Renuntarea la visare

nu inseamna neaparat trezirea la realitate, ci mai degraba consta in mutarea catre alt vis. In cazul meu.


Ma amagesc cu "iubirea" unei idei, in loc de iubirea unui om. Copilaresc si perfect nevinovat, pana in momentul in care incep sa imi pun intrebari. Genul de intrebari care nu tin de visare, ci de realul pe care nu il vreau in acest moment in viata mea, caci nu e loc.
Prima intrebare ar fi: oare unde e? Mi se pare cea mai urata intrebare. Visele is facute sa pluteasca, sa se plimbe intre minti si fete. Cine sunt eu sa tin locului visul? Ce treaba am eu unde pluteste visul care nu e nici macar doar visul meu.

O alta intrebare este "cum de visam in acelasi timp toate"? La fel de absurda ca si prima, are varii raspunsuri, la fel de absurde. Este bine cunoscut ca dragostele se propaga in sus, in jos, in stanga, in dreapta. La fel de bine cunoscut este ca un om iubit de mai multe persoane, capata niste puteri supreme si imparte hormonei in stanga si in dreapta, in sus si in jos. Lucru care ii sporeste "faimozitatea" dobandita fara sa faca nimic. Dar absolut nimic.
O treia intrebare este "o sa vorbeasca si cu mine azi?" Copilaresc. Eu nici macar nu sunt azi aici. Si nici ieri nu am fost, si nu o sa fiu nici maine.
Pentru ca, desi poate sa para imposibil, sunt si eu visul cuiva si plutesc si eu intre minti si baieti.

Renunt la visare. Ma rasucesc pe calcaie si apoi ma ridic pe varfuri si imping cu putere aerul dintre talpa mea incordata si podeaua rece. Si sar. Visele trebuie sa pluteasca. Ca sa poata fi prinse in mrejele oamenilor iubitori de visare:)

Noapte buna Fred darling, oi si oitze numarabile si atat de simpatice. Maine dimineata ma asteapta o noua zi. Una de intins mreje tesute din panze de paianjen matematic lucrate, dar asa de fine. Si rezistente in acelasi timp. Mustele sa caza, zic!

Despre slabit, parerea mea

Toata lumea (mai ales gagicile) stie ce e aia Zumba. De cativa ani e asa, o nebunie generala, oamenii se duc la "sala" si timp de un ceas danseaza pe muzica din Sud America, de curg apele pe ei rauri-rauri. Am vazut zeci de filmulete, toata lumea este fericita, am prietene care merg la mai multe sali, se fac excursii la munte, Zumba rules. Foarte frumos, m-as duce si eu daca nu as fi prea obosita de la mersul pe jos km cu minunea. Sau daca nu as fi lenesa:))
Nu stiu exact cat se slabeste cu Zumba, dar eu neavand aceasta problema, nu imi pasa..Eu am o problema cu muzica, mie nu imi place muzica din Sud America, mie in place muzica din Sud Romania:))
Si acum sa va zic cum sta treaba si de ce am o parere, caci da, am eu o parere. Acum multe luni de zile, un amic a pus pe FB un link cu un videoclip al lui Salam. Stiu, nu cadreaza..manele, facebook, prieten de al meu:)) Dansa pe scena Salam si "curgea apile" pe el, tza-tza tot scuipa in microfon. Melodia se numeste Reggaetn Tza (tza tza, cum ziceam). De mare exceptie, mare realizare, nu va pot spune mare lucru despre versuri, dar e ceva dramatic, cu ploi si tza tza si cu regheton si cu alaaaa, laaallaaa...Cum ziceam, de mare rafinament. Cand eu am ascultat melodia, copilele mele erau in casa cu mine. Maneliste din nascare, cum au auzit biturile, cum au inceput sa salte ismenele pe ele, a mea era in transa..
Copiii recunosc imediat calitatea. Mi-a fost clar ca nu avem nevoie de Zumba, e destul ca cineva sa vina cu o noua idee, una neaosha, pur romaneasca. Slabeala pe manele. 1 ora cu Salam = slabeala GARANTATA! Va atasez o poza cu a mea Kate in costum de baie! Arata perfect si nu a dansat niciodata 1 ora!
Acum, lasand gluma la o parte, revin la oile mele si va spun ca de fapt ideea mea era alta. Una mai romaneasca decat asta cu slabeala pe manele. Vorbesc de o chestie super serioasa.
Eu sunt olteanca. Sunt nascuta la Motru, sufletul meu e la Lupsa, intre dealuri. Pot sa stau in Berceni, pot sa imi bag picioarele in Egee, daca aud o melodie anume, mie mi se intampla chestii. Orice melodie auzita vreodata acolo, in satul bunicii..orice melodie de la nunta verilor mei, sau de la vreun bal din copilaria mea, balurile de la caminul cultural, cu orchestre care cantau live, cu niste cantarete de care nu a auzit multa lume.
La mine in sat se joaca hore. Pana sa distruga tampitii astia PINGUINUL, in Lupsa de Jos si probabil in toata zona aia Mehedinti-Gorj, "pinguinul" era un dans care se dansa la toate nuntile, la sarbatori, la "horele" organizate la camin sau in mijlocul satului. Dar! L-au gasit "baietii" si l-au facut praf..ca asa e la noi.
Recunosc, nu stiu sa joc multe dintre horele despre care vorbesc, dar simt muzica si joc asa cum stiu eu, oricum o fac singura sau cu Katiusha, nu e ca si cum are cine sa ma rada:)) Acum treaba mea era asa. De 1 decembrie aproape m-am ingreteshat de la atata "iubesc Romania". Sunt sincera, asa ca feel free sa ma injurati, dar mi se pare asa o minciuna cu iubitul asta..fix ca aia care fac rau altor oameni, apoi se duc la manastire, desi au cerul gurii negru si despre inima, nu mai zic..dar se roaga! Sunt credinciosi! Li se iarta rele. Cu cat esti mai jigodie cu altii, cu atat mai pios incerci sa pari.
Eu nu iubesc Romania mai mult sau mai putin decat voi, poate eu o iubesc altfel..cum am mai zis, e ca si cu mumele, nu ni le alegem, le iubim caci avem numai UNA. Ei bine, eu numa' o tara am. Asta in care, desi avem HORE minunate, noi alegem sa slabim pe Zumba.
O sa luam pe rand (caci ma chiraie copilul) niste muzici, ca sa ma credeti ca nu is nebuna.

