ce a zis nimeni despre mine. Uratul asta ma ucide. Ma omoara usor, zi de zi, cate putin. Nu vreau sa stiu ce a zis unul despre mine, cum a mintit mizerii despre mine in fatza unui sef. Nu ma intereseaza cine s-a culcat cu cine, de cate ori, cum a fost. Daca nu sunt intre ei doi in pat, nu cred oricum nimic. Nu vreau sa imi fie facute prietenele "curve". Daca ar fi curve, ar fi oricum curvele mele si le-as iubi si asa. Nu vreau sa imi fie jigniti prieteni. Oricum ar fi, eu tot o sa ii iubesc pentru ca sunt prietenii mei si cred ca ne-am ales cumva unii pe altii. Nu vreau sa mai aud nicio barfa. Nu ma intereseaza. Nu vreau sa imi mai faca nimeni "un bine". Pentru ca eu cred ca pot sa imi fac singura tot binele din lume. Si unde nu pot eu, apoi..sa faca "bine" doar oamenii care ma iubesc. Un singur om care ma iubeste poate sa imi faca tot binele din lume, iubindu-ma. Si, daca se poate, nefacandu-mi rau. E destul sa ma iubeasca un om..care sa aiba decenta sa nu ma minta, sa nu ma insele, sa nu ma loveasca. Cum ziceam..un OM.
Experientele URATE din ultima vreme ma fac sa inteleg ca uneori nu e destul sa vrei sa fii OM cu cineva. Oamenii sunt rari. In schimb lumea este plina de javre. Nu pot sa spun animale, pentru ca eu iubesc animalele, animalele sunt bune, animalele gandesc, iubesc, fac puii..Animalele sunt mai bune decat javrele, macar atat am invatat. O sa scriu intr-o zi multe despre javre, dar nu azi este ziua aceea. Azi este ziua in care voi aprecia cu adevarat uratul din jur. Uratul cel frumos. O sa conduc spre casa, cu cerul albastru in fatza si soarele in spate, o sa imi curat masina de baby vomit-ul de ieri, apoi o sa imi recuperez copilul si ne vom plimba pe strazi.
In scurta plimbare o sa ii spun o poveste cu si despre animale - despre cum animalele isi iubesc puii si ii protejeaza, despre cum mamele vaneaza pentru puii ei. Ea o sa rada si eu o sa uit cum am fost candva neroada si am lasat niste oameni sa ma mangaie si sa imi spuna minciuni.

Uratul din oameni este mai urat decat orice urat din cate exista. Nici macar nu pot sa le doresc ceva rau oamenilor astia urati..mi-e mila (si sila) de ei..Mi-e mila si de mine caci mi-a fost umbrita fericirea ultimelor 2 luni cu un calup de informatii complet inutile. Viata mea era vis. Si o sa fie in 5 minute. Dar ce cosmar crunt fuse ..

si fix cand sa termin aceasta urata poveste, vad pe FB ca o fata draga mie va avea un fecior strasnit si cu ochi de cer senin in Octombrie. Cum pot eu sa vad uratul din oameni, cand in jurul meu e totul asa de frumos?! Poate ca uratul ala e din lumea lor, urata si trista:( Saracii oameni..biete fete necajite..stiti voi care..

sa aveti o viata de vis si un aprilie frumos si cald. cei care meritati. si restul..nu. 

si atunci i-am scris..

in nebunia mea, dupa ce trecusem prin toate umilintele posibile: "te rog sa te gandesti la mine din cand in cand. De 4 ori pe luna, cand o sa vezi Luna Plina pe cer, sa stii ca eu te iubesc si ma gandesc la tine. De 4 ori pe luna e suficient."

