Pierduti printre sms-uri

Imi iubesc telefonul. Il iubesc pentru felul in care face poze in liniste la ora 7 dimineata. Il iubesc pentru ca imi spune cat e ceasul, cum e vremea in Thassos, unde ma aflu, cine mi-a dat mail, cine a dat like la o poza, il iubesc pentru ca imi pastreaza muzica, pentru ca ma anunta cand trebuie sa platesc rata la masina, cand expira casco. Il iubesc pentru tot ce NU este un telefon si il urasc pentru altele.
Il urasc. Il urasc pentru felul in care fiecare sms are 2 sensuri in functie de cat sunt de grabita cand scriu/citesc. Il urasc pentru felul in care m-a lasat sa scriu sute de ganduri care ar fi sunat mult mai bine cu viu grai, spuse in fatza unui om. Il urasc pentru ca este o ispita. Unealta diavolului. Moartea iubirii. Il urasc atat de tare! Il urasc pentru cum imi arata ora la care s-a citit un mesaj. Il urasc pentru ultima luna din viata mea. Pentru ca nu a fost un telefon bun. Pentru ca nu a stiut cand sa ramana fara baterie. Pentru ca "The Adjustment Bureau" au renuntat sa isi faca treaba si m-au lasat sa-mi tai craca de sub picioare, eu aflandu-ma intr-un copac foarte inalt si stufos..M-am facut zob pana jos..
Il urasc pentru cum pastreaza numerele pe care eu le sterg. Il urasc pentru cum refuza sa stearga singur poze..Il urasc pentru melodiile "noastre" care incep sa cante pur si simplu cand eu ating o iconita portocalie..
Si apoi il iubesc din nou. Pentru ca eu nu urasc. Pentru ca sunt doar o "inversunata" care vorbeste/scrie mai mult decat trebuie. Si incep sa ma urasc pe mine. Pentru ca nu am limite. Pentru ca totul la mine trebuie sa fie la "maxim". Totul este sau "cel mai frumos" sau "cel mai trist". Totul este drama sau comedie. Nu exista mediu metraj, ori e scurt metraj ori e lung metraj. Nu e niciodata soap opera, desi asa pare, din cauza ochilor care pisha frecvent..Insa nu e. Refuz sa cred ca traiesc "telenovele", mi-e jena de fapt..desi daca ma apuc de scris..atatea incurcaturi in scenariu, atatea lucruri care conduc la alte lucruri..e teribil!
Am stat in soare si am ascultat. Am si vorbit dar mi-a placut sa ascult minute in sir, asta e un lucru mare. Mi-am dat seama ca am uitat sa ascult, ca am auzit, dar nu am ascultat. Ca desi am fost rugata sa tac de atat de multe ori, eu nu am auzit si nu m-am oprit. Am vorbit si teoretizat. Singura. Singura pentru ca cel de langa mine obosise si plecase. Culmea e ca fix inainte de plecare aproape ma rugase sa tac putin. Dar eu nu am auzit, pentru ca ori a zis incet, ori eu eram foarte ocupata sa ma ASCULT pe mine. Cea care le stie pe toate, pentru ca am citit eu intr-o carte cum e cu viata si am vazut eu intr-un film si EU STIU mai bine, caci eu sunt "miezul". Pentru ca EU am auzit de atatea ori cat sunt EU de misto si cat sunt eu de placuta si cum sunt EU..
In realitate eu nu am mai fost nimic intr-o zi. Am disparut in dimineata in care nu am mai dat sms din trafic. Eram foarte ocupata de MINE. Asa ca mi-am zis ca nu are rost sa mai scriu "buna dimineata iubire" sau "ce zi minunata iubire! e soare!" pentru ca oricum e soare si oricum e doar buna dimineata ...Si o sa mai fie si maine, nu? Muzica la maxim, trafic, birou, treaba, pranz. Sms. Treaba, cafele, fete "razande", povesti, glume, munca, filmari. Sms. Acasa, iubire, parc. Sms.
"Noapte buna iubirea mea. Vorbim maine"
Urasc virgula. Si felul in care oamenii o urasc si nu o folosesc, crezand ca nu e importanta. Virgula schimba vieti. Topica cuvintelor face asta, la naiba! Un cuvant rupe o inima in doua. Nimanui nu ii pasa de gramatica, eu insami scriu "razande"..si imi pun ghilimele ca sa se stie ca nu sunt proasta (azi).
Urasc autocorectorul care uneori e simpatic..dar nu a fost cu mine..urasc dimineata in care, adormita fiind, am citit "ma trezesc" in loc de "trezeste ma". La 9:45. Era o dimineata importanta. Dar eu in dimineata aia eram adormita si nu am vazut. Nu am vazut si nici nu am reciti mesajul pentru ca nu mi se parea important.
Pentru ca nu era cu "iubire" sau cu "te iubesc", deci nu putea sa fie ASA de important. Cuvinte. Cuvinte drog, care dau dependenta si te distrug. Am zis bine drog. Love junkie, iaca..
Numele meu il stiti. Am fost dependenta de "te iubesc" si am luat-o razna cand "dealerul" meu a ramas fara marfa. Asa ca am facut ce face orice drogat nenorocit. Am cautat un drog mai prost si mai ieftin si mi-am dat sms cu alti oameni:)) Si daca a mers si am ras, am crezut ca e ok. Ca pot sa traiesc si fara praful alb si scump, ca pot sa traiesc fara teiubescfrumoasameamiedordetine. Nu a mers. Nu am trait. Sevraj.
Nu merge nimic. Nu a mers. Nu exista terapii pentru love junkies. Nu exista nimic. Nu exista alt fel de sms/mail/mesaj. Daca nu vorbesti fatza in fatza nu stii prin ce treci, nu stii unde esti, ce ai de facut. Nu exista nimic care sa inlocuiasca "te iubesc". Imi vine sa imi scriu pe un tricou "ia-ma in brate" si sa trec pe langa oameni si ei sa ma ia in brate. Atat. Fara sa ma iubeasca, fara sa imi scrie asta, fara sa nimic..
Dar ma tem de oameni. Ma tem de mine. Mai bine dau un sms in care sa le zic sa vina sa ma ia in brate?!

Note to self: intr-o zi trebuie sa incerc sa inteleg ca iubirea nu se scrie, e destul cand se simte. 

