Nesomn

Nu pot sa adorm. Azi am scos hainele din dulap, e un prim pas în începutul mutării mele din casa asta, care mi-a fost acasă 11 ani dar și colivie, închisoare, loc de ras, loc de plâns.. am prea multe haine, prea multe perechi pe pantaloni negri, de mers la birou, pentru un birou pe care nu l-am mai avut din 2019 și nici nu cred ca îl voi mai putea avea vreodata. Pentru ca oricum, sunt prea multi pantaloni negri, oricâte birouri aș găsi. Am scos hainele din dulap și aș fi vrut sa le pot spune în timp ce le așezăm în plase urate și cutii din pânză, ca știu unde le va fi locul, ca un dulap le va primi, ca vor fi așezate frumos, pe culori..mai Putin pantalonii negri care trebuie sa plece către alți craci care duc la vreun birou, vreo alta fata..ei, pantalonii, nu vor mai fi asezati, ci vor pleca. Am pus haine în cutii și plase și saci, apoi am făcut dus și am ieșit goală în casa, uitând ca am obturat intrarea în dulapurile mele acum goale, cu cutiile pline de hainele frustrări ale căsniciei mele ratate. Am mutat cutiile ca sa îmi iau chiloți, căci, la chiloți nu am ajuns, ei încă nu au fost mutați intr-o cutie, care nu avea avea o casa, în care sa fie un dulap cu un sertar dedicat lor. Așa cum au avut aici. Nu am mutat nici tricourile, pentru ca mi-a părut rău sa le mut după ce abia le aranjasem atât de frumos și decisesem ca alea lesinatele, izinitele, vor ajunge tricouri de somn. Au sfârșit intru sac fără ținta, căci nu e clar ce se va întâmplă cu acel sac.. Am pus hainele în cutii și nu am plâns, pentru ca în timp ce le impachetam, eram puternice, pentru ca vorbeam la telefon, iar acolo înca mai am putere. Când sunt singura, nu mai am. Nici putere, nici ce sa fac cu hainele și cutiile. Nu am vrut sa mă mărit niciodată, nu am vrut sa îmi decidă altcineva soarta..dar am făcut-o , nici acum nu stiu exact de ce. Am făcut-o, ca sa nu am doi copii cu doi bărbați și toți trei, noi, sa avem nume diferite. Ce sa vezi? Surpriz! Ave-vom. Am jurat cândva, demult, ca nimeni nu mă va mai da vreodată afara din casa, ca nu îmi mai face nimeni bagajele. Azi mi le fac singura, plec pentru ca nu am niciun drept sa fiu aici, nu sunt data afara, dar nici nu am ce caută, căci .. nu mai e nimic aici. Nu pot sa dorm. Nu mă lasă fricile sa dorm. Aș pleca pe străzi, îmbrăcată în bărbat, ca sa nu mă atace nimeni.M-as rade în cap ca sa scap de parul asta lung și roșu, care nu e al meu și nu îmi e mie par, ci lor..celor care cred ca femeia trebuie sa aibă parul lung, ca altfel e urâtă. Și dacă eram mai frumoasa, era mai bine? Dacă eram la slaba, eram mai bine? Dacă eram muta, eram mai bine..Grasa și cu parul lung și tare în gura, da, asta nu e Sfârâiala. Nu pot sa dorm pentru ca mă mănâncă noaptea gândurile de vie. Azi noaptea am lovit un Bebeluș cu capul de o cada de fonta, în încercarea mea stângace de a îl spală, cu mine în cada, lansa el. Tata era lansa cada și nu înțelegeau ce fac. Bebelușul mi-a alunecat și a dat cu capul de cada și apoi a vomat lapte branzit și avea buzele mov, și un vas de sânge mov evidențiat..