Vineri

Nu stiu cand au trecut zilele. Stiu ca astept noaptea pentru ca in vis totul este calm. Ma vad cu oameni dragi, cunoscuti sau nu. Dansez. Cele 7-8 ore de somn au devenit minunate, mai ales datorita felului in care ma trezesc - langa un om mic si cald care nu conteneste a imi declara dragostea ei. Perfecta. O dragoste pe care uneori simt ca nu o meritam, inca ma macina vina de a ma intoarce la lucru si a imi parasi copilul..As fi preferat sa fiu casatorita cu un domn instarit care sa ma lase sa stau acasa? Nu stiu. Nu as fi preferat sa fiu casatorita, cred..Cred ca groaza de a vedea divorturi pe banda rulanta a ucis si ultima mea speranta de a mai crede ca exista relatii ok intre oameni. Desigur pot sa fiu contrazisa azi. Si maine. Am fost. Cateva luni mai tarziu am aflat ca zisii "contraziciosi" divortasera. Oamenii nu se mai iubesc. Hartia care legifereaza (my ass) o iubire/relatie nu are nicio valoare. Nimeni nu mai lupta, mai nou toti STIU ca avem o singura viata in care trebuie sa TRAIM, sa IUBIM. Pe cine vrem. Nu conteaza ce ramane in urma. Contez EU. Desi de 2012 ani oamenii se culca intre ei ca chiorii, parca asa dementa cu divorturile ca in anul asta nu s-a pomenit..
Nimanui nu ii pasa daca sunt copii la mijloc. Oricum ei cresc si se duc la casele lor, nu-i asa? Pai..cam asa e, numai ca am avut ocazia sa cunosc niste copii care odata ajunsi adulti au distrus vietile altor oameni, din cauza unor copilarii "futute" de niste parinti idioti.. Care s-au gandit ca o sa fie bine, ca nu o sa le fileze plozilor o lampa daca ei divorteaza, se bat ca chiorii in fata plodului, isi arunca vorbe grele. Copilul care a vazut batai in casa crede ca e ok asa. Copilul care a vazut betii in casa, crede ca e ok asa. Ce e ciudat e ca stiu oamenii care nu au vazut in casa nici betii si nici batai si totusi au ajuns adulti si si-au batut nevestele (la betie dar si pe trezire).. Si mai stiu copii care au trait chestii dramatice si au devenit adulti ok, tocmai din cauza grozei pe care au trait-o in copilarie..

Sunt o mama singura. Femeie nemaritata. Libera. A fost decizia mea si m-am gandit la copilul meu si la cum o sa ii fie viata. Si mi-e teama in fiecare zi sa nu o stric..Sa nu gresesc cu ceva..Habar nu am ce trebuie sa fac. Exemplele din jurul meu nu se pot aplica la mine. Fiecare mama singura pe care o stiu e diferita de mine. Nu avem aceiasi poveste, nu avem acelasi stil de viata. Suntem minunate si diferite. Traim diferit, iubim diferit, ne crestem copiii in maniere diferite. Ele nu ma judeca pe mine, eu nu le judec pe ele.

Intr-o zi ma placea un baiat. Mi-a zis, ca a decis ca e ok sa imi zica. Apoi mi-a mai zis ceva, care a sunat asa: bai racescule, cu mamele singure nu te incurci. Daca te bagi intr-o treaba din asta, trebuie sa stii clar in ce te bagi, niciun barbat normal la cap nu ar face mizerii unei femei care isi creste copilul singura. Pentru ca fix un magar ii lipseste..Unul care sa ii faca viata praf. Dar tu esti fata desteapta, nu o sa te arzi, nu-i asa?

Nu m-am ars. Am fost neatenta atunci cand trebuia sa fiu atenta. M-am lasat purtata de un val, mi-am facut numarul cu gelozii stupide, telefoane, mesaje, mumumu si pupupu. Nu am schimbat mare lucru la viata mea de om singur, am continuat sa ma hlizesc pe viu si in scris cu oameni care mi-au placut, am fost stupid de sincera si am povestit absolut TOT ce mi-a trecut prin minte, convinsa fiind ca IN SFARSIT am gasit pe cineva care intelege ca sunt o specie rara de animalut, torturat de trairi si vise.
Bullshit. Nimeni nu intelege nimic. Oamenii mint si adora sa fie mintiti. Nimeni nu suporta adevaruri, pana si eu care ma rog sa stiu ce mi s-a intamplat, de fapt ma tem de orice as putea sa aud. Adevarul e soooooo over rated..Sa minti e convenabil. Sau sa "coafezi" adevaruri. Sa spui ceva ce stii ca e "auzibil" e mult mai simplu decat sa trantesti un adevar crud in fatza cuiva.
Calitatea oamenilor lasa de dorit. Probabil ca si eu sunt bad quality, altfel nu stiu de ce ma insotesc cu oamenii pe care ii "merit".

Am si o poveste. Despre mine. De la EA - a mea..stie ea care. Teoria ei suna dureros de bine si se bazeaza pe vorba aia cu "fiecare sac are petecul lui".
Cica ma urmareste de ani de zile si nu intelege cum e posibil ca de ani de zile sa tot gasesc niste peticutze mici si nepotrivite pentru sacul meu. Sacul meu care este un sac misto:) Ca asa sunt eu, o simpatica si am un sac mare si frumos si plin de chestii minunate..In comparatie cu mine se aflau femei care sunt niste saci mai mici, femei care cauta exclusiv petece mari, petece asa de mari incat ar putea sa le acopere de tot sacul mic si pricajit, ar putea sa il ascunda..Si paradoxal, acele femei gasesc acele petece. Au mai multa incredere in ele. uneori si petecele lor se rup si se duc naibii, dar ce facem la mine, unde petecutele mici nu pot nici macar sa fie insailate?!
Si uite asa cu sacul si petecul am mai ras otzara..
Fata mea a scris asa: "esti desteapta, simpatica si chiar te admiram aseara pt ca aratai f bine. sunt mii de petece pe pamantul asta. important e sa-l gasesti pe cel care e potrivit pentru sacul tau. e el petecul tau? doar asta trebuie sa te intrebi. daca el e, lupta pentru el si sa jucam la nunta. daca nu e, oricat de greu ar fi, trebuie sa il lasi sa plece. eu de asta m-am despartit de xxxx. nu era petecul meu desi mi-as fi dorit sa fie. singure n-o sa ramanem niciuna dintre noi ca prea suntem fete simpatice"

Nu singuratatea ma sperie, ci ma speriu de mine insami. Care nu reusesc sa vad petecul. E asa de mic de nu il vad, sau sunt mereu prea ocupata sa il cos de sacul meu cu ate lungi si colorate, cat sa nu pice?! Si atele alea cu care cos la petec..de ce se rup?? de ce?