Suntem orbi cand iubim. Si prosti. Retardati. Plutim. Credem ca totul ni se cuvine, ca putem sa cerem mai mult. Incepem o relatie fiind draguti, vrem sa cucerim, scoatem toate armele din dotare..de la clipitul cretin de gene, pana la micile "accidente" care ne arunca in bratele celui pe care il vrem. Prima luna este cea mai frumoasa, cica incercam sa ne cunoastem. Aratam DOAR ce ne convine, suntem vomitiv de "virtuali". Fetele sunt impecabile, fardate, coafate, chiar dupa o noapte de betie in club, coafura rezista. Fireste, exista si exceptii, mai sunt gagicile care nu doar ca se fac muci, mai dau si la boboci in boscheti apoi isi cer scuze - eu nu prea beau, daca beau imi e rau, vai ce prost ma simt ca am dat la boboci, imi cer scuze. In fapt astea ultimele sunt niste timide si niste speriate de bombe, nu au varsat de la beutura, ci de emotie - nu ati vazut in filme cum varsa oamenii de emotie?!
In prima luna totul este roz. El este atent, vine dupa tine cu masina, iti aduce ciocolata, flori. Curte. Se numeste curte. Sunt si femei care curteaza. Care iubesc curtand. Cumparand scandura cu scandura. Iubire. Curtea devine iubire. Pentru ca unele femei isi doresc cu ardoare sa iubeasca, ne place "indragosteala", ne plac fluturii in stomac, ne place emotia cand ii vedem numele pe ecranul telefonului (Ryan Gosling is calling - fetele mele stiu despre ce vorbesc). Prima luna este luna sms-urilor. Timide la inceput, apoi din ce in ce mai curajoase. Prima luna de iubire este cea mai frumoasa luna din viata noastra. Prima luna din viata copilului meu a fost cea mai frumoasa luna din toata viata mea - pentru ca aia a fost iubirea la cote maxime, desi cica nu se poate masura iubirea..

Uneori ma gandesc ca ar fi interesant sa avem doar iubiri de cate o luna! Sa fim non stop indragostiti, cate o luna, fix cat este minunat! Apoi, cand simtim ca incepe sa se schimbe treaba STOP si NEXT ONE PLEASE!

Asta pe noi femeile ne-ar face niste curve. Pe barbati i-ar face foarte smecheri. 12 iubiri pe an?! Nu, ar fi prea mult. Cred ca dupa 3 iubiri e nevoie de o pauza de o luna de zile, in care sa ne vedem cu prietenii si sa povestim cu cine si mai ales CE am facut. 9 iubiri pe an plus 3 luni de pauza. In cele trei luni in care am fi singuri ne-am pune la punct strategia pentru urmatoarele relatii. Simplu, nu?

Luna mea plina nu se mai vede iarna. Pentru ca rareori e cer senin. Ma indoiesc ca el s-a gandit vreodata la vorbele mele, nu de alta, dar au fost atat de multe vorbe..Si nu toata lumea intelege cat este de important sa fim romantici, sa intelegem frumusetea Lunii Pline..Oamenii nu au timp de prostii. In loc sa observi prin parbriz Luna Plina de 4 ori pe luna (cand e cer senin) si vazand-o sa stii ca undeva, intr-o casa colorata este cineva care te iubeste, e mult mai simplu sa nu te uiti la cer. Sa iti lasi viata sa mearga inainte sau mai rau..inapoi. Luna Plina o sa tot apara, multi ani de acum incolo. Doar cand e cer senin, cineva o sa o vada si o sa se gandeasca. Sau nu. Oricum nu mai conteaza. Ea o sa fie acolo si eu aici. Nu voi mai da Luna mea nimanui pentru ca am deja dat-o cuiva care parea ca intelege si ca o merita. Nu pot sa o iau inapoi asa ca o las pe cerul meu plin de stele (cand e senin) si ma rog sa pot sa ma uit la ea din balcon fara sa imi tot aduc aminte ca am avut Luna si am dat-o cu atata usurinta cuiva care m-a facut sa cred ca o merita. Si poate o merita, poate nu a meritat-o niciodata..asta o sa aflu candva. Sau poate nu. Luna o sa fie tot acolo