Dream on

Copilul viseaza in cearsafuri roz si imi zambeste in somn. Eu stau de minute bune si o privesc, framantata de ganduri si iubiri neimplinite. Ce greseala de neiertat. Iubirea este de atat de multe feluri, eu ma lamentez dupa forma ei cea mai gresita in loc sa apreciez iubirea care se afla la cativa centimetrii de mine. Mana ei calda ma cauta in miez de noapte, avem un joc secret, ea ma gaseste, eu ii pup mana, ea ma mangaie si apoi, cu ochii inchisi, adormita, imi gaseste fata si ma pupa, ma pupa pe obraz, pe ochi, pe nas, pe frunte. Se intoarce si adoarme..
Cat de absurda pot sa fiu sa mai cer ceva?! Orice pe lumea asta? Cat de egoista sa fiu incat sa mai cer iubirea altcuiva, cand eu deja am toata iubirea de care am nevoie, pe lumea asta?! Si cat de stupida pot sa fiu cerand iubirea cuiva care nu mai exista in ecuatia care ne include deja pe noi doua?!
Sunt. Am fost. Sper sa nu mai fiu. Sper ca plecarea la Timisoara sa fie cel mai bun lucru pe care puteam sa il fac ACUM.
Inca ma salveaza visele. Am avut nevoie de revenirea unui om drag in viata mea si doua randuri scrise de el, ca sa visez din nou frumos si sa ma trezesc bucurandu-ma si multumind lui Dumnezeu ca 2 randuri ma fac fericita:)
Randurile cu ganduri bune, randurile cu "I do" ca raspuns la "tie nu ti-a fost dor de scriitura cu mine?", randurile zilnice cu fetele dragi si rabdatoare, toate se aduna iubirii de mai sus, din patul meu cald de acasa. Mesajele cu "ce faci floare, vii azi la noi?".."ce faci ciuci?" .."miss u" ..oameni vechi si oameni noi mereu mai aproape decat le dau eu voie, intrand in sufletul meu si incercand sa inteleaga unde m-am pierdut..
Eu stiu exact unde, doar ca am uitat cum sa ma caut.

Iti multumesc. Imi multumesc pentru ca mi-ai dat curajul sa te aleg pe tine. Iti multumesc pentru lunile in care am fost cel mai fericit om din lume. Imi multumesc pentru fiecare te iubesc pe care mi l-ai spus pana acum si pentru cele pe care le voi mai auzi ani de zile. Iti multumesc pentru cum imi stergi lacrimile de pe fatza si mi repeti ca TU ma iubesti NUMAI pe mine. Iti multumesc pentru fiecare noapte si zi petrecuta impreuna. Si te iubesc, caci cumva, fara sa ma prind, TU m-ai facut INTREAGA. Tu..iubita mea:)

In pasi de dans

Intr-o incercare (ultima sper!) de a intelege ce mi s-a petrecut, am dat timpul inapoi (a 100 oara) si am privit lucrurile ca si cum nu eram eu, eu ci el. Si mi-a rezultat asa.
Greseala nr 1. Diminetile cu "buna dimineata" s-au rarit. Pur si simplu nu mai scriam nimic cand plecam de acasa. Pentru ca mi s-a parut ca oricum eu eram mereu prima care scria. El raspundea. Aceasta mega inventie "sms" este aducatoare de moarte a iubirii, desi poate sa para in regula la inceputul unei relatii. Cumva am uitat sa ne "auzim", scriem repede si usor cuvinte.
" iubita mea, beau cafeaua asta si ma duc acasa"
" sunt la sedinta, nu pot sa vorbesc"
" te iubesc si iti multumesc pentru ca m-ai suportat saptamana asta"
" pentru ca te iubesc"
 Daca tastezi nu te doare gura. In engleza cuvintele curg mai usor. In scris.


Greseala nr 2. Scriitura in engleza nu a ramas nepedepsita. Am platit cumva incercarea mea de prietenie cu un om pe care il placeam tocmai pentru ca ne scriam in engleza. Nu era doar unul. De fapt sunt 2. Ambii foarte dragi prieteni si "sprijin". Conform zicalei cu soarecele si pisica, regula nr 1 pentru viitor: nu ne scriem cu alti baietei cand suntem intr-o relatie. Daca vrem sa ne scriem, ne scriem cu fetite. Si daca tot suntem la zicale si proverbe - ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Eu am facut tot ce mie nu mi-ar placea sa mi se faca. Asta e o greseala fara numar, fara numar:)
"suna-ma cand poti sa vorbesti ca nu mai inteleg nimic"
Scrisul. Virgula nepusa. Cuvintele frumoase transformate in cuvinte urate. Mi-am pierdut vocea pentru ca nu am gasit urechile lui. Si de fapt cred ca nici nu le am mai cautat pentru ca mi-am dat seama ca nu "aude" nimic. Ca nu intelegea de fapt. Ca orice as fi spus, era inutil.
Greseala nr 3. Sa nu spui. Sa nu mai spui nimic. Sa nu recunosti durerea. Sa nu recunosti infrangerea. Sa nu plangi. Sa nu te umilesti. Sa nu cazi. Scoatem NU si tot ce am facut e acolo. M-am aruncat singura intr-o mocirla plina de namol caldut, bazandu-ma pe proprietatile lui terapeutice - cica namolul face bine. Al meu era un namol care nu facea bine, doar m-a umplut de mizerie:)
Greseala nr 4. Ajutorul. Oamenii nu pot sa te ajute daca nu vrei. Nu au cum, bietii de ei. Oricat te-ar urmari sa te scoata din casa, sa te smulga din depresie, daca tu nu vrei, nu merge. Fix cand eu eram jos, jos ..am primit un mail care a venit ca o palma peste fatza, o palma de la cineva care a avut curaj sa scrie ca are nevoie de ajutor. Eu nu doar ca nu am scris HELP cu litere mari rosii de sange, eu am zacut ca o tuta si am tacut. Din gura. Caci de scris am putut sa scriu sute de mesaje. Fara raspuns. Sute. Nu am acceptat ajutor de la prietenii mei pentru ca eu credeam ca o sa ma ajute "celalalt". Adica el. Nu altcineva.  De ce m-ar ajuta oameni care nu m-au vazut de luni de zile?! Sa ma ajute el, care a fost aici in lunile astea. Gresit. El nu te mai ajuta. Pentru ca esti ca si moarta:)

Greseala nr 5.