E vineri. Si trece si asta. Si or sa treaca toate. Nu mai am ate si nu mai caut peticute. O sa inadesc sacul meu mare si frumos ca sa nu mai am nevoie de un petec.

New beginnings

De 16 minute e azi. 24 septembrie ar putea sa fie in cateva minute cea mai buna zi din lume, incepand cu ora 9, cand voi ajunge la birou. Si pana in ora 18. Am decis acum 2 minute sa transform fiecare zi in cea mai buna zi. Pur si simplu fiecare zi sa fie cea mai buna zi. Cand tipa cineva, eu sa ma ridic si sa plec. Cand rade cineva, sa ma bucur in mine. Cand plange cineva, sa mangai. Cand cineva ma goneste sa plec. Pentru ca undeva, altcineva ma asteapta.
Cea mai frumoasa zi e ziua in care o aud pe Kate strigand tare MAMIIIIIIII. Cea mai frumoasa zi a fost aia in care un prieten mi-a scris "you crack me up and you make me smile". Cea mai frumoasa zi a fost ziua in care el a ras si eu am stiut ca el e. Au fost "cea mai frumoasa zi" atat de multe zile si mi-am propus sa sterg "cea mai putin frumoasa zi" din lunga lista a zilelor ce au fost si or sa vina. Asa vreau eu.
Am avut 3 luni de noroc la birou. Am cunoscut oameni cu tipologii diferite, am avut norocul sa lucrez cu o femeie de o bunatate fantastica, sa fiu inconjurata de femei frumoase, cu trasaturi/caracteristici  deosebite. Am vazut cele mai lungi gene, cele mai subtiri si sexi picioare, ochii cei mai calzi si blanzi, parul cel mai cret si rebel, zambete calde, ochi albastri, mustati rasucite. Am vazut frumos in jur si m-am bucurat sa si simt acest frumos. Am vazut si urat dar l-am impins undeva departe caci ma obosea teribil. vocile ascutite ma scot din minti. La fel oamenii care repeta chestii. Eu aud din prima. Sunt atenta. Inteleg romaneste. Engleza doar cand in fraza se aude ceva dragostos.
In cele 3 luni de munca am descoperit minti minunate. Sunt mandra de mine si de ele, caci fiecare minte frumoasa ma face mai curioasa intru a cerceta..Oameni pe care nu mi-am permis sa ii deranjez cu prezenta mea s-au dovedit a fi minunati. Fiecare in parte. Am invatat ceva in cele 3 luni de munca. Niciodata, NICIODATA sa nu asculti nimic despre nimeni de la nimeni. Nimic nu este ceea ce pare a fi. Fiecare om este frumos intr-un fel anume. Trebuie sa stii exact din ce parte sa privesti, daca reusesti sa intorci corect capul, ai mari sanse sa ratezi partea urata si sa scapi. Pana cand ti-o vei lua ingrozitor, dar! e o lectie in toate. Pana nu ti-o iei, nu te inveti. Eu mi-am tot luat-o si probabil ca nu ma voi potoli din prostul dar frumosul obicei de a vedea mereu partea frumoasa a omului de langa mine. Caci partea frumoasa e intotdeauna mai interesanta. Partea urata nu face decat sa ma incarce de ganduri negre si imi ..fute Karma..ca sa zic asa, scuzata sa-mi fie franceza.
In cele 3 luni am avut ocazia sa lucrez cu aproape toate echipele..am fost norocoasa. sunt implinita. am terminat 3 campanii bune si pe teava mai sunt cateva. am strans in brate si pupat oameni extraordinar de misto, de la soferul de taxi care mi-e inger pazitor pana la regizorul cu care imi doresc sa dansez pana dimineata. am baut si mancat cu oameni care si-au povestit vietile, degajati, razand..am asezat intr-un top al celor mai misto oameni din lume (si frate, eu stiu multaaaaaaa lume) cel putin un om intalnit in aceste 3 luni.
cel care si-a castigat locul acolo. fiind special.
acum 3 luni viata mea s-a schimbat radical. dupa luni de zile fara job, iubit, bani, s-au aliniat planetele si viata a devenit minunata. la foarte putin dupa ce totul parea ok, o veste ingrozitoare ma rupea in doua si apoi eram regrupata si tinuta pe linia de plutire. in ultimele 3 luni am pierdut-o pe muica mea si Gia s-a intors la mama ei, acolo unde trebuie sa fie. copilul meu superb mi-a dus dorul in ultimele 3 luni. si tot in ultimele 3 luni, copilul meu superb si eu am fost cele mai fericite din lume si ne-am bucurat de o dragoste din aceea, cum nu crezi ca exista, dar ai vazut in filme sau ai citit intr-o carte..exista. eu stiu. am avut.
in ultimele 3 luni am trait totul la o intensitate maxima. am iubit si am fost iubita. am visat si am povestit visele mele nevinovate, fara sa imi pese cata informatie se aduna si cum o sa fie folosita impotriva mea. mi-a placut un om si am avut grija sa ii spun cat de importat este pentru mine. pentru ca ma facea fericita. am iubit un om si am avut grija sa ii spun, de teama ca va uita intr-o zi..
am muncit zi si noapte. cand ziua, cand noaptea..mi-era dor. meritam sa fac ceea ce iubesc, caci tare dor mi-a fost. meritam sa iubesc, caci tare dor mi-a fost. am meritat fiecare bucurie din ultimele 3 luni..si nu am meritat nicio lacrima din ultimele 3 luni, pentur ca nu am avut timp de lacrimi si le-am facut cu greu loc in viata mea plina.
de o vreme se tot alinieaza planetele. una cat una, pe rand se aseaza la locul lor sau intr-un loc nou, habar nu am. cumva stiu ca cineva de sus o sa aseze corect si jobul si iubirea in locurile corecte..probabil ca se inchide un cerc, nu stiu, dar mi se pare grozav cum se nimeresc toate..acum 3 luni aveam totul si nu aveam nimic..azi nu am nimic si am totul..