GHIMPELE:


tot pe youtube.com o sa gasiti si exemplul de joc, pasii care se fac. Hai ca pun eu aci link :


Rog a se cerceta cu atentie jocul. Continuam cu
BORDEIASUL:


cum se joaca, aic:


si mai am. FEDELESUL:


cu varianta exclusiva pentru slabeala:


Sunteti romani toti, caci de aia va scriu. Va e a slabi?! O ora de dansat orice hora romaneasca, scoate si pe "aldinbalta" din voi, nu numai grasimea. Nu am vreme sa va fac o colectie de jocuri si hore romanesti, poate aveti bunici la tara si stiti cum e treaba cu sarbele si horele de mana. In Oltenia mea stiu cum se rup pantofii dupa o nunta, dar vai, ce minuni am auzit despre fanfarele si horele din Moldova..Cum am jucat pe muzica de la Bacau, cand si-o botezat Boje moi baiatul!! Cum am jucat in munti, la nunta lui Moni, alaturi de mirele ei scotian, pe hore cu onestenii cei minunati..
Sunt slaba. Joc aproape in fiecare zi, cel putin o data pe zi, un Ghimpe sau un Bordeias cu Kate. Nu scap de ea.
Si iubesc Romania pe 8 decembrie.

Rataceasca

M-am tot gandit care e faza asta a mea cu umblatul..Nu e ca in piesa VV, nu "m-am saturat de patul meu de acasa", caci mie cearsafurile chiar imi zambesc, doar sunt ale mele, alese cu mana mea, albastre..Insa pot sa dorm foarte bine si in alte paturi, de la rude pana la pensiuni de munte. Cred ca lipsa unui job si a stresului de la munca a fost inlocuita cu stresul domestic. Norocul meu este ca nu o las pe Kate sa ma streseze prea tare, ea este totusi cel mai bun partener de calatorie din ultima vreme.. Ii place la fel de mult cum imi place si mie sa fie pe drumuri. Anul asta o sa stam acasa de sarbatori (cred..) insa de la anul, cand e si ea om mare, o sa am grija sa plecam cat putem de des de acasa, poate facem Craciunul la bunica, sa ii povestesc picei cum era Craciunul meu cand eram copil, de Revelion poate plecam la munte, sa se sature si ea de zapada, cum m-am saturat si eu acum cativa ani..
Mie-e clar ca mie mi se potriveste o vorba: Calatorului ii sta bine cu drumul.
E ora 20. Sa plec undeva sau nu?

In vis

Despre frica am senzatia ca am mai scris candva, demult. Apoi m-am invatat cu ea si am uitat-o. Am inceput sa conduc, am pus si copilul in masina. Am mai facut niste vitejii. Credeam ca m-a biruit sentimentul. Totul a fost minunaat pana azi noapte. Am adormit cu un zambet lung cat toata fatza, linistita. Am mutat-o pe Kate la locul ei, mi-am infipt cornul in perna, si da-i si trage-i.
Cea mai rea frica nu e aia din somn, ci aia de la limita somnului cu realitatea. Am visat ca mi-a cazut copilul din pat, l-am auzit cazand. M-am ridicat, am pus mana in pat, ioc. Adica jumatate de ioc, caci in par era DOAR un copil! Imi batea inima ingrozitor, simteam cum mi se face rau, desi o atingeam pe Kate, nu reuseam sa ating cel de al doilea copil, si tot cautam prin pat, spre patutul de copil..Mi-am dat seama tarziu ca visez..mi-am dat seama, trezindu-ma, frecandu-mi fatza si ochii si intreband cu voce tare: cati copii sunt in pat?? Am trezit-o pe Kate, avea febra. Si m-am trezit si eu ca omul, de tot..numarand copiii. Era numai unul, caci eu unul am. Frica nu imi disparuse, inima imi batea la fel de tare, dar eram sigura ca suntem ok, ca nu am pierdut celalalt copil:)
Cumva ..desi o sa par nebuna, cred ca celalat copil m-a trezit ca sa pun mana pe Kate, sa simt ca arde si sa fac ceva. Asa ca de la 5 ne-am ocupat de copilul real. Uitasem visul si sperietura, dar acum cateva minute am atipit si frica s-a intors. Copilul al doilea vrea sa imi mai spuna ceva si nu stie cum:)

Babuni si muica

De ani de zile imi tot propun sa scriu ceva despre "aproapecelmaidragomdepelume". Adica despre bunicile mele - bunica mea Ana si muica Angelica.

De fiecare data s-a intamplat ceva si mi-a fugit gandul, pentru ca eram prinsa in tot felul de porcarii zilnice, toate cu pachet de stres la purtator. Foarte trist. Bucuria de a scrie despre bunica, trebuie sa ucida stresul si mizeriile cotidiene. Astazi cineva mi-a spus ca nu are idoli, dar are un model. Unul..imbatabil as zice eu:) Bunicul lui.

