Libertatea din mine

sunt o mama rea. una care tipa la copil, care are nevraligii intercostale de nervi, care impinge carutul cu viteza ..doar, doar o sa taca copilul. Copilul care este cel mai bun copil din lume. Copilul care ma lasa sa pictez pereti toata ziua. Copilul care danseaza cu mine toata ziua. Copilul care ma ia in brate si ma iubeste intr-un fel pe care nimeni nu il poate intelege, decat daca are un copil cu care imparte o viata.

sunt o mama buna. una care invata zi de zi sa fie si mai buna. Una care renunta cu drag la orice, scuzandu-se cu ajutorul copilului. Una care face o drama din plecatul din club, dar care pleca cu viteza, de dor, de dorul de a ajunge acasa, in pat. In pat langa omul mic si cald.

sunt o mama singura in cel mai bun sens al cuvantului. Suntem singure amandoua si toate trei, caci si mama mea e singura cu noi de cand tata a plecat la bunica si ridica locuri magice ca sa nu mai fim printese fara de castel. Sunt asa de singura incat ma distreza cum de pot sa fac totul excelent, fara sa ma deranjeze si prostia altuia. Ma minunez numai de a mea. I've trashed the bedroom. Am vopsit usa. A iesit bine. Apoi am stricat-o cu niste stickere din Maria-Mirabela. Am pictat niste flori uriase si hidoase pe perete. Le-am urat imediat ce le-am terminat, caci erau mari si .. aveau ceva legatura cu niste frustrari ale mele. Apoi am pictat o lalea. Regalitatea din mine nu se dezice, desi sunt o biata paizanca olteanca si nu prea..Apoi am pictat interiorul usii. Asta a iesit cel mai bine. Si apoi o pisica pe acel perete din spatele usii. Si niste fluturi ce s-au scurt insangerati. Am acoperit florile frustrarii cu un catalog benetton, minunat realizat, colorat, cu copii frumosi si ..colorati si ei. Peretele cu lalea l-am transformat in ocean si doresc sa impletesc navoade in care sa ascund minuni si scoici..Ca ea sa stie ca noi suntem amandoua o apa. Si un pamant. Si o lume. Nu fac nimic pentru ea, ea este o scuza. Fac totul pentru mine, de frica sa nu ma pierd. Si da, admit ca am fost pierduta si m-am lasat asa. Singura si pierduta si atat de fericita in nefericirea mea si atat de noi doua in singuratatea mea.

M-am regasit in ziua in care am pictat oceanul. Pictat e foarte mult spus. In realitatea am sacrificat o jumatate de tub de acril albastru, un trafalet ieftin si o protectie de saltea pe care am stopit-o. Am rulat trafaletul si m-am tot gandit cine sunt eu. Am avut o zi intreaga eu cu mine, fara internet, fara tv. Eu cu mine si radioul. A fost ca in vremurile bune, doar ca atunci eram eu cu mine si radioul in masina. Vremurile gandurilor pareau apuse, dar nu's. Gandul este. Copilul mi-a lasat vreme sa ma gandesc, din cand in cand venea, desculta. Asa se razvrateste ea. Arunca sosetele. Si plange. Plange dupa putina atentie. Probabil ca majoritatea copiilor, cei care duc vieti banal de normale, se bucura de atentie la dublu. Cand mama nu mai poate, apare in peisaj tata. Dragostea cred ca este la fel, cel putin asa o percepe copilul. Nu stiu..eu asa am simtit, ca mama si tata ma iubeau la fel. Kate nu are parte nici macar de toata atentia mea, pentru ca eu ma caut. Eu pictez oceane si ascult Guerilla si ea nu poate dansa pe muzica aia, dar iubeste albastrul. Si ma iubeste pe mine, pentru ca o las sa isi bage mainile in vopsea si sa..picteze. Oceanul este al nostru. O zi pe saptamana suntem libere. Eu mai mult decat ea. Depindem una de alta, dar ea, in generozitatea ei, ma lasa sa fiu libera pana termin de gandit o dunga pe un zid. Ma asteapta sa am senzatia ca am gasit ce caut, desi eu nu stiu ce cautam..Ma scoate din minti cu strigatele ei de dor, si desi o aud, sunt prea ocupata sa amestec albastrul cu alb si sa imi imaginez corali si pesti colorati. Ei nu ii pasa despre oceanul meu, ea vrea doar sa o iau in brate si sa ma stranga cu mainile ei mici. Nu ma pupa, nu face niciun gest de tandrete in plus, doar se lipeste de mine. Si eu stiu ca libertatea este in mine, ca nu voi mai putea sa fiu de fapt libera niciodata, ca asa cum m'au incorsetat penibil, atatea si atatea iubiri, nu voi mai fi. Caci acum este o altfel de iubire. Una responsabila. Una cu frici. Una care de fapt ma elibereaza de multe penibile incorsetari. Nu am timp si nervi decat pentru ea si oceanul si peretii mei. Si muzica mea. Si filmele pe care Momo si Andra mi le dau, simtind ca atat a mai ramas din ceea ce credeam ca era libertatea mea.