azi incep o noua viata. cu fruntea sus. indiferent ce mi se va intampla, azi e cea mai frumoasa zi. pentru ca azi, in 8 ore de acum, eu o sa fiu intr-un metrou care ma va duce la birou. in casti o sa imi sune muzica. o sa merg cantand, tremurand putin, caci o sa ma imbrac gresit. o sa ma indrept spre birou si o sa astept sa ies in curte ca sa ma bucur de chipuri frumoase. o sa ii duc dorul copilului meu minunat, care ma va intreba la telefon "tu unde esti?". la un moment dat o sa plec si o sa ma vad cu alte chipuri frumoase. apoi o sa ma duc la dentist si o sa ma tem. o sa ajung acasa si o sa sufar putin, dar imi voi aduce aminte ca e cea mai frumoasa zi si o sa imi ridic fruntea...cea mai frumoasa zi nu poate sa fie umbrita de nimic. nu cat timp eu ma iubesc pe mine si inteleg ca totusi..eu sunt mai importanta decat altii..
cea mai frumoasa zi sper sa fie una in care sa pot sa mananc. cea mai frumoasa zi sper sa fie cu rochia neagra care imi ridica moralul. cea mai frumoasa zi sper sa fie cu rasete Alexandriene si cu liniste in sufletul meu chinuit de ganduri.

in cea mai frumoasa zi sper sa imi amintesc ca am promis ca niciodata, dar NICIODATA, nu voi mai trece prin ce am trecut candva. pe niciun plan. ma culc la 00:50 caci am de trait cea mai frumoasa zi in putine ore de acum si trebuie sa fiu pregatita pentru ORICE. doar e cea mai frumoasa zi, ce se poate intampla rau?!

O poveste de toamna

A fost odata ca niciodata un baiat. Care iubea o fata. Si fata il iubea pe el. Si amandoi traiau intr-o lume in care, paradoxal (not!) toata lumea se iubea cu toata lumea. Si era o iubareala acolo, asa..ca in Merlos Place. Nimeni nu parea ca este deranjat de treaba asta, doar toti se stiau intre ei. Au trecut anii si s-a mai terminat cu iubirea, caci proabil, chimic vorbind, se cam stinsesera flacarile. Asa ca s-a spart gasca. Fiecare a ajuns sa se iubeasca cu altcineva, cu niste straini plicticosi (probabil).

Au trecut anii. Un baiat iubea o fata. Si fata il iubea pe el. Nimeni nu era de acord. Fireste, cei doi traiau intr-o lume in care, paradoxal (not!) toata lumea se iubea cu toata lumea. Si uite asa, intr-o lume in care toti se iubeau intre ei, numai tu nu puteai sa te iubesti cu cine vrei tu, intr-o zi..s-a rupt lantul de iubire. Si fiecare a ajuns sa se iubeasca cu altcineva, cu niste straini..plicticosi. Sau..nu.
Ei bine, sau NU. Uneori se intampla ca in locul strainilor plicticosi, fata aia si baiatul ala sa aiba norocul sa gaseasca niste "straini" foarte misto. Care nu sunt deloc plicticosi.

Un baiat iubea o fata. Si fata il iubea pe el. Intr-o zi s-a intamplat ceva. Pur si simplu s-au aliniat cumva planetele. Si asta a fost.

Zice in poza asta de mai sus ca viata e ca mersul pe bicicleta. Ca daca vrei sa iti tii echilibrul e musai sa mergi mai departe. Am cotiere. Genunchiere. Nu am o casca de bicla, am o casca de aia de la fotbal american cu un grilaj in fatza, daca e sa cad in bot, sa nu umplu caldaramul de sange. Sunt undeva in varful dealului si ma asteapta un drum denivelat
(ca in poza mea cu oaia care am fost - vezi atasat)
O sa imi iau super avant si o sa tip razand, ingrozita de lungul drum pana ..la capat. Cat de tare pot sa cad? Cu sange..e ok. been there, done that.
Dar..poate nu cad. Poate in timp ce cobor, o sa imi scot cumva casca si o sa o arunc si o sa las vantul sa imi faca parul valuri. Si o sa imi placa asa de tare libertatea si adrenalina aia o sa imi explodeze in sange si o sa inteleg ca de fapt cea mai importanta persoana din lume, pentru mine, sunt eu:)

O oaie saltareata, sau o nebuna pe bicicleta, oricum ar fi, sunt eu. Cu ale mele, bune si rele. Cu bucuriile mele, temerile mele. Cu visele mele ciudate, cu felul meu ciudat de a iubi oamenii in feluri ciudate si neintelese. E un pachet. Vin la pachet cu trairi bizare. Si cu un copil superb. Deal with it or just move. Am un drum lung de facut. Pot sa il fac langa cineva sau nu. Daca stie sa rada si poate sa isi smulga din cap casca in viteaza, in timp ce coboram, apoi..sa vina. Daca nu, sa stea pe margine si sa astepte. Poate o sa mai trec inca o data pe acolo si o sa ma opresc sa salut. Poate nu. Depinde cat de aproape sta de marginea drumului. Si cat de mare mi-e viteza.
Nu am niciun regret ca simt inzecit ceea ce mi se petrece. Nu am nicio vina ca uneori ceea ce simt e departe de adevar. Din pacate in lunga mea viata de pana acum m-am inselat de foarte putine ori. Nu am niciun regret ca am ales sa fiu diferita. Uite, ca oaia asta. Pana la urma e o oaie simpatica, nu?