Asa ca eu o sa va povestesc despre bunica mea. Nu stiu daca ea este modelul meu, caci pana azi nu m-am gandit sa am un model, dar stiu ca este femeia pe care o respect cel mai mult pe lumea asta. Si este si cea careia trebuie sa ii multumesc mereu pentru ca noi suntem cine suntem. Ea e cea care a nascut-o pe mama mea:)
Bunica mea s-a casatorit la 15 ani, dupa o viata destul de grea. Cand era mica, mama ei a murit in niste imprejurari care ne-au marcat copilaria, de aceea nu voi povesti despre ele acum. Tataie era cu 10 ani mai in varsta decat ea, bunica era practic o fetita cand a intrat in valtorile vietii. La 17 ani a avut primul copil si la 19 al doilea. Nu a muncit pentru altii nicio zi din viata ei.. Nu a mers la "colectiv", nu s-a dus la munca la straini, a muncit pentru familie si pentru casa si copiii ei. Desigur toate acestea s-au petrecut pentru ca tataie era gelos si ea era foarte frumoasa:)) Si azi este:)) Are 72 de ani si in ultimii doi ani am vazut-o mai fericita decat am vazut-o in toti 34 ai mei. Este multipla strabunica - are pana acum 7 stranepoti, toti o iubesc si toti ii spun la fel ca si mine: bunica.
Cand eram mici, primeam scrisori de la tataie, cu un scris frumos si clar, toate incepeau cu Dragii nostrii, despre noi sa stiti ca suntem bine....si se incheiau cu un sfat sau o pilda. Intotdeauna erau semnate Misu si Ana. Si mai erau si alte scrisori:) Cele scrise doar de ea. Ea, care a facut doar 4 clase, dar care a invatat sa scrie si sa citeasca singura. Bunica mea este cea mai deschisa si liberala femeie pe care o stiu. Acum multi ani ii povesteam despre o tipa care avea un iubit chinez. Bunica ma asculta si zicea: poate sa fie si negru, om sa fie!
Apoi ii povesteam ca alta fata lucra in Italia, ca dansatoare. Si bunica zicea ca munca nu a facut rau nimanui, daca dansul ala e o munca cinstita:)) Bunica-mea s-a bucurat de mine si de copilul meu de parca eram cea mai maritata femeie de pe planeta. Ba chiar ne-a povestit razand, mie si sora'mi, o conversatie (ireala:))) avuta cu "ajutorul" ei din sat, zisul Vasile, cel responsabil cu muncile neplacute si grele. Burlac convins, Vasile a intrebat-o pe bunica: tanti Ana, vazui fetile astia cu copiii pi la poarta, dar niciun barbat cu ele. Ai cui sunt copiii aia?!
Bunica mea este vesela si frumoasa. Si stiu sigur ca de la ea am luat-o toata sensibilitatea aia care ma face sa plang din orice..Si jena aia absurda de a nu face ceva, de teama sa nu supar pe cineva..Si multe altele, desi sunt frecvent acuzata ca ma trag din cealalata parte de neam! Nu stiu ei. Eu sunt combinatia perfecta dintre cele doua neamuri, am luat ce trebuia de la fiecare. Bunica mea ne face paine in tzest si cozonac, urca dealul la doua zile, ca sa isi verifice gradina, desi noi o certam ca se oboseste, eu stiu clar ca ei ii place sa vada satul de acolo de sus, sa bea apa din izvorul ala..cred ca acolo stie ca nimic nu s-a schimbat, ca tataie e cu noi, ca noi avem gradinile noastre de fetite, in gradina lor mare, de sub padure..Cred ca urcatul ala ii face bine, nu rau, asa cum credem noi..Bunica mea stie secrete ale viei. Caci la noi se facea mult vin..Anul asta a fost primul an in care am vazut toti pasii si am iubit-0 pe bunica si mai mult. Pentru ca ne-a invatat lucruri, pentru ca ne-a spus de ce s-au schimbat treburile, de ce nu mai iese vinul ca pe vremuri..Bunica stie.
Sper ca si voi aveti bunici care stiu minuni, caci daca aveti, musai sa aflati toate secretele inainte de a pleca din lumea asta in aia mai buna,...nu am invatat inca sa fac sosete de lana, cu 5 ace..dar stiu sa cos. Stiu sa fac cozonac ca bunica, stiu sa fac paine, stiu sa fac atat de multe..Si nu, pe mine nu m-a crescut bunica, de asta s-a bucurat sora mea, eu am stat la Bucuresti. Eram aia cu ciorapei si pantofiori, care nu puteam sa merg desculta pe drum, ca ma intepau pietrele. Doua zile, cam asa ma tinea fitzosenia, apoi eram murdara si belita toata in genunchi.