Asa ca va spun.Cine are copil, il merita. Copilul iti schimba viata. Copilul te schimba pe tine. Daca nu esti pregatit, nu te arunca precum bourul, cu capul inainte, caci nimic, dar nimic!! nu va mai fi la fel:) Am vazut un filmulet la cineva. Multi oameni erau intrebati care este cel mai mare regret al lor. Si oftau..Si era o intrebare grea. Dar eu stiu raspunsul pentru mine. Eu am un singur mare regret. Regret ca nu stiu sa ii dau lui Kate tot ce in mod normal ar trebui sa primeasca de la mama si tata, la un loc. Regret ca TOTUL meu nu va fi niciodata destul pentru ea. In rest stiu cu siguranta ca vom avea o viata minunata. O viata cu pereti pictati si cu poze lipite. O viata cu fete frumoase care ma trimit cu sufletul la libertatea mea. O viata cu prieteni buni care stiu ca un singur mail imi face ziua PERFECTA. O viata in care barbatii par (cel putin in ultima vreme) un rau necesar..si atat.

Si da, te iubesc dragule iubit de toti. Sa nu imi comentezi, ca sa nu stie nimeni ca pe tine te iubesc :)) Nu iti mai pun etichete, ca sa nu te mai streseze mailurile unor dame nefu^%$%#$%$%, pf! pardon!!

Vroom-vroom cu volan

Am facut-o si pe asta. Azi am facut primul meu drum lung cu masina+copil, doar noi doua, singurele. O parte din drum am cantat. Eu. Am incercat sa ma simt singura cat am putut de mult, dar ma tot striga cineva din spate. Apoi s-a facut jumatatea de drum si pe cand ne apropiam de prelungirea Ghencea am auzit un horcait suspect. Si m-am uitat spre dreapta drumului si nu, nu aveam unde sa opresc. Pe contrasens, loc ioc, gard, linie de tramvai. Si ea belise niste ochi de capra si tot scotea sunete si sunete alea erau ceva oribil. Pe care l-a varsat si s-a albit la fatza apoi a devenit roz si minunata..Si eu am trecut de semafor si am vorbit cu ea mereu si i-am spus ca o sa fie bine, ca a trecut. Si trecuse. Erau niste blestemati de muci. Pe care ii urasc maxim. Cu o groaza de nedescris..Urasc toti mucii din lume din asa de multe motive, incat as avea nevoie de timp sa scriu..

A fost bine primul drum, am avut noroc de oras liber, nu as merge cu ea drum lung si ea cu muci fiind. De fapt nu as merge cu ea singura in spate niciun drum decat daca e de maxima placere, cum a fost cel de azi. Pentru ca nu pot sa fiu asa de stresata..Si mi-e mila si de ea. La intoarcere a fost buna si cuminte. Si eu asa de obosita ca nici macar nu i-am mai cantat. Dar ne-au incantat Gasca Zurli si cd-ul cu Tiribam Tiribum. Ei cantau, Kate aplauda. Acum vorbeste cu tataie la telefon, ii spune cum a fost la mosie, ce minuni de catei a vazut, cum a dormit de bine, la racorica..

Nu am mai scris de multa vreme. Am stat 2 saptamani acasa, la bunica. A fost minunat. Am venit la Bucuresti, am fost racite 1 saptamana. Pediatra e plecata din tara si sa fiu sincera sunt satula de doctori care imi spun telefonic ce am de facut, de parca am un carnetel lipit pe cur in care scriu repede, repede tot ce dicteaza ei..Este prima raceala care ma sperie, dar nu e o drama, vor urma si pojarul si alte multe minuni, bucurosi le-om duce toate..Cat timp suntem fericite noi doua, toate trec. Si trec de 1 an si ceva, si se uita si parca vaz cum, maine-poimaine va anunt ca suntem la gradi, apoi pun poze din prima zi de scoala si tot asa..

Viata noastra este minunata. Si ne suntem sufieciente una celeilalte, asa ca mergem mai departe la fel de fericite ca si pana acum, fara sa ne facem program in fct de oricine de pe planeta aceasta. Este asa de bine..Mi-e foarte somn asa ca va pup si va arat chiar si o poza foarte draguta..asa, de noapte buna..

Ah! Am uitat. Kate merge de cateva zile. Singura, cracanata ca o ratza. Si vorbeste. Dar ce face cel mai bine este..DANSUL:)) o sa o filmez si va arat, ca sa nu aud vorbe prin sat ca sunt ca tiganul si imi laud puiul cel negrutz

Partea foarte buna vs. cealalta parte

O margareta are o emisiune care se numeste Partea Buna. Nu am reusit sa prind postul de radio si sa ascult pana acum, pentru ca ba doarme K, ba nu stiu cat e ceasul..

Dar astazi, soare fiind pe cer, am mers la plimbare si m-am tot gandit la partea buna. A cui? A vietii in general. In timp ce ma gandeam la partea buna m-a lovit un gand frumos..Am parte numai de parte buna de ceva vreme..Cautam o alta parte decat partea buna si pentru ca nu am gasit o parte rea, ce am gandit am denumit partea cealalta..