 Moartea. Pai da. Am fost 18 ore ca si moarta. Am pierdut o jumatate de noapte. Si o zi plina, o zi superba de toamna, cu soare. Nu am mancat, nu am baut apa, am zacut in bezna. Si orele s-au scurs. Ziua aia nu am cum sa o recuperez, pot doar sa imi doresc/propun sa nu se mai repede niciodata.
Partea interesanta cu muritul este ca in timpul starii aleia de lesin gandurile o iau razna si totul capata alta dimensiune. Vezi deformat lucrurile din jurul tau. De exemplu, nu puteam sa misc perna. Nu pentru ca nu aveam vlaga (caci nu aveam) ci pentru ca mi se parea ca se tot indeparteaza de mine. Apoi pestii. Pestii de pe perete. Se miscau. Inotau. Probabil ca din cauza lacrimilor vedeam totul scufundat in lichid si usor valurit. Mainile. Imi vedeam mainile subtiri si mai..lungi. Si in rest nu vedeam nimic, pentru ca era bezna. Apoi visele.
Mergeam pe marginea unui drum care urca pe munte, pe sosea rulau in viteza masini, erau pensiuni pe stanga si noi mergeam pe partea dreapta printr-un fel de shantz/trotuar in lucru. El era in fatza si mergea putin mai repede. In plus pana la un moment dat mi-a carat rucsacul apoi i l-am cerut. Un tub de ciment urias, din ala de pus ca pod (peste care vine apoi soseaua, cu straturile alea aferente) zacea in shantzul prin care urcam noi. El a trecut primul, eu am aruncat rucsacul peste tubul asta trantit de ciment si am incercat sa urc..si ce zici? Mi-a fost teama. Am alunecat inapoi. Rucsacul mi-a cazut intr-o parte, pe cealalta parte - unde el era deja. El care nu se oprise din drum, continua sa urce. Iar eu, eu m-am intors. M-am intors pentru ca mi-a fost frica sa urc peste nenorocitul ala de tub de ciment. Mi-a fost frica nu de urcus, ca am apucat sa urc pana la jumatate, mi-a fost frica de coborare. Inca simt in stomac teama aia, groaza ca o sa alunec..M-am intors prin aluncare:) Inapoi in shantz. Si inapoi spre niste casute. Am trecut strada si am vazut o pensiuni, unde o gasca de roackeri (clar!) cu hainele negre aferente, chitarile din dotare, pleata lunga..ma asteptau. Pe mine, amarata care isi pierduse in shantz rucsacul si pe un drum de munte iubirea. RoAckerii (scriu special cu A ca imi place cum se aude) mi-au cantat si au impartit beutura lor cu mine. Plangeam. Oare de ce nu ma mir ca plang si in somn?! Au avut grija de mine si m-am simtit copil. Apoi am mers spre tubul de ciment rasturnat si le-am spus ca rucsacul e pe partea cealalta. Pe el nu il mai vedeam, urcase..plecase fara mine pe munti.A venit un soldat. Cumva nimeni nu vroia sau nu putea sa treaca peste tubul ala nenorocit. Si mare..era mare.
Nu mai stiu daca am recuperat rucsacul. Nu mai stiu daca visul are legatura cu o reclama pe care am vazut-o acum cateva zile si avea legatura cu frica (http://www.youtube.com/watch?v=sb2YOg_dkQM) - stiu doar ca EU nu am putut sa cobor pe partea corecta a tubului:)
Stiu ca oricate greseli as numara si oricate analize as face bazandu-ma pe felul in care EU am perceput realitatea relatiei mele cu el, nimic nu este real. Sunt doar proiectii. Am vazut ceea ce am crezut eu ca este real. Mai stiu ca indiferent cate vini mi-as cauta, in fapt eu nu sunt vinovata de nimic. Pentru ca (aproape) orice as fi facut pe lumea asta, am DEJA platit in toti anii de pana acum, cu varf si indesat.
Poate consider ca daca scriu ma eliberez. Si poate mint, caci nu ma eliberez, dar ma mistuie dorinta de a auzi tastele tacanind si din nefericire nu pot sa scriu despre nimic altceva, pentru ca nu as fi cinstita. Nu pot sa scriu despre impactul pe care l-a avut asupra mea o piesa foarte buna de teatru, pentru ca in timpul piesei eu mi-am dat seama :
- ca nu sunt "speciala"
- ca in lume e plin de visatoare si romantice si tute care cred in iubire si in relatii ca in carti/filme
- ca altora viata le e mult mai grea
- ca de fapt eu nu am probleme
- ca fetele alea 3 de pe scena sunt minunate si ca si eu sunt minunata, deseori..

Cred ca merit mai mult de la mine.
Greseala nr 6. Amintirile. Vreau un dispozitiv cum aveau MIB. Un flash care sa imi stearga toate amintirile. Vreau sa pot sa trec pe o strada fara sa STIU ca acolo am stat intr-o dimineata, la ora 7 si a trecut o vecina care nu stia ca el fumeaza si a trebuit sa ascunda tigara. Vreau sa pot sa ma asez la orice masa (asta pot, ca m-am vindecat prin asezare!!!) fara sa ma stresez ca o sa intre ACUM si iar o sa mi se faca rau. S-a rezolvat, deja nu il mai vad cand intra. Nici macar nu mai simt parfumul, cred ca mi-a murit un simtz:)) Dar tot vreau sa sterg amintirile. Toate. Si pe alea bune. Sa fac loc pentru prezent.
Greseala nr 7. Nu stiu care e. Sigur mai sunt multe. Azi dimineata m-am surprins spunandu-i copilului meu care zambea in somn : you is good, you is smart, you is important. si traditionalul : te iubeste mama cel mai mult din lume.

Orice greseala de mai sus a fost asumata, rumegata, vomitata si uitata. E timpul sa dansam.

octombrie. 2012.

mana ei mica ma mangaie pe fata. ce faci mami? o intreb. asa cum o intreb de multe ori pe zi, pur si simplu, fara sa astept un raspuns. nu conteneste sa ma uimeasca..are un raspuns de fiecare data. de ce m-ai mangaiat? o intreb din nou. e concentrata la Winnie the Pooh. desenele/cartea mea favorita. de ce m-ai mangaiat mai devreme? insist, nu ma las.
nici nu stiu de ce..acum imi scot un muc, am un muc. tine-l tu, ca mai scot unul. vreau si eu apa. imi aduci putina apa? te rog.