Pentru ca, desi la bunica mea, la casa de la vale, era un mediu mai sever, tataie era un om mai dur, exista intotdeauna si locul perfect de evadare si dezmat: casa muichii Angelica, de la deal. Casa lui tata.
Muica mea are peste 80 de ani. Este o batranica vorbareata, foarte draguta si mai nou atinsa de boala uitarii. In vacantele din copilarie, la muica, la deal, era cea mai mare distractie. Libertate maxima. Muica facea de mancare, taica era la lucru, la fel si unchii mei. Daca aduni adultii si apoi plozii, noi eram mai multi si deci, dupa ce scazi cine muncea, intelegi lesne ca muica ramanea cu 5 copii care faceau numai rele..La cei 5 poti sa mai aduni niste veri si vecini. Tin minte, ca prin vis ce-i drept, cum puneam muzica la pick-up-ul vechi si cu boxe haraite, si jucam ore in sir cu verii mei, pe muzica olteneasca. Imi aduc aminte si cum beam vin rece din beci, intr-o cana de plastic roz. Uneori puneam si zaharina. Imi aduc aminte perfect dulapul de bucatarie al muichii, dulapul in care era in permanenta o punga sparta de zahar, pusa pe o farfurie. Taiam painea aia neagra, pe care o aveau minerii (mama, ce buna era..) , o bagam la robinet (da, aveam apa in casa) si apoi o indesam in punga aia. Mancam savarine. Biata muma era disperata ca ii mancam tot zaharul..Mai tin minte perfect o lada mare de lemn in care muica tinea malaiu. Si colacii facuti de muma, pentru pomeni..Si ciorba de loboda, lungaaaa si cu putin orez, dar buna de tot. Si canta (galeata) plina cu untura si carnati trandafiri, canta in care varul meu Marocanul, baga mana pana la umar (deh, era copil, avea o mana mica) si cauta prin untura pana gasea un trandafir pe care nici nu il mai prajeam, stergeam untura de paine, indesam carnatul intr-o bucata si da-i! Muica ne trezea, inainte de a ne culca, cu cea mai buna vorba auzita de mine vreo data:)) Gicule, scoal' de te culca! Valabila pentru unchi-miu care adormea rupt de oboseala, in fata televizorului. Aveam tv color si antena parabolica. Si mai are muma mea un obicei, care ne chinuia cand eram mici. Muma se trezea prima, asa ca, om serios de la tara, venea sa ne trezeasca si pe noi: va scularati? Nu eram niciodata "sculati", am fi vrut sa dormim pana la 10!! Dar nu mergea asa. Acum muma mea are 85 de ani. O mananca de vie un Alzheimer ingrozitor care o duce inapoi intr-un timp in care cineva i-a injunghiat sora, pe Ioana. In momentele in care e in trecut, ne intreaba daca am vazut-o pe fata ei, ca ea a pierdut o fata, i-a murit. Si ea e Ioana. Apoi se intoarce printre noi, se joaca cu stranepoatele, mananca pufuleti cu ele, rade. Ne stie. Desi pare amuzant, boala e oribila. Eu am fost norocoasa sa o prind mereu in 2011, in fapt chiar daca mai era uneori cu 60 de ani inapoi, eu am asteptat-o sa se intoarca. Asa..pentru ca e muma mea. Si pentru ca nu stiu nimic despre Ioana, decat din povesti, o mai las sa ne zica chestii..Muica mea este si fosta moasha a satului, nici nu mai stie cati copii au venit pe lume in mainile ei..Cand eram mica-mica asa imi doream, sa nasc cu muma, cum vazusem eu in filme, ca se fierbe multa apa si se pregatesc multe cearsafuri albe, apoi se tipa-tipa, iese copilul si ta'su e la usa. Si in filme moashele erau super de treaba, ca muma. Si negre. Muma e alba.
Am scris despre aceste doua femei minunate pentru ca imi sunt foarte dragi si le vad mult mai rar decat ar fi normal, desi stiu ca putini ani vom mai avea de petrecut impreuna. Doua bunici si strabunici pe care le tot intreb secrete:) Si ele imi spun, si unde nu imi spun ele, mai fur eu invataminte!