Cutia de pantofi si alte feluri in care poti sa faci un copil fericit

Acum cateva zile imi povestea Mo despre niste oameni foarte draguti care s-au gandit cum sa ajute niste copii cu probleme. Am ascultat povestea si mi-a placut, am povestit si eu de initiativele minunate ale lui Zurli, despre cum in fiecare an se fac pachete si se trimit cadouri copiilor. 
Azi am gasit povestea cutiei de pantofi, am vazut poze si am lacrimat si zambit vazand mocutele picilor..Katiu este o norocoasa, de cand s-a nascut a primit 90% din lucrurile de care are nevoie un copil, de la patutul adus de Alina si Mihai in miez de noapte, la zeci de jucarii, hainutele Evei Maria care au bucurat mimozele Kate si Gia plus o multime de alti bebelusi (am dat tot ce era mic, pe rand, picimii din gasca, care cum nastea, primea un pachetel cu hainute aproape noi).
Kate a avut brad de Craciun si cadouri de cand s-a nascut, a avut parte de petreceri (cate 4 in fiecare an) de ziua ei, de surprize o data la cateva zile. Pentru ca este norocoasa, desi e "copil din flori" (dar ce flori dragute!!!)
This Xmas (ca sa ma pastrez in spiritul englezistic al ultimilor ani) noi, fetele floare adica fix Katiu si muma sa, o sa fim mai bune. O sa o rog sa aleaga jucariile cele mai frumoase, pe care nu le mai vrea pentru ca a primit deja o multime de jucarii noi, o sa mergem la cumparaturi sa alegem culori si caiete cu printese si Hello Kitty, dulciuri si alte minuni si o sa impachetam amandoua CADOURI. Ieri l-a intrebat pe tataie cum e treaba cu bradutul de Craciun si mai ales cum e cu cadourile, deci stie despre ce vorbim. Stiu ca pot sa ma bazez pe ea pentru ca e generoasa si draguta si o sa se bucure sa imparta bucurie.
Va rog faceti un efort:) Sigur aveti in casa multeeeeee cutii cu pantofi, pentru o parte dintre prietenele mele GARANTEZ ca au la ce cutie sa renunte si chiar le invit sa doneze pantofii nr. 38-39 pe care nu ii mai poarta (dar din dar..:)))) Luati-va copiii din dotare si povestiti-le, rugati-i sa va ajute. Uitati-va la poze cu cei care vor primi cutiile - este un album aici:
https://picasaweb.google.com/cutiadepantofi.ro/Craciun2011 - ii vedeti cat sunt de draguti? cu mocutele murdare dar cu stralucire in privire?
O cutie de pantofi poate sa cuprinda atata bucurie! Oricum dam mii de lei pe tampenii, renuntati la un mers la film sau o noapte de petrecere si faceti un copil fericit de Craciun. 
Aici gasiti toate detaliile: http://shoebox.ro/.Cu pasii pe care trebuie sa ii parcurgeti. Floare la ureche! 

Apoi avem Fundatia Sf. Dimitrie. Detalii despre ei gasiti aici: http://www.fundatiasfantuldimitrie.ro
Sunt 40 de copii + familiile lor. Absolut toate detaliile sunt pe site. Orice fel de ajutor este bine venit, de la

• alimente, lapte praf pentru bebelusi, haine pentru copii
• sponsorizari  si  donatii in bani sau produse
• medicamente  si materiale tehnico-sanitare
• produse de papetarie si birotica, rechizite
• intretinerea parcului auto
• redirectionand 2 % din impozitul pe salariu catre fundatia noastra
• prin voluntariat in cadrul Centrului Social pentru Copii Sf. Dimitrie
• prin cotizatii lunare, incepand cu suma de 10 RON/ luna
   
   
  Pentru ca ati avut rabdare sa cititi si pentru ca sper ca o sa aveti vreme sa alegeti o cutie de pantofi pe care o sa o umpleti cu minuni, va fac doua cadouri:)
   
  
  
   un desen facut de un copil de la Sf Dimitrie (de aici: http://www.fundatiasfantuldimitrie.ro/pagini/galerie-foto.php)
  
  
  si o emotie de fetita care a primit o cutie de pantofi plina cu minuni 
  ( de aici: https://www.facebook.com/ShoeBox.ro)
  
  
  
  
  Despre ce va face Zurli anul acesta va anunt in curand :) Caci sunt sigura ca in mintea Mirelei coace un plan care o sa aduca multa bucurie in casele multor oameni. Acum va multumesc frumos si ma bazez pe gandul vostru bun.

Cer senin

nu vreau sa mai scriu/vorbesc despre balbe si modificari de comportament sau despre orice alta chestie trista din lume. Nu mai pot.
Vreau 2 zile cu copilul meu, fara niciun stres, fara niciun om pe care eu sa nu il aleg langa noi. Eu si ea. Vreau sa inteleg cumva ce s-a intamplat cu noi doua si mai ales cu ea, caci eu nu mai contez acum. M-as urca maine dimineata in primul tren si m-as opri la munte, chit ca dormim acolo o noapte, cel putin am face o schimbare si am fi doar noi doua..
Mi-e dor sa vad un cer senin.