și mă gândeam ca l-am omorât, dar îl iubeam și a fost bine, era mic și mov..dar viu..și eu l-am iubit așa. Cu o noapte în urma l-am visat pe fostul meu prieten, care urmata sau a devenit tata, un vor la fel de greu de dus, aș fi vrut sa pot sa îl sun , sa îl întreb dacă s-a născut noul lui copil, dar nu mai am cum, sunt blocată de soție..sunt un pericol pentru actualele foștilor..Și pentru viitoarele..chiar și pentru mine sunt un pericol, pentru ca mie îmi face asta mintea mea.. Nu pot sa dorm pentru ca mintea mea se joaca cu mine. Pentru ca mă duce și mă întoarce cum vrea ea. Nu pot sa dorm pentru ca mi e frica sa dorm singura și mi-e frig și mi e imposibil sa accept ca în casa asta în care minim 2 oameni ar putea sa mă iubească, eu dorm singura. Și nu dorm. Am picioarele înghețate și pijama scurta, pentru ca mi am strâns din dulap hainele și oricum pijamale..nu aveam. Dar aveam zeci de perechi de pantaloni negri. Atâtea haine pe care nu am unde sa le pun, nu am unde sa le tin, nu vreau sa le dau pe toate, nu vreau sa nu dau nimic. O viață de om în plase, la care mă uit, care mă îngrozesc, pentru ca sunt ale mele dar nu sunt EU. Sunt strânse ca sa arate ceva, ca sa ocupe, ca sa umple goluri apărute în ani de zile. Și golul nu e plin cu pantalonii negrii, pentru ca negru pe gol..pare negru.. Nu pot sa dorm pentru ca plâng după ceva ce nu am mai vrut. Am urlat la casa asta de atâtea ori, am urlat neputința de a o păstra curata și în siguranță. Am urlat și am zis ca i-aș da foc, sa scap de ea, pentru ca eram sătulă de munca aia care nu se vede și nu e apreciata nicoodata. Și o sa plec și o sa o las cu pereții goi și murdari ca sa vadă ca așa merita, pentru ca nu am meritat eu sa ii dau lumina ei..Oricâte perdele am schimbat, oricâte covoare de lână am pus ca sa o încălzesc, casa asta nu a avut un Dumnezeu care sa ne protejeze de rele..Care sa ne tina uniți și puternici. Casa asta nu a avut noroc. Am ales-o pentru cum intra lumina pe geam. Am ales-o în iunie 2014. M-am mutat ..când m-am mutat? Câte zile am apucat sa stau aici înainte sa nasc? O saptamana de cuib, o saptamana de spalat haine mici, primite cadou, spalat si intins pe uscatoare, intr-o sufragerie goala. Haine primite cadou. Toata lumea a fost mereu generoasa cu mine..am primit haine de cand ma stiu, le am primit cu iubire si purtat la fel. Haine cu energia copiilor care le-au oferit mai departe prietenilor lor mai mici.. haine colorate, asa cum e copilaria. nimic negru..ca pantalonii mei care suspina dupa loc si craci..