 All this running around, well it's getting me down
Just give me a pain that I'm used to
I don't need to believe all the dreams you conceive
You just need to achieve something that rings true

in love

cand eram mica m-am indragostit de un baiat. unul de la bloc. bogdan. apoi m-am indragostit la gradinita. moraru cristian. tin minte pentru ca la Dinamo era un portar Moraru. si eu tineam cu Dinamo. In clasa 1 m-am indragostit de Dumitrescu Cristian-George. Il iubeam si eu si prietena mea. Cenusa Carmen Gabriela. Ah! O iubeam si pe ea. Cand eram in clasa a 3 a ne-am mutat cu casa si deci si eu cu scoala. Pana in clasa a 8 a am fost indragostita de Rosu Cristian, Robert B (nu ii dam numele ca acum e mare si avem prieteni comuni pe FB) si inca niste copchii ciudati care isi faceau veacul pe langa scoala. Apoi m-am indragostit de Bogdan. Eu si toate fetele din bloc. Apoi in liceu am facut pasiuni diverse. In tot acest timp am fost indragostita de orice actor/cantaret/personaj din carti/erou de desen animat..orice mi-a cazut in mana. Da, poti sa te indragostesti de un personaj din desene animate. Eu l-am iubit pe Mark din Sandy Bell. Asta e!
Nu erau niste "dragoste" trecatoare, neserioase. Erau pe bune. Doar ca erau numai in capul meu. Am tot sperat ca odata cu trecerea anilor, o sa ma potolesc si o sa am grija sa ma indragostesc DOAR de personaje reale. Am facut eforturi .. fix cand credeam ca mi-a reusit, personajul real se dovedea a fi doar o proiectie a mintii mele. Pe cine iubeam eu nu era cine credeam eu in viata reala, era ok numai in mintea mea.
M-am rezumat la eroi din carti, actori celebri, cantareti, eroi din desene animate..m-am mai indragostit de cate o idee. apoi de un anumit fel de a vorbi al cuiva. sau de felul in care ii sta cuiva o suvita de par. m-am tot indragostit de chestii. si de oameni, dar tot de oamenii din mintea mea. in partea reala din viata m-am retinut cat am putut de tare. am fost ocupata sa fiu teribil de indragostita de copilul meu. si o sa raman asa. am avut indragosteala de om mare cu cine a meritat si inca am. dar am o problema cu indragosteala cealalta. aia ireala. aia care imi macina noptile..
daca tot ce e pe pamant pot sa controlez cat de cat, cum sa fac sa controlez ceea ce mi se petrecere in vis? in fond nu mi se petrece nimic rau, dar ma oboseste grozav sa fiu asa de indragostita de oameni pe care nu i-am vazut niciodata..sa incep sa ii caut pe strazi? sau poate ii stiu deja din vreun film..sau dintr-o poza de pe net..de ce ma tine indragosteala nocturna doar cate o saptamana?! sau de ce trebuie sa se tot schimbe personajul??? mi se pare greu sa tot apara altcineva in film..slava Domnului ca in viata reala e pace si nu vreau sa se schimbe nimic,

Vad lucruri

Cand eram mica obisnuiam sa vad chestii in tot ce era in jurul meu. Intr-o placa de gresie vedeam umbre si conturam un chip, o femeie cu parul lung, strans intr-o coada, adusa in partea dreapta a gatului. Par lung. Pe tocul usii de la baie am zarit ani de zile un chip de barbat, intr-o pata de ipsos cazuta dupa o reparatie a peretilor. Ani de zile, pipi dupa pipi, a fost acolo. L-am distrus intr-o zi, cu un spaclu. Pentru ca nu mai era un chip, era o bucate de ipsos care ma enerva..
Am vazut ani de zile forme si am povestit despre nori. Am vazut bucatele de hartie care desi erau doar bucatele de hartie, pentru mine pareau altceva. In functie de locul din care le priveam.
Visez seriale de desene animate, vad forme si culori care se imbina extraordinar, am coloana sonora pe filmele mele colorate din vis..si totusi am 2 maini stangi. Nu pot sa desenez NIMIC. Vad si atat. Vad si visez. De cateva minute bune vad in film despre cum sa "vezi".
AICI: http://vimeo.com/45232468

Vad minuni zi de zi. Este minunat sa ascult o poveste despre "vazut". Caci eu nu vad obiecte, eu vad altceva. Vad altfel. Am renuntat sa mai povestesc. Nu mai pot sa scriu:( Sunt fericita deseori si nefericita. Deseori. Am uitat de ce in timp ce scriam.
Maine copilul meu face 2 ani si 6 luni. Azi dimineata am studiat-o in timp ce dormea langa mine. Obrazul tinut in mana ei stanga. Nasul mic, ca un nasture. Felul in care isi tine mana dreapta intoarsa aproape dureros..Picioarele ei subtirele. Only if I knew how to draw her..

De cate ori ma uit la ea vad chestii. Ma vad pe mine. Il vad pe tata. O vad pe sora mea, o vad pe mama..Vad fiecare om pe care ea il iubeste. Cand o ascult cum vorbeste recunosc oamenii pe care ii vad in ea. Vad iubirea. In forma pura. Vad santajul emotional. In forma pura. Vad gelozia. Aia care amuza (inca). Am ras cand am vazut-o cu pumnii stransi, ridicata in picioare, luptandu-se pentru mine. Nimeni nu o pupa pe mama ei. Niciodata.
Nu am mai avut timp sa vad chipuri si forme in jur pentru ca in jurul meu au fost cateva suflete care mi-au ocupat atat de frumos viata incat am uitat sa mai caut ceva in nori. In ultimele doua luni mi-am lasat viata sa se deruleze pe repede-inainte si acum simt ca 2 luni au fost ca 2 ani. 2 ani frumosi. Doi ani in care am trait totul minunat. As vrea sa nu se termine niciodata sentimentul asta de "AICI si ACUM". Un "acum" care este bun si bine. In care eu nu ma plictisesc, in care eu nu vreau mai mult sau mai putin ci ma satur cu "destul".
Nu pot sa scriu nimic despre intoarcerea la munca. Inca nu mi-am revenit si nu mi-am facut numarul de filmari ca sa fiu satula:)) Nu pot sa scriu despre ruptura de Kate, caci as pune sare pe o rana deschisa, sangeranda..
Pot sa scriu insa despre cum ieri si sambata am vazut. Despre cum mi-am privit prietenii in ochi si le-am citit "iubirea" - langa copilul lor care a implinit un an. Fetitele mele dansand in noapte, desculte. Eu - un pachet de nervi, macinata de vina, ignorand oamenii din jurul meu, cei care ma iubeau - fara sa ma fi vazut vreodata asa de agitata si turbata..
Am vazut asa agitata si turbata. Am vazut apus de soare si umbre de avioane. si chiar un avion in noapte, foarteeeeeeee tareeeeeeeeee! Am vazut furnici care carau cipsuri cu wasabi, cred ca le ieseau flacari pe fund..Am vazut apa pe fatza fica'mi. Am vazut lacrimi, care se impleteau in barba - o barba cu gropita. Gia. Am auzit o voce subtirica in noapte care spunea ceva foarte amuzant. Am vazut un barbat care imi tinea copilul in brate si parea fericit. Am vazut cum arata o masa in liniste, apoi m-am simtit vinovata ca mi-am dorit si m-am rugat pentru acea liniste..Am vazut cer. Si iarba. Si nori.
Pe mine nu m-am vazut de mult..deloc..Eu pe mine, singura. Ma vad insa reflectata (d)in cateva perechi de ochi care ma iubesc. Sunt inca draguta. Si buna. Si nebuna.