Buna, ce faci?

As putea sa va spun ce mult mi-a placut filmul. Sau ca la un moment dat am filmat cu regizorul. Sau ca mi-au placut locatiile si costumele si ..tot..Dar, surpriza. Nu o sa vorbesc despre film, decat facand asa..o paralela intre film si experientele mele internaute.
Acum foarte multi ani, pe cand eram eu mica si yahoo era la cea mai mare moda, pe cand lumea nu avea chiar bloguri-bloguri, ci avea un fel de loc pe cate un site, unde putea sa posteze diverse povesti, am gasit eu niste chestii scrise de un baiat. Si citeam, si radeam. Si apoi (copil de securist, cum se stie) l-am gasit pe bunul scriitor. Asa ca..i-am scris. Si apoi am inceput sa ne scriem. Si in cateva luni, el ma suna de peste o mare si imi zicea "mandro" si eu plangeam la telefon, ca eram chinuita in acele vremuri si eram departe de casa..si imi era greu.
Iar el era acolo, mereu. Mircea. I-am declarat iubire maxima, pe vremea aia era cu viza in UK, eu deja faceam planuri cum o sa trec inot apele, numai ca sa stau cu el de vorba, sa o vad pe Jennifer live. Iubirea lui. Caci desigur..avea o iubire. Jenny. Era o dragoste casta, ma sicana cu ea. Jenny era mereu in cadru, caci DA, la un moment dat chiar ne-am vazut cu webcam. Dupa multe poze trimise, care mai de care mai photoshopate, ca sa nu il vad pe bune pe omul caruia ii declarasem iubire eterna. Jen era desigur masina de spalat. Al nostru iubea in secret o poeta. Si deci, fiindu-mi dragostea compromisa, am decis sa ma intorc in Romania si sa il parasesc pe Mircea. Cu care de fapt m-am si vazut la cofetarie la Casablanca, intr-o iarna:) Alesesem bine, ma indragostisem de un om la fel de bun si de minunat ca si scrierile lui, cele care ma fericisera in lunile acelea in care eram singura si necajita.
Despartirea nu s-a terminat nici astazi, cumva, l-am pierdut, desi inca il am in lista de mess..si iata, tocmai ce am dat click si il am si pe FB siiiiiiiiiiiiiiii!!! Omul meu drag si bun s-a insurat in iulie cu o superba femeie!! OMG!!Respir si continui sa va anunt (desi habar nu aveti cat sunt de fericita acum si nici nu il stiti pe tipul asta minunat) ca la sotie pe profil este o minunatie de fetita, deci dragul meu prieten este si tata:)
Ce seara!! Si eu vroiam sa scriu partile neplacute la internauteala:)) Bravo Mircea! bravo om bun si drag!
Apoi au trecut anii. Stau la taclale pe net de ani de zile cu oameni de tot soiul, cumva am avut mereu noroc de oameni foarte buni, ma "stiu" cu femei superbe, pe care nu le-am vazut niciodata, mi-am scris cu barbati minunati in scris, dar cu care nu aveam nicio legatura in viata fara vorbe scrise..
Cum a zis candva tatal lui popil - e ca la porno, tre sa vezi, sa iti placa si apoi mergi mai departe. El vorbea despre cu totul altceva, eu am facut iar o comparatie:))
Chatul nu te inseala. Iti lasa loc de sperante false. Vorbesti si povestesti si razi. E fix ca in film. Esti liber sa spui/tastezi orice, pentru ca nu ai nimic de pierdut..Apoi faci greseala "sa te suni" - tu cu el. Sa te auzi. Si te auzi si inca e ok. Dar daca faci prostia sa te vezi, ai inceput sa ai de pierdut. Cu unii oameni ai chimie, cu unii nu. Indiferent cat de bine te intelegi in scris, live e altceva.
E ca faza in care se trezesc aia doi in parc, cu trandafirii in mana. Razi tu razi, dar nu e rasul tau. Povestile care incep minunat pe net, se termina foarte des cu rasul nervos. Apoi iti vezi domnule de drum, caci ce e al tau, e pus deoparte, undeva, cineva a scris un plan de la care nu prea e voie sa deviezi, am vazut eu intr-un alt film.
Paradoxul este ca de 2 ori, dupa imprietenire din asta internauta, eu nu am mai vrut sa tin legatura cu oamenii aia si doar 1 data mi s-a intamplat sa nu mai vrea interlocutorul sa ne scriem. Ok ambele situatii, cred ca oricum nu am pierdut nimic, niciodata..Insa ma enervez. Si m-am suparat si la film. Si m-am mai suparat si acum cativa ani.
Acum 100 de ani am cunoscut un tip ..timid. Asa zice el, despre el. Modest! Ne-am scris luni de zile. Nici nu stiu despre ce vorbeam, nu mai conteaza oricum. Era frumos. Nu era nimic gresit. Fiecare avea acasa cate o iubire, intre noi era o prietenie. Ne-am vazut la o masa. Al meu, de acasa, a tinut sa vina sa ma ia dupa pranzul ala, s-au ratat la mustata. A fost fan. Eu o placeam foarte tare pe iubita lui. Repet, era ceva foarte curat si foarte frumos. Asa a si ramas,dar vai..vai cum am oftat dupa baiatul ala timid si ..foarte misto. Ca dupa Ryan Gosling, la naiba!
Ma enerveaza ca omul cu care vorbesti este altcineva cand il vezi fatza in fatza, desi tu stii ca este tot el, e altceva cand te vezi. Cu toate chimiile de pe planeta, cu tot alcoolul de la bord, te placi sau nu, e foarte simplu. Si nu e neaparat corect, caci ar fi corect asa: domnule, te placi in scris, apoi e un SEMN! Trebuie sa te placi si cand te vezi. Asa, si ai un neg pe varful nasului! Da..daaaaaaaarrrrrrrrrr!! Cand ati vorbit, negul ala nu se vedea foarte tare..Il operam, fir'ar sa fie de neg..Sau! El e scund..si parea asa de inalt..
Mint. E asa: te plac in scris si te iubesc de iti promit si luna de pe cer. Daca ne vedem si ai facut ceva gresit, te-am uitat. E oribil. E mai rau decat in film:( Teoretizez pentru ca mi s-ar parea normal sa fie dragoste peste tot in jur, pentru ca desi as opera negul de pe nas, eu nu iert magarii, glume, glumitze..Nu am timp. Ne-am vazut, ne-am placut, ce ramane de facut, e ok cat timp ne-am placut. Dar daca nu ne-am placut, ura si la gara. Si patesc fix la fel. Si patim la fel toti, dar eu as vrea asa..cand imi place mie de EL, el sa ma placa inapoi si sa nu fie ca in film. Egoista. Stiu..
Am vazut filmul intr-un moment bun. Cica eu nu sunt asta de pe blog. Si nici aia de pe chat cica nu sunt. Cica astea sunt niste inchipuite. Dar ea asa de bine ma simt si aici si acolo, razand. Daca eu nu sunt asta, care sunt? O plicitisita care nu bea, nu fumeaza, nu iese noptile in oras? Hm..bad advertising is better than no advertising?!
Eu nu pot sa ma las de "buna, ce faci?" pentru ca mie imi place sa vorbesc. Acum sunt f bolnava si nu pot sa vorbesc, ma doare gatul, tusesc, etc. Asa ca scriu. Nu ma doare nimic. As scrie pana la 3 dimineata, dar ma incurca niste filme la care ma uit, ca sa nu mi se atrofieze creierul..Plus ca o mai ard pe net si visez la lucruri frumoase, facubile..Nimic imposibil.
Trebuie sa invat sa plec din fatza computerului. Este foarte greu, e foarte frig afara. Nu ma vad in parcuri si cu trandafiri in mana. Am zis.

Buna, ce faci?