m-am adunat greu. indecent de greu. dupa un lung (si surprinzator) sir de umilinte. le-as zice "umilinti" ca asa simt ca trebuie sa le zic, dar ma vor corecta oamenii, si e rusine, ca am o varsta..m-am adunat si desi nu mi's intreaga, am reusit sa lipesc multumita mucioasei superbe de langa mine, bucatica langa bucatica de inima. le-am lipit, s-au dezlipit, le-am carpit si am fost carpita peste bot, am schimbat acul si ata si acum sunt aproape gata sa ma trezesc razand din nou, in fiecare dimineata. pentru ca in fiecare dimineata, circa 100 de centimetrii calduti bat langa inima mea. o inima mica-mica dar puternica bate langa mine circa 12 ore pe zi. restul de 12 inima mea s-a tarat pana de curand..dar acum e bine. vindecare prin bataie si iubire neconditionata. mi-am chinuit prietenii reali si virtuali cu un lung sir de slagare numai bune de taiat venele, am pus poze peste poze cu citate scrornite de alti idioti suferinzi si intelepti scenaristi, am expus toata "drama" mea fara niciun gand ca aratandu-mi slabiciunea voi fi judecata. pentru ca oricum am fost judecata si cand mi-am expus fericirea:) poi sa ma judece si sa ma scuteasca. din fericire eu asa sunt. la mine totul e o flacara, desi eu par o apa..
nu mai stiu de cand nu mai sunt ok. am incetat sa numar zilele, de la 8 incolo au devenit inacceptabil de multe..
dar azi, azi a fost altceva. azi am vazut ce trebuia sa vad demult. ca eu si ea suntem doar noi doua pe lume si nimic altceva nu conteaza. noi doua suntem impreuna. am simtit asta in cele 9 luni de gravidie, in vremea in care V ma juca pe degete. mi-am amintit acum cateva ore la masa senzatia aia pe care am avut-o cand eram gravida: noi doua putem sa conducem lumea! mi-am dorit asa de mult sa fim 3 sau 4 in aventura asta, dar cred ca doar eu mi-am dorit asta si nu am vazut corect realitatea. mi-a zis cineva acum cateva zile ca barbatii sunt buni numai pentru facut copii. si am ras. dar poate are dreptate. poate de fapt ei nu sunt buni de nimic altceva.. da, injurati-ma voi barbati care mai intrati pe blogul asta prafuit, dar ganditi-va si puneti pe hartie: de ce altceva mai sunteti buni in 80% din timpul pe care il petreceti intr-o relatie?!
si daca primesc o lista si e reala, pe bune, o sa cred din nou ca merita sa mai iubesc pe cineva cu adevarat. pana atunci, cred ca niciun barbat (in afara de fiul meu - pe care il voi naste la un moment dat) nu merita mai mult de ..putinica atentie. si o masa buna. si o casa unde sa fie primit cu caldura. si niste iubire. minim!!

abia astept sa treaca anul asta! sa treaca, sa se duca, sa vina un an nou si bun si frumos, asa cum trebuie sa fie.

si pace.

octombrie. 2008.

"Nu l-am vazut asa niciodata. Am intrat in casa, aceiasi atmosfera straina, el isi cauta ceva apoi se indreapta spre mine. Nu l-am vazut de anul trecut, s-a tuns, pare mai slab desi mi s-a plans ca a mai pus ceva kilograme pe el. M-a sarutat cumva stanjenit, m-a strans in brate..as fi vrut sa ii spun multe, cuvinte unele dupa altele, sa fiu ca o cascada, de neoprit. Dar nu eram singuri, pe canapea o fosta iubire sau doar o fosta experienta ma asteptase impreuna cu el sa mergem sa cinam. Ii caut ochii si nu stiu de ce nu ma mai priveste, nu cred ca are de ce sa se poarte asa, nu mi-a gresit cu nimic, sau cel putin eu nu am ce sa ii reprosez.

De fiecare data cand are o depresie eu trebuie sa dispar, se acuza ca imi face rau, ca sufar din cauza lui, eu nici nu apuc sa ma plang de ceva. Am mers pe strazi prin zapada, imi inghetasera mainile si urechile, aveam si manusile si o sapca dar nu m-am gandit sa mi le pun, credeam ca mana lui tinand-o pe a mea vor anihila frigul si orice mi-ar putea face rau. 

Nu rade, mananca repede si mult, ca de obicei. E prima masa la care nu ma intreaba daca vreau ceva din farfuria lui. Vorbeste ciudat.. este la fel de frumos cum mi-l aduceam aminte, doar ca nu mai este EL. Reuseste deseori sa transfere starea lui de disconfort sau tristete catre mine, cred ca sunt un bun receptor ...sfarsesc de fiecare data suferind ingrozitor pentru griji care nu sunt ale mele, ma doare stomacul si imi vine sa plang desi nu am nici o problema. La fel si acum. Il vad macinat de ganduri, cumva intanirea asta in trei la masa pare potrivita, asa nu vom putea sa discutam decat banalitati; oricum nu intentionam sa il intreb nimic. M-as fi bucurat sa fie una din serile in care vorbim, refulam si plecam fericiti acasa. Maine ne puteam da telefoane cu tandreturi si mailuri in care ne multumim fara cuvinte pentru suportul pe care ni-l acordam reciproc. Ma indoiesc ca se va mai intampla asta. Nu avem pentru ce sa ne multumim, am senzatia ca imi spune chestiuni pe care ar vrea sa le auda el. Nu el ma face nefericita, ci eu simt ca el este nefericit si din cauza mea, ca in afara de toate zecile de probleme pe care le are mai sunt si eu, ca o cireasa pe un tort.

-          Noi doi ne-am despartit sau cum sta treaba?

-          Nu draga, ce iti veni?

Daca ne-am fi despartit oare cum mi-ar fi spus asta? “Da draga, ne-am cam despartit, move on, you shall be better without me”

E frumos, il tot mangai pe fata, la fel ca in vremurile in care eu il atingeam si el imi saruta mana si apoi se intindea si ma saruta. Azi nu m-a alintat, parca o data mi-a spus cumva apoi s-a oprit totul. Il stanjeneste prezenta mea, sunt in plus la masa asta si in viata lui. Ma simt bine si conversatia se desfasoara mai mult intre mine si persoana cealalta, el este absent. Am vrut sa se termine masa repede ca sa plecam. Ne-am despartit in strada si am auzit aceleasi cuvinte “Vorbim maine”. Am mers pe jos, mi-am pus manusile si m-am gandit. Poate ar fi mai bine pentru el sa nu mai vorbim maine, nici poimaine; poate el nu este genul de om care sa dea explicatii, care sa justifice o “despartire”. Nu ii e bine cu mine, ma face sa simt asta de multa vreme si totusi nu pleaca. Dispare o vreme, eu innebunesc si imi caut o vina apoi apare plin de iubire si eu uit tot ce s-a intamplat. O luam de la capat si de fiecare data depresia lui se adanceste, imi pare din ce in ce mai nefericit. De ce stai? De ce nu rupi totul pur si simplu?

Cum poti sa te intorci la mine de fiecare data si sa ma iubesti in felul tau unic de a iubi o femeie?