Am 33 de ani. Asta e partea buna. Cealalta parte este ca as fi vrut sa am 23 si sa am aceasta minte si acest copil si aceasta viata. De ce? Nu pentru mine. Ci pentru ea si ai mei. Ca ai mei sa apuce sa fie strabunici. Asa cum e bunica mea acum. Caci asa de fericita cum este bunica atunci cand rade, cu fetitele in brate - eu nu am mai pomenit..Nu am mai auzit pe nimeni atat de fericit..As vrea ca ai mei sa ajunga sa fie fericiti cum e bunica. Acesti 33 de ani au fost minunati. Imi mai doresc inca 66 la fel de frumosi. Da, vreau sa traiesc mult..Dar vreau sa traiesc mult alaturi de toti cei dragi.

Am un copil. Minunat. Asta e partea cea mai buna. Sunt o mama singura. Asta e cealalta parte. Dar e o parte despre care nu am nimic de spus pentru ca nu stiu nimic despre aceasta treaba. Nu ma simt singura deloc de 1 an si ceva. Nu mai sunt si nu voi mai fi singura niciodata. De asta nu stiu cum e cu cealalta parte a "mamei singure".

Mi s-au cernut prieteniile singure. De ani de zile lucrurile se aseaza pur si simplu. Eu fac sau nu ceva, oricum ce trebuie sa fie, este.

Statul acasa si realitatea cruda

Sunt comoda. Se stie. Am auzit si atatea critici la adresa mea, ani de zile..is satula. Comoda si satula. Comoda eram si inainte, comoda sunt si acum. Mi-e lene si bine. O lene activa ce-i drept..Niste tipe misto, mame, s-au intors rapid la munca, adica la cateva luni dupa nastere. Eu as sta acasa pana cand face copila 7 ani. Desigur as ramane mama singura pana s-ar duce ea la scoala, caci statul acasa = zero viata sociala. ZERO. Nu va mint. Zero nenica. Daca televiziunea nu ar fi de rahat si daca as avea casa mea, poate ca statul acasa nu m-ar tampi de tot..Insa deocamdata sunt comoda si la tv is numai mizerii, casa mea e casa noastra, sunt tampita, e clar. Sa va spun cum e acasa, caci atunci cand mergi la birou habar nu ai!! O sa va spun cum e acasa povestindu-va de fapt cum era viata cand mergeam la munca. Trezitul era si a ramas o corvoada. Nu mi-a placut niciodata sa am program, sa fiu obligata sa ajung la ora X la birou. Slava Domnului ca m-au iubit sefii si nu ma certau ca ajung dupa ora X..si cand nu m-au mai iubit eram gravida si nu se facea sa certi Oul Kinder, caci abia se rostogolea saracutul..Ma trezesc greu pentru ca visez frumos si as dormi cu visul meu cu tot. Acum ma trezesc cu visul devenit realitate. Visul ma impunge cu degetul in ochi si ma intreaba ceva intr-o limba pe care in visul vis o stiu, in realitate nu o pricep. Visul devenit realitate ma musca de fatza si ma trezesc. Ma trezesc alaturi de aceiasi 2 barbati (deveniti 4) - toti la antena 1. Cafeaua mea s-a transformat in duteiaoala si tigara in stailangaoalapanafacepipi. Aceiasi durata de timp, ochii mei lipiti de somn. Mai buna si mai sanatoasa transformarea, va asigur! Apoi eu nu ma mai imbrac. Cand mergeam la birou imi placea maxim sa ma imbrac. Imi placea sa fac dus, sa ma fardez, sa aleg haine. Acum fac un dus pe fuga, nu ma fardez aproape niciodata, nu aleg haine. Pentru mine nu aleg. Aleg insa haine si imbrac zi de zi un copil. De cam 2-3 ori pe zi. In functie de cata apa varsa pe ea, cata mancare..

In loc sa plec la birou, acum plecam in sufragerie. In loc sa ascult Guerilla la volan si sa ajung cantand la munca, acum ascult muzica doar pe computer si cel mai des muzica este exclusiv pentru a dixtra maxim copilele (execut impecabil dansuri orientale, ajutata de recuzita din dotare, cadou de la Eghipet, numai bun de legat in jurul shalelor). In loc sa mananc eu diverse la volan, in drum spre munca, acum mananca omuletii cei mici chestii bune la gust, de oameni mici. Apoi ne uitam la tv. Adica nu ne uitam, caci eu sunt deseori lipita de aceasta unealta a diavolului, computerul. Tv se uita la noi. Nu pot sa va spun ce este la tv in timpul zilei, caci e rusine, dar Doamne!! Trebuie sa va luati liber si sa vedeti!! Cand zice cineva Mare ti-e gradina Doamne, bine zice. Ma uit la Nora pentru mama si la Te vreau langa mine. Ca sa nu mai vad Tanar si nelinistit. De fapt aceste 2 emisiuni le AUD, caci de vazut, vad chestii pe net. Tot AUD si alte emisiuni. Incredibile. Senzationale. Nu glumesc, vorbesc foarte serios! In timpul in care noi munceam, la tv avea loc CEVA. Nu am stiut asta ani de zile..Nu am inteles ani de zile cine sunt oamenii care se duc in mall in timpul saptamanii, in mijlocul zilei. Nu am inteles cine sunt oamenii aia care stau acasa si se uita la tv. Acum stiu. Sunt somerii, pensionarii, chiulangii de la scoala, mamele si EU.. Ma uit si ma minunez. Cand vedeam glume la Mondenii facute despre emisiuni si seriale radeam ca proasta pentru ca erau misto poantele, habar nu aveam despre ce emisiune este vorba. Ei bine acum stiu! Si nu mai rad la poante, caci is serioase glumele si emisiunile sunt..slabe nene..