azi

azi a inceput ieri cu Dona si a continuat cu vocile mele iubite (nu, nu cele din cap..). azi a inceput cu mama care ma pupa de 35 de ani, in somn, si imi sopteste La multi ani! incercand sa acopere urmele unei discutii care mi-a sfaramat inima in mii de bucati. azi a inceput cu a mea Kate care mi-a spus in somn da, te iubesc si a continuat cu Gia care m-a intrebat unde mi-e lumanarea daca azi e ziua mea, daca e ziua mea trebuie sa suflu si daca nu am lumanare, sa am si sa suflu si apoi imi zice ea ca La multi ani si ca Te iubesc, ca trebuie cu lumanare. azi a inceput cu vocea mea cantand de ani de zile La multi ani pitigaiat, doar ca azi eu eram urechea si el era vocea si a cantat fix la fel ca mine si m-am bucurat ca el este si ca noi suntem si ca noi suntem la fel. azi a fost Oana mea la 8 si Ina mea si Moni a mea si Andra a mea si Sarga mea a fost iar prima:)) Si azi a fost Mihai cu " oh" si Alexii mei cei mai buni si frumosi din lume, pe rand, cu vocile lor si mainile lor bune si azi a fost plin si cald si bun si cu flori si cu bomboane si prajituri de care nu m-am atins de teama ca dulcele imi va altera simtzul realitatii si eu vreau sa simt totul corect ca sa iau decizii corecte. azi.
azi a fost cu multe fete frumoase si baieti buni si cu muzica clasica si Nutzu si Sorina si pizza la pranz. azi a fost racoare in masina si drumul a fost bun cu mine si nu m-a claxonat nimeni in trafic. azi Chicago, Londra si Malta au fost in sufletul meu si timpul s-a oprit in loc. azi Alina mea nebuna a fost un raset si o bucurie, la fel cum este de ..cati ani oare?! de asa de multi ani..Azi Mirela mea cu cei mai frumosi ochi verzi din lume mi-a spus ca voi iubi inca un barbat grec minunat, curand, ca marea ma asteapta la 5 minute de casa ei, cand vreau eu. Azi 157 de oameni au avut vreme sa scriu ceva pentru mine. si acum am si eu timp sa le multumesc.
azi plec acasa, imi pup copilul, las masina, imi pun o rochie pe mine si ma duc sa fac 25 de ani, caci TREBUIE sa fac asta pentru mine.
va iubesc pe toti, va iubesc in fiecare zi dar azi va iubesc mai mult pentru ca azi POT:)