Be good

Acum o saptamana, sambata, copilul a facut o aterizare fortata de la inaltimea de 1 m. A cazut pe geaca roz din dotare, s-a speriat destul de tare si a plans cu spume. Noaptea am plecat la TM si acolo am observat ca L si R au devenit dintr-o data consoane neprietenoase..Katiu cea care canta "multi ani traiasca, tataie sa traiasca" nu reusea sa spuna clar "vrea lllllllllllaa mami" sau "da-mi jucarrrrrrrrrria". Ne-am intors la Bucuresti si aseara am mers la spital, unde am avut parte de o nebunie..Desi copiii au prioritate, am stat in total 4 ore. Kate a dansat tot timpul, nu a vrut neam sa se aseze pe patul ala rece de la tomograf, nu a vrut nimic. A fost sedata cam cu forta apoi am asteptat 1 ora sa isi faca efectul. Asa ca 1 ora a dansat in triaj, alaturi de smurd si asistente dragute. A cazut lata si s-a trezit pe masa, cu ochii mari..Ne-am iradiat amandoua pret de cateva minute, ne-am tinut de mana si i-am spus povesti cu misca, musca, mickey mouse..
Tomografia a iesit ok, dar nu doresc nimanui sa astepte atatea ore, intr-o sala plina cu specimene care mai de care mai bizare..Caci ce iti e dat sa vezi intr-un spital..Betivul nebun care explica urland ca el nu e nebun, e bolnav la cap si vrea niste calmante ca sa plece acasa. Batranica cu perfuzii, jenata ca i-a fost desfacuta bluza si sta goala in fata atator straini, copilul muscat de cap si zgariat de un alt copil, la un loc de joaca, fetita de 1 an jumatate care a spart vasul de la buda cu arcada (ei bine, da frate!!) si o multime de alte cazuri cu probleme. Si in toata aceasta isterie, copilul meu dansand..Copilul meu dansand si cantand si intrebandu-ma daca am cumva o bombonica in geanta.

Aveti grija de voi. Nu va beti mintile, nu va imbuibati cu droguri, nu va aruncati cu skate-ul pe coclauri, nu va luati bataie in centrul vechi, nu alunecati pe gresie, nu va loviti la cap. Nu loviturile or sa va omoare, ci asteptarea pana aflati DACA e ceva in neregula cu voi. Daca puteti sa va cumparati sanatate cu bani, faceti asta! E cel mai bun sfat auzit vreodata de mine (e de la Monica G, stie ea cine, Mo a mea)
Am albit inca putin aseara. Eu alaturi de mama mea care azi isi face petrecere de ziua ei si azi noapte, dupa ce am venit de la spital a gatit minuni pentru colegii ei:) Mama mea, stalpul si baza. Mama mea care este cel mai rabdator om din lume..Uneori ma gandesc ca trebuia sa fii mostenit mai mult rabdare de la mama si mai putina "palavrageala" de la tata.

Ah! am avut si un show aseara. Dupa ce s-a terminat tot si ne-au spus ca tomografia e ok, medicul de garda, zisa si Steluta T. a refuzat sa imi dea filmul. Mi-a dat o fisa pe care scrisese ceva si mi-a urat sanatate si la revedere. Inaintea mea plecasera 3 parinti cu copiii safe si cu filmele in mana, ei bine, la mine nu a mers asa. Drept urmare..ne-am certat.Mi-a taiat o bucata din film si m-a invitat sa plec acasa. Neuitand sa mentioneze ca daca doream filmul de la CT trebuia sa ma duc la privat, sa platesc. Sa mori tu?!
Nu mai comentez nimic, dar sper sa nu mai dea ochii cu mine tanara medicinista, ca sa nu o coafez putin verbal. Aseara nu mai aveam putere. Dar e o lume mica:)
Suntem bine. Monitorizam copilul zburator si ne rugam sa treca repede si balbaiala si ne apucam sa verificam si dintii de soarec si o sa fie totul bine. Nu de alta, dar ne asteapta un Craciun de vis si vrem sa facem un super dans langa brad si sa cantam frumos, in gura mare "la multi ani!"
La multi ani bunica Dusica, mama mea, cea mai buna din lume:)

si un cadou special
http://www.youtube.com/watch?v=EHJOiMWR8GE&list=UURw_fNxfbKX3hqWblfz7XPg&index=4&feature=plcp