In timpul in care, pe vremea cand mergeam la birou, ieseam la masa cu colegii si povesteam si radeam - ca durata zic timp - acum gatim chestii in portii mici, foarte gustoase. Totul pentru pice. Apoi picele se culca. Si eu mananc. Si mai stau pe net. Si mai vorbesc la telefon. Si apoi se trezesc fetele si mergem la cumparaturi sau in parc. Si mai vad oameni. Majoritatea cu copil atasat.

Orele trec si in vremea in care m-as fi putut afla in trafic cu Guerilla in urechi, ma trezesc pe fotoliu, cu ochii in monitor si urechile in niste mizerii teribile. Caci dupa-amiaza este cea mai urata parte din zi. Dupa-amiaza auzi povestile cele mai stupide, indiferent pe ce canal ramane tv-ul, tot mizerii auzi. Apoi se face seara. Mai mananca ceva copilele, mai dorm, se trezesc, facem baie si se culca si .. asa a fost ziua. De fapt asa sunt zilele. Si cu toate astea nu m-as intoarce la munca. Pentru ca tv-ul poate fi oprit si eu pot sa vad filme pe computer. Pentru ca dupa toate zilele astea care seamana ca picaturile de apa, vin zile superbe in care mereu descopar cate ceva din lumea cea mare. Pentru ca dupa ce trec toate zilele cu emisiuni si peripetii ale unor stupizi, vin zile in care ma vad cu putinii oameni care au ramas importanti pe lume, in afara de ai mei si Kate. Oricum ar fi, acasa sau la birou, zilele trec.

O sa mai creasca copilul si o sa mai ies in lume si o sa mai vad oameni frumosi. Pana cand se va intampla asta, ma "vad" cu oamenii pe unde apuc, cel mai des in poze. Si apoi, mai e putin si vine vara, cu iesit la terasa, cu plimbari la soare..cu plecari de acasa. Realitatea cruda este ca statul acasa te tampeste, indiferent ce varsta ai:( Si desi am crosetat si cusut si pictat si gatit, m-am saturat de toate..asa cum si de job ma saturasem candva:))

E joi. la orele 21 vad la tvr 2 Arena Leilor. Pentru ca mi place. Pana la 9 le voi dansa fetitelor, intru ras si veselie.

Lui Gabi S, stie ea care, pentru ca nu mai are FB

uite fata ce minune. Si tu sa renunti la fb, sa te dezici de noi si de tehnologie!!

Poveste cu La multi ani

Ramasesem datoare cu o poveste, povestea sarbatoririi primului an din viata lui Ou, devenita baby K apoi Kate si Katerina-Katerinka. Ziua lui Kate a durat cam 2 saptamani, a inceput frumos, inainte de ziua ei. Prima petrecere a fost acasa, alaturi de prietenii mei fara copil inca (ha!!), gasca mea draga, de care mi-e dor, dor, dor. Am gatit pentru ei cu drag si mi-a fost asa de dor de noi incat odata ce ne-am strans, recunosc ca eu am reusit sa ignor copilul si m-am rasfatat bucurandu-ma de noi toti impreuna, shame on me! Asa de distrusa eram ca nu am facut poze, dar atat de dor imi fusese de toti, incat nu a mai contat ce n-am facut, ci a contat ca eram impreuna. Copilul a fost cuminte, fiind acasa la ea, niciun stres major nu s-a "intamplat". Fetitzele mele frumoase au primit cadouri, amantrei, adica Kate, Gia si desigur si eu!! Caci fetele mele s-au gandit corect, dupa ce naste, gravida cea super alintata este definitiv uitata de lume si toata atentia tuturor se duce catre minunata progenitura. Desi..si ea, biata muma ar mai avea nevoie de niste atentie, masline:)) Fetele mele stiu. Si nu doar de asta le iubesc. Le iubesc pentru ca exista. Si desi eu le numesc fetele mele, ei sunt fetele si baietii mei frumosi, cei mai frumosi de pe planeta, s-a decis.

Asta a fost sambata. Am dormit cu pantalonii rosii cei noi, asa cum am invatat de la cei mai buni! Cand ai ceva nou si deosebit, trebuie sa dormi cu acel lucru, mai ales daca sunt..pantofi noi!!!