Dreptul de a alege

serialul asta cu anatomia lui grey apare in viata mea numai in momentr cheie. la el ma uitam cand am ramas gravida (nu chiar..in timpul..), la el m-am uitat toata sarcina, am nascut cu ultimul epidod din sezonul 6, am facut o pauza si cum am avut o "chestie", cum jang, serialul.
si acum termin sezonul 8. si nu e cel mai bun moment din lume, dar e cel mai bun moment din lume ACUM pentru mine.
acest post nu este neaparat o "justificare"ci mai degraba este ceva ce imi repet mie in minte, ca poate daca imi tot repet o sa se intample o minune.
maine am 35 de ani. sunt 25, dar nu ii pasa oricum nimanui. pentru ca celor carora trebuie sa le pese au uitat sa numere. intr-un fel e minunat si asa.
pentru tata am 15 ani. nu ies afara dupa ora 10 seara. nu pot sa plec cand vreau la mare. sau ..oriunde. nu am voie sa am o parere, caci oricum habar nu am, eu vorbesc din carti. de 20 de ani orice as face, niciodata nu e destul, pentru ca voi ramane in veci la 15 ani pentru tata. paradoxul este ca acum 20 de ani, cand aveam 15 ani, tata habar nu avea cine sunt. eram in clasa a 10 a invatam bine, mergeam la olimpiade, nu ma pupam cu baieti, sufeream dupa acelasi Bogdan de la etajul 1 - dupa care sufeream TOATE ca proastele. Nu beam, nu fumam. Eram un copil cuminte care lua note mari. nu a fost destul niciodata. Pentru ca mereu au existat alti copii in anturajul nostru care faceam ceva care era mai "smecher". Olimpiadele mele nu au contat niciodata, pun pariu ca daca il intreb nici macar nu stie ca am fost vreodata la o olimpiada. Sau nu cred ca stie ca inainte de un examen mancam un croisant din ala mizerabil Magic si beam o cana cu lapte cald, caci asa vazusem eu intr-un film. Pun pariu ca nu stie ca mi-am dorit sa ma lase sa dorm si eu in weekend la Mirela Marin acasa. Nu era voie. Noroc ca ne-am dus amandoua la o olimpiada la limba romana si ne-a dus tatal ei cu masina..aia a fost prima noapte in care eu am dormit acasa la cineva:) Ne-am uitat pe geam din pat toata noaptea si am vorbit pana ne-au picat ochii in gura..halal somn:)) Dar macar am fost fericite:)
15 ani astia imi fac viata praf direct si indirect. Indirect pentru ca nefiind acasa, la mine ajung informatiile din toate sursele (nevinovate) la care ajung direct. Direct - cand ma prinde acasa.
E nevoie sa va spun ca tata a fost dragostea vietii mele inainte de Kate? Ca fumam amandoi in balcon si radeam si cand eram mica i-am zis intr-o zi "nu fi bulangiu" pentru ca mi se parea foarte tare cand il auzeam ca vorbea cu Mareshalul (cel mai misto om ever:) si stiam ca bulangiu e ceva super smecher, valabil intre prieteni foarte buni.
pentru mama am 25 de ani. o varsta frumoasa. am terminat o scoala, am reusit sa imi iau diploma, m-am dus la munca. am 25 de ani si un copil din flori - asumat de toata familia. ca doar..e nasol cand faci copil la 25 de ani, trebuie sa te ajute toti!! Mama mea e cel mai bun om din lume, cred ca i se trage din neam, femeile din neamul ei sunt niste luptatoare si niste munti de bunatate si "suportabilitate". nu stiu cum poate cineva sa iubeasca asa de mult pe altcineva - cineva foarte bun si calm pe altcineva coleric si mereu pus pe hartza. Ba stiu - te saturi sa mai lupti si il iubesti asa, by default..La cei 25 de ani ai mei, mama e complicea mea. Cand sunt singura cu ea acasa - adica fara tata, pot sa ies afara la ora 10 seara, DACA vin pana la 11, 11.30. Pot sa ma duc in club si sa vina casa pe lumina. E safe. Pot sa ii povestesc secrete despre mine sau prietenele mele, cat timp nu mai face niciuna copil din flori cred ca e ok cu orice aude.
pentru sora mea am 10 ani si ea are 8. suntem mici si cand vorbim la telefon suntem de fapt in pat, este iarna, suntem acoperite cu o patura cu verde si albastru, din bumbac, umpluta cu chestii de atza, lana, materiale care inca imi sunt in fatza ochilor..ca niste matzisori asa..asa imi vine sa le zic. patura noastra e arsa intr-o parte, pentru ca ne-am ascuns candva sub ea, si peste un reshou. era frig in casa si am facut noi o combinatie care era sa ne omoare, dar am fost rapide. ne ascundem sub patura si ne speriem reciproc - groaza ne e ajutata de umbrele pe care le fac putinele masini care trec pe strada noastra si ale caror faruri proiecteaza mobila (sifonierul) nostru pe perete. arata ca un cavou groaza noastra - asa ca ii spunem ca e cavoul lui Dimitrie Cantemir. Este figura cea mai cunoscuta noua pentru ca avem o carte mare, copertata, si are frate acolo Dimitrie Cantemir o poza foarte tare, color, pe hartie lucioasa. Si el are o peruca blonda, cu bucle in cap. si noi suntem terifiate de el si de "cavou" lui. fiecare convorbire telefonica cu ea, cu secretele noastre ma intoarce in timp, sub patura noastra. acolo unde nu ni se poate intampla nimic. Am 10 ani si desi is mai mare, ea e mai curajoasa si ea ma tine in brate.
pentru copilul meu am prea multi ani. am crescut intr-o saptamana, atunci cand am plecat de acasa si am parasit-o fara sa o ajut sa intelega ce se petrece. dintr-o data noi doua nu ne-am mai trezit in pupicuri, nu am mai avut lupte inainte de mic dejun, nu am mai plecat in parc, nu am mai dormit la pranz, nu ne-am mai jucat, nu am mai facut poze. dintr-o data am disparut si am lasat-o intr-o lume pe care nu vroia sa o cunoasca pentru ca e lumea lui "nu ai voie". o lume pe care eu nu am acceptat-o niciodata si din nefericire copilul meu..nu are de ales. asa cum nici eu nu am avut de ales 15 ani, vezi paragraful de mai sus. Astept ziua in care Kate va intelege ca noi doua suntem UNA si nimic nu o sa schimbe asta niciodata. Noi doua suntem UNA si ea cu tati sunt TOTUL si unul pentru celalalt. Pana atunci o sa ma tot intreb cati ani crede copilul meu ca are mama ei. Stiu clar ca pana acum 2 saptamani Kate stia ca mami are 3 ani. mi-a spus de nenumarate ori. uneori am avut eu 4 si ea 3! Dar cel mai des..eu 3 si ea 4. depinde cum putea sa ridice degetele sau ce avea in mana. Poate a fost cea mai frumoasa varsta, inca nu stiu..pentru ca:
pentru prietenul meu am 27 de ani. poate 25. ca si mama, el s-a prins cum e treaba. rad si sunt fericita si ma plimb prin parc si cam tot ce fac, fac ca la 18 ani. fericita. genul ala de fericire fara griji. parcul nu mai pare o corvoada, pentru ca suntem 4. fetele stau in masina cuminti si fac glume, mai ales cand stiu ca o sa ne vedem. am 18 ani, dar pentru ca el stie ca femeile vor sa para mature (pana la o varsta:))) mi-a zis ca am mai mult, sa ma cucereasca sigur. nu stiu daca a reusit ca sunt prea ocupata sa ma bucur de mine cu mine. am doar 18 ani..visez sa plec la mare, sufar ca un caine doar cand aud melodiile cu Vama Veche, sunt lipsita de orice fel de curaj de a face orice, exact ca la 18 ani. am fix acelesi frici, teribile..sa nu dezamagesc, sa nu fac/spus ceva gresit. sa nu cumva sa mi-o iau daca fac/spun ceva. nu de la el, ci in general.
maine fac 35 de ani. e ceva gresit in poza asta. habar nu am de fapt daca numarul e corect. cand imi scriu varsta verific de cateva ori pentru ca am trimis cv-uri in care am avut 30 de ani si 33 de ani si ..eu am 35 maine. nu stiu daca am (sau trebuie) sa am o criza a varstei. nu stiu cum e o criza, ce sa fac, cum sa fac? trebuie sa raspund la telefon cand ma suna lumea sa zica LMA? o sa raspund ca asa imi place sa aud oameni dragi! trebuie sa fac o depresie sau sa ma imbat crunt?! nu stiu ce e cu numarul asta si ce sa fac cu el. As vrea sa ii impac pe toti cei din viata mea, sa facem o medie, sa vedem ce numar iese si ALA sa fie varsta mea de anul asta. As vrea sa ii pot multumi pe toti cei de mai sus, fara sa mai sufar asa de mult ca nimic nu le convine..Nu vreau niciun cadou de ziua mea. Vreau sa am dreptul sa aleg cine sunt, sa fac ce am ales, sa imi asum asta, sa rad eu, sa fiu eu fericita, cu cine vreau eu, sa plang eu, cand vreau eu, pentru si cu cine vreau eu, sa imi fie mie frica, si apoi tot mie sa imi treaca. vreau sa pot sa ies afara cand imi suna telefonul, pur si simplu. vreau sa pot sa plec la mare cu copilul MEU, cand vreau eu. sau poate vreau sa ma urc in tren cu ea in carca si..sa plecam la munte. sau poate vreau sa fac ORICE. pentru ca acum sunt mare..nu acum, maine. maine sunt mare si oamenii mari AU DREPTUL sa faca ORICE. caci de asta si-au dorit asa de mult sa creasca. doar ca..huston, we have a situation..
eu nu am vrut sa cresc niciodata:( de aia nu stiu cati ani am. nu e o joaca, nu fac pe proasta..de asta oamenii din viata mea sunt speciali, nu au varste, sunt SUFLETE. nu stiu cati ani au prietenele mele..uneori mi-e rusine si ma simt vinovata ca nu stiu, apoi imi dau seama ca nu e important.
vreau sa fiu atat de libera incat orice as alege sa fac, sa pot sa fac fara sa ma mai simt atat de vinovata..tot timpul..