Pierduti printre sms-uri

Imi iubesc telefonul. Il iubesc pentru felul in care face poze in liniste la ora 7 dimineata. Il iubesc pentru ca imi spune cat e ceasul, cum e vremea in Thassos, unde ma aflu, cine mi-a dat mail, cine a dat like la o poza, il iubesc pentru ca imi pastreaza muzica, pentru ca ma anunta cand trebuie sa platesc rata la masina, cand expira casco. Il iubesc pentru tot ce NU este un telefon si il urasc pentru altele.
Il urasc. Il urasc pentru felul in care fiecare sms are 2 sensuri in functie de cat sunt de grabita cand scriu/citesc. Il urasc pentru felul in care m-a lasat sa scriu sute de ganduri care ar fi sunat mult mai bine cu viu grai, spuse in fatza unui om. Il urasc pentru ca este o ispita. Unealta diavolului. Moartea iubirii. Il urasc atat de tare! Il urasc pentru cum imi arata ora la care s-a citit un mesaj. Il urasc pentru ultima luna din viata mea. Pentru ca nu a fost un telefon bun. Pentru ca nu a stiut cand sa ramana fara baterie. Pentru ca "The Adjustment Bureau" au renuntat sa isi faca treaba si m-au lasat sa-mi tai craca de sub picioare, eu aflandu-ma intr-un copac foarte inalt si stufos..M-am facut zob pana jos..
Il urasc pentru cum pastreaza numerele pe care eu le sterg. Il urasc pentru cum refuza sa stearga singur poze..Il urasc pentru melodiile "noastre" care incep sa cante pur si simplu cand eu ating o iconita portocalie..
Si apoi il iubesc din nou. Pentru ca eu nu urasc. Pentru ca sunt doar o "inversunata" care vorbeste/scrie mai mult decat trebuie. Si incep sa ma urasc pe mine. Pentru ca nu am limite. Pentru ca totul la mine trebuie sa fie la "maxim". Totul este sau "cel mai frumos" sau "cel mai trist". Totul este drama sau comedie. Nu exista mediu metraj, ori e scurt metraj ori e lung metraj. Nu e niciodata soap opera, desi asa pare, din cauza ochilor care pisha frecvent..Insa nu e. Refuz sa cred ca traiesc "telenovele", mi-e jena de fapt..desi daca ma apuc de scris..atatea incurcaturi in scenariu, atatea lucruri care conduc la alte lucruri..e teribil!
Am stat in soare si am ascultat. Am si vorbit dar mi-a placut sa ascult minute in sir, asta e un lucru mare. Mi-am dat seama ca am uitat sa ascult, ca am auzit, dar nu am ascultat. Ca desi am fost rugata sa tac de atat de multe ori, eu nu am auzit si nu m-am oprit. Am vorbit si teoretizat. Singura. Singura pentru ca cel de langa mine obosise si plecase. Culmea e ca fix inainte de plecare aproape ma rugase sa tac putin. Dar eu nu am auzit, pentru ca ori a zis incet, ori eu eram foarte ocupata sa ma ASCULT pe mine. Cea care le stie pe toate, pentru ca am citit eu intr-o carte cum e cu viata si am vazut eu intr-un film si EU STIU mai bine, caci eu sunt "miezul". Pentru ca EU am auzit de atatea ori cat sunt EU de misto si cat sunt eu de placuta si cum sunt EU..
In realitate eu nu am mai fost nimic intr-o zi. Am disparut in dimineata in care nu am mai dat sms din trafic. Eram foarte ocupata de MINE. Asa ca mi-am zis ca nu are rost sa mai scriu "buna dimineata iubire" sau "ce zi minunata iubire! e soare!" pentru ca oricum e soare si oricum e doar buna dimineata ...Si o sa mai fie si maine, nu? Muzica la maxim, trafic, birou, treaba, pranz. Sms. Treaba, cafele, fete "razande", povesti, glume, munca, filmari. Sms. Acasa, iubire, parc. Sms.
"Noapte buna iubirea mea. Vorbim maine"
Urasc virgula. Si felul in care oamenii o urasc si nu o folosesc, crezand ca nu e importanta. Virgula schimba vieti. Topica cuvintelor face asta, la naiba! Un cuvant rupe o inima in doua. Nimanui nu ii pasa de gramatica, eu insami scriu "razande"..si imi pun ghilimele ca sa se stie ca nu sunt proasta (azi).
Urasc autocorectorul care uneori e simpatic..dar nu a fost cu mine..urasc dimineata in care, adormita fiind, am citit "ma trezesc" in loc de "trezeste ma". La 9:45. Era o dimineata importanta. Dar eu in dimineata aia eram adormita si nu am vazut. Nu am vazut si nici nu am reciti mesajul pentru ca nu mi se parea important.
Pentru ca nu era cu "iubire" sau cu "te iubesc", deci nu putea sa fie ASA de important. Cuvinte. Cuvinte drog, care dau dependenta si te distrug. Am zis bine drog. Love junkie, iaca..
Numele meu il stiti. Am fost dependenta de "te iubesc" si am luat-o razna cand "dealerul" meu a ramas fara marfa. Asa ca am facut ce face orice drogat nenorocit. Am cautat un drog mai prost si mai ieftin si mi-am dat sms cu alti oameni:)) Si daca a mers si am ras, am crezut ca e ok. Ca pot sa traiesc si fara praful alb si scump, ca pot sa traiesc fara teiubescfrumoasameamiedordetine. Nu a mers. Nu am trait. Sevraj.
Nu merge nimic. Nu a mers. Nu exista terapii pentru love junkies. Nu exista nimic. Nu exista alt fel de sms/mail/mesaj. Daca nu vorbesti fatza in fatza nu stii prin ce treci, nu stii unde esti, ce ai de facut. Nu exista nimic care sa inlocuiasca "te iubesc". Imi vine sa imi scriu pe un tricou "ia-ma in brate" si sa trec pe langa oameni si ei sa ma ia in brate. Atat. Fara sa ma iubeasca, fara sa imi scrie asta, fara sa nimic..
Dar ma tem de oameni. Ma tem de mine. Mai bine dau un sms in care sa le zic sa vina sa ma ia in brate?!