Duminca ne-am trezit si am plecat cu greu de acasa catre tatal lui K. Cu copil trezit din somn si ciufut, pe o vreme care parea ca se va strica. Din motive lesne de inteles copilul a plans pe toata durata vizitei, desi casa era plina de jucarii cu care si eu m-as fi jucat..Si exact cand credeam ca se calmase micul omulet simpatic, a avut loc un accident. Micul om a pus mana pe masa cu nume din carti si si-a tras una in gura. Fix in dinti. Urlete si circul de rigoare. Totul in contratimp, caci pe noi ne mai astepta inca o petrecere..Repede tort, repede scuze, pupat copil, multumit pentru intalnire si cadouri, sarit in taxi si ajuns cu tot cu zapada dupa noi la petrecerea oficiala. Aceea cu familia de familisti, cu copiii si parintii lor - gasca mea draga de Thassos. Copilul meu este un noroc, caci ma aduce alaturi de cei mai dragi oameni. Pana la ea, ne vedem la zilele celorlalti copii, insa acum..acum avem si noi, adica EU, copilul de sarbatorit, si mama ce frumos e sa fie si copilul tau sarbatorit!! Adica..e o senzatie pe care nu o stiam! Eu am fost mereu foarte fericita cand mergeam la petrecerile fetitelor mele devenite domnisoare, acum insa a fost altceva. Kate a adormit in caruciorul ei rosu si nou primit de la fete, noi am mancat si am petrecut si la tort s-a trezit si Zuzex, care saracutza nu prea intelegea ce si cum, dar i-a placut. Si mie mi-a placut si mai tare. Decat ca..in afara de poza facuta de Onuca, nu avem poze:( Poate pentru ca la toate aniversarile EU faceam pozele:)) Ce sa va spun? Ca am mancat cel mai bun tort? Ca toata lumea mea draga era acolo? Ca doar Gia lipsea, caci nu ne-am gandit cum sa facem sa fie si ea? A fost o petrecere foarte frumoasa si apoi am plecat acasa.

Si s-a facut luni si era ziua lui Kate. Am petrecut acasa, cu nasii lui Gia care ne-au adoptat si pe noi, cu Lys si Euu si ai mei toti. Am montat cu ta'su o super masina pe care Kate o sa o conduca..la anul, caci ii e mare, am mancat chinez si tort si am baut sampanie si am ras si am povestit pana cand m-am prins ca e noapte si Kate nu stie inca sa adorma fara mine.

Si au trecut zilele si a venit nasha din calatorie si intr-o zi ne-am adunat sa o sarbatorim pe mica princessa si sa ii rupem turta. Petrecerea a fost de vis, pentru ca in sfarsit de data asta Kate s-a prins ca despre ea este vorba. In fapt nashi-sa nu mi-ar fi dat voie in veci sa fiu vre'o secunda EU in centrul atentiei:))

Copilul minunat a ales de pe o tava exact ce stiam ca o sa aleaga, caci doar eu le pusesem acolo. Stiloul chinezesc, mostenire de la bunicul lui ta'su (cred ca eu si omul acela ne-am fi inteles foarte bine), o carticica de povesti cu Ianos Nazdravanul si lingurita de argint (tot mostenire de la bunicii lui ta'su). Deh. Intelectuala si coconitza, ce ma mira:)) A plans la tort la La multi ani, la fel ca si la celelalte petreceri, e speriata de vocile oamenilor, mi-e clar. Dar i-a placut martizpanul si mai ales lumanarea..

Copilul meu care roade cartile de hartie a implinit un an. Cel mai frumos prin an din viata noastra s-a scurs si l-am sarbatorit, petrecand spre al doilea cel mai frumos an din viata noastra. Si uite asa continuam pana la 100 de ani ai mei, am zis, am zis!

Tot aud ce mare curaj am avut sa pastrez acest copil. Nu e vorba de curaj, eu am stiut clar ce am vrut si desi am asteptat niste ani, eu cred ca am asteptat ACEST copil. Acum o sa astept o anume familie pentru mine si ea, nu ma voi grabi, caci o familie trebuie sa fie pentru o viata. Cum e si cu copilul de fapt, si ea e iubirea mea pe viata. Prima. Caci mai sunt niste iubiri de asteptat. Si cine stie sa astepte..uite cu ce minune se alege!

Noapte buna si La multi ani si voua si noua!

uite asa se lipeste ea de mama ei

momentul de cumpana, ce sa aleg mami, ce sa aleg nasho? (are ditamai cucuiul in frunte, isi trasese un scaun in cap cu 2 ceasuri mai devreme)

tort bun de la nasha

Asa arata zambetul meu zi de zi. De un an si ceva. Eu cred ca am ales EXCELENT. Si nu as schimba nimic..

ei bine mint. Ce as schimba e deja in lucru:)) Dar asta este o alta poveste si mai dureaza pana o sa va povestesc ce si cum.

....

A fost odata o fata. Singura la parinti, frumusica, destul de cuminte, inteligenta. A invatat bine toata copilaria - tatal ei era un domn extrem de sever.. apoi a mers la liceu si, sincera sa fiu, nu mai tin minte daca a fost si la facultate sau nu... Intr-o zi a cunoscut un baiat si, pentru ca din punct de vedere al parintilor tanarul corespundea, s-a casatorit cu el. Au facut 2 copii, si-au facut o casa. Apoi ea a devenit din ce in ce mai trista si el din ce in ce mai betiv. Copiii au crescut si au uitat-o intr-un colt din casa. El s-a uitat intr-un alt colt din casa, impiedicat intre sticle. Ea lucra intr-un mediu extrem de periculos, dar a reusit sa isi piarda slujba din cauza bolilor pe care, intre noi fie vorba, tot de acolo le adunase. Si au trecut anii si a imbatranit. Uitata in durerea bolilor ei, uitata intr-o camera. Stiti cat a imbatranit de fapt? Putin..putin de tot, insa parea batrana si aproape de moarte pentru ca de fapt nu o mai iubea nimeni. In casa lor 3 vieti imparteau 3 camere. Ea murea in ultima camera fara ca nimanui sa ii pese de fapt ca INCA nu murise. Povestea ei o sa fie scrisa intr-o zi pe larg, astazi nu va spun decat ca fata frumoasa si desteapta, fata care nu a vrut sa isi refaca viata, sa isi abandoneze sotul si copiii ca nu cumva lumea sa o judece, nu cumva sa sufere parintii ei sau sa o certe ca ii face de ras, nu cumva sa se auda la sat ca gradatul nu s-a dovedit a fi ceea ce parea..fata aia nu a mai vrut sa fie neiubita si uitata de toti, a plecat si ea.