poate ca dramele mele sunt telenovelistice, but fuck it, cui nu ii place, sa plece la scara lui. vreau sa am dreptul sa imi aleg dramele..pana la urma sunt ale mele si sunt SIGUR cele mai importante din lume. pentru mine.

La multi ani mie. mi-am luat pantaloni frumosi. si niste ciupicei. inca nu am decis ce cadou sa imi fac, caci mi-a fost mizerabil matrasit planul de a ma duce la mare, de ziua mea, cu cine VREAU eu. dar nu-i bai. cica marea e tot acolo. pacat ca eu voi fi fost deja trista de ziua mea..dar, cui ii pasa?! dramele mele sunt misto numai cand e vorba sa discsutam despre ele:)) La multi ani mie cea mai draguta blonda din lume. tontutza si blondutza.
ps - a venit vara, sunt iar blonda, pfui ce imi place, daca as ajunge la mare sa ma si colorez putin, trai pe vatrai nineaca!!

Pathétique?! no..jamais..

Am primit cadou o bicicleta. Sta cuminte si ma asteapta. Nu are lantul uns, o pedala si rotile umflate corespunzator. Si cu toate astea, nu se plange, sta cuminte si ma asteapta de o saptamana. Cred ca ma asteapta de o viata, pentru ca stie ce urmeaza sa traim impreuna, cred ca viseaza la fel ca si mine vantul care ne va ciufuli, pietricele prietenoase peste care vom trece in viteza, pasari trecand in viteza, in zbor pe langa noi. Nu stiu daca viseaza drumuri lungi, pana si eu ma tem putin de urcusuri sau cazaturi. Dar de vor veni, le vom trai pe toate cu drag.

Azi noapte am plecat amandoi cu masina. Ne-am oprit sa ne hodinim, am mai stat de vorba. Am mancat tort undeva, am gasit o caseta audio veche. S-au invalmasit toate gandurile si am reusit sa ma trezesc mai putin trista. Calma. Sa fie ce o sa fie, nu imi mai pasa. Azi noapte a fost bine, oricum viata mea din vis e mai vesela decat aia de dupa visare, oare o sa incep sa visez din nou mai mult decat traiesc?! Exclus, nu am timp.

Timpul meu este acum asa: buna dimineata, te ubec, nu pleca, vin cu tine, bea lapte, soare, trafic, lacrimi, cafea, soare, fum, zambet, mail, cost, muzica, sms, te <3, "dorm", mancare, sms, mail, trafic, geam, oameni, zambet, te iubesc, mami, "ai venit inapoi la mine", parc, afara, hai, acum, sms, mana stransa, noapte, cald, lacrimi, somn, vis, fericire, viteza, mare, rasete, picioare goale, apa, soare, soare, soare, apa, apa, par ud, mana mica in mana mea, te ubesc, te ubec, mama mia, cioc-cioc, e ora 8.

Nu spal decat o data pe saptamana. Nu calc decat in fiecare dimineata. Nu gatesc nimic, rar fierb lapte. Vorbesc la telefon. Imi fac treaba cu suflet, ca sa iasa bine si repede si la costuri ok. Nu sunt robot, caci rad si simt tot. M-am intors la ceea ce faceam cel mai bine inainte de K. Si vad ca inca stiu si pot si vreau. Dorul de ea ma macina, am fix cateva minute in fiecare dimineata sa imi las lacrimile sa curga, in masina, intre stopuri. Apoi parchez, cobor si viata se muta in alt set, unde lucrurile se desfasoara altfel. Seara imi acord uneori 2 ceasuri mie, carand cu mine vina de a nu i le acorda ei, exclusiv. Astept weekendul sa fac ORICE cu ea si pentru MINE. Doar noi DOUA. Nu se poate.
Am ascultat minute in sir cuvinte sageata care mi-au facut linistea praf si m-au aruncat intr-o depresie mizerabila din care ies doar cand dorm si visez. Tot ce e "personal" se desfasoara intr-o alta incapere a mintii mele, nu amestecam scenariile, set diferit, personaje diferite.
Sunt fericita? Am un copil superb, pe care l-am parasit pentru a face bani. Am un iubit minunat. Am un job minunat. Nu sunt bolnava. O sa am si bani curand. Nu am timp. Trebuie sa fac bani ca sa imi platesc casuta/masina/traiul. Trebuia sa ma intorc la munca, copilul TREBUIE sa se desparta de mama lui.
Nu voi sublinia care din cuvintele de mai sus sunt gandurile mele si care sunt ale altora, cine ma cunoaste stie exact.