Ma simt vinovata de toata nefericirea lui, pentru ca eu sunt fericita. Eu il iubesc si asta ma face sa mai am inca emotii cand masina se apropie de intrarea in blocul unde locuieste, sa imi tremure genunchi cand cobor pe scari... sa vreau sa imi verific machiajul si sa imi ciufulesc parul intr-o oglinda urisa si apoi sa scot limba si sa ma ciupesc de obraji. Sunt fericita doar pentru ca el este acolo, insa nu stiu unde sunt eu pentru el. Habar nu am sa definesc iubirea mea pentru acest barbat..

Ma asez pe trepte si ma gandesc la ce as putea sa fac sa fie bine, pentru el, pentru mine. Nu am raspunsuri asa ca ma ridic si merg mai departe. O sa ii treaca candva, sau poate nu.  

Sunt o iubita pe care nu trebuie sa o iubeasca."

e clar. nu se schimba decat initiale. restul e la fel. mereu. eu..si ei..restul lumei:)

Dezamagiri si amagiri sub curcubee

Am trait de curand o treaba. Cineva, nu dam nume (ar fi suspect..) s-a dovedit a fi o persoana lipsita de caracter. Intr-o conjunctura oficiala, as zice. Daca un "prieten" te barfeste, poti sa il ierti, bazandu-te pe faptul ca desi ti-e prieten ..a avut o scapare. Se ma intampla. Desi e urat. Barfa insa cred ca e pardonabila. Insa daca un ne-prieten face mizerii, ce faci?
La mine a fost simplu. La inceput am fost uimita. Se pare ca habar nu am sa recunosc o scarba cand o vaz. Sau mai grav, nu mai cred in scarbe. Sunt atat de ocupata de frumusetea vietii mele (cand este) si atat de daramata de micimea mea (care este) incat ignor deseori scarbele. Sau..si mai grav. Nu cred in scarbe. Cred in motive. Cred in frustrare unora. Scarba suna foarte rau. Cred ca e un cuvant trist. Pe de alta parte, auzit din gura Gie a parut un cuvant frumos, diminutivat de copilul bun care nu intelege notiunile: scarbosica.
Am ascultat o poveste, am auzit pareri, am analizat cu calm. Am verificat vorbele spuse. Apoi am ras. Am ras cu pofta. Am ras pentru ca mi-a fost clar ceva. Oamenii care nu ma plac, nu trebuie sa ma placa. Nu au ce cauta mai aproape de 5 m de mine. E perfecta distanta. Cat sa nu ne simtim izul. Am mai inteles ceva. Prea plac pe toata lumea, ce naibii oi fi asa retardata? Chiar nu mai pot sa vaz uratul?! Cum reusesc de ani de zile sa vad doar aure si luminitze?! WTF?! Simt mirosul puternica de rahat si totusi il ignor, si vad doar "partea buna". Ce fel de terapie bolnava imi aplic de fapt?
E plina lumea de mizerabili, doar pentru ca eu nu ma uit atent in jur, nu inseamna ca s-au evaporat. Ei sunt tot acolo. Si isi fac aparitia in cele mai stranii situatii - cand mie imi e greu. Teoretizez: cand mi-e greu prietenii adevarati se activeaza si ma smulg din neagra depresie, timp in care "les miserables" pititi la cotitura, se inghesuie si ei. Ca sa ma infunde:)) De asta am ras cu pofta. Niciun om cu un gram de decenta sau cu oaresce caracter/educatie/bun simt/umanitate (caci mi se invalmasesc cuvintele in gura)  nu ar lovi pe cineva care e la pamant. Moral. Niciodata nu ii faci rau unui om care deja sufera, indiferent care sunt motivele suferintei (pana la urma nu e treaba nimanui de ce sufar eu, dar daca sunt penibil de extrovertita, WTF again..).
Daca esti un jucator corect, astepti. Iti faci un plan. Astepti sa ma ridic si fix cand am senzatia ca sunt safe, mi-o dai, rau de tot, la temelie. Ce naibii facem aici?! Jucam murdar si prost in acelasi timp?
Nu sunt neaparat dezamagita. Mi-e putin scarba. Sunt aproape de a imi reveni, de a ma ridica. Am avut 3 saptamani de chin, dar ce crezi? Se vindeca oamenii de cancer, nu se poate sa nu ma vindec eu de cineva:) De cineva care a fost cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat in ultimii ani (in afara de Kate, fireste). Sunt fericita (cumva in nebunia mea) ca am trait cea mai frumoasa vara ever..
Am luptat 3 saptamani cu mine, cu lumea, cu prietenii. Am ascultat zeci de sfaturi si nu am aplicat nici macar unul. Am fost ocupata cu umilinta proprie, mi-a reusit teribil de bine:) Acum ma adun si vaz in jur.
Mi s-au ridicat pleoapele usor, cineva a avut grija sa ma trezeasca usor. Da, miroase a rahat. Ptiu! Inca vad luminitze si frumos. Si vad si uratul. Si vad si minciunile si oamenii falsi. Si ce crezi? Ii vad si is goi si nu imi pasa. Pentru ca "in my world we eat rainbows and poop butterflies".

So fuck off mother fuckers. va doresc o viata plina de curcubee si cacatoi care sa va zboare din cururile triste. Vai, ce m-am mai distrat! Nimic nu ma amuza mai tare decat o barfa despre mine. Iti dai seama ca de fapt..contez?! Fuck off din nou si la revedere.

(nu am chef sa pun nicio poza)

Vineri

Nu stiu cand au trecut zilele. Stiu ca astept noaptea pentru ca in vis totul este calm. Ma vad cu oameni dragi, cunoscuti sau nu. Dansez. Cele 7-8 ore de somn au devenit minunate, mai ales datorita felului in care ma trezesc - langa un om mic si cald care nu conteneste a imi declara dragostea ei. Perfecta. O dragoste pe care uneori simt ca nu o meritam, inca ma macina vina de a ma intoarce la lucru si a imi parasi copilul..As fi preferat sa fiu casatorita cu un domn instarit care sa ma lase sa stau acasa? Nu stiu. Nu as fi preferat sa fiu casatorita, cred..Cred ca groaza de a vedea divorturi pe banda rulanta a ucis si ultima mea speranta de a mai crede ca exista relatii ok intre oameni. Desigur pot sa fiu contrazisa azi. Si maine. Am fost. Cateva luni mai tarziu am aflat ca zisii "contraziciosi" divortasera. Oamenii nu se mai iubesc. Hartia care legifereaza (my ass) o iubire/relatie nu are nicio valoare. Nimeni nu mai lupta, mai nou toti STIU ca avem o singura viata in care trebuie sa TRAIM, sa IUBIM. Pe cine vrem. Nu conteaza ce ramane in urma. Contez EU. Desi de 2012 ani oamenii se culca intre ei ca chiorii, parca asa dementa cu divorturile ca in anul asta nu s-a pomenit..
Nimanui nu ii pasa daca sunt copii la mijloc. Oricum ei cresc si se duc la casele lor, nu-i asa? Pai..cam asa e, numai ca am avut ocazia sa cunosc niste copii care odata ajunsi adulti au distrus vietile altor oameni, din cauza unor copilarii "futute" de niste parinti idioti.. Care s-au gandit ca o sa fie bine, ca nu o sa le fileze plozilor o lampa daca ei divorteaza, se bat ca chiorii in fata plodului, isi arunca vorbe grele. Copilul care a vazut batai in casa crede ca e ok asa. Copilul care a vazut betii in casa, crede ca e ok asa. Ce e ciudat e ca stiu oamenii care nu au vazut in casa nici betii si nici batai si totusi au ajuns adulti si si-au batut nevestele (la betie dar si pe trezire).. Si mai stiu copii care au trait chestii dramatice si au devenit adulti ok, tocmai din cauza grozei pe care au trait-o in copilarie..