The real shit

99 % dintre mamele pe care le cunosc (pe viu sau online) nu povestesc niciodata momentele cele mai rele apropos de plozi. Toti sunt minunati. Toti plang. Ii iubim, ii adoram. Dar una nu am auzit sa spuna ca are zile in care si-ar carpi odrasla de i-ar zbura fulgii. Cred ca de..jena.
Ei bine, eu va spun. Soprana mea cea mica este cel mai dulce specimen de pe planeta, dar asa cum a reusit sa ma enerveze ea, nu a reusit pana acum decat..ta'su..Oare cu cine o semana, bietul copil?!?!
Luni de zile am socat audienta cu pesticul copil care facea baie direct sub dus, cu apa siroind-i pe fatza. Pesticul copil care se arunca in mare, in valuri - de la 6 luni, fara griji (nici nu mergea dar in apa..inota:)). Ei bine, la un moment dat s-a stricat copilul. Si a inceput scandalul. Copilul nu mai suporta apa pe fatza. Sau in cap. Despre dus, ce sa va zic? Monstrul marin, cel mai mare dusman, sa nu il vada, sa nu il auda. Ar sta ore in sir in apa, in fund, chiar cu apa pana la umeri, dar nu cumva sa se ude parul sau sa ajunga apa pe fatza. Orice spalat pe cap incepe si se termina cu urlete de neimaginat. Am ajuns fix ca mamele/femeile pe care le uram, o isterica roshie la fatza, cu ochii iesiti din orbite. Pentru ca nu mai pot sa aud acele sunete, pe o frecventa aproape inumana. Copilul meu are niste plamanii..Probabil ca asa cum ma enerveaza pe mine, enerveaza si vecinii.
Niciun copil nu vine cu instructiuni, dar acum stiu sigur de ce copiii se fac pana in 30 de ani. Pentru ca pana in 30 de ani ai rabdare, nu ti-au distrus nervii anii de munca, mizeriile de acolo, relatiile esuate. Pana in 30 inseamna ca e ideal sa faci copilul pe la 20-25:) Chiar dupa facultate, e numai bine. Cine imi spune ca nu merge asa, sa ma caute, vreau sa ii prezint pe cineva care a putut asa si are si copii superbi si cariera si ..TOT:) Exista si exceptii, dar eu stiu clar ca viata lui K ar fi fost minunata daca eu aveam in loc de 34, 24. Cred ca nici nu o auzeam cand tipa, as fi fost un zambet naiv toata, in fapt as fi fost o fetita care creste o fetita. Minunat. Acum, din pacate, copilul meu are parte de o muma foarte simpatica (rar), severa ca un plutonier nefutut acasa (ei bine, pot sa scriu asta). Cica o sa treaca si faza asta cu tipatul. Sper sa treaca inainte sa apuc sa o carpesc, caci, cu toata dragostea din lume, mama ce i-as arde una peste curul ala mic si perfect de pisecioasa pempersita care este ea. A mea, minunea mea, soprana.

si acum va rog, judecati si hai cu pietrele. ce mama rea! Cum s-ar zice in engleza: it hurts my hat:))

Pe piatza

Acum foarte multi ani, intr-un septembrie de vara tarzie, eram pe malul marii noastre, cu parul in vant si inima rupta in doua. Sau in doi, nu mai stiu clar..Peste 300 de km condusesem langa o jumatate din inima, fara sa am habar asta. In tot acest timp, cealalta jumatate era la Bucuresti, impartindu-si viata cu "cealalta femeie", dar spunandu-mi, la fel ca in fiecare zi timp de 3 ani de zile, "te iubesc". Caci ma iubea si eu il iubeam, dar fiecare mai iubeam si pe altii, caci iaca, inima omului e mare si poate sa fie taiata intr-o multime de bucati..ideal e sa iti tai tu singura inima in feliutze, ca sa nu risti o sangerare prin inselare, pana la moarte..
300 de km de ras si fluturi. 300 de km de indicii, eu ca proasta, nimic. Nu m-am prins frate ca omul asta pe care il iubeam era fix omul ala pe care il iubeam si nu il cunosteam! Este complicat si nu are legatura cu povestea de azi, pe omul ala il iubesc si azi, stie, pierdem vremea (da, you are the one, blah, blah, brother lee). Pe plaja aia superba si pustie imi fluturam pletele in vant si mergeam eu cu tenisii mei converse roz, cu tricoul meu cusut cu paiete un scris - it's a baby girl (stia tricoul ce stia!!). Si ..emanam ceva. Imi iesea indragosteala aia prin toti porii. Cumva, in soarele ala, ochii mei straluceau ca doua faruri xenoane (printesa!! asta e pt Vlad, stie el ce inseamna:))). Si cum radiam eu si imprastiam ceva, nu stiam ce, ma trezesc cu cel mai iubit operator si dop de pe planeta, zisul Serghi, care vine langa mine si imi zice suspect: mamica, e ceva cu tine! fa ceva, ca ne-ai omorat pe toti.
Echipa mea continea barbati. Normali, frumosi, grasi, slabi, baietii mei..Echipa mea de electrica, omul care ma iubea, omul pe care il iubeam, iubitele mele fete, iubitii lor.
Si eu:)) O explozie hormonala. Habar nu aveam ca se vede ceva, dar atunci am aflat cum sta treaba.
Eram pe piatza, poate fara voia mea, caci eu nu vroiam sa fiu pe piatza, ci pe plaja. Eram pe piatza asa cum sunt oamenii care iubesc si care se ofera inconstient celor din jur. Am mai fost asa o singura data, demult, cand il iubeam eu pe Alin, un baiat golan corcovian. In rest nu am mai stralucit, sau nu mi-a mai spus nimeni. De 3 zile stralucesc ca farul de la Constanta. Ma vad in noapte, cu tot cu draperiile trase, abia doarme bietul copil langa mine:)) De o vreme scriu cu oameni, dar pana nu s-au strans 3 misto, nu s-a aprins farul!!
Pe aceasta cale doresc sa multumesc din suflet femeilor minunate din lume care au facut fix ce am facut si eu candva:)) Au dat paunul din curte, pe cioara fara coada si rupta in cur de pe gard. Sorin E. mi-a zis candva o vorba inteleapta - un barbat rau e suma tuturor femeilor care l-au facut sa sufere. Apoi fosta lui sotie mi-a zis ca o femeie rea e suma tuturor barbatilor care au ranit-o. Pai ce ne facem oamenilor?! Barbatii rai sa se cupleze cu femeile rele si mie, va rog, sa imi ramana toti baietii buni, sa am cu cine sa stau la povesti in scris, cast si safe si frumos:)) Caci da. Eu sunt ultima femeie buna ramasa pe lume. Am decis. Desigur, ultima din universul meu, ala in care EU sunt centrul universului:))
Stralucesc. Singura in pat, cu o tuse de batran fumator pe moarte, mucioasa teribil, cu parul valvoa..sunt superba, va zic. Am ismene albastre, barbatesti, de mos, scuze! de tata..(mi le-a imprumutat sotul surorii:)). Sunt de vis. Si scriu bine. Sunt pe piatza:))

Ziua mea de Sfantul Arhanghel, poezie..