Sunt convinsa ca nu a vrut sa plece.. mai avea multe de facut, in sensul in care mai avea ceva de trait si de iubit..dar a obosit si probabil ca a gandit ca e momentul sa isi lase copiii deja mari si la casele lor si pe domnul din sufragerie..i-a lasat sa isi vada de treaba lor pentru ca oricum ei o uitasera si in fapt nu vrusesera sa o iubeasca destul, incat sa o scoata din uitare si din camera aia ingrozitoare..

A zis tata ca uite, nici nu stii ce scurta e viata si cum mori asa..Nimic mai fals. Eu stiu in fiecare zi cat e de scurta viata si din cauza asta am viata pe care o am, fiecare zi traita cu bune si rele fara sa imi pese ce zice lumea din sat. E frumos sa ne iubim parintii, e extraodinar sa ne iubim plozii, dar e cum au scris niste scenaristi pentru un serial ..we live togheter, die alone. Asa ca azi am un gand care imi tine lacrimile in frau, fiind o zi in care trebuie sa fiu extrem de fericita si..nu pot..

Copiii sa creasca, sa ii iubim maxim, sa ii punem pe calea cea buna si apoi sa isi vada de vietile lor. Parintii sa ne iubeasca, sa ne ajute, sa ii respectam si sa ii iubim, dar si ei sa isi vada de vietile lor. Si noi, care suntem si parinti si copii, sa avem grija cea mai mare de sufletele noastre. Viata asta, dupa mintea mea desigur, este fix un mare avion in picaj. Nu ai vreme sa pui masca pe gura lui ma'ta sau a plodului, intai iti pui TIE masca, apoi nu ai decat sa salvezi pe cine e langa tine. Sunt foarte necajita pentru ca mama mea este cu un om mai singura de ieri..Mama mea a pierdut o fata a ei, una cu care a impartit anii de scoala, o fata care a fost prietena noastra si ruda noastra si..o sora pentru mama mea, asa cum sunt fetele mele pentru mine. Mama mea a pierdut pe cineva. Mie imi va lipsi telefonul si conversatia in care eu vorbeam minute in sir si ii spuneam ca totul o sa fie bine, ca trebuie sa aiba grija de ea, sa fie mai puternica, toate trec, totul o sa fie bine. Dar tot mie imi va fi si mai clar ca NIMIC pe lumea asta nu merita chinul de a nu te lasa iubit de cine te iubeste. NIMIC nu trebuie sa fie mai important decat pacea ta interioara, nicio relatie nu are de ce sa te tina legat intr-o drama, de frica lumei sau din cauza altor frici..Nu avem 10 vieti ca sa dam cate una pentru plod sau muma sau tata. Avem una in care nici macar nu trebuie sa ii impacam pe toti ci MUSAI sa ne impacam pe noi insine..Ca muma si tata au si ei viata lor si pruncu' creste si ajunge muma sau tata..

Eu sunt convinsa ca daca fata asta ar fi fost iubita si fericita, totul ar fi fost altfel..Asa cum sunt convinsa ca unii oameni merita sa fie fericiti si iubiti pentru a trece peste toate..Si mai sunt si oameni care nu merita sa fie iubiti si iertati..Dar si pe aia sa ii iubeasca cineva, mama lor..ca ea e vinovata de rele facute..

Bucuriile marunte iti pot schimba viata. Eu prefer si bucuriile uriase pe langa cele marunte. Si cand nu exista cineva delegat special sa imi aduca bucurii marunte sau uriase..poi mi le aduc singura, caci cineva trebuie sa aiba grija de mine. Eu.

In alta ordine de idei, astazi trebui sa va scriu o poveste minunata despre cum viata mea a devenit deosebita in acest prim an. Trebuia sa va scriu despre cum venirea lui Kate pe lume a facut totul sa fie minunat. Dar asta stiti daca aveti si voi acasa o Kate sau macar..un Petrica Almodovar cu coada de matza..Nu pot sa va scriu nimic despre acest prim an al lui Kate pentru ca cine a trebuit sa ma vada, stie ce simt si ..m-a deja vazut. Katerina danseaza in fatza mea pe o melodie olteneasca. Este o hora de mana. Matusi'sa ii striga dedicatia: pentru Katerina de la ma'sa. Desigur rad de mine desi imi vad moaca lunga.

La multi ani iubirea lui mama. Tot ce am promis ca fac pana implineste Kate un an, am facut. Sunt impacata cu mine insami si promit ca voi avea grija sa imi pun prima masca in avionul vietii. Viata o fi ca un fir de par din fund, scurta si plina de rahat, dar!!! viata mea este minunata si am de gand sa o pastrez asa pentru mine. Daca eu sunt fericita, Kate o sa fie si mai fericita. Si mama mea. Si tatal meu. Si sora mea..si gastile mele..Eu stiu ca sunt centrul unui univers:) Al meu.