Sunt o mama singura. Femeie nemaritata. Libera. A fost decizia mea si m-am gandit la copilul meu si la cum o sa ii fie viata. Si mi-e teama in fiecare zi sa nu o stric..Sa nu gresesc cu ceva..Habar nu am ce trebuie sa fac. Exemplele din jurul meu nu se pot aplica la mine. Fiecare mama singura pe care o stiu e diferita de mine. Nu avem aceiasi poveste, nu avem acelasi stil de viata. Suntem minunate si diferite. Traim diferit, iubim diferit, ne crestem copiii in maniere diferite. Ele nu ma judeca pe mine, eu nu le judec pe ele.

Intr-o zi ma placea un baiat. Mi-a zis, ca a decis ca e ok sa imi zica. Apoi mi-a mai zis ceva, care a sunat asa: bai racescule, cu mamele singure nu te incurci. Daca te bagi intr-o treaba din asta, trebuie sa stii clar in ce te bagi, niciun barbat normal la cap nu ar face mizerii unei femei care isi creste copilul singura. Pentru ca fix un magar ii lipseste..Unul care sa ii faca viata praf. Dar tu esti fata desteapta, nu o sa te arzi, nu-i asa?

Nu m-am ars. Am fost neatenta atunci cand trebuia sa fiu atenta. M-am lasat purtata de un val, mi-am facut numarul cu gelozii stupide, telefoane, mesaje, mumumu si pupupu. Nu am schimbat mare lucru la viata mea de om singur, am continuat sa ma hlizesc pe viu si in scris cu oameni care mi-au placut, am fost stupid de sincera si am povestit absolut TOT ce mi-a trecut prin minte, convinsa fiind ca IN SFARSIT am gasit pe cineva care intelege ca sunt o specie rara de animalut, torturat de trairi si vise.
Bullshit. Nimeni nu intelege nimic. Oamenii mint si adora sa fie mintiti. Nimeni nu suporta adevaruri, pana si eu care ma rog sa stiu ce mi s-a intamplat, de fapt ma tem de orice as putea sa aud. Adevarul e soooooo over rated..Sa minti e convenabil. Sau sa "coafezi" adevaruri. Sa spui ceva ce stii ca e "auzibil" e mult mai simplu decat sa trantesti un adevar crud in fatza cuiva.
Calitatea oamenilor lasa de dorit. Probabil ca si eu sunt bad quality, altfel nu stiu de ce ma insotesc cu oamenii pe care ii "merit".

Am si o poveste. Despre mine. De la EA - a mea..stie ea care. Teoria ei suna dureros de bine si se bazeaza pe vorba aia cu "fiecare sac are petecul lui".
Cica ma urmareste de ani de zile si nu intelege cum e posibil ca de ani de zile sa tot gasesc niste peticutze mici si nepotrivite pentru sacul meu. Sacul meu care este un sac misto:) Ca asa sunt eu, o simpatica si am un sac mare si frumos si plin de chestii minunate..In comparatie cu mine se aflau femei care sunt niste saci mai mici, femei care cauta exclusiv petece mari, petece asa de mari incat ar putea sa le acopere de tot sacul mic si pricajit, ar putea sa il ascunda..Si paradoxal, acele femei gasesc acele petece. Au mai multa incredere in ele. uneori si petecele lor se rup si se duc naibii, dar ce facem la mine, unde petecutele mici nu pot nici macar sa fie insailate?!
Si uite asa cu sacul si petecul am mai ras otzara..
Fata mea a scris asa: "esti desteapta, simpatica si chiar te admiram aseara pt ca aratai f bine. sunt mii de petece pe pamantul asta. important e sa-l gasesti pe cel care e potrivit pentru sacul tau. e el petecul tau? doar asta trebuie sa te intrebi. daca el e, lupta pentru el si sa jucam la nunta. daca nu e, oricat de greu ar fi, trebuie sa il lasi sa plece. eu de asta m-am despartit de xxxx. nu era petecul meu desi mi-as fi dorit sa fie. singure n-o sa ramanem niciuna dintre noi ca prea suntem fete simpatice"

Nu singuratatea ma sperie, ci ma speriu de mine insami. Care nu reusesc sa vad petecul. E asa de mic de nu il vad, sau sunt mereu prea ocupata sa il cos de sacul meu cu ate lungi si colorate, cat sa nu pice?! Si atele alea cu care cos la petec..de ce se rup?? de ce?

E vineri. Si trece si asta. Si or sa treaca toate. Nu mai am ate si nu mai caut peticute. O sa inadesc sacul meu mare si frumos ca sa nu mai am nevoie de un petec.