La 7.45 a inceput sa scartaie. Asa ca m-am trezit si eu. Am facut un pipi (ea), eu am dormit pazind-o de pe buda, sa nu caza copilul. Apoi am incalzit apa si i-am tras ei un biberon cu lapte si mie un ceai verde cu goji, plin de antioxidanti, sa ma curete de rele. Era ora 8, asa ca am parcat-o la tata in pat si m-am apucat sa ma trezesc. Intre timp am dar 1 clickuri cu drag, si am raspuns la 100 de telefoane. Apoi am muiat 2 paini fara seminte, cu ulei de masline, le-am lasat la dospit 45 de minute, am uitat de ele, mi-am adus aminte fix in vremea in care deja terminasem de montat un tiramisu, cel pregatit cu mult calm in cele 45 de minute ale dospelii. Spala tavile, taie hartia, imparte coca in doua, rasuceste pituca, sus pe frigider la caldura inca 10 minute. Cerne cacao peste tiramisu, pune dres pe copil si tricou curat caci, pe fostul tricou curat am varsat pe la minutul 24 din cele 45 de dospeala, niste propolis C, dulce si lipicios. Not good. Paine se baga la cuptoriu, tiramisul se baga la rece, corpul de mama se spala repede, cel de copil se primeneste, se indeasa-i in gura un piscot ramas de la tiramis si se mai raspunde la 100 de telefoane cu voci frumoase in ureche. Intre timp, bip bip mesaje super frumoase, copil crizat impinge carucior de copil peste carucior de om mare si eu vreau sa fac pipi si sa plecam afara. Inchid toate telefoanele, suna cuptorul, scot paine si o pun sa isi traga sufletul, asez si leg copil in carucior si fug la buda. Nu mai e hartie! Sa mori tu!!!! In buzunar la blugi servetele, pipi, apa calda, sapun, viteza, sting cuptorul si ies. Alo. Daaaaaaaaaaaaa. Viteza pana in mall, viteza la tavi de tort cu marginile desfacubile, peste, avocado, foi de placinta, copil razand si tipanad. Mi se face rau de foame. Smulg copilul de la masa Lego, urla si ma uraste, indes niste somoni si toni afumati in carucior, bere, esente si miroase-uri. Ma ustura gatul de mor, tusesc si ma doare, dar imping cu nadejde. Ajung la lift, copilul urla ca din gura de sarpe, urcam, asez copilul in Hello Kitty, si simt bala cum imi curge. Mama masii, am o casa plina cu bunatati de mancare. Un meniu de la KFC, indes 2 cartofi in gura, azvarlu copchilul in tanc, ii indes si ei un cartof, o smulg din tanc si o arunc in carucior, apoi o presez bine, ca sa nu iasa de acolo. Intr-o mana are un ciupaciup, in alta un cartof. La lift dam cartofi si unui pici de 3 ani si 3 luni care poftea teribil. Apoi plecam in viteza spre casa. Sushi, sushi nene! La statia de tramvai copilul a adormit cu cartofii in mana, stransi! sa nu cumva sa ii fur. Am ras cartofii pe drum, am ajuns in scara blocului, am tras cu greu caruciorul pe topoganul de la gunoa, am intrat in scara si ce crezi?! Ambele lifturi blocate. Am fost foarte calma si fericita pana la faza asta. Aici am crezut ca imi sare capul in aer. Ok, sa iau copilul care doarme in brate, bagajele le bag in rucsac si mai iau o parte intr-o mana, in care nu stiu, dar gasesc eu una. Si carutul il duc la masina, cu restul de maini ramase. Sau pot sa nu mai fac spume, sa sun la nash la usa si sa cer ajutor, ca de aia exista nashii pe lume:) Si sun si nashul ma salveaza. Pana la 5 mi-au iesit ochii din cap, eram vanata de la efort, dar a meritat. Copilul a dormit fix cat a fiert orezul pentru sushi, am taiat legumele si pestele si m-am apucat de montat si de vorbit cu surora din Haberica la telefon. Caci in timp ce faceam la sushi si vorbeam, s-a trezit fiara si s-a terminat. Lipita de mine, se racea orezul si nu se mai lipea, tusea ma termina. Apoi mi-am dat seama ca nu am timp sa mai fac pachetele. Si ta'su imi zice senin ca el nu vine. Fetele au treaba. Nasha zice ca da o fuga, daca eu nu ies sa bem ceva. Nu ies. Ca vine lumea. Poate. Asa ca mai rulez cu o mana, mai tin copilul lipit cu alta mana si mai vorbesc cu un domncupasareadelemn pe fb. Ca imi place sa scriu. Apoi vine mama, preia copilul si eu fac un cheese cake, ca asa sunt eu, imi place sa gatesc. Am si zacusca si o super chestie de vinete, facute de mine. Si 4 feluri de branze si o salata calda cu crispy bacon. E 19.40 si totul e gata, nu ma schimb ca nu am nervi. Sushi dorm pe balcon, tiramisu la frigider, cheese cake la rece si el, salata si ficatei in bacon + piure la cald. Ah! Am uitat de ficatei si de bacon, contemporane cu tiramisu si painea.
Inca nu a venit nimeni, e patetic nu? Poate nici nu vine nimeni, dar eu sunt asa de fericita pentru ca si daca nu vine nimeni, asta seara, de ziua mea, in timp ce ma uit la Vocea Romaniei, voi super manca din toate, alaturi numa' de 2 dintre cele 5 cele mai importante femei de pe lumea asta: muma mea si fata mea. Usa e deschisa pana la 9.30 ca apoi vreau sa ma culc dupa cea mai lunga zi din ultima vreme. Bag 2 anghiroale si sa vezi ce trai nineaca!
Am decis ca este ultima oara cand sarbatoresc gatind ziua de nume. Sau de nastere. Sau orice zi. De acum o sa plec in lume cand e ziua mea. As prefera sa fie ziua mea de nume vara, ca in noiembrie nu stiu unde sa plec. La vara, de ziua mea, o sa fiu departe-departe. Acum ma duc sa imi pozez mancarurile, inainte de a ma infinge iremediabil in ele.
Hepi neim dei! Sa mancam si sa ne veselim!