Pediatrice

In zilele de dupa nastere am stat in maternitate cu bebelushul. Au fost cele mai rele zile din viata mea..sa o vad pe K cu branula pusa pe rand in ambele manute si apoi in picioruse..apoi zile de stat la lampa - chinul cu porcariile de ochelarei care ii cadeau de pe fatza si apoi ura mea nespusa pentru asa zisa medicinista care m-a pus sa semnez ca imi iau copilul in salon pe propria raspundere..Tara de rahat, oameni de rahat, spaga cat cuprinde, bani cat cuprinde..degeaba.

Din 2016..sa ramana scris.

copile, daca eu as fi taica-tu...Eu te-aș trezi cu gâdilat în tălpi, te-aș pupa și alinta, ți-aș citi povești cu aventuri băiețești, te-aș învăța animalele scoțând sunete care te-ar face să leșini de râs. Aș dansa cu tine și ne-am uita la desene amândoi, ca băieții… Copile, dacă eu aș fi taică-tu, te-aș ajuta să înveți să te îmbraci singur, te-aș lăsa lângă mine la baie, la chiuvetă, și ne-am spăla în tandem pe dinți – tu și eu, eu și mini-me-ul meu. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, te-aș învăța să iubești natura și să prețuiești planeta asta minunată, care abia ne mai suportă. Te-aș lăsa să alergi desculț prin iarbă, să cauți râme în pământ, să construiești cazemate din zăpadă, să bați pădurile în lung și-n lat. Te-aș învăța cum arată fiecare frunză de copac, ți-aș arăta care fructe sunt otrăvitoare, cum să găsești murele perfecte, cum să te urci după cireșe în copaci. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, te-aș duce cu bicicleta la plimbare, așezat într-un scăunel din ăla special, și am avea amândoi căști de protecție la fel – eu cu Iron Man, tu cu Captain America. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, aș ști că nu plângi ca să-mi faci în ciudă, la fel cum aș ști că atunci când te doare, plânsul tău e altul. Aș ști că ai nevoie să te iau în brațe, pentru că acolo te simți în siguranță și asta-mi ceri cu ochii tăi umezi… Aș ști, copile, că nu devii bărbat dacă te umilesc sau dacă-ți dau palme peste față. Aș ști că un copil nu minte ca să obțină ceva, că un bebeluș nu te șantajează ca să fie iubit. Aș ști că un copil nu se pedepsește ca să învețe „să nu mai facă”. Aș ști că un copil nu se aruncă în pat ca să se calmeze din plâns. Aș ști că nu îi spui că e „prost” ca să-l stimulezi. Aș ști că nu-i dai exemplu alt copil „mai bun” doar ca să-l faci de rușine în public. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, aș da orice să dorm cu tine, ca să pot să te adulmec toată noaptea. Mi-aș băga nasul ăsta mare, de tată, în ceafa ta caldă și pufoasă și ți-aș pupa tălpile cu care vei bate lumea asta în lung și-n lat, căutând – și găsind – iubire. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, mi-aș pierde nopțile alintându-te, te-aș lega de mine și te-aș plimba până când s-ar domoli durerile tale de prunc nou-sosit într-o lume străină. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, m-aș ruga să crești încet-încet, ca să am vreme să mă bucur de tine, să te descopăr, să te cunosc, să-ți știu fiecare aluniță, fiecare șuviță rebelă, fiecare gând, fiecare frică. Aș merge cu tine la înot, la baschet, la dansuri, la olărit, la țesut covoare din lână sau la împletit coșuri de nuiele – dacă asta îți umple inima de bucurie. Te-aș urca pe schiuri sau pe placă, și pe bune că aș învăța să iubesc zăpada, chiar dacă nu-mi place acum, doar pentru că îți place ție. Te-aș duce la școală și aș merge la ședințele cu părinții, ca să știu cine ești tu, elevul. Te-aș lăsa să-ți alegi viitorul, pentru că te-aș cunoaște și aș ști ce te împlinește. Nu te-aș lovi pentru că nu vrei să-ți mănânci legumele, așa cum nu te-aș lovi pentru că ai spart ceva. Nu te-aș lovi nici când nu-ți faci temele, nici dacă te-aș surprinde fumând la colțul blocului. Aș prefera să nu te lovesc niciodată, orice ar fi, pentru că băieții loviți devin, prea des, bărbați care vor lovi la rândul lor alți oameni. Te-aș respecta și te-aș trata ca pe un OM. Ți-aș asculta nedumeririle, ți-aș explica tot ce știu, și unde n-aș ști, aș căuta să aflu pentru tine. Și dacă ai vrea să-ți dai cu creme și pomezi, să porți mărgele sau să faci orice lucru judecat ca „ne-băiețesc”, eu n-aș râde, copile, de tine. N-aș rosti cuvinte grele, chiar dacă m-ar durea sufletul. Iar sfaturile mele ar fi pentru binele tău, nu pentru gura lumii – căci gura lumii e slobodă, dar din lumea asta mare, numai TU contezi pentru mine. Copile, dacă eu aș fi taică-tu, tu ai fi lumina ochilor mei, și aș prețui lumina asta în fiecare zi din viața mea, pentru că din ziua în care te-ai născut, am fost binecuvântat să fiu TATĂL tău. Căci tu, copile, ești celulă din celulele mele, și tot ce-i al tău, din mine vine. Și dacă tu ești „prost”, „nesimțit”, „tâmpit” sau „fătălău”, să știi, fiule, că asta înseamnă că fix așa sunt și eu. Și mi-e rușine de mine.