New beginnings

De 16 minute e azi. 24 septembrie ar putea sa fie in cateva minute cea mai buna zi din lume, incepand cu ora 9, cand voi ajunge la birou. Si pana in ora 18. Am decis acum 2 minute sa transform fiecare zi in cea mai buna zi. Pur si simplu fiecare zi sa fie cea mai buna zi. Cand tipa cineva, eu sa ma ridic si sa plec. Cand rade cineva, sa ma bucur in mine. Cand plange cineva, sa mangai. Cand cineva ma goneste sa plec. Pentru ca undeva, altcineva ma asteapta.
Cea mai frumoasa zi e ziua in care o aud pe Kate strigand tare MAMIIIIIIII. Cea mai frumoasa zi a fost aia in care un prieten mi-a scris "you crack me up and you make me smile". Cea mai frumoasa zi a fost ziua in care el a ras si eu am stiut ca el e. Au fost "cea mai frumoasa zi" atat de multe zile si mi-am propus sa sterg "cea mai putin frumoasa zi" din lunga lista a zilelor ce au fost si or sa vina. Asa vreau eu.
Am avut 3 luni de noroc la birou. Am cunoscut oameni cu tipologii diferite, am avut norocul sa lucrez cu o femeie de o bunatate fantastica, sa fiu inconjurata de femei frumoase, cu trasaturi/caracteristici  deosebite. Am vazut cele mai lungi gene, cele mai subtiri si sexi picioare, ochii cei mai calzi si blanzi, parul cel mai cret si rebel, zambete calde, ochi albastri, mustati rasucite. Am vazut frumos in jur si m-am bucurat sa si simt acest frumos. Am vazut si urat dar l-am impins undeva departe caci ma obosea teribil. vocile ascutite ma scot din minti. La fel oamenii care repeta chestii. Eu aud din prima. Sunt atenta. Inteleg romaneste. Engleza doar cand in fraza se aude ceva dragostos.
In cele 3 luni de munca am descoperit minti minunate. Sunt mandra de mine si de ele, caci fiecare minte frumoasa ma face mai curioasa intru a cerceta..Oameni pe care nu mi-am permis sa ii deranjez cu prezenta mea s-au dovedit a fi minunati. Fiecare in parte. Am invatat ceva in cele 3 luni de munca. Niciodata, NICIODATA sa nu asculti nimic despre nimeni de la nimeni. Nimic nu este ceea ce pare a fi. Fiecare om este frumos intr-un fel anume. Trebuie sa stii exact din ce parte sa privesti, daca reusesti sa intorci corect capul, ai mari sanse sa ratezi partea urata si sa scapi. Pana cand ti-o vei lua ingrozitor, dar! e o lectie in toate. Pana nu ti-o iei, nu te inveti. Eu mi-am tot luat-o si probabil ca nu ma voi potoli din prostul dar frumosul obicei de a vedea mereu partea frumoasa a omului de langa mine. Caci partea frumoasa e intotdeauna mai interesanta. Partea urata nu face decat sa ma incarce de ganduri negre si imi ..fute Karma..ca sa zic asa, scuzata sa-mi fie franceza.
In cele 3 luni am avut ocazia sa lucrez cu aproape toate echipele..am fost norocoasa. sunt implinita. am terminat 3 campanii bune si pe teava mai sunt cateva. am strans in brate si pupat oameni extraordinar de misto, de la soferul de taxi care mi-e inger pazitor pana la regizorul cu care imi doresc sa dansez pana dimineata. am baut si mancat cu oameni care si-au povestit vietile, degajati, razand..am asezat intr-un top al celor mai misto oameni din lume (si frate, eu stiu multaaaaaaa lume) cel putin un om intalnit in aceste 3 luni.
cel care si-a castigat locul acolo. fiind special.
acum 3 luni viata mea s-a schimbat radical. dupa luni de zile fara job, iubit, bani, s-au aliniat planetele si viata a devenit minunata. la foarte putin dupa ce totul parea ok, o veste ingrozitoare ma rupea in doua si apoi eram regrupata si tinuta pe linia de plutire. in ultimele 3 luni am pierdut-o pe muica mea si Gia s-a intors la mama ei, acolo unde trebuie sa fie. copilul meu superb mi-a dus dorul in ultimele 3 luni. si tot in ultimele 3 luni, copilul meu superb si eu am fost cele mai fericite din lume si ne-am bucurat de o dragoste din aceea, cum nu crezi ca exista, dar ai vazut in filme sau ai citit intr-o carte..exista. eu stiu. am avut.
in ultimele 3 luni am trait totul la o intensitate maxima. am iubit si am fost iubita. am visat si am povestit visele mele nevinovate, fara sa imi pese cata informatie se aduna si cum o sa fie folosita impotriva mea. mi-a placut un om si am avut grija sa ii spun cat de importat este pentru mine. pentru ca ma facea fericita. am iubit un om si am avut grija sa ii spun, de teama ca va uita intr-o zi..
am muncit zi si noapte. cand ziua, cand noaptea..mi-era dor. meritam sa fac ceea ce iubesc, caci tare dor mi-a fost. meritam sa iubesc, caci tare dor mi-a fost. am meritat fiecare bucurie din ultimele 3 luni..si nu am meritat nicio lacrima din ultimele 3 luni, pentur ca nu am avut timp de lacrimi si le-am facut cu greu loc in viata mea plina.
de o vreme se tot alinieaza planetele. una cat una, pe rand se aseaza la locul lor sau intr-un loc nou, habar nu am. cumva stiu ca cineva de sus o sa aseze corect si jobul si iubirea in locurile corecte..probabil ca se inchide un cerc, nu stiu, dar mi se pare grozav cum se nimeresc toate..acum 3 luni aveam totul si nu aveam nimic..azi nu am nimic si am totul..

azi incep o noua viata. cu fruntea sus. indiferent ce mi se va intampla, azi e cea mai frumoasa zi. pentru ca azi, in 8 ore de acum, eu o sa fiu intr-un metrou care ma va duce la birou. in casti o sa imi sune muzica. o sa merg cantand, tremurand putin, caci o sa ma imbrac gresit. o sa ma indrept spre birou si o sa astept sa ies in curte ca sa ma bucur de chipuri frumoase. o sa ii duc dorul copilului meu minunat, care ma va intreba la telefon "tu unde esti?". la un moment dat o sa plec si o sa ma vad cu alte chipuri frumoase. apoi o sa ma duc la dentist si o sa ma tem. o sa ajung acasa si o sa sufar putin, dar imi voi aduce aminte ca e cea mai frumoasa zi si o sa imi ridic fruntea...cea mai frumoasa zi nu poate sa fie umbrita de nimic. nu cat timp eu ma iubesc pe mine si inteleg ca totusi..eu sunt mai importanta decat altii..
cea mai frumoasa zi sper sa fie una in care sa pot sa mananc. cea mai frumoasa zi sper sa fie cu rochia neagra care imi ridica moralul. cea mai frumoasa zi sper sa fie cu rasete Alexandriene si cu liniste in sufletul meu chinuit de ganduri.

in cea mai frumoasa zi sper sa imi amintesc ca am promis ca niciodata, dar NICIODATA, nu voi mai trece prin ce am trecut candva. pe niciun plan. ma culc la 00:50 caci am de trait cea mai frumoasa zi in putine ore de acum si trebuie sa fiu pregatita pentru ORICE. doar e cea mai frumoasa zi, ce se poate intampla rau?!