Freedom

Acum cateva zile, una din zilele cu criza de bila dar mult soare, am scos copilul afara la plimbare. De aceasta data, nu am avut eu carut si copil, ci ea a avut carucior roz si urs mare/copil. A impins plina de fitze spre parc.
A pacu, a pacu. Stie drumul.

Era dupa 5 dupa amiaza, era deja racoare, ei nu ii mai tacea gura, eu mergeam incet-incet "a pacu". Surpriza, nu era nimeni in parc. Nimeni cunoscut. Insa fix la intrare ierea 4 pici. 4 tigani mici. Una mai mare ce ii drept, maxim 12 ani, desculta, cu unghiile date cu oja la picioare, degetele tocite si cracanate - semn de libertate a piciorului. A doua fetita avea cam 5 ani, parca avea ceva in picioare, nu mai tin minte decat ca ea a pupat-o pe Kate cu atata drag si cu strans in brate. Si mai erau cei doi baietei. Unul de 8 ani, cam asa, super frumos si prietenos si unul de cam 4 ani, salbatic, timid. Descult. A mea se indrepta tipand catre intrarea in parc, mandra de ursul ei mare din carutul cel roz, tipatul ei de fericire este ceva de nepovestit...Tiganusii au scanat-o - ce draguta era ea, imbracata cu hainele ei curate si perfecte, asa, ca de papusa. Si cu ursul ala pufosel, cu rotile alea albe de la caruciorul ei de "bogata"..Ei se jucau si erau foarte fericiti.
Vindeau nisip. Aveau asa: un bidon de Silan alb din ala mare, 1 sticla de ursus verde, de sticla, 1 sticla de Sana covalact CU CAPAC, una de Dorna de 1.5 - apa plata. A mai fost o punga de orez, plina si ea cu nisip, dar a scapat-o din mana ala micu' si s-a facut zob..
Cum va ziceam, aici se facea comert cu nisip. In recipiente gasite la gunoi. Cred ca in orice alta zi, nu ne-am fi oprit in parcul cu tigani, pentru ca as fi fost o mamicutza plina de ifose, spre "scarba", dar imi era rau si cand mi-e rau sunt perfecta. Asa ca..am ajuns langa ei si o voce pitigaiata a intrebat: tanti, o lasati va rugam sa se joaCA cu noi? va rugaaaaaam! Si eu am zis: daca vrea ea sa se joace, eu o las. Vrei Kate?
8 ani a luat sticla de Sana Covalact luata din gunoi si plina cu nisip si i-a dat-o lui Kate, cea care isi baga mereu mainile in gura." Ia-o pe asta tu ca are capac si nu cade din ea nimic, hai ia-o"
 Si Kate a luat-o si a dus-o pana la celalalt "magazin". Rasete si pupaturi, a apucat-o aia mica pe Katiusha de fatza si a pupat-o pe salbatica mea si ii tot zicea cat de frumoasa este, ce draguta e, si cum o cheama si mamaaa ce muci avea ala micu' timidu'. Si atunci m-a lovit.. Acum mai bine de 25 de ani eram la tara. Si eram 5 copii si la deal si la vale. Si aveam toti muci, Ramona parca mai multi decat noi toti. Si eram toti desculti si cu hainele praf pe noi. Si nu, nu eram chiar tigani, eram insa asa de fericiti murdari si muciosi..Eram fix ca si tiganii astia mici, doar ca aveam casa noastra, curtea noastra, pantofii noi si hainele "ale bune" pentru zilele importante..
Faceam si noi comert cu fiarele din curte, beam vin cu zaharina, rece si direct din damigeana din beci, faceam coverci in padure si daca mai gaseam una care nu era a noastra, o "mosheam"de nu se vedea, care cum il trecea vreo treaba mai mare sau mai mica..
Am plecat de la tiganusi cu tot cu copilul meu roz si frumos, pe strazile cu cainii ham-ham. Am sters-o pe maini cu spirt dupa niste vreme, cand mi-am dat seama ca am fasul in geanta si ca e mai bine sa o sterg, sigur isi indeasa asta mainile pana in gat. Am sters si carutul. Au trecut 2 zile. Nu a luat mucii. Nici paduchi. Nici alta boala mortala. Sper sa ne mai vedem cu tiganusii, ca erau super draguti. Mai putin aia mare care a facut o criza de nervi cand s-a spart punga aia de orez si a zis ceva foarte urat si tiganesc. Aia era mare, sigur mai are putin pana se marita, de aia vorbea asa.. Dar aia mici erau super misto. Cashto. Sunt bine, inca nu am devenit o mamicutza idioata. Deci mai vreau cel putin inca un copil. Sa fuga toti barbatii speriati de dorintele mele, caci sunt satula de prosti. Acum ma duc sa coc 2 cozonaci. Asa..inainte de a pleca in club unde intentionez sa beau niste tequile si sa ma mucesc teribil. Ca asa shade bine unei mamicutze care nu e scarba.