Maine este vineri. Luni implinesc 30 si ceva de ani. Sau poate 20 si ceva, uneori nu stiu sigur..sau nu imi mai pasa, pentru ca eu stiu cum ma simt (in general).
Oare mai sus ma plang? Caci nu simt nevoia sa ma plang, sau sa ma compatimeasca cineva, sunt asa de satula de sfaturi si sageti si pareri necerute..Eu nu cred ca ma plang, cred ca mi-am scris mie ca sa nu uit nimic..Ca sa invat ceva. Imi dau o lectie de ASA NU  si ASA DA.
Sambata trebuie sa ma ocup de bicicleta sau sa plec la mare. Sau sa spal si sa gatesc. Ziua mea nu exista anul asta. Nu vreau sa gatesc. O sa iasa o mizerie daca incerc sa gatesc cu sufletul ciuruit. De ziua mea mi se vor aproba proiecte si voi fi fericita. De ziua mea copilul meu o sa imi puna mana pe fatza si o sa imi spuna "mami te iubesc". De ziua mea Gia o sa ma ia in brate si o sa imi spuna " te iubesc terminato!". De ziua mea mama si ta or sa ma pupe pe cand voi fi cu ochii carpiti de somn. Sora mea o sa ma sune dimineta. Apoi Alina nebuna. Apoi voi aveam 550 de mesaje pe wall si cateva sms-uri. De ziua mea voi purta o rochie frumoasa. Pentru ca anul asta ziua mea nu exista, o sa fie cea mai frumoasa zi. Ca in visul meu.

(in afara de drama exagerata pe care o traiesc din cauza ca mi-am parasit copilul pentru bani, totul e in capul meu. nu am nicio problema. urasc banii care imi fut viata - scuzati-mi franceza. cred ca am ramas cu o trauma dupa ce am pierdut o iubire din cauza unor firfirei. pofta buna)

Da, am facut wish list, ca sa nu uit, ca mereu uit si imi cumpar numai tampenii!

ati intrebat, va raspundem cu imagini. si cu o pagina special inventara de mine, acolo se strang de luni de zile chestii:)
http://pinterest.com/papermoonfilm/my-wish-list/

acum pe bune, wish listul este ceva facut de mine pentru mine, anul acesta ziua mea se amana pentru o perioada nedeterminata de timp. nu suport ziua de luni, nu mi se pare corect ca ziua mea sa fie LUNI cand oamenii sunt morocanosi. in plus nu cunosc oamenii noi din jurul meu:(
asa ca ziua mea se amana si se va petrece pe 3 august, am decis. ce bine e cand ai fraiele vietii in mana! haha!

the shit about friends. the good shit.

acum ceva vreme primeam pe mail un chestionar de la o prietena care il primise de la o alta prietena si era ceva cu mume singure si prunc si ..viata. si mi-am acordat jumatate de ora si am raspuns. si apoi am apasat send si mi-am vazut de viata mea fericita. si fata mi-a raspuns si mi-a multumit si mi-am dat seama ca daca acum 2 luni primeam acel chestionar, raspunsurile ar fi fost teribile..am alungat gandul si mi-am vazut de ale mele.
una dintre intrebarile din chestionar era despre prieteni. repet: daca il primeam acum 2 luni, mama ce s-ar mai fi scurs din degete in taste. azi imi fac timp sa analizez chestionarul.
e nevoie sa va spun ca din nou am scris ca am alta varsta? ca habar nu am CATI ani am?! varsta nu conteaz, sa fiu sincera stiu ca vine ziua mea si stiu ce mi-ar placea sa primesc si cu cine as vrea sa ma vad si mai stiu si ce as vrea sa fac weekendul viitor, asa, de ziua mea..dar daca ma intrebi cati ani fac..si ma iei repede..nu stiu:))
urmeaza un sir de intrebari. la toate am fost sincera, caci nu e ca si cum ma durea mana sa scriu adevarul. si apoi vine treaba cu prietenii. in ultimii ani s-au schimbat chestii. cumva s-a redus cercul de prieteni, desi eu nu m-am schimbat dramatic - adica de iubit eu ii iubesc pe toti la fel. a trecut si etapa oribila fara bani si timp si cu mult stres. acum e o etapa de fericire in care nu am timp decat sa traiesc foarte intens totul. alaturi de oamenii care sunt disponibili.
acum 2 seri am primit cadou o bicicleta. la pachet cu atata dragoste cum nu stiam ca exista. la pachet cu niste dovezi de "ne pasa" care mi-au redat speranta ca pe planeta mai suntem cativa CUM TREBUIE. La pachet cu imbarbatari si sustinere si "impreuna". Si in timp ce ma navaleau si pravaleau chestii am inteles. Orice mi se intampla, mi se va intampla alaturi de anumiti oameni. Bicla mea nu a cazut din cer. A venit exact in momentul in care trebuia sa vina. Si tot ce mi se petrece: jobul asta, iubirea asta, viata asta, se intampla (am in cap ce vreau sa scriu dar nu imi iese) intr-un cerc. inchis. si tot ce e in cercul asta ramane acolo, ca noi mai pasim din el si vietuim pe langa..asta e asa..sunt mici evadari ca sa ne reintoarcem si sa impartasim experiente alaturi de alti oameni. Ieri nu am avut experiente neaparut placute, dar si ieri a fost o lectie pentru mine. Si in ultima vreme cam totul e o lectie. Abia astept sa imi umflu rotile, sa o botez pe bicla si sa pornesc cu viteza, sa imi faca vantul parul praf, sa nu ma mai supere nimeni si nimic.
bicla asta este o metafora. ceea ce am primit eu e de nedescris in cuvinte. bicla e asa, un obiect..eu am primit fericirea vantului in par. am primit sfaturi despre cercei galbeni. am primit iubire in cuvinte. am primit luni de zile de sustinere si de suport..eu nu ii iubesc degeaba pe oameni, ii iubesc pentru ca stiu ca daca se vor simti iubiti vor intelege ca treaba asta cu iubirea e for free. ca nu te doare nimic daca faci bine pur si simplu..
atat. nu ma putere acum decat pt atat.

ps - sper sa remarce cei 2 cetitori ai mei ca nu am scris nimic despre prunci, chestii de muma sau despre munca si stres. mi-am parasit copilul de 2 saptamani, lupt cu mine si cu ea sa ne despartim pentru ca ea trebuie sa creasca si eu trebuie sa ii asigur treaba asta dpdv financiar..e groaznic. stiu. nu o sa isi permita nimeni sa ma mai judece pentru ca nu imi pasa. acum e pe drum spre casuta cu capsune..tot dorul meu se duce cu ea cu tot, dar am nevoie sa fac chestii de om mare, ca sa nu o iau razna:)) adica vreau sa pot sa stau noaptea afara, pe strazi. si sa ma dau cu bicla noaptea. si cu rolele. si vreau sa nu ma uite sau sa ma urasca..atat.


 man, it is so good to have my friends back! and myself..