O poveste de toamna

A fost odata ca niciodata un baiat. Care iubea o fata. Si fata il iubea pe el. Si amandoi traiau intr-o lume in care, paradoxal (not!) toata lumea se iubea cu toata lumea. Si era o iubareala acolo, asa..ca in Merlos Place. Nimeni nu parea ca este deranjat de treaba asta, doar toti se stiau intre ei. Au trecut anii si s-a mai terminat cu iubirea, caci proabil, chimic vorbind, se cam stinsesera flacarile. Asa ca s-a spart gasca. Fiecare a ajuns sa se iubeasca cu altcineva, cu niste straini plicticosi (probabil).

Au trecut anii. Un baiat iubea o fata. Si fata il iubea pe el. Nimeni nu era de acord. Fireste, cei doi traiau intr-o lume in care, paradoxal (not!) toata lumea se iubea cu toata lumea. Si uite asa, intr-o lume in care toti se iubeau intre ei, numai tu nu puteai sa te iubesti cu cine vrei tu, intr-o zi..s-a rupt lantul de iubire. Si fiecare a ajuns sa se iubeasca cu altcineva, cu niste straini..plicticosi. Sau..nu.
Ei bine, sau NU. Uneori se intampla ca in locul strainilor plicticosi, fata aia si baiatul ala sa aiba norocul sa gaseasca niste "straini" foarte misto. Care nu sunt deloc plicticosi.

Un baiat iubea o fata. Si fata il iubea pe el. Intr-o zi s-a intamplat ceva. Pur si simplu s-au aliniat cumva planetele. Si asta a fost.

Zice in poza asta de mai sus ca viata e ca mersul pe bicicleta. Ca daca vrei sa iti tii echilibrul e musai sa mergi mai departe. Am cotiere. Genunchiere. Nu am o casca de bicla, am o casca de aia de la fotbal american cu un grilaj in fatza, daca e sa cad in bot, sa nu umplu caldaramul de sange. Sunt undeva in varful dealului si ma asteapta un drum denivelat
(ca in poza mea cu oaia care am fost - vezi atasat)
O sa imi iau super avant si o sa tip razand, ingrozita de lungul drum pana ..la capat. Cat de tare pot sa cad? Cu sange..e ok. been there, done that.
Dar..poate nu cad. Poate in timp ce cobor, o sa imi scot cumva casca si o sa o arunc si o sa las vantul sa imi faca parul valuri. Si o sa imi placa asa de tare libertatea si adrenalina aia o sa imi explodeze in sange si o sa inteleg ca de fapt cea mai importanta persoana din lume, pentru mine, sunt eu:)

O oaie saltareata, sau o nebuna pe bicicleta, oricum ar fi, sunt eu. Cu ale mele, bune si rele. Cu bucuriile mele, temerile mele. Cu visele mele ciudate, cu felul meu ciudat de a iubi oamenii in feluri ciudate si neintelese. E un pachet. Vin la pachet cu trairi bizare. Si cu un copil superb. Deal with it or just move. Am un drum lung de facut. Pot sa il fac langa cineva sau nu. Daca stie sa rada si poate sa isi smulga din cap casca in viteaza, in timp ce coboram, apoi..sa vina. Daca nu, sa stea pe margine si sa astepte. Poate o sa mai trec inca o data pe acolo si o sa ma opresc sa salut. Poate nu. Depinde cat de aproape sta de marginea drumului. Si cat de mare mi-e viteza.
Nu am niciun regret ca simt inzecit ceea ce mi se petrece. Nu am nicio vina ca uneori ceea ce simt e departe de adevar. Din pacate in lunga mea viata de pana acum m-am inselat de foarte putine ori. Nu am niciun regret ca am ales sa fiu diferita. Uite, ca oaia asta. Pana la urma e o oaie simpatica, nu?

 All this running around, well it's getting me down
Just give me a pain that I'm used to
I don't need to believe all the dreams you conceive
You just need to achieve something that rings true

in love

cand eram mica m-am indragostit de un baiat. unul de la bloc. bogdan. apoi m-am indragostit la gradinita. moraru cristian. tin minte pentru ca la Dinamo era un portar Moraru. si eu tineam cu Dinamo. In clasa 1 m-am indragostit de Dumitrescu Cristian-George. Il iubeam si eu si prietena mea. Cenusa Carmen Gabriela. Ah! O iubeam si pe ea. Cand eram in clasa a 3 a ne-am mutat cu casa si deci si eu cu scoala. Pana in clasa a 8 a am fost indragostita de Rosu Cristian, Robert B (nu ii dam numele ca acum e mare si avem prieteni comuni pe FB) si inca niste copchii ciudati care isi faceau veacul pe langa scoala. Apoi m-am indragostit de Bogdan. Eu si toate fetele din bloc. Apoi in liceu am facut pasiuni diverse. In tot acest timp am fost indragostita de orice actor/cantaret/personaj din carti/erou de desen animat..orice mi-a cazut in mana. Da, poti sa te indragostesti de un personaj din desene animate. Eu l-am iubit pe Mark din Sandy Bell. Asta e!
Nu erau niste "dragoste" trecatoare, neserioase. Erau pe bune. Doar ca erau numai in capul meu. Am tot sperat ca odata cu trecerea anilor, o sa ma potolesc si o sa am grija sa ma indragostesc DOAR de personaje reale. Am facut eforturi .. fix cand credeam ca mi-a reusit, personajul real se dovedea a fi doar o proiectie a mintii mele. Pe cine iubeam eu nu era cine credeam eu in viata reala, era ok numai in mintea mea.
M-am rezumat la eroi din carti, actori celebri, cantareti, eroi din desene animate..m-am mai indragostit de cate o idee. apoi de un anumit fel de a vorbi al cuiva. sau de felul in care ii sta cuiva o suvita de par. m-am tot indragostit de chestii. si de oameni, dar tot de oamenii din mintea mea. in partea reala din viata m-am retinut cat am putut de tare. am fost ocupata sa fiu teribil de indragostita de copilul meu. si o sa raman asa. am avut indragosteala de om mare cu cine a meritat si inca am. dar am o problema cu indragosteala cealalta. aia ireala. aia care imi macina noptile..
daca tot ce e pe pamant pot sa controlez cat de cat, cum sa fac sa controlez ceea ce mi se petrecere in vis? in fond nu mi se petrece nimic rau, dar ma oboseste grozav sa fiu asa de indragostita de oameni pe care nu i-am vazut niciodata..sa incep sa ii caut pe strazi? sau poate ii stiu deja din vreun film..sau dintr-o poza de pe net..de ce ma tine indragosteala nocturna doar cate o saptamana?! sau de ce trebuie sa se tot schimbe personajul??? mi se pare greu sa tot apara altcineva in film..slava Domnului ca in viata reala e pace si nu vreau sa se schimbe nimic,