Note to self: intr-o zi trebuie sa incerc sa inteleg ca iubirea nu se scrie, e destul cand se simte. 

Dream on

Copilul viseaza in cearsafuri roz si imi zambeste in somn. Eu stau de minute bune si o privesc, framantata de ganduri si iubiri neimplinite. Ce greseala de neiertat. Iubirea este de atat de multe feluri, eu ma lamentez dupa forma ei cea mai gresita in loc sa apreciez iubirea care se afla la cativa centimetrii de mine. Mana ei calda ma cauta in miez de noapte, avem un joc secret, ea ma gaseste, eu ii pup mana, ea ma mangaie si apoi, cu ochii inchisi, adormita, imi gaseste fata si ma pupa, ma pupa pe obraz, pe ochi, pe nas, pe frunte. Se intoarce si adoarme..
Cat de absurda pot sa fiu sa mai cer ceva?! Orice pe lumea asta? Cat de egoista sa fiu incat sa mai cer iubirea altcuiva, cand eu deja am toata iubirea de care am nevoie, pe lumea asta?! Si cat de stupida pot sa fiu cerand iubirea cuiva care nu mai exista in ecuatia care ne include deja pe noi doua?!
Sunt. Am fost. Sper sa nu mai fiu. Sper ca plecarea la Timisoara sa fie cel mai bun lucru pe care puteam sa il fac ACUM.
Inca ma salveaza visele. Am avut nevoie de revenirea unui om drag in viata mea si doua randuri scrise de el, ca sa visez din nou frumos si sa ma trezesc bucurandu-ma si multumind lui Dumnezeu ca 2 randuri ma fac fericita:)
Randurile cu ganduri bune, randurile cu "I do" ca raspuns la "tie nu ti-a fost dor de scriitura cu mine?", randurile zilnice cu fetele dragi si rabdatoare, toate se aduna iubirii de mai sus, din patul meu cald de acasa. Mesajele cu "ce faci floare, vii azi la noi?".."ce faci ciuci?" .."miss u" ..oameni vechi si oameni noi mereu mai aproape decat le dau eu voie, intrand in sufletul meu si incercand sa inteleaga unde m-am pierdut..
Eu stiu exact unde, doar ca am uitat cum sa ma caut.

Iti multumesc. Imi multumesc pentru ca mi-ai dat curajul sa te aleg pe tine. Iti multumesc pentru lunile in care am fost cel mai fericit om din lume. Imi multumesc pentru fiecare te iubesc pe care mi l-ai spus pana acum si pentru cele pe care le voi mai auzi ani de zile. Iti multumesc pentru cum imi stergi lacrimile de pe fatza si mi repeti ca TU ma iubesti NUMAI pe mine. Iti multumesc pentru fiecare noapte si zi petrecuta impreuna. Si te iubesc, caci cumva, fara sa ma prind, TU m-ai facut INTREAGA. Tu..iubita mea:)