La multi ani Kate, mami continua petrecerile de ziua ta asa cum poate.. mai avem azi una si inca una cand vine nasa si rupem turtitza si tu alegi chestii de pe o tava. Copilul Kate ma aduce aproape de toti oamenii pe care ii iubesc. Ii multumesc pentru asta Celui de Sus, caci..s-a super ocupat.

Gata

M-am dat cu metroul, am vazut cea mai frumoasa fata, am baut o cafea, am povestit o viata intr-un ceas, am stat un alt ceas la o coada, am facut planuri cu mama, am aflat o veste neplacuta, am platit niste taxe si sunt pe cale sa imi pun liniste in cap. Totul intr-o zi, prima zi cea mai lunga fara Kate. Cum a fost? Pai..ciudat. Caci dupa ce am rezolvat hartii, am facut cumparaturi pentru prima ei petrecere de zi de nastere din lungul sir de petreceri care incep ..maine si se termina peste o saptamana, cand ii taiem FIX UN FIR DE PAR din cap si ii rupem o turta frumos impletita si mancam ..chinez (mwahaha!) am ajuns acasa unde copilul cu ochii mici mi-a aruncat o privire cu repros si a refuzat sa ma ajute la revenirea anumitor parti ale corpului mei la o stare ...mai putin dureroasa as zice..Si nu doar ca nu a vrut sa ma ajute, dar s-a super razbunat si a mancat un castron plin de iaurt cu biscuiti ..Apoi ne-am pupat si ne-am iubit si in sfarsit a adormit. Nu am avut asa o zi plina de mult de tot. Cam 8 ore fara ea, ciudat, ciudat rau de tot. Dar a meritat! Pentru ca acum stiu EXACT locul din care ii voi cumpara cele mai frumoase chestii din lume, la preturi ok! Asa ca daca aveti de gand sa dati bani pentru voi sau pruncii de acasa (sau din gasca), pe Magheru exista ZUZA, un loc in care eu m-am simtit fericita si am uitat de tot si de toate, si m-am bucurat de haine frumoase, de jucarii deosebite, de caciuli colorate, caluti care zboara in miros de levantica, soricei cu picioare lungi de panza, mobila de lemn colorat pictata, o vaca cu 4 roti, spatar, loc de pun un copil, loc de impins de catre alt copil..s-a inteles ceva?!

Aici e site:

http://www.zuzahandmade.ro/. Acolo e povestea. Sambata vin personaje si joaca scenete pentru copiii urbei, indiferent de varsta. Nu stiu daca dau si prajituri..Sunt niste fete extrem de dragute acolo, acum citesc pe site ca se organizeaza si niste workshopuri interesante:)

Mi-as placea sa ma duc acolo si eu cu zuza mia. Papusile lor sunt hand made si unicat unele dintre dansele, preturi pe masura..dar vai..ce papusi frumoase..Genul ala de papusa pe care nu o uiti niciodata!

Iar hainutele ..cam ce fac eu cu blugii mei, mie. Adica infrumusetare manuala. Zi minunata. Cu dor de popil..dar macar am vazut minuni din lemn. Pentru popil..

Grey's anatomy si noi

Cu serialul asta am inceput sa fiu gravida si tot cu el am nascut. De doua zile vad sezonul 7. Vad si cuget. In primele luni de sarcina plangeam pana mi se umfla fatza. Plangeam pentru ca nu intelegeam cum e posibil ca tocmai EU dintre toate "ramasele" sa fiu aia care nu se marita imediat:)) Ce patetica jale..Lunile treceau, episoadele curgeau. Lacrimile au curs pana in luna a noua si ele. Nu neaparat in paralel cu brain cancer=ul lui Izzie cea care parea nebuna. Si eu paream nebuna de legat..Am auzit asta 9 luni. Am fost mai putin nebuna cand s-a aflat ca vom avea o fetita. Si am mai fost ok cand, dupa ecografii, dormeam la el acasa. In rest? O nebuna de legata, numai buna de dus la ospiciu.

A trecut un an. Mie nu mi-a trecut nicio zi fara sa fiu fericita alaturi de copilul meu. Chiar si in zilele in care urla din rarunchi, eu eram fericita, caci urla A MEA. Acum incepe sa mearga, vorbeste cat e ziua de lunga, ma mangaie, ma cauta prin pat noaptea si se lipeste de mine, imi zice mama si stie ce inseamna. Am exact copilul pe care il merit. Am lasat insa ceva neterminat si asta e singurul meu mare regret. Asa ca imi promit ca pana pe 7 martie, ma urnesc si fac ceea ce trebuie. Asta inseamna ca am cateva zile in care voi alerga pentru copilul meu si pentru linistea mea. Caci desi nu sunt suparata, ma macina ganduri despre viitor si as vrea sa nu imi mai alimentez crizele de bila si episoadele de bolit cu ganduri negre.

Acum cateva minute Kate s-a intins pe burta si de nervi a dat cu capul de podea. Cu tot cu dintii ranjiti. Rezultatul? Lacrimi si o buza sparta. Acum rade si a uitat tot. Ii tot spun sa nu planga, pup eu si trece. Eu o pup si ea ma musca.

Nu mi-a fost rau niciodata in cele 9 luni de gravidie, nu am zacut decat in ultimele luni, cand..nu aveam de ales. Dar de durut, nu m-a durut nimic.

De cand am botezat copilul mi-e rau mereu. Si stiu ca tot raul asta vine din ganduri, am lasat niste chestii ne puse la punct si platesc pentru prostia de a crede ca timpul le rezolva pe toate. Timpul nu rezolva decat dureri. Pe care..le uiti. Iar eu, eu nu vreau sa uit, eu vreau sa ajut timpul sa rezolve probleme care sa nu mai apuce sa devina dureri. Pentru ca durerile mele ar afecta-o pe Kate.. Apropos..daca mor cumva inainte de a ajunge foarte batrana, slaba si bronzata de la traiul cu desfrau, sper ca clar pentru toata lumea ca al meu copil va fi crescut de mama si tata sau de sora mea. Ca sa fie scris negru pe alb, zic.

Raul meu nu e aducator de moarte, si asta sper ca e clar:)) Mi-e rau de neroada, las nervii sa ma macine in loc sa tai de la radacina raul. In loc sa ma mobilizez, stau. De 1 an de zile stau. Nu stiu ce astept, caci nimic nu are cum sa vie..Langa mine sta cel mai bun lucru care putea sa mi se intample..eu stiu ca ceea ce urmeaza este minunat, astept minunile, le descopar zi dupa zi. Si totusi, faptul ca am lasat ceva neterminat ma distruge psihic si da, poate sa para o nebunie, dar asta ma imbolnaveste. Nervul si sictirul, scarba ..E tarziu sa plec acum de acasa, desi ..as putea sa dau o fuga sa rezolv macar niste lucruri simple..Dar si maine e o zi. Sper ca maine e ziua in care ma ocup si incep sa termin.

Pana una alta, sezonul 7, episodul 3.

Uitarea

Am uitat. Am inceput sa uit treptat. Mor ganduri in minte. Mor amintirile. Uit putin cate putin. In adolescenta imi doream o amnezie, sa uit tot ce mi-a facut el. Si anii treceau si EL era altcineva si amnezia nu mai venea. Acum nu mai vreau sa uit si uit. Inainte de nastere eram neglijenta si nu imi pasa ce uitam; am fost avertizata ca dupa nastere o sa se agraveze treaba. Nu am crezut. De fapt uit. Nu uit chestii importante, vitale. Uit nume de oameni. Numele unor filme care mi-au placut. Uit carti pe care le-am citit. Uit oameni pe care i-am cunoscut. Poate ca as putea sa cred ca uit tot ce nu imi mai foloseste. Ar fi frumos sa uit asa, nu?

In timp ce scriu ea imi pune mainile pe tastatura si apasa, ma atinge pe fatza cu baloane pe care le face din saliva ei. Mam mam. Atinge ecranul si zice ceva cu tz, rade si vrea sa o bag in seama. Uitarea este o boala oribila. Acum stiu de ce mi-e cel mai frica pe lumea asta. De uitare. Mi-e groaza ca voi uita tot ce a fost frumos pana acum, in acesti 33 de ani..Tot ce a fost important e scris, frumos sau urat, e scris si..ramane. Dar nu vreau sa ajung sa scriu tot ca nu cumva sa uit..as vrea sa imi aduc aminte si nume si piese si filme si carti, asa cum imi aduceam aminte mai demult.

Recunosc ca parca as vrea sa uit tot ce s-a petrecut anul trecut pe vremea asta, nu pot si de asta nu merg mai departe, dar as vrea. As uita lunile anavladice, as uita tot ce am deja scris intru pastrare. As uita doar ce mi-ar conveni, asa ar fi frumos. Si m-as bucura sa pot sa imi aduc aminte niste ani in care eram foarte fericita. Nu am uitat absolut tot, dar ce imi amintesc, este intr-o ceatza deasa..

Anul trecut pe vremea asta aflam ca nu sunt o nebuna si o psihopata care terorizeaza o alta femeie. Mi-e sila. Inca. Nu cred ca o sa scap de senzatia asta de voma multa vreme. Toata lumea ma imbarbateaza, dar eu stiu. Am o sila scarboasa, daca poci sa zic asa. Cu care incerc sa invat sa vietzui..Rar imi merge..Tot ce aud ma face sa rad. Cum adica o sa uit? O sa creasca fata si eu o sa gasesc pe Fat Frumos si el o sa ne iubeasca si o sa vad eu cum o sa uit tot si vai ce frumos o sa fie. Riliiiiiiii??? Cred ca e nevoie de o armata de Feti Frumosi ca sa uit.. Am avut nevoie de o nastere ca sa uit detalii lipsite de importanta, cred ca numai cand o sa mor o sa uit ce mizerii am trait anul trecut. Si da, merg mai departe si caut o cale sa dau la schimb detaliile lipsite de importanta pe care le-as mai putea uita. Le schimb si cer sa uit mizeriile. Tot uitare este, nu? Undeva in cap is niste fire cu mufa, trebuie doar sa nimeresc gaura. Stiu natangi care au nimerit gauri, ma surprind si acum, daca natangii au putut, poate pot si eu. Doar is gaurile mele..

As dori sa imi aduc aminte intr-o secunda. Ce? ... Totul:))